9,257 matches
-
Se scurseseră vreo treizeci de minute, cînd am băgat de seamă că frigul și Întunericul Începeau să mă adoarmă. M-am ridicat și am Început să cutreier prin Încăpere ca să mă Încălzesc. În șemineu abia dacă mai rămăseseră resturile unui trunchi și am presupus că, atunci cînd avea să sosească Bea, temperatura din interiorul căsoaiei va fi coborît Îndeajuns pentru a-mi inspira momente de puritate și de castitate și pentru a-mi șterge din minte toate mirajele febrile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Cantemir și a lui Ion Budai-Deleanu. Unul dintre sistemele de reprezentare a viciilor sau păcatelor majore a fost cel al arborelui răului. La baza acestei reprezentări stă ideea că toate viciile se nasc din trufie și se despart dintr-un trunchi comun în ramuri cu frunze și fructe rele, pe care artistul le face înclinate în jos, în timp ce, în arborele binelui, acestea au tendința de a se ridica. Această temă iconografică s-a diversificat în mai multe variante. Uneori trufia se
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
și coapse line, pe care Oliver s-o poată „giugiuli”. Căci sosise și anotimpul dragostei și-al giugiulelii și trupul lui Oliver, din tălpi și până-n creștet, se umplu de flori. Iisus, care-i apăruse sub forma unui plop, cu trunchiul subțire ca un vârtej de fum coborât din Înălțimi nebănuite, a clătinat din cap și a zis: „Nu aceasta e menirea ta, Oliver. Tu nu crești ca să te Înmulțești, ai un alt scop. Nu-ți voi trimite nici o femeie, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În găleata de gunoi. Nu, orice, dar pe pat nu! Puteau să-l amenințe cu bătaia. Cu dușurile reci. Oliver avea să rămână neclintit pe poziția lui. Chiar dacă ar aduce drujba electrică sau bormașina, amenințându-l că-i vor tăia trunchiul de la rădăcină, nu Înainte Însă să-i bortelească burta ca să extragă inima din ea, Oliver nici nu va clipi din ochi. Nu aveau decât să-l transforme În leațuri și surcele. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Oliver
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Oliver Își mângâie pietul acoperit de frunze aurii. Senzația era plăcută. Vântul Îi sufla din spate. Un roi de gâze se Învârteau În jurul creștetului său În chip de aură. Roșu, galben, verde: lumina semafoarelor Îi Împărțea trupul În trei cercuri. Trunchiul Îi era verde. Fața galbenă, creștetul roșu. De bucurie, masterandul Lawrence sări Într-un picior, intonând un cucurigu prelung cât toate zilele. În curând, umanitatea va Îmbrăca o nouă haină. O nouă lumină va cădea din cer. Și tot din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cum și În ce mod. Scoarța sinilie care-i proteja corpul nu era o scoarță oarecare, era chiar scoarța cerebrală. „Prin urmare, așa”, Își spuse el. Acum Înțelesese. Creierul arborilor era distribuit pe tot trupul. Copacii gândeau cu rădăcinile și trunchiul. Coroana și-o foloseau doar pentru a se apăra de ploaie și de vânt. Ce gândeau era, deocamdată, pentru masterand o enigmă, pe care el Își propuse să o descifreze Într-un viitor apropiat... Scoarța lui Oliver era Încrețită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ar fi abătut de la drumul lui. Cunoscând pe pielea sa păcatul, s-ar fi putut lepăda mai ușor de el. Aruncând o privire spre femeia Babel, ce-și Împreunase mâinile căzând În genunchi lângă taburetul lui, fiori reci Îi străbătură trunchiul, alunecând pe măduva spinării, de jos În sus... Frunzele sale dădură semne de neliniște, fremătând Înăuntru fără glas. De pe fața de mironosiță a femeii atârnau douăzeci și patru de limbi de foc lipicioase, scurgându-se din gurile-i larg deschise pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Nu era vorba de nici o domnișoară, ci de-o doamnă. Fie și doamnă, acceptau călătorii, zâmbind cu subînțeles. Iar picioarele ei lungi nu erau ca niște catalige, ci erau ca două lumânări de nuntă, puse În altar, sau ca două trunchiuri de mesteceni ce atingeau cerul. La ce fel de lumânări vă referiți? Întrebau călătorii. Și la ce fel de altar? Lumânărilor le cam sfârâiau călcâiele, altfel n-ar fi umblat teleleu prin tren. Iar altarul, probabil, era pârjolit și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ridice de pe targă, Înalta somitate adăugă: „Vom comada, din timp, și o proteză”. Stând cocoțat pe taburetul său Înalt aflat În mijlocul salonului, masterandul Oliver murmură ca pentru sine: „Ce rost are să vă agitați atât? Îi voi ciopli la noapte din trunchiul meu un picior de lemn și-l voi acoperi, ca să poată merge de la sine, cu scoarță cerebrală...”. 15 mai - 23 octombrie 2007, Iași, Cătunul Păcurari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
adică de la poalele Înălțimii pe care mă aflu, și continuă până dincolo de orizont, Într-un punct care s-ar afla deci În fața mea și puțin În stânga, dar În orice caz, foarte departe. Pare să fie umbra unui copac (de altfel) trunchiul acestuia poate fi observat În partea dreaptă) și doi soldați poartă trupul rănit al unui al treilea. Cel rănit are haine de culoare Închisă, țesute probabil din lână, un postav țărănesc, făcut În casă. Cel care Îl ține de subsuori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
al treilea. Cel rănit are haine de culoare Închisă, țesute probabil din lână, un postav țărănesc, făcut În casă. Cel care Îl ține de subsuori și se află cu spatele În sensul de Înaintare, deci și cu spatele la copacul al cărui trunchi se vede În dreapta, are capul plecat și pare să-l privească atent pe rănit. Cel care-l susține de picioare privește undeva Înainte, peste capul plecat al tovarășului său, fără a ne da posibilitatea să ghicim ce anume privește. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
petrecut atunci; căci de îndată ce piatra cădea printre fiare, ele se repezeau cu furie unele asupra altora sfâșiindu-se în bucăți. Mandricardo nu stătu în loc să se mire de această minune, continuă să secere. Când a ajuns la copac, i-a cuprins trunchiul în brațe și s-a opintit să-l smulgă din rădăcini. La fiecare effort un potop de frunze se scutura asupra lui, prefăcându-se pe loc în păsări de pradă ce-l atacau pe cavaler fâlfâindu-și aripile în obrazul
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a stârnit atunci însoțit de tunete și fulgere, iar șoimii și vulturii și-au luat zborul cu țipete de groază. Dar toate acestea nu au făcut decât să dea un nou dușman la ivelală; căci din gaura făcută prin smulgerea trunchiului a ieșit un șarpe furios, care, aruncându-se asupra lui Mandricardo, i-a încolătăcit picioarele și brațele cu o putere atât de mare încât era cât p-aci să-l zdrobească. Norocul însă a venit din nou în ajutorul tânărului
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
jur, pe doamna stăpâna a inimii mele, că voi face tot ce vei voi pentru a-ți merita iertarea. La aceste cuvunte, mirtul păru că tremură din rădăcini și până-n vârf,iar Roger a văzut o umezeală prelingându-se pe trunchi în jos ca niște lacrimi, cum se întâmplă deobicei cu un lemn verde pus pe foc. El vorbi apoi: Bunătatea care te face să vorbești astfel mă îndeamnă să-ți dezvălui cine am fost eu odată, și prin ce împrejurare
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Nefericită grotă! De acum nu vei mai atrage cu umbra șirăcoarea ta. Bolta-ți nu va mai adăposti nici ciobanii și nici oile. Nici tu, fântână rece și limpede nu vei scăpa furiei lui Roland! El a aruncat în aceasta trunchiuri de copaci smulși din pământ, bolovani rupți din stâncă, buruieni desrădăcinate, pline de pământ, ierburi și tufișuri întregi pentru a o înfunda și a-i tulbura apele. În cele din urmă, vlăguit de atâtea sforțări, plin de sudosre și cu
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
mă cheamă Și eram eu, și singur mă chemam, Și eram eu, și parcă nu eram, Și unul de-altul, ne era și teamă... Iar ei s-au dus și eu rămas, priveam Spre-acela care singur rămăsese Și-un singur trunchi eram, din două piese Și eu și el, aceeași noi eram... Într-un târziu, s-a așezat râzând Și-am stat și eu, plângând, pe-aceeași piatră, Trecând, un câine, pe-amândoi ne latră Și eu am râs și-l
CARE SUNT EU?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83757_a_85082]
-
să le ducă acolo. Mama ei era celebră pentru pasiunea cu care făcea cumpărături, o femeie cu proasta reputație că arunca anual milioane pe haine, pantofi și genți, În stil Imelda Marcos. În mod evident, așchia nu sărise departe de trunchi. —Nu-ți mai face atâtea probleme, iubire. Vino aici și ia-ți o băuturică. Lasă echipajul să se ocupe de asta - de aia Îi plătim. Asta veni de la Philip, bineînțeles, care se crăcănase pe una dintre canapelele din piele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
râvnă. Aici, pământul apare, deodată, negru, mai negru, decât în celălalt capăt. „Aici trebue să fie capitanul” , e de părere cineva. De-a lungul gropii au apărut forme omenești. Aruncați cu fața în jos, de-a valma. Iată, distincte, capul, trunchiul, mâinile și picioarele. Aruncate de-a valma, trupurile dovedesc ferocitatea, lipsa de omenie și înstrăinarea față de tot ce-i credință creștinească, ale călăilor. Toți au fost aruncați cu fața în jos. Nici unuia nu i s-a îngăduit să-și îndrepte
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
lui, dar pe o cale mai ocolită... În jur era liniște deplină. Când a ajuns aproape de bordei, o plesnitură de creangă ruptă l-a făcut să întoarcă capul și să ducă mâinile la pistoalele din chimir. S-a lipit de trunchiul unui stejar și a rămas nemișcat. Privirea îi alerga în toate părțile. Se întreba cine putea să rupă creanga: greutatea omătului căzut, vreo veveriță sau... Cine știe? Poate... chiar potera. După un timp de așteptare, în care i se părea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Se întreba cine putea să rupă creanga: greutatea omătului căzut, vreo veveriță sau... Cine știe? Poate... chiar potera. După un timp de așteptare, în care i se părea că aude până și căderea fulgilor de zăpadă, s-a desprins de trunchiul copacului. A mai privit o dată în urmă și a pornit spre bordei... Când mai avea de făcut doar câțiva pași, o detunătură surdă și o lovitură în umărul stâng l-a cutremurat! În clipa următoare, s-a întors și, cu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
urmă cu mai puțin de o oră”. Sunetul unei sirene se auzi tot mai aproape. Danny luă lanterna lui Deffry, examinând cât se putea de aproape detaliile cele mai teribile ale cadavrului. „În total șase răni ovale, neregulate, circumscrise regiunii trunchiului, între buric și stern. Ruptura de țesut delimitează marginile perimetrelor acoperite de sângele coagulat provenind din ele. Tegumentul din vecinătatea fiecărei răni e inflamat delimitând direct zonele în care urmele—” „Urme de supt clare”, zise Henderson. Danny simți că limbajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
la țintă, folosind tufele înalte pe post de infractori. Pe jos se vedea un strat gros de cămăși de cartușe. Punând farurile pe faza lungă, Mal observă că și alte generații de polițiști făcuseră tufele una cu pământul, trecând la trunchiurile de pini: copacii erau scalpați de scoarță și perforați de gloanțe. Se dădu jos din mașină, își scoase revolverul din dotare și lansă șase gloanțe în întuneric. Ecoul făcea să-i țiuie urechile, iar praful de pușcă mirosea minunat. Încărcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
zise Gândește-te la procedură și ia-o încet. Ești ofițer superior la Omucideri și partener interagenții. Cuvântul „superior” îl liniști. Vârî pistolul la brâu, îngenunche și examină scaunul din față. Nimic pe huse. Talonul de înregistrare era lipit de trunchiul volanului, exact acolo unde trebuia să fie. Danny desprinse fâșia de plastic fără să atingă suprafețele netede, îl ținu în fața farurilor și citi: „Wardell John Hascomb, Los Angeles, South Iola, numărul 9816 ¼. Număr de înregistrare: Cal. 416893-H. Numărul de înmatriculare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Îmi cer scuze că v-am deranjat. În camera de zi își făcură apariția doi bărbați. Purtau chiloței roșii de mătase. Unul din ei își scoase masca din țechini aurii. Amândoi erau tineri și foarte musculoși, cu picioarele epilate și trunchiuri piramidale, unse cu un soi de ulei. Îi remarcară pe cei trei, iar cel mai înalt îi aruncă un sărut lui Danny. Partenerul lui se strâmbă, își vârî degetele în chiloțeii celuilalt și îl trase înapoi pe hol, unde dispărură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
și umbra sânt lucruri rare și pe unde trebuie să umbli poști întregi, până să găsești o locuință omenească, unde să-ți poți odihni trupul. Rupt de oboseală, bietul călător zări, în sfârșit, o colibă înconjurată de câțiva arbori cu trunchiul drept, înalt, purtând în vârf un buchet de frunze foarte mari, care-i dădeau un aspect plăcut și elegant''. Erau niște cocotieri. Și, ca să nu lungesc prea mult povestirea, călătorul poposește în această colibă singuratică, fiind găzduit de stăpânul ei
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]