29,398 matches
-
două treimi din locurile în Cameră. Camera a făcut apeluri repetate la rege să respingă aceste alegeri însă regele l-a susținut pentru că se temea că, dacă el l-ar fi demis pe Bismarck, ar urma un prim ministru liberal. Destinul i se pecetluiește acum: va fi ambasador în Rusia, apoi în Franța, unde se familiarizează cu marile probleme politice europene. La 22 septembrie 1862, Wilhelm I îl convoacă la Potsdam: regele nu și-a putut pune în aplicare proiectele militare
Otto von Bismarck () [Corola-website/Science/297362_a_298691]
-
Această nouă așezare este cunoscută în epoca dominației otomane sub numele de „Bulustra” care nu este, după unele opinii, decât o deformare a denumirii anterioare „Polystylon”. În ultimele decenii ale sec. XIX și la începutul sec. XX, Bulustra a urmat destinul Traciei occidentale, trecând prin toate peripețiile legate de destrămarea Imperiului Otoman și rezolvarea „chestiunii orientale”. La sfârșitul Primului Război Mondial, prin Tratatul de la Neuilly (1919), regiunea Traciei occidentale revine Greciei, căreia îi aparține până în prezent (cu o scurtă întrerupere, în al Doilea
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
se folosește dup 1462, însă nu există o unanimitate în cronici. Această apare după vremea lui Suleyman Legiuitorul. Când vine vorba de Moldova, anul 1538 reprezintă un moment de cotitură, în contestul în care Suleyman avea dreptul să hotareasca asupra destinului Moldovei. În cronistica românească, mai ales după Dimitrie Cantemir, se fac anumite diferențieri între Moldova și Valahia. Cantermir este de acord cu fpatul că Valahia a fost cucerita pe calea armelor, insă neagă faptul că această metodă ar fi fost
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
și să-ți dorești să pornești spre acel nou drum. Faptul că avem posibilitatea să mai spunem ce gândim, să mai desenăm o caricature, să dăm sfaturi ori poezii, este un mare privilegiu oferit de către cei care au grijă de destinele noastre. Trebuie să avem tăria de a ne ridica la înălțimea acestei șanse. Timid, modest, cu erori mai mari sau mai mici, să ne achităm de această sarcină - de a vorbi despre noi. Dacă am reușit sau nu, vom afla
Articole, eseuri şi poezii din Gazeta Străzii () [Corola-website/Science/296062_a_297391]
-
neliniște senină Doresc... afecțiune maternă! CAUT om să priceapă, Cum doresc eu, concret Să trăiesc cu pâine și apă Să visez... cât mai decent! PIERDUT situație comodă, Din neatenție și bunătate. Găsitorului, ofertă concretă: Milioane urări... de sănătate! CEDEZ un destin maltratat, Chiar și de mine, cândva Caut mereu, neîncetat Să-l mai pot drege cumva. Numărul 6, noiembrie 2011 Autodenunț de (CO)2 Pierdut mic dejun, prânz, cină și... câine, Familie, prieteni, chiar și ...”un tren” Spre siguranța zilei de
Articole, eseuri şi poezii din Gazeta Străzii () [Corola-website/Science/296062_a_297391]
-
Să-l mai pot drege cumva. Numărul 6, noiembrie 2011 Autodenunț de (CO)2 Pierdut mic dejun, prânz, cină și... câine, Familie, prieteni, chiar și ...”un tren” Spre siguranța zilei de mâine. Pierdut sunt precum un viran teren. Cedez un destin maltratat, Chiar și de mine, cândva. Caut asiduu, neîncetat, Să-l mai pot repara, cumva. Poate suna, ca un anunț În niciun caz matrimonial. Dar poate fi un autodenunț. Am dat ... faliment social. Pierdut casă, masă și tot ce-am
Articole, eseuri şi poezii din Gazeta Străzii () [Corola-website/Science/296062_a_297391]
-
unii mai visători, un excepțional spațiu terapeutic: stai pur și simplu și privești călătorii. Ați încercat vreodată acest exercițiu? Grăbiți, nepăsători, preocupați, poartă în suflet acele sentimente de care vă vorbeam în rândurile de mai sus. Călători care licitează cu destinul un drum. De obicei, cei mai mulți și-l doresc numai dus. Nimeni nu pleacă de bine, cu excepția celor care pleacă în concediu sau excursie. Aceștia sunt de neconfundat: tineri, veseli, plini de viață, cu acel aer nonșalant al lipsei grijii zilei
Articole, eseuri şi poezii din Gazeta Străzii () [Corola-website/Science/296062_a_297391]
-
nu pleacă de bine, cu excepția celor care pleacă în concediu sau excursie. Aceștia sunt de neconfundat: tineri, veseli, plini de viață, cu acel aer nonșalant al lipsei grijii zilei de mâine. Nu voi vorbi despre aceștia. Gara este martora tuturor destinelor spulberate sau nu. Este locul viu, permanent în mișcare, în care viața palpită neîncetat. Este locul ideal pentru toți cei care mai așteaptă ceva sau pe cineva, locul întâlnirilor neplanificate, locul prieteniilor câteodată ideale. Privesc un călător. Aparent nu se
Articole, eseuri şi poezii din Gazeta Străzii () [Corola-website/Science/296062_a_297391]
-
de realizare) antebelica, atât occidentală, cât și românească, unde genul este un element cheie în configurarea mesajului operei. Cu aproape 100 de ani in urma, la 1850, pictorul C.D. Rosenthal realizase o lucrare ce avea să aibă parte de un destin privilegiat în perioada regimului comunist. Este vorba despre România Revoluționară, pictată la Paris în 1850 și pentru care Rosenthal o avusese drept model pe Maria Rosetti, publicista română de origine scoțiana, ea însăși una dintre figurile emblematice ale revoluției pașoptiste
Gen, tradiție și realism socialist - studiu de caz, Ana Ipătescu (1) () [Corola-website/Science/296104_a_297433]
-
semnat de Svetlana Aleksievici.</p> „Femeile noastre trebuie să fie mai puternice decât bărbații.” Nu doar că în Vremuri second-<b>h</b><b>and</b> vorbesc mai mult femeile, dar în cazul multora dintre vorbitoare, apare clar conștiința unui destin comun, a cărui specificitate ține în primul rând de apartenența de gen:</p> ” Am înțeles că o femeie poate vorbi despre umilințele ei, dar un bărbat nu, unei femei îi e mai ușor să recunoască, fiindcă undeva, în adâncul ei
Vremuri Second-Hand, de Svetlana Aleksievici – Istorii afective, de revendicat () [Corola-website/Science/296112_a_297441]
-
de înnoire tematică, de abordare a tipologiilor și de creionare a cadrului de loc și timp, ce trimit direct la resursele oferite de imaginea existențială a capitalei. În ciuda unor vehemente contestații ale criticii, scriitorul își urmează cu aceeași fidelitate propriul destin artistic, fiind și acum tot atât de productiv. Notorietatea sa publică nu suferă cu nimic, iar consacrarea sa „oficială” prin introducera în manualele școlare, în antologii și culegeri, după cum și prin unele transpuneri în alte limbi, continuă netulburată. Prieteniile literare mai vechi
Ionel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297557_a_298886]
-
Editura Europa Könyvkiado, Budapesta, 1980; românul a mai fost tradus în limbile engleză, germană și polona); Însoțitorul (român), (reeditări în 1989, 2004); Obligado (român), (reeditare în 1997); Căderea în lume (român), (reeditare în 1994); Barbarius (român); Istorisirile Signorei Sisi (român), Destinul cuvintelor (publicistica); Alte pretexte (eseuri); Caftane și cafteli. Prepeleac doi, trei; Morbus diaboli; Răvașe din Kamceatka. Prepeleac cinci; Memorii din când în când, vol. I-II; Trompete după-amiază; Memorii din când în când, vol. I, ÎI, III; Memorii întârziate; Memorii
Constantin Țoiu () [Corola-website/Science/297593_a_298922]
-
de pe scena vieții literare sub tăvălugul realismului socialist, alții au reapărut după două decenii de tăcere, și reafirmarea lor a contribuit la resurecția poetică din ultimul deceniu al secolului al XX-lea. Ion Caraion a trăit mai mult decât oricare destinul generației lui. Primul volum, "Panopticum" (1943), afirma cu mare gravitate teme ca negația poeticului, contestarea valorilor constituite, terifiantul vieții comune, concretizate în violența limbajului. Luna, lacul, floarea etc. întâmpină ironiile cele mai crude. Cosmosul revine la o materialitate confuză, prebiblică
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
1999, cu aniversarea vârstei de 75 de ani. Este sărbătorit și i se consacră o solemnitate la Uniunea Scriitorilor. Impresionantul "Caiet albastru", o biografie spirituală și colecție saint-simoniană de portrete ale contemporanilor săi, se citește ca romanul pasionant al unui destin și, parțial, ca o mărturie asupra epocii pe care a străbătut-o, una dintre cele mai complexe apărute după 1990.
Nicolae Balotă () [Corola-website/Science/297602_a_298931]
-
zeița Junona, dar protejat de mama lui, Venus. În cel mai faimos episod, el naufragiază aproape de Cartagina, unde Venus o face pe regina Didona să se îndrăgostească de el. Însă Jupiter, regele zeilor, îi ordonă lui Eneas să-și îndeplinească destinul și să părăsească Cartagina, iar Didona, cu inima frântă, se sinucide. După o vizită în lumea cealaltă, Eneas ajunge în Italia și ia parte la o serie de lupte și aventuri. În cele din urmă, se însoară cu fiica regelui
Epopee () [Corola-website/Science/297635_a_298964]
-
iar Didona, cu inima frântă, se sinucide. După o vizită în lumea cealaltă, Eneas ajunge în Italia și ia parte la o serie de lupte și aventuri. În cele din urmă, se însoară cu fiica regelui din Latium. Aceasta asigură destinul imperial al Romei, deoarece, conform versiunii măgulitoare a lui Vergiliu, fiul lui Eneas, Iulus, este strămoșul familiei iuliene din care au provenit Iuliu Cezar și împăratul Augustus. Epopeile lumii antice (greco-romane) au avut o influență durabilă asupra culturii occidentale, fiind
Epopee () [Corola-website/Science/297635_a_298964]
-
Marinescu se hotărăște, la îndemnul acesteia, să plece în Italia. Are câteva angajamente temporare la teatre de operă de mai mică însemnătate, pentru ca în ianuarie 1940 să primească un contract la renumitul teatru "Regio di Parma", interpretând rolurile din "Forța destinului", "Aida" și "Otello" de Verdi. Următoarele stațiuni sunt Opera din San Remo, teatrul "Fenice" din Veneția. În 1941 se întoarce la București, unde noul director al Operei Române, Alexandru Zirra, îl reangajează ca prim-solist, distribuindu-l în rolul lui
Emil Marinescu () [Corola-website/Science/297651_a_298980]
-
internează într-un sanatoriu și se stinge din viață în 1878, pe când Maria avea doar zece ani. Tatăl este înlăturat din funcție pentru atitudinea sa împotriva stăpânirii țariste, care devenise foarte apăsătoare (interzisese chiar și folosirea limbii poloneze). În fața loviturilor destinului, tânăra Maria se refugiază în studiu, unde obține rezultate maxime. La vârsta de zece ani, studia în aceeași clasă cu sora ei mai mare, Helena, de 12 ani. Directoarea acestei școli introdusese pe ascuns o materie în planul de învățământ
Marie Curie () [Corola-website/Science/297649_a_298978]
-
să se întoarcă în Polonia. Aici, grație demersurilor prietenei sale, Jadwiga Sikorska, Marie primește un ajutor neașteptat: o bursă din partea guvernului Poloniei. Își reia studiile la Universitatea din Paris, iar un an mai târziu, în 1894, obține licența în matematică. Destinul îi rezervă o surpriză fericită, care avea să îi deschidă porțile către o nouă lume de oportunități și de noi orizonturi: întâlnirea la Paris cu viitorul soț, Pierre Curie. Pe acesta îl cunoaște datorită faptului că avea nevoie de un
Marie Curie () [Corola-website/Science/297649_a_298978]
-
pentru Fizică în 1903, împreună cu Henri Becquerel. În septembrie 1897 se naște prima fetiță a cuplului de savanți și anume Irène. A doua fetiță, Ève, se naște în 1904. Pe 19 aprilie 1906, Marie Curie primește o puternică lovitură din partea destinului. În timp ce se deplasa către o editură pentru a publica un manuscris, traversând o intersecție aglomerată, Pierre Curie este lovit de un atelaj greu și își pierde viața, la numai 46 de ani. Marie Curie va scrie o biografie în care
Marie Curie () [Corola-website/Science/297649_a_298978]
-
grav bolnav, iar la Sighet (”închisoarea elitelor”) a murit la sfârșitul lui 1950. Dacă a murit din pricina bolilor sau a relelor tratamente, nimeni nu știe, dar lipsa de tratament în cazul bolilor grave rămâne în categoria ”rele tratamente”. Rostul și destinul acestui intelectual de marcă simbolizează caracterul cinic al regimului exterminaționist totalitar comunist, unde oamenii erau aruncați în închisori fără judecată, iar familiile nu știau nimic despre ei: În 1951, deci, când Mihail Manoilescu nu mai exista, i s-a intentat
Mihail Manoilescu () [Corola-website/Science/297663_a_298992]
-
Mihail Afanasievici Bulgakov () (n. 15 mai 1891 - d. 10 martie 1940) a fost un romancier și dramaturg sovietic de origine ucraineană. Destinul lui Bulgakov pare guvernat de același amestec de satiră, fantastic și tragism care e amprenta operei sale. La 3 mai 1891, la Kiev, în familia unui profesor al Academiei Teologice se naște primul copil, Mihail Afanasievici Bulgakov (Михаил Афанасьевич Булгаков
Mihail Bulgakov () [Corola-website/Science/297699_a_299028]
-
2006: Ana-Marina Tomescu, "Barbu Fundoianu, Ștefan Petică - personalități cu orgoliul singularității / Barbu Fundoianu, Ștefan Petică - Personalities with the Pride of Loneliness", in „Annales Universitatis Apulensis Series Philologica”, 7, Tom 1, Alba Iulia, 2006. TRANDAFIR 1969: Constantin Trandafir, "Ștefan Petică - un destin tragic, "în „Dunărea. Supliment al ziarului "Viața nouă"”, Galați, decembrie 1969, p. 12. TRANDAFIR 1972: Constantin Trandafir, "Întâiul simbolist declarat și veritabil", în „Convorbiri literare”, 3,nr. 17, 15 sept. 1972, pp. 4-5. TRANDAFIR 1984: Constantin Trandafir, "Introducere în opera
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
21, 27 mai 1967. VIANU 1941: Tudor Vianu, "Arta prozatorilor români", Editura Contemporană, 1941, pp. 248-250. VIANU 1966: Tudor Vianu, "Intelectualiști și esteți", în "Arta" prozatorilor români", vol. II, Editura pentru Literatură, București, 1966," pp. 75-77. VLĂDUȚ 2014: D. Vlăduț, " Destinul unei cercetări despre simbolism", în „Arca. Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică”, nr. 10-11-12 (295-296-297), 2014 pp. 192-203 ZAFIU 1996: Rodica Zafiu, "Ștefan Petică, "în "Poezia simbolistă românească", Humanitas, București, 1996, pp. 68-73, 179-204. ZAMFIR 1971: Mihai Zamfir, "Proza
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
o serie de opere desăvârșite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară și orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") și a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziții se observă deosebirile față de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar și operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral. Prin anul
Ludwig van Beethoven () [Corola-website/Science/296598_a_297927]