28,657 matches
-
nepotul cel tânăr al lui Itzhak Meir, rabi Yehuda Arie Leib Alter, numit „Sfat Emet” (Sfas Emes) să consimtă să conducă comunitatea. Sub păstorirea sa și a fiului său mai mare, rabinul Avraham Mordehai Alter (1866-1948) zis „Imrei Emèt”, (în pronunțarea așkenazită „Imrei Èmes”) al treilea țadik din Gur, mișcarea a cunoscut o nouă perioadă de înflorire.În 1926 Avraham Mordehai Alter a înființat ieșiva „Sfat Emet” din Ierusalim, care a fost condusă de fratele său, Nehemia. Aceasta a devenit "nava
Hasidimii Gur () [Corola-website/Science/336538_a_337867]
-
intenționează să-l spânzure ca dezertor și spion. Însă se lasă convins să-i verifice identitatea. Ca să nu piardă timpul, până vine răspunsul de la Regimenul 91 îl pune pe feldkuratul Martinec să-i administreze lui Švejk binecuvântarea duhovnicească, încă înainte de pronunțarea sentinței. De la Regimentul 91 vine o telegramă prin care se cere ca Švejk să fie trimis la statul-major al brigăzii din Wojalycz. Finkelstein este teribil de dezamăgit. Întors la regiment, locotenentul Dub îl acuză că, deoarece și-a lăsat propria
Peripețiile bravului soldat Švejk () [Corola-website/Science/331218_a_332547]
-
bijou"), din latina medievală ("gémir"), din greacă ("économie"), din italiană ("banque"), din spaniolă ("camarade"), din portugheză ("pintade" „bibilică”), din germană ("chic"), din engleză ("beaupré"). Asemenea cuvinte se pronunță exact conform regulilor limbii franceze (de exemplu "beaupré", foarte diferit și ca pronunțare, și ca grafie de etimonul englezesc "bouspret"), verbele se integrează în sistemul de conjugare francez (de exemplu "gémir" în conjugarea a doua), de la ele s-au derivat alte cuvinte pe teren francez ("bijou" > "bijoutier", "bijouterie"; "gémir" > "gémissement" „geamăt”, "camarade" > "camaraderie
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
faptului că sunt împrumuturi, din cauza formei neadaptate. Dintre acestea unele corespund unor realități ajunse pe teritoriul limbii franceze odată cu cuvântul, de exemplu "camping", "parking" „parcare” sau "week-end", altele denumesc realități străine: "harem", "mozzarella" etc. Neintegrarea se poate manifesta și prin pronunțarea neuniformă de către francofoni a împrumuturilor respective. De exemplu, "pipeline" este pronunțat și [piplin], și [pajplajn]; "gas-oil" „motorină” scris ca în engleză se pronunță [gazɔjl] sau [gazwal], dar se scrie și "gazole", fiind pronunțat [gazɔl]. Între împrumuturile total integrate și cele
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
înființat de impresarul Moshe Wallin. Acest grup apărea în spectacole de divertisment și satiră care reprezentau o anumită contrapondere față de teatrul serios de repertoriu din acea vreme. În afara celorlalte calități muzicale, Damari era cunoscută pentru timbrul ei jos și farmecul pronunțării guturale a ebraicii, obișnuite la evreii iemeniți. Primul ei disc a fost lansat în anul 1948. Unul din cele mai mari șlagăre ale ei în acea perioadă a fost cântecul „Kalaniot” (Anemone) compus de Moshe Vilenski. Acesta, ca și alte
Shoshana Damari () [Corola-website/Science/334201_a_335530]
-
gwerra" > fr. mod. "guerre" „război”. Și în cuvinte latinești, [v] inițial de cuvânt este interpretat sub influență germanică drept [w]: > "wespa" > fr. mod. "guêpe" „viespe”. Alt vestigiu germanic este h aspirat, pronunțat în perioada împrumutării [h] și dispărut ulterior din pronunțare, de exemplu în cuvântul "la hache" „toporul”. H a apărut și ca inițiala unor cuvinte de origine latină, precum "haut" „înalt”, sub influența cuvântului germanic *"hauh" sau *"hôh" cu același sens. Tot influenței germanice i se poate atribui diftongarea vocalelor
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
începutul perioadei, dar nu se poate preciza câte foneme avea și câte variante combinatorii. Ceea ce se știe depre acest sistem este dedus din grafia documentelor, din asonanțele și rimele din literatura poetică, deoarece scribii căutau să redea cât mai fidel pronunțarea. Totuși nu se poate vorbi despre o grafie fonetică, pentru că putea diferi de la scrib la scrib sau chiar de la un document la altul al aceluiași scrib. Unele redări grafice ale sunetelor de atunci s-au păstrat până astăzi, chiar dacă pronunțarea
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
pronunțarea. Totuși nu se poate vorbi despre o grafie fonetică, pentru că putea diferi de la scrib la scrib sau chiar de la un document la altul al aceluiași scrib. Unele redări grafice ale sunetelor de atunci s-au păstrat până astăzi, chiar dacă pronunțarea a evoluat, ceea ce este una din cauzele caracterului etimologic al ortografiei franceze. Față de sistemul consonantic al francezei actuale (vezi Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze, Consoane), franceza veche mai avea și consoanele: Unele consoane existente în galo-romană dispar cu totul
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
θ] transcrisă t, care exista la sfârșitul unor cuvinte, de exemplu "chantet" „cântă”. Altă consoană, [s], cade între o vocală și o consoană surdă, de exemplu în "coustume" „obicei” se pronunță [kutymə]. În schimb, față de corespondența actuală între scriere și pronunțare, s-ul desinență a pluralului era pronunțat. Sistemul vocalic era mult mai bogat decât cel al francezei moderne. La începutul perioadei, el cuprindea 9 vocale orale, 5 vocale nazale, 11 diftongi orali (toți descendenți), 5 diftongi nazali și 3 triftongi
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
5 diftongi nazali și 3 triftongi. Vocala [ə] transcrisă e se pronunța și în situațiile în care astăzi nu se pronunță. Vocalele nazale s-au format înaintea consoanelor nazale [n] și [m], acestea din urmă fiind și ele articulate, spre deosebire de pronunțarea modernă: "bon" [bõn], "bonne" [bõnə] „bun, bună”; "mont" [mõnt] „munte”. Exista o singură semiconsoană, [j], provenită din [k] sau [ɡ] intervocalic: > "paiier" > fr. mod. "payer" „a plăti”. Deja în secolul al XII-lea, majoritatea diftongilor devin ascendenți prin deplasarea accentului
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
cel al francezei vechi este reducerea diftongilor și a triftongilor la câte o vocală. Structura gramaticală se simplifică prin dispariția totală a declinării, ceea ce favorizează stabilizarea topicii propoziției în structura subiect + predicat + complement, și relativa regularizare a conjugării. Dispariția din pronunțare a mai multor desinențe personale duce la generalizarea subiectului exprimat printr-un cuvânt aparte. Totuși, pronumele personal subiect aton poate încă lipsi: "N’a pas longtemps" în loc de fr. mod. "Il n’a pas longtemps" „Nu are mult timp”. Pronumele "on
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
introduse și direct, prin traduceri din filozofii greci, fenomen care se intensifică în epoca Renașterii. Grafia limbii franceze este încă foarte neunitară în perioada francezei medii și se simte nevoia reglementării ei. Se confruntă partizanii redării cât mai fidele a pronunțării, ca de exemplu Louis Meigret, cu tradiționaliștii precum Robert Estienne, care țin la păstrarea grafiilor încetățenite în Evul Mediu, ce nu mai corespund pronunțării, de exemplu redarea vocalelor provenite din diftongi și triftongi. Totodată, ei preconizează oglindirea originii latinești sau
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
francezei medii și se simte nevoia reglementării ei. Se confruntă partizanii redării cât mai fidele a pronunțării, ca de exemplu Louis Meigret, cu tradiționaliștii precum Robert Estienne, care țin la păstrarea grafiilor încetățenite în Evul Mediu, ce nu mai corespund pronunțării, de exemplu redarea vocalelor provenite din diftongi și triftongi. Totodată, ei preconizează oglindirea originii latinești sau grecești a cuvintelor, prin litere care nu se pronunță sau care corespund unor sunete redate și de altă literă (vezi Ortografia limbii franceze, În
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
politicieni, savanți și oameni din alte categorii de elită. În secolul al XVIII-lea rămân în esență valabile normele lingvistice stabilite în secolul anterior, dar modelul nu mai este limbajul de la curte, iar lexicul admis de Academie se îmbogățește. În ceea ce privește pronunțarea, în secolul al XVII-lea dispare definitiv cea a lui -s al pluralului, dar vocala dinaintea sa se alungește. Există diferențe între pronunțarea aristocratică și cea populară. În prima, pronunțarea lui e precedat de o vocală începe să dispară, provocând
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
anterior, dar modelul nu mai este limbajul de la curte, iar lexicul admis de Academie se îmbogățește. În ceea ce privește pronunțarea, în secolul al XVII-lea dispare definitiv cea a lui -s al pluralului, dar vocala dinaintea sa se alungește. Există diferențe între pronunțarea aristocratică și cea populară. În prima, pronunțarea lui e precedat de o vocală începe să dispară, provocând lungirea vocalei precedente: "amie" [amiə] > [amiː], lungire care se va menține până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Terminația -er a infinitivului se pronunță
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
de la curte, iar lexicul admis de Academie se îmbogățește. În ceea ce privește pronunțarea, în secolul al XVII-lea dispare definitiv cea a lui -s al pluralului, dar vocala dinaintea sa se alungește. Există diferențe între pronunțarea aristocratică și cea populară. În prima, pronunțarea lui e precedat de o vocală începe să dispară, provocând lungirea vocalei precedente: "amie" [amiə] > [amiː], lungire care se va menține până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Terminația -er a infinitivului se pronunță fără r, dar cu [e] și mai
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
r-ul terminației de infinitiv -er. Nu se pronunță nici é-urile și e-urile în silabă neaccentuată: "désir" [dzir] „dorință”, "secret" [skrɛ] „secret”. Fostul diftong transcris oi se pronunță [wɛ] ("boire" [bwɛr] „a bea”) sau [we] ("roi" [rwe] „rege”) în pronunțarea aristocratică, dar deja [wa] în cea populară ([bwar], [rwa]). Vocala [ə] se mai menține în vorbirea populară în situațiile în care astăzi cade, dar pronunțarea ei este criticată. Vocalele nazale nu mai sunt variante combinatorii, ci foneme, adică după ele
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
transcris oi se pronunță [wɛ] ("boire" [bwɛr] „a bea”) sau [we] ("roi" [rwe] „rege”) în pronunțarea aristocratică, dar deja [wa] în cea populară ([bwar], [rwa]). Vocala [ə] se mai menține în vorbirea populară în situațiile în care astăzi cade, dar pronunțarea ei este criticată. Vocalele nazale nu mai sunt variante combinatorii, ci foneme, adică după ele consoana nazală scrisă nu se mai articulează, iar dacă aceasta este urmată de o vocală, vocala nazală se denazalizează: "bon" [bɔ̃n] > [bɔ̃
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
une auteure", iar în Elveția "une autrice". Deoarece limba este în continuă evoluție, franceza contemporană prezintă unele diferențe față de perioada anterioară. Dintre acestea unele sunt acceptate de standard, de exemplu în domeniul feminizării sau al ortografiei, dar altele nu. În pronunțare se observă, în grade diferite de la o regiune la alta, tendința de dispariție a opoziției vocală semiînchisă vs. semideschisă, cea dintre [ɑ] posterior și [a] anterior și cea dintre [ə] și [ø], precum și trecerea lui [œ̃] în [ɛ̃
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
ə] și [ø], precum și trecerea lui [œ̃] în [ɛ̃] (vezi Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze, Vocale). Sub influența scrierii, unele consoane finale nepronunțate până de curând au tendința de a fi pronunțate. Dicționarele indică pentru ele ambele pronunțări: "mœurs" [mœːr] sau [mœrs] „moravuri”, "août" [u] sau [ut] „august”, "but" [by] sau [byt] „scop”. În morfologia verbului, au dispărut din vorbire perfectul simplu, subjonctivul imperfect și subjonctivul mai mult ca perfect. Perfectul simplu se mai menține în narațiunea literară
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
În acea perioadă, în momentul împărtășaniei, adoptă prenumele de "Anthony", ulterior schimbându-l cu cel de Jocko, după numele lui Jocko Conlan, faimos jucător de baseball. Ulterior, pianistul de jazz de origine franceză Alex Darqui, i-ar fi semnalat că pronunțarea corectă este de "Jaco", astfel că Pastorius a adoptat acest nume, care va deveni celebru. În familie era alintat cu numele de "Mowgli", după numele copilului sălbatic din Cartea Junglei a lui Rudyard Kipling. Ulterior, Jaco Pastorius va denumi propria
Jaco Pastorius () [Corola-website/Science/331823_a_333152]
-
pedepsită crunt - prin azvârlirea ei pe fereastră de către oamenii de la curtea regelui și sfârtecarea trupului ei de către câini. Numele Izabelei a fost asociat cu falșii proroci. Critica textuală a Bibliei a atras atenția că masoreții evrei (nakdanim) care au stabilit pronunțarea vocalelor din numele reginei ar fi ales intenționat pronunțarea Izevel, care îl leagă cu concepte de natură negativă, în cazul acesta, cuvântul ebraic "zevel", care înseamnă „gunoi”. De fapt, se consideră că, la origine, grupul de litere זבל (zvl) era
Izabela () [Corola-website/Science/335705_a_337034]
-
de la curtea regelui și sfârtecarea trupului ei de către câini. Numele Izabelei a fost asociat cu falșii proroci. Critica textuală a Bibliei a atras atenția că masoreții evrei (nakdanim) care au stabilit pronunțarea vocalelor din numele reginei ar fi ales intenționat pronunțarea Izevel, care îl leagă cu concepte de natură negativă, în cazul acesta, cuvântul ebraic "zevel", care înseamnă „gunoi”. De fapt, se consideră că, la origine, grupul de litere זבל (zvl) era pronunțat "zevul", ceea ce însemna judecător sau o altă funcție de
Izabela () [Corola-website/Science/335705_a_337034]
-
în afara adăugării lui "-e". Mai jos prezentăm principalele cazuri de formare a femininului: 1. Dacă formă de masculin a adjectivului se termină în "-e", nu se produce nicio schimbare: "sensible" „sensibil, -a”. 2. Adăugarea lui "-e" nu aduce schimbări în pronunțare în următoarele cazuri: 3. Adăugarea lui "-e" aduce cu sine pronunțarea consoanei finale de la masculin, fără altă schimbare fonetica. În acest caz: 4. Adăugarea lui "-e" provoacă pronunțarea consoanei de la masculin și are loc și altă schimbare fonetica: 5. Cazuri
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
a femininului: 1. Dacă formă de masculin a adjectivului se termină în "-e", nu se produce nicio schimbare: "sensible" „sensibil, -a”. 2. Adăugarea lui "-e" nu aduce schimbări în pronunțare în următoarele cazuri: 3. Adăugarea lui "-e" aduce cu sine pronunțarea consoanei finale de la masculin, fără altă schimbare fonetica. În acest caz: 4. Adăugarea lui "-e" provoacă pronunțarea consoanei de la masculin și are loc și altă schimbare fonetica: 5. Cazuri speciale: Câteva adjective frecvente au două forme de masculin. Formă cu
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]