33,912 matches
-
devin o obișnuință până în anul 1911 când obține Mențiunea de Onoare pentru tabloul "Țiganii la drum". În anul 1936, Eustațiu Stoenescu este numit în funcția de profesor de pictură la Academia de Arte Frumoase din București. În 1941 devine rectorul Academiei de Arte.
Eustațiu Stoenescu () [Corola-website/Science/308718_a_310047]
-
insuficiente, participă la un concurs pentru ocuparea unui post de profesor de desen la Gimnaziul real din Craiova precum și la concursul „Marele premiu pentru străinătate”, pe care-l câștigă fiind premiat cu o bursă la München pentru înscrierea la cursurile Academiei Regale de Pictură, clasa profesorului Carl Marr. Aici se va afla sub puternica influență a artei lui Jusepe de Ribera. În anul 1900 participă cu trei lucrări la Expoziția universală de Paris. Ipolit Strâmbu a condus Școala de Arte Frumoase
Ipolit Strâmbu () [Corola-website/Science/308734_a_310063]
-
prințului Gheorghe Bibescu. Pe urmele acestei pasiuni a vizitat prima dată Țara Românească în anul 1831. Un timp a studiat pictura la Roma, unde s-a împrietenit cu Constantin Lecca. Ulterior a plecat la Viena, unde a studiat pictura la Academia de arte, printre alții, cu Peter Fendi (1792-1842) și Johann Treml (1816-1852). În continuare a efectuat două voiaje de studii în Italia. Din 1843 a activat la București. Prin (1853) a lucrat o vreme cu Anton Chladek. A călătorit intens
Carol Popp de Szathmári () [Corola-website/Science/308737_a_310066]
-
Filipine) și generalul locotenent britanic Arthur Percival, (care capitulase în fața japonezilor în Singapore). Ultimii doi au primit ca suvenir câte unul dintre cele trei stilouri cu care a fost semnat actul capitulării. Un al treile stilou se păstrează în muzeul Academiei militare americane West Point. Au semant de asemenea: Pe 6 septembrie, colonelul Bernard Theilen a adus documentul și transcrierea imperială la Washington, D.C. și le-a prezentat a doua zi președintelui Harry Truman într-o ceremonie oficială la Casa Albă
Actul capitulării Japoniei () [Corola-website/Science/308741_a_310070]
-
fi fluturat deasupra carierului său general. Singurul lucru pe care îl pot spune este că sunt prostii, pentru că nu a fost nimic din toate acestea. A fost doar un steag obișnuit militar al Statelor Unite. Le-am oferit pe amândouă Muzeului Academiei Navale, când ne-am întors pe coasta de răsărit în octombrie. Singurul steag special a fost steagul comodorului Perry, care a fost arborat pe corabia sa, în același loc, cu 82 de ani mai înainte. A fost scos din caseta
Actul capitulării Japoniei () [Corola-website/Science/308741_a_310070]
-
pe coasta de răsărit în octombrie. Singurul steag special a fost steagul comodorului Perry, care a fost arborat pe corabia sa, în același loc, cu 82 de ani mai înainte. A fost scos din caseta sa de sticlă de la Muzeul Academiei Navale. Un ofițer mesager l-a adus. L-am agățat deasupra ușii cabinei mele, orientat către înainte, pe puntea capitulării, astfel ca toată lumea de pe punte să-l vadă.” Noi, acționând la ordinul și în numele Împăratului Japoniei, a guvernului japonez și
Actul capitulării Japoniei () [Corola-website/Science/308741_a_310070]
-
căsătorit cu arhitectul și pictorul Viorica-Elena (născută Luca, în București, 5 aprilie 1941 - 20 iulie 1994). Este stabilit în București din 1973. Membru al Fundației „Speranța, pentru cinstirea memoriei eroilor neamului” (1990), al „Asociației ex-libris” din Oradea (1995) și al „Academiei Bârlădene” (1997). A avut o activitate socio-profesională diversă: controlor tehnic de calitate la Fabrica de Rulmenți din Bârlad (1 octombrie 1956 - 15 mai 1957; 1 noiembrie 1959 - 30 septembrie 1960), profesor de limba și literatura română la Școala generală Tutova
Mircea Coloșenco () [Corola-website/Science/308729_a_310058]
-
naționale și universale, apărute în periodice din țară și străinătate: „Academica”, „Jurnalul literar”, „Literatorul”, „Luceafărul”, „Manuscriptum”, „Revista Cultului Mozaic/Renașterea evreiască”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Revue Roumaine”, „Viața românească” (București); „Ateneu”; „Convorbiri didactice”, „Deșteptarea”, „Fântâna Blanduziei”, „Vitraliu” (Bacău); „Academia bârlădeană” (Bârlad); „Hiperion” (Botoșani); „Steaua” (Cluj); „Convorbiri literare”, „Dacia literară” (Iași); „Căminul românesc” (Geneva - Elveția); „Minimum” (Tel Aviv - Israel). Realizator al emisiunii „Lumea cărților” la T.V. Sigma București. Participări directe la întemeierea caselor memoriale Ion Minulescu și Liviu Rebreanu din
Mircea Coloșenco () [Corola-website/Science/308729_a_310058]
-
studiilor teologice Tonucci a fost hirotonit preot la 19 martie 1966 de Monseniorul Costanzo Micci, în acea vreme episcop de Larino. Din 1968 a intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun și a frecventat cursurile de pregătire pentru carieră la Academia Pontificală Ecleziastică, urmând, în același timp, formarea la Universitatea din Lateran, unde obține, în afară de licența în teologie, și pe aceea în drept canonic. Din 1971 până la sfârșitul anului 1973 a fost trimis la Yaoundé în Camerun, între 1974 și 1976
Giovanni Tonucci () [Corola-website/Science/308781_a_310110]
-
i-a oferit un conținut filosofic diferit de opera lui Sappho. Deși lucrările lui Sappho au rezistat bine și în timpurile Romane, împreună cu schimbarea intereselor, stilurilor și a esteticii munca ei a fost transcrisă tot mai puțin, în special după ce academiile au încetat să le ceară studenților să studieze metrul safic. Un motiv pentru care metrul safic a încetat să mai fie studiat a fost că Greaca Atică și Homerică erau principalele limbi de studiu. Dialectul eolic al lui Sappho, unul
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
Homerică erau principalele limbi de studiu. Dialectul eolic al lui Sappho, unul dificil de învățat, și, chiar în timpurile Romane considerat arhaic, a pus un obstacol considerabil între lucrările ei și celebriate după ce acestea nu au mai fost cerute în academii. Odată cu retragerea lucrărilor ei din norma academică (fenomen petrecut în tot Imperiul Bizantin), foarte puține copii a lucrărilor ei au fost făcute de scribi. Totuși, cei mai mari gânditori și poeți din Roma Antincă au continuat să o slăvească și
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
Terceira, sub comanda viitorului său prieten don Álvaro de Bazán, marchiz al Sfintei Cruci de Mudela. Va dedica una dintre comediile sale fiului marchizului. Lope de Vega a ajuns să studieze gramatică într-o organizație clericală și apoi matematică în cadrul Academiei Regale, muncind ca secretar al marchizului de las Navas. Cu toate acestea, însă, continua să fie atras de deja numeroasele sale aventuri amoroase. Elena Osorio a fost prima sa mare dragoste, „"Filis"”, din poeziile sale, despărțită pe atunci de soțul
Lope de Vega () [Corola-website/Science/307955_a_309284]
-
a fost însă remarcat. În decembrie 1588, după înfrângerea Armatei Mari, s-a îndreptat către Valencia, trecând „ilegal” prin Toledo. A trăit cu Isabel de Urbina în Valencia, perfecționându-și acolo formula dramatică și asistând la reprezentațiile unor opere ale „Academia de los nocturnos”, din care făceau parte licențiatul în teologie Francisco Agustín Tárrega, Guillén de Castro sau Ricardo de Turia. Lope a învățat că e de preferat să nu respecți unitatea acțiunii, narând două întâmplări în loc de una în aceeași operă
Lope de Vega () [Corola-website/Science/307955_a_309284]
-
cooperare cu Universitatea Tehnică din Darmstadt, Germania) (1995-2001) și ulterior cursuri de masterat în managementul organizațiilor, management strategic la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București (2001-2003). Începând din anul 2005 este doctorand în relații economice internaționale la Academia de Studii Economice din București, cu tema "„Impactul managementului instituțiilor europene asupra economiei naționale”". După absolvirea facultății, a lucrat ca manager la SC INTEGRAtel S.A. (1999-2000), firmă care se ocupă de comercializarea de produse pe piața românească în domeniul soluțiilor
Attila Korodi () [Corola-website/Science/308000_a_309329]
-
Elevilor din cadrul Liceului „Marton Aron” din Miercurea Ciuc (1992-1993), vicepreședinte responsabil cu membrii Uniunii Liceenilor Maghiari din România (1993-1994) și președinte al Uniunii Liceenilor Maghiari din România (1994-1995). Devenind student, se implică în mai multe asociații de tineret , fiind conducător al Academiei de Vară pentru Consilii de Elevi (1996-1997), vicepreședinte responsabil cu problematica politicilor de tineret al Uniunii Liceenilor Maghiari din România (1995-1997), președinte al Asociației pentru Management Civic (1997-1999), președinte al „Federației Tineri maghiari aici, acasă” (2001-2004) și membru responsabil pentru
Attila Korodi () [Corola-website/Science/308000_a_309329]
-
Halippa din satul Cubolta, judetul Soroca. Mama lui, Paraschiva, era fiica preotului din Vozdu, tot din județul Soroca. Ion Halippa a urmat școala primară din Cubolta după care, la îndemnul tatălui, școala duhovnicească din Edineț, Seminarul teologic din Chișinău și Academia teologică din Kiev. După absolvire, în 1895, s-a întors în capitala gubernială a Basarabiei fiind angajat în funcția de ajutor al inspectorului seminarului din Chișinău. Și-a adus o contribuție substanțială și în domeniul arheologiei. Ion Halippa este autorul
Ion Halippa () [Corola-website/Science/308018_a_309347]
-
(n. 1 mai 1946 Miclești, Criuleni) este un plastician, critic și cercetător de arte, pedagog și publicist moldovean. 1980- absolvirea facultății de Istoria și Teoria Artelor plastice a Academiei de Arte din Sankt- Petesburg. Tema de licenție: Operele monumentale ale sculptorului contemporan italian Giacomo Manzu. ( Evoluția concepției stilistice ) 110 p., Ilustrații. 1994-1996. Colaborator stiinșific și șef al Sectorului de artă decorativă, arhitectura și design 1991, martie- susținerea tezei de
Gheorghe Mardare () [Corola-website/Science/308022_a_309351]
-
din Cluj, deținând funcțiile de decan (1949-1950) și apoi de rector (1950-1966) al acestui prestigios institut medical. Între anii 1966-1973, a fost profesor la IMF București. A fost ales ca membru titular al Academiei Române (1955) și apoi ca membru al Academiei de Științe Medicale (1969), al cărui președinte a fost în perioada 1969-1977. Aurel Moga a obținut în anul 1963 titlul de "Om de știință emerit". A fost ales ca membru al numeroase organizații profesionale cum ar fi: Societatea internațională de
Aurel Moga (medic) () [Corola-website/Science/308016_a_309345]
-
a fost decorat cu crucea cu pietre scumpe și ridicat la rangul de arhimandrit. În același an, cu ocazia sărbătoririi Mileniului de Creștinare a Rusiei, a primit dreptul de a purta a doua cruce. A absolvit în anul 1989 cursurile Academiei Teologice din Moscova. Ca urmare a Hotărârii patriarhului Pimen Izvekov al Moscovei și al întregii Rusii și a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 7 iulie 1989, arhimandritul a fost ales în funcția de episcop al Chișinăului și Moldovei
Vladimir Cantarean () [Corola-website/Science/308055_a_309384]
-
prin reciprocitate a înființat Exarhatul Plaiurilor pentru Federația Rusă, pentru a avea drept de jurisdicție asupra diasporei române (moldovenești) din spațiul ex-sovietic. Mitropolitul Vladimir Cantarean îndeplinește și funcțiile de rector al Seminarului Teologic de Chișinău (din 1995) și rector al Academiei și Seminarului Teologic de Chișinău (din 1997, prin Decretul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse). În anii 1990, 1992, 1996 și 1999 a fost membru supleant al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. La soborul aniversar arhieresc din 13-19 august
Vladimir Cantarean () [Corola-website/Science/308055_a_309384]
-
se iau în considerație și alte aspecte precum spionajul militar, logistica, comunicațiile și serviciile medicale. Armata Națională Revoluționară (ANR) poate fi împărțită în două mari grupări. Prima este așa-numita grupare "dixi" (嫡系, "origine directă"), care cuprindea diviziile instruite de Academia Militară Whampoa loiale lui Chiang Kai-shek. Acestea puteau fi considerate Armata Centrală a ANR. A doua grupare era cunoscută și ca "zapai" (雜牌, "unitățile amestecate") și era compusă din diviziile conduse de comandanți care nu absolviseră Academia Whampoa, fiind cunoscută
Al Doilea Război Chino-Japonez () [Corola-website/Science/308023_a_309352]
-
diviziile instruite de Academia Militară Whampoa loiale lui Chiang Kai-shek. Acestea puteau fi considerate Armata Centrală a ANR. A doua grupare era cunoscută și ca "zapai" (雜牌, "unitățile amestecate") și era compusă din diviziile conduse de comandanți care nu absolviseră Academia Whampoa, fiind cunoscută ca o Armată Regională sau Provincială. În ciuda apartenențe ambelor grupări la Armata Națională Revoluționară, ele se distingeau prin gradul de loialitate față de guvernul central al lui Chiang Kai-shek. Mulți foști seniori ai războiului și militariști regionali au
Al Doilea Război Chino-Japonez () [Corola-website/Science/308023_a_309352]
-
ca locțiitori Solomon Sabău, Gheorghe Pele și Aurel Moiș. După cum afirmă istoricul Cristian Troncotă, se pare că avea puternice legături cu serviciile secrete sovietice, fapt ce a determinat promovarea sa în cadrul DIE. În paralel cu activitatea profesională, a absolvit cursurile Academiei de Studii Economice din București. În anul 1959, Nicolae Doicaru a fost numit în funcția de șef al Direcției I - Informații Externe a Securității Statului. În anul 1963 este înaintat ca adjunct al ministrului de interne și șef al Direcției
Nicolae Doicaru () [Corola-website/Science/308088_a_309417]
-
a lucrat în meseria de croitor. În anul 1929 a devenit membru al Partidului Comunist din România. După cum declară Pacepa, Vasile Vâlcu "„lucrase pentru spionajul sovietic în timpul războiului”". După preluarea puterii de către comuniști, a urmat doi ani de studii la Academia de Partid «Ștefan Gheorghiu» și a devenit ofițer de Securitate în Regiunea Dobrogea. A condus Departamentul „A” din Direcția Generală a Securității Statului (1952-1954). În această calitate, a coordonat alături de căpitanul de Securitate Nicolae Doicaru reprimarea mișcării de partizani din
Vasile Vâlcu () [Corola-website/Science/308087_a_309416]
-
cărui origini se leagă de prima școală de inginerie de pe teritoriul actual al României, Școala de Ingineri Hotarnici și Civili, creată în Moldova, la începutul secolului al XIX-lea, de către marele cărturar Gheorghe Asachi. În continuare, școala se dezvoltă în cadrul Academiei Mihăilene (1835) și, ulterior, în cadrul Universității din Iași, înființată în anul 1860. Pe 7 noiembrie 1912, în urma aprobării noului regulament al Facultății de Științe, se înființează învățământul superior electrotehnic, chimic aplicat și agronomic, eveniment care poate fi considerat actul de
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași () [Corola-website/Science/308103_a_309432]