6,856 matches
-
nici o ieșire... Atîta vreme cît taxa de anchetă nu se plătea cu cec fals sau În condiții de inflație, ci numai cu bani gheață, ce-mi păsa mie de el ?... Așezați În jurul focului, cei trei bărbați discutau În voie. Am vaga impresie că am mai văzut scena aceasta undeva cîndva. Bulele de aer ce se zăreau prin găurelele cazanului aveau o strălucire verzuie. O flamă roșie puternică țîșni spre cerul Întunecat stîrnind un praf Înfiorător. Mă străbătu un fior de la picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
așa mereu. Dar cînd sosește momentul să pui punct, te Înfiori la gîndul că ar fi existat posibilitatea să nu se mai sfîrșească. E o mare diferență Între a merge cu mașina și a te gîndi că mergi. Un zîmbet vag i se strecurase pe buze. Era cu totul altfel decît rînjetul ei obișnuit și cu toate acestea, am descifrat În el și oarecare neliniște deși Încercase s-o disimuleze. Își plecă ochii și iar am avut impresia că mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
celor care privesc din afară... ca ușa pe care tocmai ai intrat... Dacă nu știai unde duce, habar n-aveai ce se află dincolo de ea. De aceea aș vrea să cunosc cîte ceva despre Împrejurări care duc la șantaj. Am vaga impresie că șantajiștii mișună pe ușa din spate precum libărcile. Ce părere ai? Dacă atacăm o situație din punct de vedere teoretic, În general, Îi descoperim imediat esența reală; este o metodă pe care noi o practicăm cu mult succes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
voi căsători În curînd și nu-mi mai pot permite... Îi dăunează logodnicului meu. — Felicitări! Dar dacă-i adevărat ce spui, o mulțime de clienți Îți vor simți lipsa. Barmanul, pe chipul căruia nu se putea descifra nici cea mai vagă urmă de expresie, puse ginul În fața fetei. Băutura, care părea să clocotescă În pahar datorită sifonului, arăta ca un lac adînc din care se ridica o ceață albă. Tashiro Își termină whisky-ul și trecu la cuburile de gheață. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
excepțională ca să pot șterge totul... să tai toate ițele dubioase și inutile care m-au legat timp de două ore de un pseudo-fugar potențial. Dar mi-era imposibil să asamblez Într-un raport obiectiv, și pe Înțelesul altora, asemenea rezultate vagi. Dacă scriam că un mincinos a recunoscut că mințise, asta nu Însemna mare lucru. Trecînd din nou În revistă cele Întîmplate, realizam că singurul lucru palpabil era coapsa albă și despuiată de sub tejghea... senzația pe care mi-a lăsat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
deși umpleau toată fotografia, Îți lăsau impresia unor oase destul de mici. Forma lor mi-a amintit de un fruct... da, moșmoanele... niște moșmoane nu prea arătoase, deformate... un hibrid de moșmoană cu pară europeană ... o emisferă transparentă, cu o nuanță vagă de verde jos - poate și pentru că pardoseala nu era de un negru pur. Crăpătura de dedesubt se termina cu o umflătură În vîrful vertebrei lombare. Interiorul, de un maro Închis accentuat, semăna cu o membrană acoperită de mucus. Jumătatea superioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
deloc jenat. Ițele se Încurcaseră Însă rău din cauza lui Tashiro. Nu-mi rămînea altceva de făcut decît să merg la Camelia a doua zi dimineața. VÎntul șuiera printre clădiri. Curentul de aer rece ce le biciuia colțurile stîrnea un sunet vag, aproape neauzit. Nici nu mi-am dat seama cînd mi-au Înghețat toți porii și sîngele rece, ajuns la cord, se transformă Într-o pungă de gheață. Doar forma i-a mai rămas de inimă. Trotuarul distrus... și, normal, aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
dispuse la zece centimetri, dar nu suficient pentru a se mai zări și umbrele. Mușchiul de pe zidul protector - făcut dintr-un material adecvat - mustind de umezeală, absorbea Întunericul mai repede, transformîndu-i Întreaga suprafață Într-o masă de umbră. O linie vagă, alterată de vreme, ce se afla În vîrful zidului Îmi bloca priveliștea pe diagonală; numai acolo se Înseninase brusc. Mi-a fost, bineînțeles, imposibil să văd ce se află dincolo de ea dar, dacă-mi amintesc bine, erau doar trei căsuțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe-acolo nu prea m-au purtat pașii, nici nu-i de mirare că amintirile mele erau cît se poate de Încețoșate. Doream să-mi pun toată speranța În faptul că asemenea contururi de memorie, pricit ar fi ele de vagi, s-au mai păstrat totuși. Dacă o priveliște ca aceasta nu-mi deschidea o cale spre trecut, n-ar mai fi avut de unde să răsară amintirile. De fapt, dacă eram În stare să-mi imaginez că recunosc un loc complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
că sunt de-al casei pe-aici. Cei doi de lîngă ușă, aparent absorbiți Într-o discuție de afaceri, pentru că gesticulau mult, s-au ridicat. Femeia Își aranja fusta și coborî de pe scaun. Conturul tibiei părea umbrit de o lumină vagă. Partea de jos părea că strălucește, dar nu putea să fie În picioarele goale. Cu toate acestea, pieptănătura și fusta scurtă nu i se potriveau deloc. Profitînd de faptul că eram singurul client, mi-am scos cu Îndrăzneală portofelul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
că trebuie să aibă și ea o semnificație a ei. Privind-o mai atent, am Început să cred că este o insignă ce aparține unei societăți secrete periculoase. Dar În afară de neliniștea care mi-o stîrnea, n-aveam nici cea mai vagă idee ce poate fi cu ea. La urma urmei, era totuși ceva care mă făcea să Înțeleg că nu-mi puteam permite să o port În mînă ? Bucățica de hîrtie părea și ea Învăluită În mister și rezultatul a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
capabil să realizez că acest decagon nu e o hartă cu deschidere spre infinit... În cazul În care salvatoarea care va veni la chemarea mea urgentă Își va da seama că harta mea n-a fost altceva decît o schiță vagă, plină de omisiuni... atunci și ea va privi dincolo de curbă care, deși existentă, părea inexistentă. Cablul de telefon nu mai era bun la altceva... decît să te spînzuri cu el. Am trîntit ușa cabinei, dar chiar Înainte de a se Închide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
nu pierduseră pe nimeni din cauza comunismului și nici mare lucru, mai mult, ignoram complet existența „pierderilor colaterale” cum cinic sunt numiți acum oamenii inocenți, terminați pentru diferite cauze, adică uciși sau închiși în pușcării. Nu știam nimic despre asta, cu excepția vagă legată de „frații” bunicii mele din Oastea Domnului. Nu știam că avem de ce să fim fundamental supărați. Pentru noi, porcăria a început după ’71, când bestia din Împușcatul a prins o bucată zdravănă de paranoia. Atunci, istoria a devenit esențial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
primului șef de stat din viața mea a rămas teribila durere de picioare, fiindcă a trebuit să fac de gardă la portretul îndoliat al Tovarășului. Venirea lui Ceaușescu drept succesor nu m-a dumirit mai mult. Ceea ce-mi reține vaga memorie a acelor timpuri este că în primii doi-trei ani lumea se bucura că n-o ia spre ruși și că e tânăr. Doar mama și prietenele ei îl înjurau pentru un lucru pe care nu-l înțelegeam deloc: „decretul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pe alții. Într-un fel, ne concuram unii pe alții într-o lume fără competiție de valori „extraterestre”. Inserție 2004. Dacă privesc în urmă, descopăr cu seninătate fericită că nici unul dintre noi nu a avut nici atunci, nici acum măcar vagi nuanțe de lichea oportunistă care ia forma vasului în care se află. Oameni făcuți să nu fie „la locul lor”, niște idealiști cam fraieri ai tuturor vremurilor. În ’90 ne-am rupt cu toții împreună pingelele la toate manifestațiile posibile, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
lui Ceaușescu, în noaptea aceea, se rupsese lanțul. Probabil că un grup de generali și tehnicieni ai puterii și-au dat seama că trebuie să joace o altă carte dacă vor să câștige și, pe canale informale (atunci zvonurile sau vagile aluzii erau mult mai credibile decât orice informație oficială), au „transpirat” informația spre teritoriu. Până dimineața, toți s-au lepădat de trei ori de „odiosul și sinistra sa soție” și s-au împrăștiat ca potârnichile. În sediile lor nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
sus. Cel puțin așa cred sau m-am obișnuit să cred. E adevărat că uneori, închizând ochii, lumea născută din sticlirea privirii ei dispare, o ceață din care nu mai pot să reconstitui nimic și totul se reașază ca o vagă înșelare a firii. O iubisem dincolo de adevăr, timpul se întinsese până în miezul lui iunie, trăisem lângă ea apoteoza sfârșitului adolescenței; privindu-mă, ochii îi scânteiau de un miracol neîntâlnit. Este cu adevărat greu să reconstitui șirul acelor întâlniri pentru că mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în Istorie, de nerepetat, monarhia își încetă existența. Șirul marilor regi ai României, văzuți în fotografiile timpului, încetă. Tânărul Rege care adusese eliberarea cu trei ani în urmă. - Ia castane, castane calde! Castanele! Femeia care-și striga marfa pe strada vag luminată tremura de umezeala intrată în trup. Când mă apropiai, mă privi cu ochii puțini speriați: E adevărat, domnule? - Adevărat. PARTEA A DOUA 1. „Ninge. Ți-am spus că voi veni acum, în iarnă, aici pe canapea, lângă șemineu, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
afișul noii puteri. - „Să ne luăm la revedere, dragă, îmi spuse, ca și cum nimic nu se întâmplase”. Îl sărutai, era emoționat, dar nu părea, avea, ca și atunci când îl cunoscusem, ceva din demnitatea, solemnitatea senatorilor romani. - „Domnule președinte, încercai către el - vagă consolare, de fapt nici atât, cu voce abia auzită: așa se întâmplă uneori în istorie. N-ați greșit cu nimic.” - „Asta o știu și ei, dragă colega. O răsturnare de o sută optzeci de grade ca aceasta, instalarea unei dictaturi, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
din bufetul de lângă fotoliu; cineva dacă ar fi filmat scena, un ipotetic spectator, ar fi jurat că pelicula a surprins un moment din viața unei tinere familii, abia înjghebate, atât de naturale îi erau gesturile, comportările la care adăuga o vagă tandrețe. - Nu știu; fel de fel de versiuni, dar nu mă interesează: „Limba și Literatura Franceză” rămân tot limba și literatura franceză, doar n-o să-i scoată din manuale pe Corneille, Flaubert sau François Villon, cum am auzit pe una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
alamă, obișnuit la vremea aceea. În pat, sub o cuvertură roșie și cearșaf alb, curat, schimbat, cred, anume pentru venirea noastră, stătea o femeie bolnavă. Împlinea în anul acela patruzeci și opt de ani; ne dădu „bună ziua” printr-o înclinare vagă a capului, după ce grefierul rosti „sărut mâna” pe tonul șoptit al musafirilor oficiali, impus și de scopul pentru care venisem, ce nu îngăduia nici o sprinteneală a vocii, cu toată primăvara aceea înnoitoare ce invada prin ferestre. Mă apropiai de pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
știai ca și acum că era scris în sângele nostru, deasupra pieirii lui, certitudinea reîntâlnirii ca o lege universală”. Își ridică fruntea, și în clipa următoare se prinse cu mâinile după gâtul meu, mă aplecă pe dormeza lată, în lumina vagă a felinarului de pe bulevard, ce străbătea în odaie, stăturăm muți încă mult, cu trupurile unite în dreptul umerilor, formând o mare literă V cu vârful spre perete. Apoi își coborî mâinile pe spatele meu. Rochia, strânsă la mijloc îi era ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în același timp, dându-mi seama, surprins puțin - dar numai o secundă - că nu știu exact ce e în stânga și ce e în dreapta. „Nu se poate așa ceva”, îmi spusei. Ea a observat încărcătura pauzei ce a urmat spuselor mele, o vagă nedumerire îi juca pe față, apoi râzând: - Cum adică „știu eu?”. Nu știți dacă ați iubit sau nu? Măcar în liceu, în adolescență, când toți iubesc. - Dar dumneavoastră? întrebai. Ea râse din nou: - Eu, mai târziu. Își vroi răspunsul semnificativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
încă de mult opera de erodare cu o perfidă știință a disoluției.) - Și totuși, domnule judecător... Mă interesai direct, și bineînțeles între patru ochi, la procurorul șef al județului; era vorba de o „cercetare” și doream să aflu - cu explicarea vagă a unor circumstanțe personale - stadiul procedural în care se afla, nimic în legătură cu „fondul”, căci acesta nu se putea comunica. Îmi promisese că se va interesa și peste jumătate de oră îmi spuse că a fost într-adevăr arestat, că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce impusese câteva mici modificări, și care-și aștepta musafirii pe care-i știam că vor veni dar nu chiar atât de matinal. Intrând, râsul ei dinainte, ușor zgomotos, deveni zâmbet, un zâmbet trist. Mă simțeam prins ca-ntr-o vagă plasă de păianjen, pe care - menajându-i fragilitatea - mă feream să n-o rup. Când ajunse în dreptul fotoliului eu întrebai ceva, ea nu răspunse, mă fixă în schimb cu o anume adâncime a privirii pe care nu o credeam posibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]