300,679 matches
-
anul 2011, autoritățile elvețiene au declarat că restituirea fondurilor ilicite ascunse în Elveția de „cleptocrați” va constitui o prioritate pentru autoritățile elvețiene. Președintele Confederației Elvețiene de la acel moment, Micheline Calmy-Rey, considera că imaginea țării sale a fost pătată după ce a primit, fără a pune niciun fel de întrebări, bani provenind de la dictatori precum Ferdinand Marcos al Filipinelor, Mobutu Sese Seko al Zairului, Sani Abaca al Nigeriei sau Jean-Claude Duvalier din Haiti. Elveția se află la răscrucea mai multor mari culturi europene
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
Cluj și numit bibliotecar la B.C.U. filiala Cluj. În 1946 a fost ales deputat în parlamentul României în circumscripția Botoșani, și va fi reales în toate legislaturile, până la moartea sa. Aflat în spital, la sfârșitul lunii ianuarie 1965 a primit delegația circumscripției electorale Răcari. Alegătorii îl propuneau candidat în Marea Adunare Națională. Lauda zapezii
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
eliberat în 1964, împreună cu alți deținuți politici. Își reîncepe activitatea literară în 1966 cu volumul de versuri "Eseu". Scrie și publică într-un tempo uluitor pentru a „recupera anii ce i s-au furat” prin pușcării. În 1981, familia Caraion primește azil politic în Elveția și se stabilește la Lausanne, unde scriitorul editează revistele internaționale "Don Quijote" și "Correspondances". Atacă vehement „comunismul cu față fascistă”, demască un regim detestat, pe conducătorii și torționarii săi într-un volum întitulat "Insectele tovarășului Hitler". În
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
CNSAS", editat de Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc, care cuprinde dosarul de informator al scriitorului Ion Caraion. După 11 ani de închisoare, în 1964 este recrutat de Securitate și i se oferă eliberarea din închisoare în schimbul statutului de informator. Primește numele de cod „Nicolae Anatol”, apoi pe cel de „Artur” și face periodic rapoarte până în 1981, când se stabilește în Elveția . Ion Caraion aparține, împreună cu Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Radu Stanca, Ben Corlaciu, Ștefan Augustin Doinaș și alții momentului spiritual
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
Dimitrie Anghel și Ilarie Chendi), "Curierul literar", "Epoca", "Epoca literară", "Familia", "Floare albastră", "Literatură și artă română", "Pagini literare", "Ramuri", "Viața", "Viața Românească" ș. a. A debutat cu poezie în "Revista școalei" din Craiova, în anul 1892, cu poezia "Izvorul". A primit premii ale Academiei Române pentru volumele "Poezii", în anul 1902 și "Credințe", în anul 1906. Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua
Ștefan Octavian Iosif () [Corola-website/Science/297598_a_298927]
-
Din 1860 se stabilește la Mircești, unde rămâne până la sfârșitul vieții, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din țară în misiuni diplomatice. În 1882 este ales președinte al secției de literatură a Academiei. Călătorește în Franța pentru a primi premiul oferit de "felibrii"; este sărbătorit la Montpellier. Îl vizitează pe ambasadorul României la Londra, prietenul său Ion Ghica. Pleacă la Paris în 1885, ca ministru al României în Franța. În 1889, primește vizita poeților francezi Sully Prudhomme și Leconte
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
a Academiei. Călătorește în Franța pentru a primi premiul oferit de "felibrii"; este sărbătorit la Montpellier. Îl vizitează pe ambasadorul României la Londra, prietenul său Ion Ghica. Pleacă la Paris în 1885, ca ministru al României în Franța. În 1889, primește vizita poeților francezi Sully Prudhomme și Leconte de Lisle. Vasile Alecsandri s-a stins din viață la 22 august 1890, după o lungă suferință, fiind înmormântat cu toate onorurile la conacul său de la Mircești. A fost unul dintre fruntașii mișcării
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
Kogălniceanu, Al. Russo, dar și muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu. În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii. Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881. În 1863 ia naștere la Iași societatea Junimea, al cărui membru onorific a fost până la sfârșitul vieții. În anul 1867 este ales membru al "Societății literare române", devenită Academia Română. Cu ocazia serbărilor de la Putna
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
care a fost mutat, la cererea tatălui său, la școala lui Semsi efendi. În această perioadă și-a pierdut tatăl care a decedat în anul 1888. El și-a continuat studiile la școala secundară militară din Selânik, unde și-a primit porecla "Kemal" (perfecțiune) de la profesorul lui de matematică drept semn al inteligenței sale academice. Apoi a studiat la academia militară din Monastir (azi Bitola) din 1895, absolvind ca locotenent în 1904 și apoi a fost trimis în Damasc. Curând s-
Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/297611_a_298940]
-
radio "Europa Liberă" între anii 1988 și 1989. Temându-se de noi intervenții din partea Securității, N. Steinhardt face apel la prietenul său mai tânăr Virgil Ciomoș pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publică "Jurnalul" în 1991, iar în 1992 cartea primește premiul pentru cea mai bună carte a anului. Câteva fragmente din "Jurnalul fericirii" lasă loc pentru interpretări în ceea ce privește aderența autorului la ideile legionare ale intelectualității perioadelor interbelică și a deportărilor in Transnistria: ""Printre țigani. Rasismul este o demență, dar - cum
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
traduceri, medalioane, eseuri, cronici publicate în Secolul 20, Viața Românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studențească etc. În urma acestor colaborări, vor rezulta mai multe volume de eseuri și critică literară: "Între viață și cărți" (1976), "Incertitudini literare" (1980, care primește Marele Premiu al Criticii literare). După moartea tatălui său (1967) începe să-și caute o mănăstire. În 1975 vine la mănăstirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, însă episcopul Partenie refuză să-i permită șederea, așa încât părintele Mina îl trimte
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
onomastic tetralogia mea Ingeniosul bine temperat (o repet, pentru că, adesea, chiar editorii și criticii mei încurcă numele ciclului și al fiecărui volum...), întrevăzând în următoarele cărți treptele celorlalte anotimpuri ale cunoașterii - prin carte, prin istorie, prin critica erorii. Dicționarul a primit un adaos - când a apărut, mersese doar până la litera J -, odată cu culegerea "Jumătate plus unu" (Editura Albatros, 1977), astfel ca să adune din mape tot ce conducea firesc la Z. Acest volum este primul text integral al originalului roman ce concurează
Mircea Horia Simionescu () [Corola-website/Science/297623_a_298952]
-
în tramvai sau într-o cabană alpină, de la mijloc, de dinapoi înainte, de dedesubt spre manșeta de sus, ca almanahurile și calendarele străbunicilor, ca răvașele și scrisorile, ca telegra-mele de presă”. La împlinirea vârstei de 70 de ani, în 1998, primește Premiul Opera omnia al Uniunii Scriitorilor, iar în 2003, la 75 de ani de viață și 60 de activitate literară neîntreruptă, a fost sărbătorit în orașul natal de Primăria municipiului Târgoviște. Interviuri
Mircea Horia Simionescu () [Corola-website/Science/297623_a_298952]
-
la centenarul Verdi (2001). Personalitatea sa artistică, performanțele în plan profesional au fost aplaudate și unanim apreciate, răsplătite, de-a lungul anilor, cu Ordinul „Meritul Cultural”, Diploma „Marea Unire - 80 de ani” la Timișoara sau Trofeul „Lya Hubic” la Cluj, primind, în 2002, Diploma de Onoare a Operei din Timișoara, instituție de care a rămas legat în întreaga viața. Participări interne și internaționale, colaborări interne și internaționale: Colaborări cu toate teatrele de operă și muzicale din țară, precum și cu orchestrele simfonice
Ion Iancu () [Corola-website/Science/297621_a_298950]
-
sale, printre care și romanul politic "Mitrea Cocor", dar și celebrul slogan "Lumina vine de la Răsărit", sunt de asemenea considerate ca propagandă în favoarea comunizării. A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România și, începând cu anul 1921, membru al Academiei Române. A primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961. În anul 1928 devine Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România. A fost cumnatul criticului literar Izabela Sadoveanu-Evan. Copiii săi, Profira și Paul-Mihu Sadoveanu, au mers pe urmele tatălui și au devenit la
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
1927 la râul Arieș. În același an face o călătorie în Olanda cu Orient Expressul, călătorie descrisă ulterior în volumul său de reportaj Olanda. Popularitatea sa începe să crească: în 1925, 1929, respectiv 1930, publică un număr de romane bine primite de critici: "Venea o moară pe Siret...", "Zodia Cancerului" și "Baltagul", iar cea de-a cincizecea aniversare a sa din 1930 este sărbătorită la nivel național. Tot în acest an, Sadoveanu, Topîrceanu și profesorul T. C. Stan redactează și publică
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
măsluite din 1946, Sadoveanu a fost candidat al Blocului Partidelor Democratice (BPD) în colegiile din București, câștigând un loc în noul Parlament al României, cel unificat. În prima sesiune, cea din decembrie 1946, este ales președintele Parlamentului. Locuiește la Ciorogârla, primind din partea statului o vilă deținută anterior de jurnalistul Pamfil Șeicaru, de orientare fascistă. Această decizie a fost considerată de Partidul Național-Țărănesc drept corupție politică, atrăgându-i lui Sadoveanu porecla de „Contele de Ciorogârla". În 1948, după abdicarea Regelui Mihai și
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
de jurnalistul Pamfil Șeicaru, de orientare fascistă. Această decizie a fost considerată de Partidul Național-Țărănesc drept corupție politică, atrăgându-i lui Sadoveanu porecla de „Contele de Ciorogârla". În 1948, după abdicarea Regelui Mihai și instalarea regimului comunist la putere, Sadoveanu primește cele mai înalte poziții care au fost acordate vreodată unui scriitor român, însoțite de beneficii materiale substanțiale. Între anii 1947-1948, el, alături de Parhon, Ștefan Voitec, Gheorghe Stere, și Ion Niculi, devine membru al Prezidiului ales de BPD. A rămas membru
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Estic, conducând Comitetul Național pentru Apărarea Păcii într-o perioadă în care Uniunea Sovietică dorea să portretizeze inamicii din Războiul rece ca instigatori de război și vinovați unici pentru proliferarea armelor nucleare. Este reprezentantul României la Consiliului Mondial al Păcii, primind, în 1951, Premiul Internațional pentru Pace. Din postura de parlamentar, Sadoveanu face parte din comitetul însărcinat cu elaborarea noii constituții din 1952, care, în formă finală, reflecta influențele sovietice și asimilarea stalinismului în discursurile politice românești. În martie 1953, la
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
au făcut subiectul unor dezbateri în cercurile moderniste. Inițiatorul modernismului în România, Eugen Lovinescu, care a încercat sincronizarea unei literaturi urbane cu cea europeană, a fost unul din cei mai mari critici ai lui Sadoveanu. Totuși, Sadoveanu a fost bine primit de adversarii lui Lovinescu: Perpessicius și editorul "Contimporanului" Ion Vinea, care, în căutarea autenticității literare, credea în reducerea decalajului dintre avangardism și folclor. Această opinie a fost împărtășită și de istoricul literar suedez Tom Sandqvist, care vedea în opera lui
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
spune că Sadoveanu reclădește în Moldova zilelor noastre [...] ulcioarele cu vin olandeze și mesele pline cu vânat și pește.” Vianu susține că Sadoveanu nu a folosit descrierea numai pentru rolul ei estetic, ea fiind des prezentată într-o manieră impresionistă, primind un rol specific, chiar discret, în cadrul operelor, servind la elaborarea acțiunii. Tradiționalistul Garabet Ibrăileanu, referindu-se la scrierile lirice despre natură ale lui Sadoveanu, a declarat că scriitorul a reușit să „depășească natura”. La polul opus, modernistul Eugen Lovinescu s-
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
sovietică. În 1945, susținând că a fost „luminat” de „argumentația lui Stalin”, el a cerut publicului să-i citească documentul pentru „sinceritatea” sa; considera citirea constituției drept „o revelație mistică”. Adrian Cioroianu descrie acest lucru ca „o sarcină de lucru” primită din partea ARLUS, într-o vreme când grupul împărțea copii gratuite și traduse ale constituției sovietice. Entuziasmul din scrierile sale, de asemenea, se manifestă în comportamentul său public: conform colegului său din ARLUS, Iorgu Iordan, Sadoveanu a izbucnit în plâns în timpul
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
o anumită neconcordanță în declarații, așa cum este cazul unei prelegeri din 1952 ținută în fața tinerilor scriitori care au participat la Școala de literatură controlată de partid, unde el a negat vehement faptul că cineva ar putea deveni scriitor fără talenul primit de la „mama natură”. Proza lui Sadoveanu, în special tratarea cadrului natural, a servit ca inspirație în lucrările autorilor precum Dumitru D. Pătrășcanu, Nicolae N. Beldiceanu, Jean Bart, și Al. Lascarov-Moldovanu; tehnicile sale de povestitor au fost uneori împrumutate de Damian
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
și fiul său Gherghel", folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecție pentru copii). În 1902, după abateri de la regulamentul militar al școlii, a fost retrogradat din funcția de chestor. La sfârșitul celui de-al doilea an de școală, a primit doar "distincția simplă". În cel de-al treilea an a pierdut și "distincția simplă", din cauza mediei scăzute la "purtare". Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta (deși s-a simțit atras de medicină, ale cărei cursuri
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
din cauza mediei scăzute la "purtare". Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta (deși s-a simțit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Aici, din nou, în primul an, a primit distincția de "eminent". La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula. Acolo, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. În 1907
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]