29,368 matches
-
cale ferată Băbeni - Alunu. Termocentrala are capacitatea de a funcționa suplimentar pe bază de păcură și gaze naturale însă, în ultimii ani, producția s-a realizat preponderent pe bază de cărbune. Termocentrala are capacitate de depozitare a 500.000 de tone de cărbune concasat și 10.000 m³ de păcură. CET Govora intenționează să construiască o centrală de cogenerare a energiei termice și electrice pe bază de biomasă. Această centrală este planificată pentru construcție până în anul 2013 iar compania urmează să
CET Govora () [Corola-website/Science/316085_a_317414]
-
de păcură. CET Govora intenționează să construiască o centrală de cogenerare a energiei termice și electrice pe bază de biomasă. Această centrală este planificată pentru construcție până în anul 2013 iar compania urmează să achiziționeze de la Romsilva circa 80.000 de tone de biomasă anual. Conform cerințelor UE, CET Govora va fi una dintre primele 100 astfel de centrale, care trebuie construite in România până in 2020. Cenușa rezultată poate fi folosită ca îngrășământ în agricultură sau ca materie primă în construcții
CET Govora () [Corola-website/Science/316085_a_317414]
-
din lotul căreia mai făceau parte româncele Oana Manea și Talida Tolnai. În ianuarie 2014, ea a fost pusă pe liber de clubul sloven pentru „pregătire inadecvată și evoluții slabe în Liga Regională”. Jucătoarea a acuzat și ea comportamentul antrenorului Tone Tiselj și ulterior s-a transferat la echipa românească CSM București. Fiind stângace, Patricia Vizitiu ocupă poziția de intermediar dreapta, atât la clubul CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, cât și la echipa națională a României. Jucătoarea folosește adesea aruncări de la nivelul
Patricia Vizitiu () [Corola-website/Science/316159_a_317488]
-
mărită la 530 de litri pentru rezervorul intern și 165 de litri pentru rezervoarele externe. Spre deosebire de tancul T-34, rezervoarele externe erau conectate la sistemul de alimentare. Rolele de cauciuc ale galeților au fost lărgite. T-54 cântărea 35.5 tone, fiind mai lent decât T-44 (viteza maximă era de 43.5 km/h). Autonomia era de 360 de kilometri. Înainte ca producția în masă să înceapă, a fost luată decizia modernizării tancului. Noua turelă a fost testată pe două
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
de 12,7 mm. Capacitatea rezervorului a crescut la 545 de litri pentru cel intern și 180 de litri pentru butoaiele externe de alimentare. Din acest motiv, autonomia tancului a rămas la fel, deși greutatea a ajuns la 39.15 tone. Acest prototip a fost testat între lunile iulie și noiembrie 1945. Deși încă existau numeroase defecte de corectat și ajustări de făcut la design, producția în serie a fost demarată, iar tancul a intrat în dotarea armatei la 29 aprilie
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
același calibru. Șasiul a fost extins de la 6.04 metri la 6.2 metri. Mitraliera din cutia blindată a fost înlocuită, iar unitatea de foc a crescut cu șase lovituri din acest motiv. Greutatea vehiculului a ajuns la 38 de tone din cauza acestor modificări. Proiectarea acestui model a fost realizată de către Biroul de Proiectare OKB-520 de la fabrica Uralvagonzavod sub conducerea lui Leonid. N. Kartsev. T-55A a stat la baza tancului punct de comandă T-55AK. Precum majoritatea tancurilor construite după al Doilea
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
este o companie petrolieră din Rusia. Compania a obținut în 2006 în total 17 milioane de tone de petrol, iar rezervele sale recuperabile sunt estimate la 630 de milioane de tone. Grupul are două rafinării, o societate de transport și 300 de benzinării și are 20.000 de angajați. a fost înființată în 2002, când "Mihail Guteriyev
Russneft () [Corola-website/Science/319997_a_321326]
-
este o companie petrolieră din Rusia. Compania a obținut în 2006 în total 17 milioane de tone de petrol, iar rezervele sale recuperabile sunt estimate la 630 de milioane de tone. Grupul are două rafinării, o societate de transport și 300 de benzinării și are 20.000 de angajați. a fost înființată în 2002, când "Mihail Guteriyev", fost șef al companiei petroliere controlate de stat "Slavneft", a cumpărat active Slavneft, la
Russneft () [Corola-website/Science/319997_a_321326]
-
(prescurtare de la "Sonderkraftfahrzeug" = autovehicul special) a fost un vehicul semișenilat blindat ușor, asemănător cu transportorul SdKfz 251, folosit de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Spre deosebire de SdKfz 251 (fabricat de Hanomag), care cântărea 7,81 tone, era mai ușor, având o greutate de 5,8 tone. Deși a fost proiectat ca transportor blindat, SdKfz 250 a fost folosit și ca vehicul de recunoaștere, fiindcă avea o mobilitate mai mare decât autoblindatele utilizate de armata germană. În
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
vehicul semișenilat blindat ușor, asemănător cu transportorul SdKfz 251, folosit de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Spre deosebire de SdKfz 251 (fabricat de Hanomag), care cântărea 7,81 tone, era mai ușor, având o greutate de 5,8 tone. Deși a fost proiectat ca transportor blindat, SdKfz 250 a fost folosit și ca vehicul de recunoaștere, fiindcă avea o mobilitate mai mare decât autoblindatele utilizate de armata germană. În 1939, "Inspectoratul pentru Trupe Motorizate (AHA/In 6)" a hotărât
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
cerut parașutarea de muniții. Vremea, favorabilă pentru scurt timp, a permis parașutarea de provizii la orele 08:30 de către trei B-25 din Grupul de Bombardiere 38 american. Patru B-17 din Grupul de Transport Aerian 375 au parașutat fiecare câte trei tone de provizii, inclusiv plasmă, muniții, grenade de mână și sârmă ghimpată. O parte din muniție a căzut în exteriorul perimetrului, dar cei care au fost trimiși să o recupereze nu au fost atacați. Nu existau așteptări ca japonezii să mai
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
fost îndepărtat afetul, fiind construit un nou cadru pentru montarea să pe sașiul țancului Ț-60. Suprastructura noului vehicul era construită din plăci de blindaj de la tancurile sovietice capturate. Suspensia a fost ranforsata fiindcă vehiculul era mai greu cu 3 tone. Primul prototip, construit la Atelierele Leonida, a fost gata pe 19 ianuarie 1943. Tunul F-22 avea un afet nou, conceput și turnat la Atelierele Concordia din Ploiești. Afetul a fost finisat apoi la Ateliere Astra din Brașov și Lemaître din
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
Automobile Militare ("Wa Prüf 6"), înainte de venirea naziștilor la putere în 1933. Proiectele sale au fost predate firmelor comerciale pentru a fi dezvoltate și testate. Firma Fahrzeug- und Motorenbau GmbH (FAMO) din Breslau a primit contractul pentru semișenilatul de 18 tone destinat tractării vehiculelor grele. Primul prototip, denumit "FM gr 1", a fost realizat în 1936. Acesta utiliza un motor Maybach HL 98 TUK de 200 cai-putere și avea o lungime de doar 7,7 metri. Prototipul "F 2" a apărut
SdKfz 9 () [Corola-website/Science/320192_a_321521]
-
Acestea, poziționate în părțile laterale, se deschideau în exterior. Parbrizul putea fi rabatat sau scos. Partea din spate putea fi acoperită cu o prelată fixată de parbriz. SdKfz 9 a fost proiectat pentru a tracta o greutate de maxim 28 tone. Această capacitate era suficientă pentru tancurile medii precum Panzer IV, dar pentru a tracta tancuri mai grele precum Tiger I, Panther sau Tiger II erau necesare două, trei sau chiar patru semișenilate. SdKfz 9 putea folosi platforma specială "Sd.Anh
SdKfz 9 () [Corola-website/Science/320192_a_321521]
-
necesare două, trei sau chiar patru semișenilate. SdKfz 9 putea folosi platforma specială "Sd.Anh 116" pentru tractarea vehiculelor avariate. Modelul SdKfz 9/1 avea partea superioară diferită de modelul de bază, având o macara cu sarcina utilă de 6 tone în locul banchetelor echipajului și încărcăturii. A intrat în dotarea unităților de mentenanță a tancurilor începând cu luna septembrie a anului 1941. SdKfz 9/2 era dotat cu o macara mai mare de 10 tone, acționată de un motor auxiliar, însă
SdKfz 9 () [Corola-website/Science/320192_a_321521]
-
macara cu sarcina utilă de 6 tone în locul banchetelor echipajului și încărcăturii. A intrat în dotarea unităților de mentenanță a tancurilor începând cu luna septembrie a anului 1941. SdKfz 9/2 era dotat cu o macara mai mare de 10 tone, acționată de un motor auxiliar, însă aceasta necesita fixarea unor brațe de stabilizare înainte de începerea operațiunilor. Tunurile antiaeriene 8.8 cm Flak 18 au fost montate pe cincisprezece semișenilate SdKfz 9 în 1940 pentru a fi folosite în lupte antitanc
SdKfz 9 () [Corola-website/Science/320192_a_321521]
-
tunului când piesa era poziționată drept înainte. Armamentul era fixat pe o platformă dotată cu panouri laterale rabatabile pentru echipaj. Panourile necesitau fixarea unor brațe de sprijin pentru a susține greutatea tuturor membrilor echipajului. Vehiculul avea o greutate de 25 tone, lungimea de 9,32 metri, înălțimea de 3,67 metri și lățimea de 2,65 metri. O sursă susține că aceste vehicule au fost fabricate ca prototipuri în 1943. Firma Vomag din Plauen a fabricat SdKfz 9 din 1940, iar
SdKfz 9 () [Corola-website/Science/320192_a_321521]
-
este un curent maritim situat în Nordland la 30 km est de orașul Bodø, Norvegia. Canalul îngust conectează fiordul Saltfjord cu Skjerstadfjord. Este cel mai puternic curent maritim din lume. Până la 400 milioane m³ (tone) de apă marină își croiesc drum printr-o strâmtoare de 3 km lungime și 150 m lățime la fiecare șase ore, cu viteze, ale apei, care ajung la 22 de noduri (aproximativ 40 km/h). Vârtejurile cunoscute sub numele de
Saltstraumen () [Corola-website/Science/320217_a_321546]
-
un computer personal sau pierzând în fața lui Fritz în 39 de mutări, un alt program de calculator ce rula pe un computer personal și care avea să devină campion mondial în acel an. În final, Deep Blue cântarea 1,4 tone și era unul dintre cele mai performante calculatoare ale vremii. Beneficia de procesoare P2SC (Power Two Super Chip), un total de 256 de procesoare care lucrau în tandem. Limbajul de programare era scris în C și rula sub sistemul de
Deep Blue () [Corola-website/Science/320222_a_321551]
-
motoare ale șenilelor trebuiau schimbate la fiecare 500 de kilometri parcurși. Pe blindajul frontal au fost nituite plăci de oțel cu o grosime de 100 de milimetri. Grosimea blindajului a crescut la 200 de milimetri, însă cu prețul a 5 tone de greutate suplimentară. Camera de luptă de tip cazemată încorpora tunul și majoritatea echipajului, fiind amplasată în spatele vehiculului. Motorul era situat la mijloc, mecanicul conductor și operatorul radio fiind așezați în față, separat. Datorită compartimentării, aceștia puteau fi contactați doar
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
infanteriei), o cupolă pentru comandant (modificată din cupola standard montată pe StuG III pentru o mai bună perspectivă asupra câmpului de luptă) și pastă antimagnetică Zimmerit. În plus, câteva modificări minore la blindaj au crescut greutatea de la 65 la 70 tone. Aceste vehicule îmbunătățite au fost neoficial denumite Elefant, acesta devenind numele oficial la ordinul lui Hitler pe 1 mai, 1944. Vehiculele blindate de luptă erau distribuite la nivel de companie, fiind câteodată împărțite în plutoane, cu infanterie sau tancuri care
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
frontul de pe râul Nipru spre sfârșitul anului 1943. Deși modificările ulterioare au îmbunătățit designul, anumite probleme nu au putut fi niciodată rezolvate. În 1944, vânătorii de tancuri Elefant prezenți pe frontul din Italia erau relativ ineficienți, datorită greutății de 70 tone nepotrivite pentru majoritatea drumurilor și podurilor din peninsulă. Din cauza nevoii permanente de piese de schimb, majoritatea unităților nu au fost pierdute în luptă, ci mai degrabă abandonate și distruse de către propriile echipaje. O companie de autotunuri Elefant a participat împotriva
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
acasă la bordul zeppelinului fiind primit ca un erou dupa knockoutul administrat lui Joe Luis la New York pe 19 iunie 1936. Pe durata sezonului 1936, Hindenburg a parcurs 308.323 km și a transportat 2.798 pasageri și 160 de tone de mărfuri și corespondență, un nivel al succesului care a încurajat compania Luftschiffbau Zeppelin să plănuiască extinderea flotei de dirijabile și dezvoltarea serviciilor transaltantice. Dirijabilul era foarte stabil, un creion putea sta pe masă fără a se rostogoli iar lansarea
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
și de stat, ale armatei, securității și ministerelor ; celelate specii erau predate magazinelor de desfacere de pește sau, mai rar, cooperativei „Alimentara”. În primii trei ani de activitate, cele două nave au pescuit împreună o medie anuală de 6.620 tone de pește oceanic: acest succes a determinat guvernul să dezvolte flota de pescuit până la 20 de traulere și de 3 nave frigorifere de transport în 1973. În 1972 producția medie anuală pe navă activă era de de 2.864 de
Flota științifică și de pescuit a României () [Corola-website/Science/320325_a_321654]
-
de pește oceanic: acest succes a determinat guvernul să dezvolte flota de pescuit până la 20 de traulere și de 3 nave frigorifere de transport în 1973. În 1972 producția medie anuală pe navă activă era de de 2.864 de tone, adică o medie zilnică de 19,4 tone. Astfel, în anii 1970-1989, „Întreprinderea de Pescuit Oceanic” a ajuns la un număr de 50 de nave, din care 38 de pescuit și 12 frigorifice (POLAR) de transport, deservite de 5.125
Flota științifică și de pescuit a României () [Corola-website/Science/320325_a_321654]