5,159 matches
-
la îndemână. Venele i se umflară de parcă așteptaseră de mult asta și nu voiau ca vârfurile ascuțite să-și greșească ținta, apoi oftară ușurate și se lăsară cuprinse de moliciune. Frunzele redeveniră cum fuseseră și jocul își recâștigă noima. Pe tavan planta urca în arcade și Magul frunzelor fremăta, cu capul în jos, ca liliecii. Jenică le dibui în mormanul de hârtii pe cele mânjite de sânge și devenite lipicioase. Atunci îl găsi pe al o sutălea. Îl rupse și citi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ochii. Crezu, o clipă, că furia amestecată cu mirare îl împiedică să vadă lumina. Închise ochii și îi dechise iar, dar întunericul persista. Țăcăni din nou întrerupătorul, dar în zadar. Fulgerat de o bănuială, scoase bricheta și o ridică spre tavan. Becul fusese smuls, cu fir cu tot. Nici măcar nu se osteniseră să-l deșurubeze. Simți în aer un vag miros de țigară puturoasă care nu lăsa niciun dubiu asupra celui ce pusese la cale dispariția becului. Când flacăra brichetei îi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se alungeau, când se întorceau una spre alta, le putea vedea profilurile, fruntea teșită, bărbia ascuțită, nasul lacom, adulmecând, ca nevăstuicile. El e, înțelese Maca, ghemuindu-se lângă perete, el și ai lui. Multiplicat, urcând din podea și coborând din tavan. Simți dintr- odată că e închis într-o imensă gură, iar întunericul îl mestecă și îl înghite. Sări în picioare, căută pe pat bricheta și o aprinse iarăși. Umbrele se retraseră pe pereți, sâsâind. Trase un sertar și găsi un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
abur ce se îngroșa, acoperea cerul și stelele, alcătuind un alt cer în care luna abia se întrevedea, plumburie. Nu mai știau de unde porniseră. Bătrânul, părăsit de toți, dârdâia și clănțănea din dinți, strângând cearșaful în pumni, cu ochii-n tavan. Din când în când, cei doi copii se apropiau de patul lui, privindu-l curioși și ascultând scrâșnetul dinților sfărâmați. Apoi, cu răsuflările năclăite, își ștergeau mucii într-un colț de cearșaf și o zbugheau pe scări. Bărbații și femeile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
carnețel, fără să comenteze. Îl așteptă să închidă ochii și scotoci din nou în cutie. De data aceasta scoase o păpușă cu buzele groase, mâinile mari și creștetul atât de înalt, încât, dacă ar fi fost atârnat un bec de tavan, l-ar fi lovit cu fruntea. — E Uriașul ! râse Tili. Ar fi trebuit să-i pui și o țigară în gură... Atât ar mai lipsi, spuse, fără veselie, Maestrul. Țigări ! — Ar fi trebuit să-i pui și o halbă în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cerc în jurul sofalei, Angela Valsamaky, Panait Suflețel, Dan Bogdan, Ion Pomponescu, Bonifaciu Hagienuș, Andrei Gulimănescu, Gonzalv Ionescu, Gaittany și, evident, Smărăndache și Smărăndăchioaia. O scurtă topografie a locului nu-i de prisos. Era o încăpere foarte mare și înaltă, de tavanul căreia atârna un gigantic lustru de alamă, autentic bisericesc, cu douăzeci și patru lumini electrice. Pe o latură se afla o sofa lată și scundă (sofaua lui G. Călinescu Saferian), învelită cu un covor oriental, peretele respectiv fiind el însuși acoperit cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în seara precedentă se întîlnise. Descuie ușa de la vestibul, apoi pe cea de la birou. Dan Bogdan, modest în gesturi, șovăitor de prea multă supraveghere, deși făcând de departe impresia stăpânirii de sine, datorită redusei sale emoționabilități, privi cu interes pereții, tavanul, mobilele. Nu cunoștea noua locuință a lui Ioanide și, intrat în birou, examină foarte curios totul, oprinduse la gravuri, pipăind tencuiala cu degetul. Mărturisi arhitectului că apartamentul i se pare foarte frumos, ceea ce produse plăcere vădită aceluia. Biroul lui Ioanide
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
produse plăcere vădită aceluia. Biroul lui Ioanide era de altfel nu se poate mai simplu, într-o casă economică, ridicată de el pentru un proprietar care îi cedase folosința pe câțiva ani, în schimbul unui rest de cont neachitat. Vestibulul avea tavanul în butie, ornat cu desene în stuc alb, pereți în roșu pompeian și un dalaj de plăci de travertin. Biroul izbea printr-un tavan pătrat, în mijlocul căruia se înălța o ușoară boltă, acoperită cu mozaic bizantin, avea pereți albi dați
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
proprietar care îi cedase folosința pe câțiva ani, în schimbul unui rest de cont neachitat. Vestibulul avea tavanul în butie, ornat cu desene în stuc alb, pereți în roșu pompeian și un dalaj de plăci de travertin. Biroul izbea printr-un tavan pătrat, în mijlocul căruia se înălța o ușoară boltă, acoperită cu mozaic bizantin, avea pereți albi dați cu caolin peste un strat de ipsos absorbant, rafturi sumbre de cărți de jur împrejurul încăperii, până la înălțimea glafului geamului, gravuri reprezentând monumente arhitectonice ilustre, edificii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
trivial. Climatul nostru reclamă var, pe un zid zdravăn, gros, fără fisură. La privește ce candoare, ce naivitate! Ioanide tîrî un fotoliu și se instală în fața unui perete, demonstrativ. Am să fac, vesti el, niște odăi pavate cu piatră, cu tavan în grinzi de stejar și blăni de brad, cu ferestre în chenar de granit, pereți văruiți. N-am să pun nimic în ele, G. Călinescu decât câte un divan acoperit cu cit, ca în casele boierești. Toată Africa de Nord consacră calciul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
totuși de a se pronunța înainte de a pricepe. Hieratismul gurii îi servea să câștige timp. Dan Bogdan schița acest gest chiar când n-avea nici o emoție intelectuală de înfruntat, automat și preventiv în fața oricărui obiect nou. Când privise mozaicul de pe tavan, Bogdan avusese o clipă aceeași ironie de rumegare a impresiei. G. Călinescu Devenit rece, prin efectul enigmaticei rezerve mentale a lui Dan Bogdan, Ioanide se așeză într-un fotoliu și, ca într-o întrevedere obișnuită, așteptă de la musafir, cu o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cât vrei, acont imediat, cât vrei... Și Gaittany își luă fizionomia cea mai îmbietoare, privind cu adorație la Ioanide, căruia îi mai șopti încă o dată, spre a nu slăbi efectele: "Ești un artist desăvîrșit", arătând cu mâinile la mozaicul din tavanul odăii. Ioanide, căruia astfel de lucrări îi conveneau, având și nevoie de bani, primi, relațiile lui cu Gaittany fiind de altfel cu deosebire călduroase. Totuși, nu se putu stăpâni de a nu-l ironiza puțin. - De ce nu-l chemați pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
adunate pe jos, zugravii aflîndu-se probabil undeva în siestă. În fața celor doi se înălța o somptuoasă scară de piatră fără balustrada de fier, încă nemontată. Hagienuș și Suflețel se suiră pe ea tiptil și ajunseră în holul de la etaj. Aci tavanele se sprijineau pe grinzi foarte late de stejar și interiorul părea gata, ba chiar în curs de mobilare. Într-adevăr, Ioanide concepuse un număr de mobile specifice, fixate în pereți. Cu bastonul în mână, Suflețel băga capul pe uși, intra
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
răspunsul lui Max. Evident, Hangerliu știa infailibil când și unde e cazul de a mânca semințe. Ca să fim drepți, vițiul îl căpătase de la Carababă. Panait Suflețel îl găsi pe Hangerliu într-o odaie mare de stil demodat, cu picturi pe tavan și parchet policrom octogonal. Era frig, soba de teracotă, se vede, nu dădea căldură sau nu era hrănită cu lemne. Max era îmbrăcat într-un cojoc oieresc și cu căciulă țurcănească pe cap. În odaie mirosea a hârtie râncedă, ca
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
numai înăuntru. Odăile aveau grinzi de stejar de o lățime Ghiveci (span.). G. Călinescu considerabilă, ușile erau în dulgherie complexă, baia - de tipul cel mai somptuos și bălțat, cu pavajul făcut din bucăți triunghiulare de marmură, albastre și albe. De tavan atârnau cercuri groase de fier forjat, încărcate cu lumânări electrice. Tot ce pietrăria, dulgheria și celelalte arte constructive aveau mai special și mai solid, Botticelli, ca om de branșă, aplicase la locuința lui, care era pe dinăuntru tencuită în toate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de stejar, de care atârnau trei mari lustruri de cristale venețiene. Ușile erau scunde, cruțând pereții, iar la un capăt al sălii se afla un șemineu de marmură cu o țesătură înflorită de sculpturi vegetale și anatomice, mergând până spre tavan. Piesele sculpturale erau copii după Jean Goujon. Pendulul lui Saferian, cu nudurile sale de lemn, era și el așezat la un perete lateral, între două fotolii. Sonurile pe care le scotea erau surprinzătoare din cauza acusticii sălii. De observat că Ioanide
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
răspunde la întrebări asupra vitraliului. Exact la ora legiuită, se auzea mașina lui Gaittany, care curând după aceea apărea în ușă cu brațele întinse superlativ. - Sărut mîinile! Să trăiești! se adresa el succesiv cătrecei doi, apoi, exclamând cu mâinile spre tavanul cu lustre de cristal, dând o revizie cu ochii întregului salon, adăuga: Domnule, e admirabil! Superb! Ești un bărbat plin de daruri, e-mi-nent! Ești cel mai mare arhitect român. - Bună seara! Îi răspundea invariabil și râzând Ioanide. Pe urmă sosea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
considerat. De la această întîmplare se produse cu Pomponescu un lucru nemaiconstatat înainte. Profesorul de beton armat nu mai ieșea din casă și ședea toată ziua somnolând pe canapea în birou, fără a citi, cu ochii pe jumătate închiși, pironiți în tavan. Când soneria telefonului zbârnâia (fenomen foarte rar), nu se mai ridica să răspundă, și dacă venea subreta, cu un semn al mâinii o deconsilia să meargă la aparat. Un amic politic care voi să-l vadă, spre a-l consulta
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu mai privea direct în ochi pe ceilalți, manifestând o timiditate curioasă pentru caracterul său. Nu arunca ochii pe geam deloc, renunțând la orice viziune a lumii exterioare, stând de ordinar în așa chip încît să aibă înaintea sa pereții, tavanul, spații, în sfârșit, închise. Este iarăși clar că, deși venea la masă și în linii generale se purta sociabil, încerca neplăcere când era surprins în birou și dădea curs cu dificultate chemărilor. Ar fi preferat să fie lăsat singur. O
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
clădirilor, ori inefabilul interioarelor. Din notarea detaliilor arhitectonice, din descrierea mobilierului, a culorii, și indicarea așezării lui, salonul lui Saferian Manigomian se transformă într-un cosmos, sugerând un anume prezent și trecut: "Era o încăpere foarte mare și înaltă, de tavanul căreia atârna un gigantic lustru de alamă, autentic bisericesc, cu douăzeci și patru lumini electrice. Pe o latură se afla o sofa lată și scundă (sofaua lui Saferian), învelită cu un covor oriental, peretele respectiv fiind el însuși acoperit cu un șal
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Călinescu scria și paginile din Scrinul negru, unde un număr de o sută de jeturi erau proiectate pentru efectul pe care-l urmărea Ioanide, ca să-și surprindă invitații. Tot ca să-și creeze un spațiu al său, soțul meu a făcut tavanul din odaia de dormit din bârne lăcuite, de culoare brun închis. Privindu-l, când sta întins pe divan, avea imaginea unei corăbii răsturnate. Cele două odăițe, de lângă gardul din stradă, pe jumătate intrate în pământ, pe care cineva le-a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de sus... vine prăpăd’’). Iată acum și presupusul episod cheie al povestirii în care ar fi sugerat satanismul hangiței: ,, Multe odăi curate și odihnite am văzut în viața mea, da ca odaia aceea... ce pat... ce perdeluțe..., ce pereți!... ce tavan!... toate albe ca laptele... și cald ca subt o aripă de cloșcă... și un miros de mere și de gutui...’’. Explicația pe care o dă Mânjoloaia cu privire la absența icoanelor din încăpere, pentru moment, nu indică decât un anumit ateism naiv
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
discursuri, interviuri: Entretiens cu Rocquet (L'épreuve du labyrinthe), din care rezultă că totul i-a mers în viață din plin. Toate răsfățurile astea mondene păreau să-l fi obosit foarte... Termin scrisoarea, mă uit în jur la camera cu tavanul teșit, văd chiuveta cu robinetul stricat, pătura aspră de pe pat, ziarul pe care l-am întins pe ea ca să ne bem ceaiul, îl văd pe Noica rupând țigări Carpați și îndesîndu-le tutunul în pipă, mă uit la băscuța lui de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și că soarele răsare și apune, pentru că se rotește în jurul pământului; și mai e vorba despre aceea că nimic nu vrea să funcționeze în afara distrugerii. DECORUL: O mică bucătărie în mijlocul scenei, în dreapta și-n stânga, întuneric. Bucătăria e plină până-n tavan cu obiecte de adunătură (poze, amintiri, foarte mult kitsch religios, calendare înrămate, recipiente ș.a.m.d.) dar, cu toate astea, totul este foarte ordonat, în această privință, obiectele de adunătură trebuie să aibă un aer muzeal. Deci un mic spațiu
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
un păduche de închisoare, într-un pat de răufăcător. SCHWEINDI (mestecă agitat o bucată de pâine): Toate ființele vii sunt iubitoare, numai păduchii nu. Păduchii vor fi gazați. KARLI (se ridică furios): Eu... eu sunt un om... (Privește fix in tavan) Stau în fața unei oglinzi mari, în fața unei oglinzi enorm de mari... și văd că sunt un om, pentru că văd că... arăt ca un om. Se așază respirând greu. Herta vrea să-l consoleze, dar el o împinge brutal în lături
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]