3,617 matches
-
scoțian! Vă implor! Voi trăi printre voi, fiind un exemplu de cinste și dacă veți veni la biserica mea, atunci când vă veți întoarce înapoi în lume, se va spune despre voi: este un bărbat de treabă, o femeie bună... Uneori, trecătorii se opreau să-l asculte. Dar pentru că li se adresa în engleză, mesajul lui nu ajungea la cei pe care voia să-i atragă. Cu toate că Elspeth îi atrase atenția asupra acestui lucru, el refuză să învețe limba și să predice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
depus plângerea. Intervenția lui Spavin a rezolvat problema și Carson a acceptat scuzele. — Ce te-ai fi făcut fără mine, băiete? — Sincer, nu știu, domnule. Pagină separată La Londra, străzile sunt pavate cu aur - lumina electrică reflectată pe dalele ude. Trecătorii lasă urme puternice în urmă, aminitirea fulgurantă a impermeabilelor și picioare stropite care se grăbesc. În piața Piccadilly se încrucișează puteri moderne, cu un scop bine determinat, ca acela al mașinilor într-o fabrică și chiar și porumbeii grași, cenușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
o rupe la fugă pe strada Broad, cu o detentă demnă de un atlet, înainte ca cei unsprezece să realizeze c-a dispărut. Fug după el cu strigăte incoerente agitându-și bâtele și genuncherele deasupra capetelor, ca pe culorile regimentului. Trecătorii se feresc din calea lor, recunoscând o ceată pusă pe harță. Jonathan se îndreaptă spre Turl, făcându-și loc printre cumpărătorii uluiți, împingând un bătrân și decrepit profesor de la universitate în ușa unui croitor. Bătrânul se dezechilibrează, apoi își recapătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
bucată de pește cu un sos necunoscut, foarte bun, condimentat din belșug. Mâncarea este apetisantă, dar tocmai acest fapt pare a fi esența problemei sale. În disperare, își imbracă jacheta și iese pe stradă. Vede lumini strălucitoare, dar nu și trecători. Continuă să rătăcească pe drum, iar din față îi vine un flux de mașini negre. Fațadele Hausmann ale ministerelor și sediilor de firme, sunt întrerupte de ferestrele luminate ale birourilor unde funcționarii au rămas peste program, dar chiar și acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
soarelui. Pe unul din ele se putea citi „Cirque Fantastique”, iar pe celălalt era înfățișat un om îmbrăcat într-un costum alb cu negru, foarte asemănător ca aspect cu o tablă de șah. Cu toate că personajul păstra un aspect prietenos invitând trecătorii să intre la spectacol, avea ceva deranjant, după cum observă Sachs. Poate masca neagră ce îi acoperea jumătate din chip sau poate aspectul său ușor grotesc. Te făcea să te gândești imediat la Magician, ascuns la rândul său de măști și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
dacă sunt cumva pătați. - Așa voi face. Porniră apoi spre ieșirea din parc. În ciuda câtorva nori, vremea se anunța încă frumoasă pentru acea zi. Zgomotul steagului în bătaia vântului se auzi din nou, iar Arlecchino continuă să îi fixeze pe trecători cu ochii săi nepământeni. Cum se simte onorata mea audiență? Relaxată? Foarte bine, pentru că e timpul pentru al doilea număr din această seară. Probabil nu sunteți familiarizați cu numele de P. T. Selbit, însă dacă ați fost vreodată la un spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ține în suspans pentru moment și nu voi divulga numele acestui truc. Dar vă voi da un detaliu: atunci când Selbit se pregătea pentru acest număr, își punea asistenții să picure sânge fals pe treptele sălii pentru a-i ispiti pe trecători și pentru a-i face să cumpere bilete. Lucru care, de altfel, se și întâmpla. Savurați următoarea reprezentație! Sper că așa veți face. Căci știu cel puțin o persoană care cu siguranță nu va savura deloc acest număr... Capitolul X
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
care era prinsă cu Velcro. Aceasta se desfăcu. O luă cu grijă și o îndesă sub o bandă elastică sub cămașă. La fel procedă și cu peruca. Cele două articole își reduseseră mult dimensiunile, așa că nu puteau fi zărite de trecători. Își trase apoi în jos pantalonii, acoperind astfel ciorapii de damă care puteau încă da de bănuit asupra identității sale. Scoase apoi din punga de cumpărături câteva șervețele umede și își frecă fața până când nu se mai vedea nicio urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
deschiderea încuietorilor în mai puțin de un minut. Părea imposibil, onorată audiență? Dar asta este treaba iluzionistului: să facă imposibilul posibil. Se opri la intrarea în stația de metrou și cumpără un „New York Times” pe care îl frunzări în timp ce studia trecătorii. Din nou, se părea că nu îl urmărise nimeni. Se grăbi pe scări pentru a prinde trenul. Un artist mai prevăzător ar fi așteptat ceva mai mult pentru a fi sigur că nu era urmărit. Dar Malerick nu avea prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
legată cu lanțuri. Săraca femeie, gândi Sachs. Măcar de-ar fi încă în viață! Se apropiau foarte repede, Bell vorbind tot timpul la stația de emisie-recepție pentru a solicita de urgență întăriri și personal medical. Alarmați de zgomot, mai mulți trecători se adunaseră pentru a asista la acest spectacol gratuit. - Ajutați-mă! Nu pot să o scot singur! vorbi din nou bărbatul către Bell și Sachs. Vorbea întretăiat, ca și cum nu ar mai avea aer și ar fi ajuns la capătul puterilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
femei. Se auzi o voce: - Acolo! Uite, e cineva rănit. Sachs își scoase arma și o porni hotărâtă spre grupul de privitori care deja se aduna. - Chemați un doctor! - Ce s-a întâmplat? - O, Doamne! Scumpo, nu privi într-acolo! Trecătorii deja se adunaseră în partea de est a pieței, aproape de fast food. Toți priveau îngroziți la persoana întinsă pe caldarâm, chiar la picioarele lor. Sachs duse stația Motorola la ureche pentru a solicita ajutor medical, încercând totodată să-și croiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
porecla sa din tinerețeă porni cu viteză în urma răufăcătorului. Burke nu-și scosese arma, conform regulamentului. Dacă suspectul pe care îl urmărești nu este înarmat și nu există indicii clare că urmează să deschidă focul asupra ta sau a unui trecător, nu ai voie să folosești arme de foc. În plus, să împuști pe cineva, pe oricine de fapt, în spate nu arată bine deloc în dosarul cu procese verbale, ca să nu mai vorbim despre eventuale promovări sau articole în presă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
parte și se îndreptă calm spre o toaletă publică. Paranoia? Se părea că da. Bărbatul acesta nici măcar nu semăna cu muncitorul de mai devreme. Dar pe măsură ce pastorul Swenson își continuă drumul spre nord încercând din răsputeri să evite gloata de trecători de pe străzi, simți din nou că este urmărit. Privi din nou în urma sa. De această dată, văzu un bărbat cu părul blond, îmbrăcat cu o geacă maro peste un tricou sport și purtând o pereche de ochelari groși, care privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
servieta pe care o strângea la piept ca și cum ar fi fost chiar Chivotul Domnului. Capitolul XXIII Măsura din priviri locul unde avea să se petreacă acțiunea. Își calcula cu atenție unghiurile, locurile prin care ar fi putut să fugă, număra trecătorii de pe stradă și evalua traficul de pe Fifth Avenue. Nu-și putea permite să rateze. Miza era prea mare; în plus, avea un interes personal pentru moartea lui Charles Grady. Marțea trecută, la ușa construcției cu dublu rol, locuință și biserică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
destulă apă și mâncare în portbagaj și un borcan daca îi venea să își facă nevoile. Era un plan foarte deștept. Și, ca luptător al lui Dumnezeu, va face tot posibilul să îl ducă la bun sfârșit. Privind la întâmplare trecătorii prin lunetă, se gândea că spectacolele de magie ale domnului Weir trebuie să fie al naibii de bune. Se întrebă dacă ar putea, după terminarea acestui război, să-l convingă să vină în Canton Falls pentru o reprezentație la școala de duminică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pe trotuar între două mașini parcate. - Ce s-a întâmplat? țipă el. Familia mea! - Am trimis oameni să aibă grijă de ei, răspunse detectivul. Strigă apoi către pietonii aflați pe stradă: Toată lumea! Aici e o operațiune a poliției! Eliberați zona! Trecătorii se conformară imediat. - Familia mea! repetă acesta cu disperare. Ești sigur? - Sunt în siguranță. - Dar Weir... - S-a prefăcut doar că este împușcat. A scăpat și acum, probabil, e pe undeva pe aici. Am chemat o dubă blindată. Își întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
fiica procurorului, care se holba la detectiv vizibil speriată. - Chrissy? întrebase mama. Ce s-a întâmplat? - Dulciuri? șopti fetița din nou. Un ambalaj de staniol i se desprinse din mână și fata începu să plângă. Cu palmele transpirate, Bell privea trecătorii de pe trotuarul din fața blocului unde era apartamentul lui Charles Grady. Zeci de oameni. Să fi fost vreunul dintre ei Weir? Sau altcineva din nenorocitul de Sfat al Patrioților? Ambulanța se opri și doi medici săriră afară. Dar înainte de a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
săriră afară. Dar înainte de a-i lăsa să intre pe ușa din față, detectivul le examină cu atenție legitimațiile. - De ce atâtea formalități? întrebă ofensat unul dintre ei. Bell nu-i dădu nicio atenție și verifică din ochi mașinile de pe stradă, trecătorii, ferestrele clădirilor din apropiere. Când fu convins că totul e sigur, fluieră scurt și Luis Martinez, bodyguardul cel tăcut scoase rapid fata din casă și o puse în ambulanță, însoțită de mama ei. Chrissy nu manifesta deocamdată niciunul dintre simptomele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
a adus cu el zilele babei cele scurte și nopțile vegherii cele lungi. Moș Crivăț suflă cu putere și pișcă obrajii bucălați ai copiilor. Casele dorm sub cușme de nea sclipitoare. La geam au înflorit flori de gheață care zâmbesc trecătorilor. Oamenii zgribuliți se îmbracă cu haine mai groase și mai călduroase. Mamele cântă doine și spun povești copiilor la gura fierbinte a sobei. Copiii jucăuși se trag cu săniuțele pe derdelușul lunecos și se bat cu bulgări de zăpadă. În
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
locuia generalul Karg. În sala mare dinspre uliță, cu ferestrele oblonite, ca să nu pătrundă lumina afară, mâncau ofițerii de la cartierul diviziei, precum și cei de la comandamentul brigăzii de artilerie, care se afla în sat. În fund, într-o odăiță, era popota trecătorilor, adică a celor ce mergeau spre front sau se întorceau de acolo și trebuiau să zăbovească un răstimp pe la numeroasele servicii ale diviziei. Fiindcă întîrziase, Bologa nu mai vru să treacă prin sala cea mare, ci coti prin ogradă și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
câțiva soldați spălau vase, ștergeau tacâmuri, desfundau sticle, în vreme ce alții veneau de pe coridor, de la bucătăria îndepărtată, cu farfurii pline cu mâncăruri ori cu butelii de vin... De aici o ușă dădea direct spre popota mare, iar alta, în stânga, spre cuibul trecătorilor. Un soldat se repezi și deschise lui Bologa. În odăiță erau numai două mese lungi și o canapea hodorogită, pe care zăcea un morman de mantale, căști, revolvere, săbii, baionete, de-a valma. Masa din dreapta se golise; un soldat, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și băuse câteva sticle de vin cu o lăcomie de bețiv precoce, și doctorul Meyer, un ursuz taciturn, suferind de insomnie, cu o dragoste specială pentru "clienții" lui ― cum le zicea celor din tranșee ― și luând masa totdeauna în odăița trecătorilor, fără însă a se amesteca în discuțiile lor. Fiindcă tăcerea devenea apăsătoare, Klapka zise către doctorul Meyer, căutând un ton glumeț: ― Eu pot sta aici până la ziuă, că tot n-am cvartir, iar soldatul îmi păzește în gară bagajele... Auzind
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pare că am trăit destul și că mâine aș putea muri fără nici o părere de rău! Unii oameni trăiesc zeci și zeci de ani și totuși, când închid ochii, nu pot spune că au trăit aievea, căci au fost simpli trecători prin viață sau spectatori străini de înțelesul lumii. În schimb pe alții soarta îi împinge în vârtejurile cele mai crunte și-i silește să îndure toate torturile vieții, toate, și niciodată să nu găsească aici odihna adevărată, liniștea trainică... Urmară
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de goana mașinii. Cei doi de la margini întorceau spatele și aveau opinci în picioare. Unul din mijloc cu niște bocanci plini de noroi, privea cu ochii negri cât cepele în șanțul șoselei și, din fața umflată, violetă, scotea limba vânătă spre trecători. În stânga atârnau trei, uitîndu-se pe șoseaua dreaptă, nepăsători și neclintiți, dar cu creștetele lipite de crengile de deasupra. Doi erau într-un arin bătrân, mai sus ca ceilalți, iar mai încolo, pe o cracă subțire, care te miri cum nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un ocean între ea și noi, a ajuns să ne uite de tot, să-și recapete demnitatea, fără trecut, fără durere, fără nimic. Poate. În seara aceea, răniții nu erau la ea. Străzile erau pline cu ei, majoritatea beți, înjurau trecătorii, răcneau și vomitau, umblând adunați în grupuri. Atunci, pentru a-i evita, Josăphine o ia cu căruța ei pe un alt drum și, în loc să coboare pe strada Pressoir, continuă să meargă pe ulița Mesiaux, trecând pe lângă biserică, urcând înapoi prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]