5,438 matches
-
decât cealaltă. Judecând după locul în care se strânseseră toți acei gură-cască, Fiona a presupus că persoana accidentată era prinsă sub roata din dreapta-față. Apoi a văzut-o: geanta aceea ușor recognoscibilă a lui Susan! Geanta ei maro, de la Zara, zăcea abandonată pe paviment. Obiectul era ușor recognoscibil pentru că Fiona fusese cea care îl cumpărase: fusese cadoul ei pentru Susan cu ocazia Crăciunului precedent. —Doamne Dumnezeule! a murmurat ea, ridicând geanta și făcându-și loc cu coatele printre cei care căscau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
din vocile personalului medical, văzuse temerea din ochii lor. Nu înțelesese majoritatea termenilor medicali care plutiseră pe deasupra trupului nemișcat al lui Susan. Numai cuvintele „acut“ și „critic“ i se întipăriseră în minte. Acum, după o operație de trei ore, Susan zăcea pe pat, în comă, conectată la mai multe aparate și pungi de perfuzie. Piciorul îi fusese reparat, numai că una dintre asistente îi avertizase pe Nick și pe Fiona că era posibil ca pacienta să meargă șchiopătând pronunțat. Asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Majoritatea femeilor ar fi încântată să-și permită luxul să stea acasă cu copiii, fără să aibă nici un fel de griji financiare. — Da? Ei, eu nu sunt ca majoritatea femeilor, i-a replicat Julia indicându-i costumul de servitoare, care zăcea șifonat pe podea. Nu poți să le ai pe toate. Nu? James a părut întristat de gândul ăsta. — Deci, ce vrei să spui? Că numai pentru că am o soție plină de imaginație sexuală, o soție foarte excitantă, ea nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Fiona și-a dus o mână la gură și a icnit cu ochii înotându-i în lacrimi. Nick s-a întrerupt din rugăciune și s-a uitat la ea nedumerit. Apoi i-a urmărit privirea până pe fața lui Susan. Femeia zăcea în aceeași poziție, dar ochii îi erau acum deschiși și clipeau des. Susan părea îngrozitor de nelămurită în vreme ce fixa, pe rând, cele patru figuri care se uitau în jos, la ea. — Ce mama naibii, a croncănit ea. A murit cineva? Nick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
oferă o răsplată mult mai mare decât orice petrecere sau eveniment spectaculos la care ai putea participa. Mi-e rușine să recunosc că n-am ajuns să-mi cunosc cu-adevărat fetița decât în aceste ultime săptămâni. Întoarsă acasă, Susan zăcuse în convalescență, fiindcă abia dacă putea să facă trei pași fără să fie ajutată, așa că Nick trebuise s-o îngrijească și pe ea. Acum, însă, singurele semne vizibile ale accidentului erau șoseta elastică de pe gleznă și schiopătatul ușor, de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
răspunsese ea, cina o să fie gata. Numai că mâncarea nu era gata. Și nu era nici măcar pe cale să fie gata. Bucățile superbe de carne de miel, pe care le cumpărase special pentru friptură, erau încă în frigider, iar asparagusul proaspăt zăcea nespălat în sertarul cu legume. Zeița bucătăriei trecuse în rezervă, fiind înlocuită a o umbră a fostei Julia - o persoană complet nemachiată și cu părul, acum spălat de vopsea, în starea lui naturală, adică ușor buclat. Julia era îmbrăcată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
întors ca să vadă care era sursa zgomotului. După ce s-au liniștit, Julia s-a întors către Alison. —Am o idee, a anunțat ea veselă. Săptămâna viitoare, eu plec la maică-mea, în Provence, pentru câteva zile de vinuri bune și zăcut la soare. De ce nu vii și tu cu mine? Putem să stăm și să punem țara la cale. Alison a fost puțin surprinsă de această dovadă de prietenie venită din partea unei femei cu care nu discutase decât la întâlnirile clubului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
așeză pe un taburet și-și blestemă soarta. Ticălosul care făcuse asta putea să mai fi așteptat patru zile. Nu-l încerca nici o tristețe, nici cea mai mică urmă de milă pentru celălalt ticălos, cel mai ticălos dintre toți, ce zăcea în fața lui, în ciuda faptului că trăiseră atâția ani împreună în iad și fusese singurul cu care avusese câte o conversație mai mult sau mai puțin coerentă în acest timp. Știa în mod sigur că domnul căpitan Kaleb-el-Fasi își merita moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se străduie să-i respecte ordinele cuvânt cu cuvânt și să sfârșească o dată pentru totdeauna cu targuí-ul. în fond, trebuia să admită că, probabil, aceea era cea mai bună soluție, deoarece acel targuí demonstrase că preferă să moară decât să zacă într-o pușcărie mizerabilă. încercă să și-l închipuie pe acel bărbat înalt, cu trăsături nobile și vorbă cumpătată, care acționa convins că nu face decât să-și îndeplinească datoria potrivit vechilor sale tradiții, conviețuind cu lepădăturile ce umpleau închisorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
iasă la lumină și la aer liber. Zece metri mai departe, împinse ușa de la pavilionul căpitanului și, pentru prima dată, soarele intră din plin în încăperea prăfuită, oprindu-se deasupra patului mare din fund, unde un corp mărunțel și slab zăcea acoperit, de asemenea, cu un cearșaf foarte alb. închise ușa în urma lui, apoi cercetă pe îndelete fiecare colț al fortului, fără să descopere nici un alt cadavru în gherete și nici în fața porții, ca și cum targuí-ul ar fi preferat, urmând un straniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a făcut? Or să-l ciomăgească, or să-l tortureze și, până la urmă, or să-l spânzure. Nu? — Asta nu e treaba mea. Eu îmi fac datoria - întinse mâna și dădu la o parte vălul ce acoperea fața omului care zăcea inconștient. Privește-l în față! Ești în stare să-l omori? Deși nu voia, grăsanul Mohamed Kader observă chipul plin de spuzeală, gălbejit și zbârcit, pe care o barbă aspră și albă îl îmbătrânea vizibil. Vru să-și îndepărteze imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în libertate. încercă să-și astupe rana, cele două găuri curate, în față și în spate, își bandajă strâns pieptul cu turbanul lung și se înfofoli în pătură, tremurând de frig și de febră, rezemându-se într-un colț, ca să zacă într-o stare de moțăială, fără alți tovarăși decât durerea, amintirile și gri-gri-ul morții. Nu-i mai slujea să se transforme în piatră sau să facă să i se îngroașe sângele, ca să nu mai îmbibe turbanul slinos, și nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
insuportabilă, că trebui să rămână complet nemișcat câteva ore, înainte de a se încumeta să schițeze gestul de a-și atinge rana. Mai apoi, reuși să se târâie cu greu până la ploscă, bău pe săturate și adormi din nou. Cât timp zăcu între viață și moarte, între trezie și inconștiență sau între vis și realitate, nimeni, iar el nici atât, n-ar putea spune. Zile, poate săptămâni, dar când, în sfârșit, se trezi într-o dimineață și văzu că respiră normal, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
toamna, frigul face spărturi în zid. face urme, e prins la locul crimei. dar numai frigul? Anton Jurebie Țara doamnei Circe De când stăteau acolo? Tolăniți în cele două paturi din oficiu, cu spatele proptit în câte două perne mari, picoteau, zăceau ori boleau, sporovăiau în draci, se sfădeau, se certau, își luau vorba din gură unul altuia, tăceau cu rândul sau amândoi deodată. Trecuse de două noaptea și încă nu adormiseră. Naiba știe ce așteptau și cine mai știe de câtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
față și cu ochii bulbucați de furie când i-a făcut vânt ăluia peste o masă cu platouri cu trufe. Nu e vorbă, că-n felul ăsta mai învioră atmosfera, cam stătută altminteri la ora aia, două dimineața, cu invitații zăcând în fotolii, îmbuibați și mahmuri, moleșiți de băutură... Cu toată paguba-n trufele colonelului, a fost cam pe placul asistenței. Ce mai distracție, Mirelo, cum se zbătea ăla în clisa de cremă de ciocolată amestecată cu cioburi, abia ridicându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nu mi-au trecut prin minte gândurile Înțelepte legate de amprente digitale sau de ștergerea urmelor. Am Înaintat treptat cât de departe am putut, prin ușa Întredeschisă. Din locul În care m-am oprit, am văzut-o pe cea care zăcea acolo, Întinsă de parcă se prăbușise peste toaletă și cu brațele atârnându-i chinuit spre podea. Acum Înțelegeam de ce fusese atât de tăcută. Nu-i tocmai la Îndemână să faci vreun zgomot când o parte din față ți-a fost zdrobită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
eu, cu un zâmbet luminos. Se uita fix peste umărul meu și, urmărindu-i privirea, am constatat că ținta era instalația mobilă. — Vă place? — Dvoastră ați făcut-o? Întrebă el, examinându-mă gânditor. Am arătat cu mâna spre uneltele ce zăceau de jur Împrejurul meu, pe podea. Acum, că Felice plecase, locul Își recăpătase oarecum aspectul normal. — După cum se vede. — E foarte reușită, Încuviință el din cap. Foarte expresivă. — O, vă mulțumesc! Îmi revenisem, practic. Nimic nu ridică moralul ca un strop de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Era Îmbrăcat cu puloverul irlandez albastru. Tom are vreo două sau trei pulovere d-astea, pe care le poartă alternativ. Dacă ele dispăreau timp de o săptămână-două, mă Îndoiesc că asta se datora faptului că erau la spălat. Probabil că zăceau În părăsire, pentru că atunci când Își făceau din nou apariția, erau la fel de pline de pete ca de obicei. Am stabilit cu un flăcău pe care-l cunosc să vină Încoace, la un pahar. — Cine? Doar nu Încerci să-mi faci lipeala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
unul de altul. Sunetul mă călcă pe nervi. Toată situația asta era Îngrozitoare. M-am trezit aruncând pe furiș ocheade În căutarea sticlei goale de vodkă, incapabilă să-mi amintesc dacă o aruncasem În seara trecută sau dacă Încă mai zăcea lângă canapea, zbierând „Alcoolico!“ Într-o bulă desenată deasupra gâtului. Din poziția În care mă aflam, nu reușeam s-o zăresc și nu voiam să atrag atenția asupra mea, mișcându-mă. Brusc, m-a lovit un val de jenă cumplită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
scumpo? Fără să mai aștepte aprobarea mea, se Îndepărtă agale În direcția mesei și Își aruncă puțin ochii pe desenele pe care Felice tocmai le aduna din nou Într-un teanc. Spre oroarea mea, am observat că sticla de vodkă zăcea lângă teanc, În mijlocul mesei. Duggie Întinse o mână și-o ridică la verticală. I-am Întâlnit iar privirile lui Jim Ashley. De data asta, nu mai Încăpea Îndoială: ăla chiar era un rânjet. Ticălos diabolic. — Ei bine, zise Felice pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
știam că tata se pricepea să înjure bine și mult și o făcea temeinic, fără să piardă vreodată șirul. După asta, când ieșea din bucătărie, avea fața la fel de roșie ca pasta de roșii de pe raftul de șase metri, sub care zăcea trădătorul din visul meu. Dacă roșeața din obrajii cuiva ar putea ucide, iubitul conducător și-ar fi dat ultima suflare, cumplit și definitiv, iar tata ar fi devenit asasin, ca și mine în vis. Și când te gândești că problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
în sinea mea că nu mă va dezamăgi nici o fată, altfel aș rămâne toată viața nelogodit și aș deveni un altul. După ce toți s-au salutat cu Francesco, tata a luat sacul și l-a scuturat până l-a golit. Zăcea acum pe podea un munte de haine. Culorile ar fi ajuns chiar și pentru papa, ca să nu mai poarte totdeauna doar alb. Tata a spus: „Pentru voi” și a fost de parcă venise Crăciunul. „Mai întâi copilul”, a hotărât signora Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ceva ce avea legătură, probabil, cu inima lui bolnavă și tensiunea. El a clătinat din cap, încuviințând. Paolo tocmai ieșea din casă și, când a dat cu ochii de mine, a lovit cu piciorul într-o minge de fotbal care zăcea pe jos, trimițând-o în direcția mea. O pasase așa de atent, încât mingea se oprise direct la picioarele mele. „Doamnelor și domnilor”, a strigat el către ceilalți, „vă rog să-mi acordați un moment de atenție. Avem printre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pe ele erau picături, mici și subțiri, mari și groase. În picături am văzut luminițe cât un vârf de ac și puncte colorate. Unele picături se întindeau până la marginea ciobului. Am auzit pași. Cineva venea sus, ca să ia mingea. Ea zăcea într-un colț, între două bănci de lemn. A apărut Paolo. A apucat mingea și a vrut să plece, dar când m-a zărit, s-a apropiat de mine și m-a întrebat: „Come va con la vita?” Viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
a tras limba pantofului afară. A apucat pantoful, ținându-l pe sub talpă, mi-a prins piciorul de călcâi și l-a împins prudent înăuntru. „Ți-e comod așa?” De câte ori mă încalță, tata e blând, la fel ca mâna mamei atunci când zac în pat și termometrul arată că am treizeci și nouă de grade. Tata mi-a legat șireturile, cu capetele simetrice. M-am sculat de pe scaun, s-a ridicat și el și m-a cercetat cu privirea, din creștet până în tălpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]