3,613 matches
-
dacă nu, am înteles, voi șterge cu lacrimi nădejdea inutilă, fă la fel, nu-mi spune nici măcar un cuvậnt. Ai fost, desigur, o oază în veșnicia mea de plictiseală. Cậteva atingeri au fost de ajuns ca sămi dea iluzia că văzduhul flutură cu îngeri... Nici măcar nu știu de-ai să citești întậmplător rậndurile acestea. Eu voi fi cea care voi fi strivit cea dintậi visul sub picioare. Nu voi păta niciodată cu vorbe ceea ce ne-a fost drag și te voi
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Să devastez frumusețea ta cea dulce, făr-de milă - Și totuși corpul tău e plin de-o coaptă tinereță, Tu, al amorului duios, demonică prăsilă! Eu am plecat purtând în piept durerea-mi toată scrisă, Precum al primăverei vânt duce-n văzduh o filă; Dar noaptea când am adormit, atunci durerea-mi toată Se ghemuește-n inima-mi, o arde ș-o împilă; Părea din somn că m-am trezit și te-am văzut pe patu-mi, Boțind cerșaful meu cel alb cu mâna
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
acasă să se ducă să-i plîngă de milă și să-l mîngîie. 12. Ridicîndu-și ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Și au ridicat glasul și au plîns. Și-au sfîșiat mantalele și au aruncat cu țărînă în văzduh deasupra capetelor lor. 13. Și au șezut pe pămînt lîngă el șapte zile și șapte nopți, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cît de mare îi este durerea. $3 1. După aceea, Iov a deschis gura și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
tu glasul pînă la nori, ca să chemi să te acopere rîuri de ape? 35. Poți tu să arunci fulgerele, ca să plece? Îți zic ele: "Iată-ne?" 36. Cine a pus înțelepciunea în negura norilor sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului? 37. Cine poate să numere norii cu înțelepciune, și să verse burdufurile cerurilor, 38. pentru ca să înceapă pulberea să facă noroi și bulgării de pămînt să se lipească împreună? 39. Tu izgonești prada pentru leoaică, și tu potolești foamea puilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
un citat din aceeași „Cîntarea Cîntărilor”. Îl repet în gând, apoi, aducându-mi aminte de felul cum își rostește Romeo chemările de dragoste către Julieta, am început să declam cu glas vibrat: „Smochinii își dezvelesc mugurii și florile de vie văzduhul parfumează. Scoală draga mea, și vino!” Ștrengărița din fața mea intră în joc purtându-și mâinile cu încetineală de melc a mângâiere peste sâni și aplecându-se ușor în față a pornit să clipescă des din ochii râzători... Ieșeanul abia așteaptă
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
15 Mă cufund în întuneric Lumină să nu mai văz. Ochii facă-se izvoare Și curgă necontenit Despice-se inimioara 20 În bucăți ca de cuțit. Risipească-se tot trupul Să se facă praf și vânt Aruncat în toată lumea În văzduh și pre pământ 25 Eu ș-atunci în neființă Am să fiu înnorocit, Că le trag, le sufăr toate Pentru una ce-am iubit. * Mă lepăd de toatî lumea, Mă cernesc, mă-nstrăinez, Mă cufund în întunerec, Lumina să nu
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
-nstrăinez, Mă cufund în întunerec, Lumina să nu mai văz. 5 Ochii facă-se izvoară Și curgă necontenit, Despice-se inimioara În bucăți ca de cuțit. * Risipească-se tot trupul Să se facă praf și vânt, Aruncat în toată lumea, În văzduh și pe pământ. 5 Eu ș-atunci, în neființă, Vor fi încă norocit Că le sufăr aste toate Pentru una ce-am iubit* ÎNGER CU PĂR GALBĂN (Cîntec vechi de lume) (p. 634) În a ta zâmbire raiu-l regăsesc Înger
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
prin curtea fără de sfârșit a pescarilor; când aveau nevoie, pescărușii erau momiți în plase cu o mână de mărunțiș: ceatal, hamsii, rizeafcă albă, gingirică, aterină și bacalia vicioasă fiindcă marea secătuită refuza să mai dea altceva drept hrană și trebuia văzduhul de lumină să satisfacă cererea neostoită a omului. Au despicat mai mult decât suficient trecând prin spălătoria vieții. Sătui de risipă și încărcați de patimi pârjolite, au plecat înspre cetate unde-au găsit altă locuință lacustră acoperită de aștrii; își
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
pentru nimic altceva, răscolind numai pentru ei, vârtejul amintirilor; se vedeau stăpânind rotocol, veșnicia împreună. Asfințitul își lăbărța chipul neîndestulat al clipelor mai lungi ca orice închipuiri; fantomatice liniști dintr-un apus indicibil, franjurat în culori plăpânde... galben-roșiatice întăreau viziunile. Văzduhul albastru se destrămase gradat prin goblenuri în degrade; lumina pătrunsese peste zgomotul apăsător al înserării; marea înnegrită se bucura împingând spuma valurilor nesfârșite spre țărm iar întunericul, înstăpânit pe oriunde, arunca umbre lungi spectrale. Pluteau singuratici răscolind secolele în așteptări
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
infimele sume lunare primite de acasă. Speram că într-un viitor foarte apropiat se va ivi alt amic cu disponibilități financiare nelimitate. Așa ne petreceam timpul împreună, câțiva visători, din căminul Voievod... din lună în lună! Luna, cea adevărată, din văzduh, ca un colac plin de pofte își aruncase un fular de nori peste obrazul zdrențuit de frigul unui noiembrie păcătos, ascunzându-și fața vizibilă și ochiul plângăcios care-i rămăsese de la ultima eclipsă. Vântul deja amețise răscolind frunzele rămase de la
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
erau în peștera lui Love... Povestea lui Agbongbotile n-a izbutit să-i liniștească pe oameni. După ce el tăcu, ceilalți se gândiră iarăși la ochiul din cer. Cântecul fetei se mai auzea de departe, slab. Un răget de leu sparse văzduhul. Și deodată cântecul se opri. Câteva clipe ascultară toți cu luare aminte. Apoi un țipăt scurt de fată ajunse până la ei. Oamenii încremeniră. Mai-Baka sări în picioare, punând mâna pe arc. Tankoko însă îl opri. Toți oamenii își îndreptară cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care-i tot vorbise sclavul pe drum și iarăși începu să-l chinuie taina ocolurilor făcute. Adormi cu acest gând și tot cu el se trezi. Mâncară tăcuți. Mestecând, Auta privea munții din zare, care-și schimbau acum culoarea în văzduhul vioriu al înserării. După ce se sătură și bău cu plăcere din apa proaspătă a izvorului, Iahuben se sculă vrând să strângă cortul. Dacă la început lăsa această îndeletnicire numai în seama lui Auta, care era sclav, mai târziu, fie de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lucru nu înțeleg de loc, Auta: cum ai tu inimă ușoară să cauți drum spre robirea celor de-o seamă cu tine. Sclavul tresări. Iahuben, dîndu-și seama ce a spus, își mușcă buzele. Dar era prea târziu. Cuvintele erau în văzduh, nu se mai puteau prinde. La lumina focului, soldatul văzu ochii mari și mirați ai lui Auta care-l priveau ca și când l-ar fi văzut întîia oară. Apoi Auta zâmbi într-un fel foarte straniu. Iahuben era speriat. Ce putea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
am rămas viu. Asta-i tot. Nu de mine să vă mirați: eu m-am născut în nisipurile astea, ca și voi. Mirați-vă de Iahuben, care este dintr-o țară unde apa e tot așa de multă cât și văzduhul și arșița câmpiilor nu e nici pe jumătate ca arșița voastră de sub frunzele baobabului. EI n-a mai văzut deșert și, văzîndu-l întîia dată în viața lui, l-a biruit. Iahuben era fericit. Îl privi pe Auta cu recunoștință. Dacă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cer cu putere și acel preot s-a prăbușit... - Să-mi îngăduie stăpânul să adaug ceva, spuse Auta. - Adaugă! - Tatăl tatălui stăpânului meu, al înțeleptului Tefnaht, s-a prăbușit la pământ pentru că piatra a căzut cu greutate și a împins văzduhul dimprejur. Pietrele găsite de robul tău erau prea mici ca să împingă văzduhul și erau căzute din ajun... - Știu, îl întrerupse Tefnaht plictisit. Și tu știi bine că chiar de le-ai fi pipăit fără să leșini, tot n-ai fi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stăpânul să adaug ceva, spuse Auta. - Adaugă! - Tatăl tatălui stăpânului meu, al înțeleptului Tefnaht, s-a prăbușit la pământ pentru că piatra a căzut cu greutate și a împins văzduhul dimprejur. Pietrele găsite de robul tău erau prea mici ca să împingă văzduhul și erau căzute din ajun... - Știu, îl întrerupse Tefnaht plictisit. Și tu știi bine că chiar de le-ai fi pipăit fără să leșini, tot n-ai fi aflat nimic. Mulțumește-te cu ce poți cunoaște. Ești frământat de steaua
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Du-te în cortul tău. Uite, corăbiile intră în liman. Pe țărm, sclavii se îngheboșau sub poverile grele și alergau pe scândurile piezișe care legau țărmul de punțile întîilor corăbii sosite. Mugeau antilope și tauri, bice de curele șuierau prin văzduh, soldații zăngăneau din arme, strigau căpitanii, corăbierii cântau pe fiecare punte sau înjurau pe sclavi, sclavii gemeau sub poveri, în timp ce dinspre deșert se zărea năvălind seara liliachie. Atlanții erau gata de drum. Țara Ta Kemet îi privea, jefuită. CAPITOLUL IX
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ajutorul de sutaș nu-i răspunse. Avea mintea prea răvășită ca să-l mai fi putut auzi. Nu trecu însă mult și simți că nu mai poate trage aer pe nări. Deschise gura larg, însă nici gura nu mai putu prinde văzduhul. Se uită la ceilalți. Auta stătea nemișcat. Câțiva dintre slujbași intraseră în pântecul navei, sub punte. Corabia era destul de adâncă, totuși apa aceasta, până adineauri liniștită, se zvârcolea acum și arunca nava de pe un val pe altul ca pe un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cutremură. În ochii lui se ivi groaza. Mâna tremurătoare ridică lancea și o înfipse în ceafa unuia din robi. Robul gemu și, când lancea îi fu smulsă din rană, se prăbuși horcăind și muri în câteva clipe, apucând cu mâna văzduhul. Celălalt rob își aruncă uneltele și vru să fugă. Preotul privea. Atunci soldatul își înfipse îngrozit lancea udă de sânge în robul rămas viu. Apoi și-o trase îndărăt, cu mișcări încete, privind-o cu jale și groază. Preotul plecă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aripi mari. Și într-o dimineață, cerând învoire Marelui Preot să se ducă pe malul mării, s-a dus fără să-i spună bătrânului de ce. Acolo, de pe o stâncă atârnată deasupra valurilor, legîndu-și aripile strâns de brațe, a sărit în văzduh. Dar n-a plutit nici măcar câteva clipe, cu toată bătaia din aripi. Din pricina lor putea să se și înece, de n-ar fi sărit doi robi să-l tragă din valuri, minunîndu-se de atâta nesăbuință. Iar pe stânca de pe care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să nu te îngrijorezi când îți vor pune în jurul capului un glob de sticlă: ei au venit din cer, din steaua roșie care se numește la noi a războiului, și acolo aerul este mai sărac. Până se vor obișnui cu văzduhul nostru, ei umblă pe-afară cu globuri de acestea pe cap, iar mie mi-au pus alt glob, ca să am aer ca afară. La ei în turn aerul este ca și în steaua lor. Nici Marele Preot, nici Tefnaht nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stele și planete. Mi-au spus, stăpâne, că pământul nostru e rotund ca o sferă, adică aproape ca o sferă. Planeta lor e la fel, și nu e stea, căci n-are focul ei. Au venit aici pentru că la ei văzduhul s-a împuținat și vor să vadă (și Auta se opri; un gând tainic îi spuse să nu mărturisească tot)... dacă mai sunt oameni ca ei și în alte planete. Marele Preot îl asculta buimac. Niciodată nu auzise asemenea șiruri
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străin și femeia rămâneau în turn. Când se așezară, legîndu-și pieptul și picioarele cu anumite curele pe care le avea fiecare scaun, Auta auzi un horcăit ușor și simți cum tremură totul. Apoi, zvâcnind pe neașteptate, această luntre mică a văzduhului sări de pe pământ și în scurtă vreme călătorul pământean înmărmurit văzu prin lunga fereastra din podea un fel de ceață destrămată, iar după alte câteva clipe, când această ceață se depărtă, își dădu seama că zburau deasupra norilor; zărea printre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
te va face să te simți ca pe pământ. Și deodată Auta ascultă cu gura căscată cum șuierul de văpaie se mută din coada luntrei, deasupra ei, și văzu cum luntrea își încetinește mersul și se oprește apoi, atârnată în văzduh. Vru să strige "Cădem!", dar nu apucă: în aceeași clipă, vâjâind ușor, partea din față a acoperișului lunecă undeva în lături și prin al doilea acoperiș, străveziu de tot, soarele umplu încăperea luntrii. Auta rămase înlemnit. Se uită prin fereastra
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în lături și prin al doilea acoperiș, străveziu de tot, soarele umplu încăperea luntrii. Auta rămase înlemnit. Se uită prin fereastra din podea și, văzând că luntrea nu cade, se mai liniști, totuși încă înspăimîntat că luntrea poate sta în văzduh fără să cadă, fără să zboare și fără măcar să se rotească în cercuri ca vulturii. Străinii îl lăsară să se mire, apoi unul îi aduse aminte: - Umbra n-o mai măsori? Auta se rușină, și se uită repede la săgeata
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]