11,843 matches
-
într-unul dintre cazuri că opoziția dintre narator și reflector poate fi importantă în titlurile de capitol narative. Corpul de texte examinate aici, deși destul de redus, deja oferă destule dovezi pentru a ne putea permite concluzia că titlurile-propoziție care sînt tipice pentru romanele mai vechi pot oferi o explicație cu privire la modul în care într-o singură operă textele cu un grad zero al intermedierii pot fi schimbate în texte cu diferite grade de intermediere reprezentată prin adăugarea diferitelor elemente narative. Ambele
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la persoana întîi. Privirea rapidă aruncată asupra schimbării temporale în poezia lirică a arătat că unele dintre observațiile mele legate de literatura în proză par să fie valide dincolo de spațiul genului epic121. 3. O nouă abordare a definiției situațiilor narative tipice Bitzer, spuse Thomas Gradgrind, cum definești dumneata calul ? Patruped. Ierbivor. Patruzeci de dinți, și anume: douăzeci și patru de molari, patru canini și doisprezece incisivi. Primăvara își schimbă părul, în ținuturile mlăștinoase își schimbă și copitele. Are copite tari, ce trebuie potcovite
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
se cunoaște după anumite semne din gură. Astfel (mai adăugind încă multe) vorbi Bitzer. Acum, fata numărul douăzeci, spuse domnul Gradgrind, știi ce este un cal. (Ch. Dickens, Hard Times) Din 1955, anul publicării primei ediții a lucrării Situațiile narative tipice în roman, teoria narațiunii a avansat pînă în punctul în care fundamentele teoretice ale situațiilor narative pe care le-am prezentat la momentul respectiv nu mai sînt suficiente în ziua de astăzi. Stadiul actual al discuțiilor din acest domeniu impune
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
forțe formale care contracarează dinamizarea procesului narativ. Acestea pot fi observate îndeosebi în sfera romanului popular și tind să contracareze conștiința intermedierii. Aceste fenomene sînt sintetizate prin conceptul de "schematizare" a situațiilor narative. 3.1. Elementele constitutive ale situațiilor narative tipice: persoană, perspectivă, mod Intermedierea, în calitate de trăsătură generică a narațiunii, este un fenomen complex și multidimensional. Pentru a folosi această caracteristică generică drept fundament pentru o tipologie a formelor narațiunii, trebuie să descompunem acest complex în elementele sale constitutive cele mai
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
trei situații narative pe baza celor trei elemente constitutive și a opozițiilor binare corespunzătoare acestora extinde și îmbunătățește descrierea situațiilor narative auctorială, personală și la persoana întîi realizată pentru prima dată în 1955, în ediția originală a lucrării Situațiile narative tipice în roman. Voi analiza acum mai amănunțit cîteva dintre descrierile formelor narative, întrucît constituirea acestora a fost în mod evident stimulată de lucrarea Situațiile narative tipice și întrucît ele oferă soluții care deviază de la sistemul meu legat de situațiile narative
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
întîi realizată pentru prima dată în 1955, în ediția originală a lucrării Situațiile narative tipice în roman. Voi analiza acum mai amănunțit cîteva dintre descrierile formelor narative, întrucît constituirea acestora a fost în mod evident stimulată de lucrarea Situațiile narative tipice și întrucît ele oferă soluții care deviază de la sistemul meu legat de situațiile narative. În contribuția sa la volumul omagial închinat lui Roman Jakobson, Doležel încearcă să realizeze o clasificare strict structurală a formelor narative posibile. Derivația tipurilor narative ale
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
faptul că majoritatea operelor pot fi cu ușurință clasificate în funcție de unul dintre cele trei tipuri de situații narative. În consecință, rămîn doar relativ puține romane care se situează în apropierea pozițiilor nerealizate, însă teoretic posibile. Această decizie în favoarea majorității formelor tipice care s-au dezvoltat de-a lungul istoriei poate fi revizuită în orice moment, în cazul în care evoluția viitoare a romanului cere acest lucru. O asemenea revizuire a cercului tipologic ar putea deveni necesară, de pildă, dacă anumite tendințe
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
209. În acest scop naratorul la persoana întîi devine însoțitorul la duel al lui Gaganov în film, în timp ce în roman acest rol îl are Drozdov. În roman, naratorul la persoana întîi nu este prezent la locul duelului. Acest lucru este tipic pentru multe alte scene pe care naratorul le descrie ca și cum le-ar fi văzut cu propriii ochi. Naratorul la persoana întîi nu mai narează pornind de la amintirile sale imediate, ci, mai degrabă, lasă întîmplările să se nască din imaginația sa
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
asemenea manieră încît să putem face o schiță grafică a acesteia, chiar dacă cititorului i se oferă un inventar mai mult sau mai puțin complet al obiectelor din încăpere. Citatul următor din romanul lui Trollope Turnurile din Barchester este un exemplu tipic de descriere a unui interior în romanul victorian. Doi demnitari ecleziastici din Barchester, domnul Grantly și domnul Harding, fac prima lor vizită la domnul Proudie, noul episcop de Barchester, deși oarecum fără tragere de inimă, pentru că nu sînt total de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
al mobilierului din cameră, însă nu apare nici o referire la modul în care acesta este aranjat. Concretizarea acestei încăperi în imaginația cititorului este posibilă numai în măsura în care se presupune că aranjarea mobilei în cameră respectă probabil designul unei camere de primire tipic victoriene. Se pare că cititorului ar fi trebuit să-i fie familiar acest design, la fel cum sînt cei doi vizitatori care privesc salonul ca pe o "cameră binecunoscută". În orice caz, relațiile spațiale constituie o zonă nedeterminată pentru cititorul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
să aplice procedee de strategie narativă sau retorice în configurarea poveștii. Această configurare nu este parte a procesului de transmisie (structura de suprafață), ci mai degrabă a procesului de producere (structura genetică de adîncime). În plus, acestor cazuri definite și tipice ale opoziției li se adaugă numeroase cazuri ambigue, atipice care nu pot fi ușor situate la un pol sau la un altul. Astfel de forme hibride se vor găsi în zona persoanei a treia a cercului tipologic, la tranziția dintre
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Situația narativă a acestor opere este marcată de coexistența unui personaj-narator auctorial și a unui personaj-reflector personal. Această coexistență se prezintă de obicei ea însăși în cadrul profilului narativ ca o secvență: o secțiune în narațiunea personală este predominantă. Un exemplu tipic pentru o astfel de tranziție apare în capitolul al XXII-lea al romanului Emma al lui Jane Austen, la începutul căruia vocea unui narator auctorial se aude distinctiv. Mulți dintre romancierii moderni procedează în mod similar. În The Prime of
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
393. Chiar și puținele indicații ale percepțiilor și sentimentelor personajului ficțional sînt subordonate situației narative auctoriale din primul paragraf. Domină perspectiva auctorială externă. Această perspectivă externă nu se schimbă pînă în al doilea paragraf, unde apare perspectiva internă personală. Este tipică apariția stilului indirect liber la punctul de tranziție: "Sau era de vină faptul blestemat că trebuia să stea în camera lui, așa cum i-a spus doctorul cu săptămîni în urmă, pentru toată această langoare și slăbiciune? Dumnezeu știe dacă era
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
referentului acestui el, primul cuvînt al povestirii. Această tehnică funcționează pentru a evidenția soluția care este dezvăluită gradat: Schiller! În acest sens, oricum, exemplele citate de Harweg din Thomas Mann nu sînt în întregime caracteristice începuturilor etice. Probabil că mai tipic este începutul povestirii lui Maugham, The Force of Circumstance, citat aici într-un paragraf mai amplu: Ea stătea pe verandă așteptîndu-și soțul să vină la masa de prînz. Tînărul Malay trăsese storurile cînd dimineața și-a pierdut prospețimea, însă ea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de asimilare a personajului-narator de către personajul-reflector, care cere un interes deosebit, reflectorizarea personajului-narator. Exemplele extrase din romanul Ulise al lui Joyce reprezintă un caz extrem. The Garden Party al lui Mansfield și povestirea lui Thomas Mann, Tristan, ne oferă exemple tipice 395, dar mai puțin surprinzătoare. Analiza exemplului din povestirea Tristan se referă la explicația corespunzătoare lingvisticii textului a lui Harweg a situației narative în acea povestire 396. Aici avem ocazia rară de a prezenta o descriere a situației narative din
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
spațiului personajelor și naratorului (sau a funcției narative) ia aici forma cea mai radicală. În măsura în care un narator își asumă trăsături personale, el se apropie totuși, chiar dacă numai pînă la o anumită distanță, de spațiul personajelor, pentru că personalitatea este o trăsătură tipic umană pe care naratorul și personajele o au în comun. Acesta este un motiv pentru care situația narativă auctorială, care include mereu prezența unui narator personalizat, trebuie situată la o distanță adecvată de polul non-identității din cercul tipologic. În cele mai multe
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Știa că era genul ei448. Este vorba despre un narator auctorial care îi relatează cititorului cum membrii familiei Crawford sînt primiți ca oaspeți la Mansfield, dar în relatarea lui naratorul se folosește de numeroase expresii bombastice, care par a fi tipice vorbirii personajelor: "Majoritatea acestor "citate" sînt atît caracteristice, cît și ironice, setul atribuit lui Marry Crawford, de exemplu, arătînd atitudinea ei sofisticată, cvasicinismul acesteia și acuta cunoaștere de sine"449. Această amestecare a limbajului naratorului cu cel al personajelor ficționale
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Faustus. Ținta de ordin tematic a unei astfel de narațiuni este încercarea prietenoasă a naratorului de a-l înțelege pe extraordinarul personaj principal. De acești naratori periferici la persoana întîi trebuie să-i distingem pe aceia care, din cauza caracterului lor tipic, reprezentativ, trebuie să fie interpretați ca servind drept elemente contrastive, drept antiteza eroului. De regulă, astfel de naratori nu sînt strîns legați de personajele principale printr-o relație personală, prietenoasă, ci mai degrabă le sînt subordonați ca servitori (Nelly Dean
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
către Paul Heyse, C.F. Meyer și-a justificat procedeul de a-l lasa pe Dante să nareze povestea căsătoriei călugărului prin faptul că a văzut în acesta un reprezentant al perioadei medievale. "Dante al meu din fața căminului... este o figură tipică și pur și simplu reprezintă Evul Mediu". În același fel, autorul nu prezintă povestea lui Thomas Becket, sfîntul care a răzbunat seducerea fiicei sale de către rege "în mod direct, ceea ce ar putea foarte ușor să-l deruteze pe cititor, fiindcă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dintre eul narator și cel care trăiește să devină problematică. O cauză ar putea fi refuzul eului narator de "a accepta" eul care trăiește, cum se întîmplă, de exemplu, în romanul Eu nu sînt Stiller al lui Max Frisch. Forma tipică de narațiune la persoana întîi periferică cu empatie predominantă ("parteneriat neprevăzut") între naratorul la persoana întîi și personajul principal este, prin urmare, localizată mai aproape de narațiunea cvasiautobiografică la persoana întîi pe cercul tipologic decît narațiunea periferică la persoana întîi cu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a celor două fenomene este imposibilă 529. În orice caz, clasificarea celor două forme narative în sistemul meu dezvăluie o distincție care e, de asemenea, sugerată de Casparis. Pentru început voi aranja pe două coloane paralele cele mai importante trăsături tipice ale celor două forme: Monolog interior Camera eye Persoana Referința la persoana întîi Referința la persoana întîi/persoana a treia nu se distinge Timpul prezentării Prezent Prezent Timpul memoriei Trecut Non-existent Perspectiva Perspectiva internă Perspectiva internă Lumea interioară Lumea exterioară
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
290 nemediere a prezentării, 25, 200-201, 220-222, 243, 247, 270, 283 în film, 141 nivelare a situației narative, v. schematizare normă narativă (a unei epoci), 30 note de atelier, v. jurnale "Noua stilistică", 96 nouă abordare a definiției situațiilor narative tipice, 18, 85-130 Nouveau Roman, 32, 108, 188, 199, 339, 341 obiectivare, 167 obiectivitate, 25, 46, 133, 220, 278, 341 oglindire în conștiință, 224 omnisciență, v. narator opoziția persoana întîi persoana a treia, 79-80, 94, 99 opoziții (mod, persoană, perspectivă), 131-175
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Groningen, 1970, 120-121. 121 Cîteva dintre observațiile lui Hamburger din prima ediție a Logik... (1957) privind folosirea timpului în genul liric (p. 194), au fost eliminate din ediția a doua. 122 Ultimele două discuții critice, mai cuprinzătoare, din Situațiile narative tipice (aproape la un sfert de secol după apariția lucrării!) nu au putut fi tratate aici în mod detaliat. Unele dintre obiecțiile aduse în cadrul acestora, totuși, au fost anticipate în lucrarea mea Teoria... Vezi Jürgen H. Petersen, "Kategorien des Erzählens. Zur
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Poetics Today 2 (1981), 75. 346 N. Friedman, "Point of View in Fiction", PMLA 70 (1955), 1169. 347 Pentru o discuție despre sintagma "strategie narativă", vezi Klaus Kanzog, Erzählstrategie, Heidelberg, 1976, 104 ș.u. O scurtă polemică cu situațiile narative tipice se găsește la paginile 80-81. 348 Muriel Spark, The Prime of Miss Jean Brodie, Harmondsworth, 1974, 27-31. 349 Vezi F.K. Stanzel, "Die Personalisierung des Erzählaktes im Ulysses", în: James Joyces "Ulysses". Neuere deutsche Aufsätze, Frankfurt/M. 1977, 286, 289. Ediția
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Mimesis und Rhetorik. Bewußtseinsdarstellung in Joyces Ulysses", în: James Joyces "Ulysses", mai ales 316 et passim; și Th. Fischer, Bewußtseinsdarstellung im Werk von James Joyce. Von "Dubliners" zu "Ulysses", Frankfurt/M., 1973, 121 ș.u. 405 În lucrarea Situații narative tipice (Die typischen Erzählsituationen, 131-132), am încercat să arăt modul în care apare o nouă structură de semnificație atunci cînd, de pildă, cîteva dintre motivele verbale și sonore din episodul "Sirenele" alcătuiesc secvența de motive a unui cîntec de ivire a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]