29,266 matches
-
mai vrea să continue firul istorisirii, dar ultima pagină are în toate romanele Desperado un refugiu în indeterminare: fie un simbol poetic deschide o stare de spirit meditativă, fie îndoiala în ce privește sensul real îl copleșește pe lector, fie încheierea retează așteptările și sporește de fapt pofta de lectură, de a continua comuniunea cu universul descoperit. În toate aceste cazuri, finalul deschis, prin felurite șiretlicuri, asigură supraviețuirea textului prin relectură. Autorul Desperado se asigură că lectorul nu numai că nu-l va
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
-l emoționeze. Ei vor ca cititorul să-i țină de mână, să se încreadă în ei necondiționat, să ia tot ce spun ei drept literă de evanghelie, pe când ei, autorii, sapă labirinturi subterane, cu scopul să prăbușească întregul edificiu de așteptări al lecturii. Autorul pretinde că opera respiră direct viață, că nu e operă / ficțiune ci real, și trebuie să avem răbdare cu textul, fiindcă războiul textului cu convențiile vechi e îndelungat și istovitor. Lectorul Desperado, scufundat până la beregată în intertextualitate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
revelație silită. Eroii găsesc în cele din urmă forța interioară să dea pe față miezul urât, iar forța aceasta a lor crește din disprețul autorului pentru sentimentalisme. Autorul Desperado nu se dă înapoi de la nimic atunci când vine vorba să radă așteptările amatorilor de seriale ieftine: ni se oferă mai multe finaluri simultane, ni se refuză orice fel de final, ne confruntăm cu o simplă pagină goală în loc de încheiere, un scurt "GOODBYE". Autorul Desperado discreditează viitorul, și pune în aceasta toată priceperea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Mai degrabă joc decât jurnal Opera Desperado are o simetrie evidentă, care amintește de un joc cu pioni albi și pioni negri: temele devin mai curând anti-teme, intriga anti-intrigă (aproape de jurnal), eroii antieroi ("You! hypocrite lecteur, mon semblable, mon frère!"), așteptările sunt anulate de decizii care pulverizează viitorul, pe scurt realul și ficțiunea se luptă pentru putere. Jocul, mai mult decât un jurnal, implică artificialitate: autorul se joacă cu pătrățele de real, reconstituie un puzzle. El cere o lectură totală, o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
bate, ceea ce ne aduce la propia noastră eroare, aceea de a nu fi destul de bănuitori când citim romanul prima oară, fiindcă ne-am obișnuit cu un anume gen de căutare, încurajată de tradiția romanescă. A venit vremea să ne educăm așteptarea să se contrazică pe sine, trebuie să ne trezim surprinși de propriile așteptări. Dacă cineva are de câștigat de pe urma operei ca joc, acela este cu siguranță lectorul. El este educat să-și facă o bucurie din neînțeles, din complicații. Strategia
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
destul de bănuitori când citim romanul prima oară, fiindcă ne-am obișnuit cu un anume gen de căutare, încurajată de tradiția romanescă. A venit vremea să ne educăm așteptarea să se contrazică pe sine, trebuie să ne trezim surprinși de propriile așteptări. Dacă cineva are de câștigat de pe urma operei ca joc, acela este cu siguranță lectorul. El este educat să-și facă o bucurie din neînțeles, din complicații. Strategia autorului amână înțelegerea: autorul tachinează relaxarea cititorului la vederea clarității verbale, construind de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
operă nouă e o limbă nouă. Limbile străine se învață, dar cât de familiare ne sunt ele? Oare nu revenim la limba maternă când gândim fără voce? Adică, nu ne întoarcem oare la tradiție, la ce era odată orizontul de așteptare, intriga, cronologia, eroul, într-un cuvânt ficțiunea? Textul Desperado menține lectorul în alertă, cultivă în el dezaprobarea ordinii, a narațiunii rezonabile, a așteptărilor împlinite. Ficțiunea Desperado, joc, jurnal ori cum i-am zice, ne taie răsuflarea. Dacă pentru ficțiunea Fluxului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
când gândim fără voce? Adică, nu ne întoarcem oare la tradiție, la ce era odată orizontul de așteptare, intriga, cronologia, eroul, într-un cuvânt ficțiunea? Textul Desperado menține lectorul în alertă, cultivă în el dezaprobarea ordinii, a narațiunii rezonabile, a așteptărilor împlinite. Ficțiunea Desperado, joc, jurnal ori cum i-am zice, ne taie răsuflarea. Dacă pentru ficțiunea Fluxului conștiinței cititorul era ocupat să descifreze, cititorul Desperado gâfâie adaptându-se la fiecare carte nouă, învață să anticipeze diferențele care unesc. Orice carte
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
actualiza trecutul, de a îmbolnăvi prezentul de trecut. Autorul imaginează invers, ce a fost, nu ce va fi, motiv pentru care finalul nu mai are nicio semnificație. Consecința e gravă pentru lectură, fiindcă cere o schimbare drastică în orizontul de așteptare al lectorului. Același refuz al finalului îl întâlnim și în dispoziția distopică a autorului Desperado. Decât să imagineze o acțiune în viitor, el preferă să-și pună ștreangul de gât, să se vadă într-un spațiu negativ, să se înconjoare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cum se transformă romanul dintr-o traducere a unei acțiuni cronologice într-un final de obicei de cuplu, plasat în viitor, într-o vânătoare de convenții, la capătul căreia nu mai e nici viitor, nici cuplu, ci realul golit de așteptări, realul "cel mai real", dacă-i putem crede pe autorii Desperado. În condițiile în care autorul e enigmatic și orice explicație vine din trecut, eroul ne apare neputincios, până la limita cu absurdul. Memoria eroului se află în puterea naratorului, care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
eroului și intrigii pe baza unui trecut-prezent-viitor, aduce după sine și post-timpul lecturii. Cititorul percepe textul ca atemporal, universal valabil. Opera Desperado are o logică a ironiei și afectivității care subminează nevoia de cronologie, dând libertate lecturii. Post-timpul este, contrar așteptărilor, o credulitate a lecturii. Memoria lectorului trebuie să înghită tot pe nemestecate, la prima lectură. Nu se pune problema unei descifrări, deci a ceea ce s-a numit multă vreme lectură activă, ci a unei lecturi aglutinante. Abia după îngurgitare, vine
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fără substanță (trup real) nu e credibilă, nu are suspans, deci riscă să ucidă lectura. Eroii lui David Lodge, Malcolm Bradbury, Julian Barnes, Jonathan Coe au vieți foarte concrete. Pe de altă parte, inteligența lor ridiculizează, desființează orizontul lor de așteptare. Tradiția basmului, cu iubirea fericită (sau nu), cu final clar, nu mai înseamnă absolut nimic pentru autorul Desperado. Fericirea ori nefericirea nu mai au sens. Modernismul desființa timpul; cronologia nu mai avea niciun înțeles. Personalitatea eroului se prăbușea. Epoca Desperado
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
niciun înțeles. Personalitatea eroului se prăbușea. Epoca Desperado recuperează, din cronologie, trecutul. Acest trecut înghite celelalte două momente ale timpului. Absorbit de trecut, viitorul e nu numai știut dinainte (lucru descoperit de moderniști), dar și despărțit de orice sentiment de așteptare. El e mai mult decât un lucru deja cunoscut: este o amintire. Eroul și povestea lui revin, deci, în roman. Romanul Desperado e adesea un jurnal de întâmplări. Autorul picaresc vedea romanul din afara eroului. Autorul Desperado venind cu moștenirea lui
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
eliberează de vechea coerență cronologică. Fie că e vorba de Kazuo Ishiguro ori de Graham Swift, eroul Desperado trăiește suspendat într-un "azi" atemporal. E atât de lipsită de timp existența lui, încât până și viitorul nu mai e o așteptare, ci o amintire. Dispariția cronologiei duce inevitabil la schimbarea așteptărilor, pentru cititor. Până la moderniști, textul avea o încheiere, dincolo de care lectorul nu mai putea fabula. Eroul avea un destin de împlinit. Ce așteaptă oare de la soarta lor eroi Desperado cum
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Kazuo Ishiguro ori de Graham Swift, eroul Desperado trăiește suspendat într-un "azi" atemporal. E atât de lipsită de timp existența lui, încât până și viitorul nu mai e o așteptare, ci o amintire. Dispariția cronologiei duce inevitabil la schimbarea așteptărilor, pentru cititor. Până la moderniști, textul avea o încheiere, dincolo de care lectorul nu mai putea fabula. Eroul avea un destin de împlinit. Ce așteaptă oare de la soarta lor eroi Desperado cum sunt Winston Smith (George Orwell), Justine (Lawrence Durrell), Anna Wulf
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Martin Amis), Tom Crick (Graham Swift)? Are ultima pagină a romanului puterea de a da sens structurii lor? Se mai mulțumește lectorul Desperado cu o poveste al cărui sfârșit e decis de autor? Odată cu eroul, lectorul își pierde și el așteptarea tradițională. Ultimul lucru care i-ar trece prin cap atunci când citește, ar fi să întrebe: "Și? Și?" Plăcerea lecturii (orizontul ei de așteptare) vine din complicarea jurnalului eroului, din priceperea cu care autorul zădărnicește istorisirea. Lipsa viitorului din poveste (care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cu o poveste al cărui sfârșit e decis de autor? Odată cu eroul, lectorul își pierde și el așteptarea tradițională. Ultimul lucru care i-ar trece prin cap atunci când citește, ar fi să întrebe: "Și? Și?" Plăcerea lecturii (orizontul ei de așteptare) vine din complicarea jurnalului eroului, din priceperea cu care autorul zădărnicește istorisirea. Lipsa viitorului din poveste (care, la moderniști, avea încă o legătură subterană cu tradiția basmului cu final fericit) împovărează "ziua" modernistă, ca unitate de narare, făcând din viața
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Pare pasiune doar în amintire" (Gerontion). Mai mult decât eseul Modern Fiction al Virginiei Woolf, versurile acestea ale lui Eliot prevestesc uciderea viitorului în tehnicile Desperado, prezentul amorțit și magia trecutului. Din moment ce prezentul este lent și i se refuză bucuria așteptării, unicul suspans vine din ordinea în care se narează trecutul. Câteva exemple grăitoare sunt Lanark, An Artist of the Floating World, Waterland, Hawksmoor. În loc să vedem în prezent lumina ce călăuzește trecutul, descoperim că prezentul este reinventat de trecut. Joyce silea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nevoie nici de intrigă, nici de comedie, tragedie, love interest ori catastrofă... (Modern Fiction, Virgina Woolf, 1919) La drept vorbind, însă, textul modernist nu face decât să numească schimbarea. Romanul Valurile de Virginia Woolf stă cu sufletul la gură în așteptarea viitorului, mustește de love interest, e profund tragic, iar esența lui e catastrofa interioară. Pe de altă parte, însă, acest fragment de Woolf descrie perfect textul Desperado: autorul e memorie, eroul e memorie, chiar și lectorul e memorie memoria textului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Alasdair Gray) e un coșmar seducător (distopie). Julian Barnes își îndulcește uscăciunea afectivă cu inteligență (cu excepția lui Staring at the Sun). Rădăcinile complicatei strategii Desperado cresc din confruntarea a două tehnici narative: pe de o parte avem tehnica prezentului în așteptare (care stă la baza romanului pre-modernist); pe altă parte, avem tehnica străfulgerărilor din trecut, care prind prezentul din urmă. Lecția modernistă îl învață pe autor să se refugieze în Fluxul conștiinței, (dezordinea ființei). Autorul Desperado născocește o ordine ulterioară: el
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
distopic, care anihilează prezentul și lasă lectorului doar scheletul trecut a ce ar fi putu să fie dar nu va fi niciodată continuat. Amintirea viitorului. E evident, la acest punct, de ce intriga Desperado n-are nimic de-a face cu așteptarea viitorului. Chiar din contră, sentimentul cu care se încheie o narațiune Desperado, în ce privește existența acestui viitor, este mai degrabă exclamația "Nu încă!" Viitorul nu e așteptat, el este chiar terifiant, iar eroul nu-și dorește decât să-l țină departe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
gura autorului) bătrână și uitată; setea de viitor cultivată de cele patru romane din Cvartet ne explodează în față. Învățăm de la Lawrence Durrell că nu e bine să așteptăm nimic, că viitorul e o iluzie, că tradiția basmului a murit. Așteptările lectorului Desperado merg către trecut. El trăiește amintirea așteptării cu mai multă intesnitate decât așteptarea prezentă (mai degrabă, de fapt, absența ei). Axa timpului s-a răsucit. Nu ne mai organizăm (livresc) existența cu convingerea că ceva din trecut va
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de cele patru romane din Cvartet ne explodează în față. Învățăm de la Lawrence Durrell că nu e bine să așteptăm nimic, că viitorul e o iluzie, că tradiția basmului a murit. Așteptările lectorului Desperado merg către trecut. El trăiește amintirea așteptării cu mai multă intesnitate decât așteptarea prezentă (mai degrabă, de fapt, absența ei). Axa timpului s-a răsucit. Nu ne mai organizăm (livresc) existența cu convingerea că ceva din trecut va face să ajungem la o încheiere în viitor. Martin
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ne explodează în față. Învățăm de la Lawrence Durrell că nu e bine să așteptăm nimic, că viitorul e o iluzie, că tradiția basmului a murit. Așteptările lectorului Desperado merg către trecut. El trăiește amintirea așteptării cu mai multă intesnitate decât așteptarea prezentă (mai degrabă, de fapt, absența ei). Axa timpului s-a răsucit. Nu ne mai organizăm (livresc) existența cu convingerea că ceva din trecut va face să ajungem la o încheiere în viitor. Martin Amis, cu Săgeata timpului e cea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
act de respingere. Woolf le-a întors spatele lui Galsworthy, Bennett și Wells, numai că nu era tocmai pregătită să opereze o schimbare de esență. Aș spune că Woolf înlocuiește vechea convenție a predictibilului, vechiul și bine înrădăcinatul orizont de așteptare, cu o nouă convenție a sfidării. Dacă lectorul devenise dependent și oarecum insensibil la lectura pașnică, agreabilă, romanciera a decis să-l contrarieze: găsind o opoziție simetrică, a inventat nevoia imperioasă de neprevăzut. Romanul Fluxului conștiinței e ceea ce nu ne
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]