3,716 matches
-
în permanență supraaglomerată și nu oferea decât un refugiu temporar. După care caznele își reluau cursul. Instructorii noștri, care, judecând după vârstă, puteau fi considerați tineri, dar care, după un an sau doi petrecuți pe front, împietriseră, devenind niște cinici îmbătrâniți înainte de vreme, voiau acum, având gradul de sergent și distinși cu cea mai înaltă decorație pe care o puteau primi infanteriștii pentru lupta corp la corp, precum și cu „Ordinul cărnii congelate“, să ne transmită nouă exepriențele dobândite la capul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
unui timp ce părea fără început și care nu-și putea afla punctul final. Unele lucruri, fiind prea îngrozitoare, au ajuns să fie spuse abia mai târziu sau deloc. Violența îndurată în mod repetat o făcuse pe mama să amuțească. Îmbătrânise, dădea deja semne de boală. Mai nimic nu rămăsese din veselia și zeflemeaua ei. Iar omulețul ăsta hodorogit să fi fost tatăl meu? El, care se străduise întotdeauna să pară sigur de sine și să dea dovadă de ținută? Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
rareori date și zile precise. De aceea, de îndată ce e vorba de timp, trebuie să admit că multe lucruri care au început ori s-au sfârșit într-un anume moment, la mine la sonerie au sunat abia mai târziu. Cu cât îmbătrânesc mai mult, cu atât mai fragil este, pentru mine, bastonul numit cronologie. Chiar și dacă, fiindcă îmi sunt de ajutor, deschid îngălbenite albume de artă sau, prin internet, caut să mă informez exact din câteva exemplare ale publicației Der Monat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sau alta și asta mă învață să am răbdare, așa cum ea dă dovadă de răbdare atunci când eu fac tot timpul greșeli. E drept, le are și ea pe-ale ei. Adeseori, panglica se blochează. De un lucru însă sunt sigur: îmbătrânește, dar nu se-nvechește. Țăcănitul ei anunță până departe prin fereastra deschisă că trăim, încă mai trăim: ascultați! Dialogul ăsta al nostru nu vrea să se mai sfârșească. Ca să mă spovedesc ei, pentru asta sunt destul de catolic. În clipa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mort, de la care de-acum nu mai pot aștepta nimic, revin la miezul chestiunii. Memoria Îmi Înapoiază o sâmbătă dimineață din 1964, când aveam oră la doctorul gerontolog Raúl Narbondo. E trist, dar adevărat, că noi, băieții de pe vremuri, am Îmbătrânit: pletele ni s-au rărit, câte o ureche ni se astupă, zbârciturile noastre prind scame, măseaua are concavități, tusea prinde rădăcini, spinarea ni se face cocoașă, piciorul ni se prinde În spărturi de piatră și, Într-un cuvânt, pater familias
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
casă, că iera devotat ceaiurilor mate și tâmplăriei, ca hobby. S-a preferat mai bine amărăștean și cu pardon decât căzut la pace numa o clipă cu strâmbătatea or flenderii. Azi, Benito ar bate În treizeci și opt dă primăveri. Îmbătrânim și nime nu poate să scape. L-am văzut tare căzut; bașca, nici n-a săltat capu când Labă Murdară a adus laptele. Cum m-am prins dân prima că iera căzut pă rele, i-am suflat că un pretenar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
și mama lu pretenaru meu. Am Întrebat-o dacă așa, dân Întâmplare, Julito făcea act de prezență. Făcea, și m-am băgat năuntru. Doamna m-a făcut să trec În revistă patru hârdaie nebune și a zis nușce plictiseală că Îmbătrânea - ie-te, ce veste coaptă! - și că iera bună decât să-și Îngrijească fiu și iasomiile. Cu așa serbezeli am ajuns În sofragerie, care dădea și ea În ălălant patio, care pă loc am ajuns să-l verific În el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
gaura neagră, În fond? Întrebă Norman. — O gaură neagră este o stea moartă, comprimată, Începu Harry să-i explice. În esență, o stea e ca o minge de plajă umflată de exploziile atomice care au loc În interiorul ei. Când steaua Îmbătrânește și combustibilul nuclear se epuizează, mingea se comprimă foarte mult. În cazul În care comprimă Îndeajuns, devine atât de densă și are o gravitație atât de mare, Încât procesul de comprimare continuă până când devine extrem de densă și extrem de mică - un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
uitînd știința tăcerii. Nașterea a umplut liniștea albă cu peisajul unui univers necunoscut, inundat de altă lumină. Și explorarea lui,-asemenea orbilor,-a început prin a-i căuta o regulă. Ce păcăleală: să pornești în căutare. Pe o cale care îmbătrînește odată cu harta și se abate de la sine. Să pornești către o țintă care, ea însăși, îmbătrînește și se schimbă înăuntrul tău, tu cel de ieri, de mîine. Căutîndu-ți sinele adormit, să crezi ca Diogene că umbli după un om!... Iată
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
lumină. Și explorarea lui,-asemenea orbilor,-a început prin a-i căuta o regulă. Ce păcăleală: să pornești în căutare. Pe o cale care îmbătrînește odată cu harta și se abate de la sine. Să pornești către o țintă care, ea însăși, îmbătrînește și se schimbă înăuntrul tău, tu cel de ieri, de mîine. Căutîndu-ți sinele adormit, să crezi ca Diogene că umbli după un om!... Iată-mă: sînt V. tînăr, aflînd și crezînd cum că ești ceea ce vrei cu adevărat să fii
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și de aer. Vomită. Dar găsește iute leacul miraculos: o gură de oțet ce, pînă la proxima experiență, jugulează greața organică și-culmea, scîrba de a mai privi în jur. Maturul V. observ că nici măcar vîrsta nu m-a scăpat. Îmbătrînind ne visăm sfinți și ne sorbim încet, ca pe o poțiune amară, asceza. Memoria devine păcat, autoflagelare a rațiunii: să guști îndelung regretul copilăriei pierdute sau a stării de gemă în care, prozaic ignorînd vîltoarea, ești nimic și univers totodată
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Căci eu, V. tînăr, sînt alungat de toți, mai izolat decît Robinson care pe o insulă își pierde ochii în neclintirea mării, sperînd să descopere o corabie. Mare blestem. Cînd începi să gîndești, tovarășii de joacă dispar, prieteniile îngheață, iubitele îmbătrînesc subit și se comportă ca văduvele și fiecare gest cu care te gratulează e numai o pomană de sufletul celui care ai fost. V. din spital îl compătimesc pe V. tînăr. Are clipe cînd chiar și seara îl părăsește. Cînd
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
creierul meu plutește un miros de iad și putreziciune printre gîndurile eșuate, înfipte în mîl. Au crăpat de căldură lăsînd să curgă din ele sensul așa că fluxul, de-ar veni acum, ar fi inutil. Totul se preschimbă repede și amintirile îmbătrînesc. Eternitatea nu-i o speranță ci un timp geriatric. O operație făcută lumii tăindu-i gușa și netezindu-i zbîrciturile. Proptindu-i puțin tremurul genunchilor. Iată-mă, tînărul scriitor V. Căutînd în zadar o disciplină a sufletului care să-mi
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
să-și folosească puterea pentru a-și găsi alinarea. Iar Justițiarul se grăbește a-și trezi din somn iubita din adolescență. O găsește la fel cum a lăsat-o deși știa prea bine că-n viața de zi cu zi îmbătrînise și trupul i se deformase de multe nașteri. Dar el o vede frumoasă, feciorelnică și cu întreaga sa forță o răpește și pleacă cu ea către Insula Fericiților. După zeci de ani ziarele relatează cazul ciudat al unui bărbat și
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ziarele relatează cazul ciudat al unui bărbat și al unei femei care, într-o aceeași noapte, au intrat în comă profundă supraviețuind așa de-a lungul timpului, cu minime necesități, fără ca medicii să constate însă că trupurile le-au mai îmbătrînit. Doctorul citește rîndurile și zîmbește. Asta înseamnă că nu-l tulbură nimic. Dar mie, V. tînăr, reluarea visului și atitudinea lui nu-mi aduce decît încrîncenare. Observ că, dacă mulți au predicat iubirea, între oameni, cotidianul arată numai dezbinare. Iubirile
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
el. „-Deci viața așa cum o vezi tu e un infern sofisticat. Gîndește-te atunci mai bine care-i e scopul.” În mijlocul deșertului V. tînăr îmi ascund fața în mîini. Vedeniile de o clipă îmi arată o suferință crescîndă. Un copil care îmbătrînește brusc și fața i se schimonosește într-un urlet pe care nu-l poate elibera în mijlocul unei mări de trupuri ce se zbat; strîngînd pămîntul în pumni. Acesta este scopul. Și pasărea asta dementă care se rotește deasupra capului meu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
zăresc chipul printre steluțe și puncte negre care se plimbă continuu. Mă privește. „-Da, da,”-spune el-„-ești lovit rău. Gestul ăsta inutil te dezvăluie odată în plus. E imaturitate ce-ai făcut. Trăiești și nu înveți nimic. Ai să îmbătrînești degeaba. Pari că devii tu însuți doar cînd spui Nu. Candidă împotrivire de pui. Devii tu însuți abia cînd ești ridicol.” Și-a încărcat o seringă și-mi face semn să mă întind. „-Nu te adorm, nu te teme!”-spune
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Că sîntem singuri înăuntrul lor și nu ne-am mai putut uni decît prin acestea. Mirajul lor corupe chiar și îngeri. Iată, pămîntul se umple de uriași pe care doar imensitatea apei îl îneacă. Pe puntea unei corăbii privesc femeia. Îmbătrînim. Turnurile pe care cu îndîrjire le-am ridicat s-au sfărîmat acum, unele chiar pe picioare, ca arborii care mor. Se vede că, în cimentul cu care am unit pietrele, lipsea harul. Privesc și simt căderea. Nostalgia. Puțin, mă mir
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cu femeia de lîngă mine. Și-n mijlocul acestei definitive izolări, spaima apare pe chipul meu căci moartea s-a născut. Firele de păr albe nu mai pot fi ascunse. Cîteva cute ne îmblînzesc privirile molipsite de un secret răutăcios. Îmbătrînim. Doar așa simțim timpul. Și nu ne dăm seama cum de fapt, prezentul impalpabil e zidul de sticlă al eternității. Dar eu sînt, totuși, mulțumit. „-Fie!”-îmi spun. „-Fie și așa căci simt în mine, chiar dacă abia pîlpîind, un grăunte
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Acolo nu mai sunt întrebări: o singura jumtătate din El, a învins, cealaltă e rezervată surprizelor vieții. PRINȚUL MEU DE POEZIE Hai, vino pentru a-mi alunga ploile întristărilor mele și fii mai puternic decît tranzacția iubirii mele ce mă îmbătrânește încă cu o lacrimă a neînțelesuluiă Hai, vino aici lângă mine și alungă toate morțile ce ar fi vrut să pună stăpânire pe noi înainte de a ne da seama cît de mult ne-am căutat să putem aștepta trupul setos
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
șapte de ani, îmi voi lua ADIO DE LA SATUL NATAL, unde BISERICA, mă va aștepta oricând, ctitorie de-a lui ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT. De la monumentul de marmoră, a părinților mei în care dăinuie sufletul ETERNITĂȚII. Sub umbra nucului îmbătrânit de veacuri ce suspină cu-n EROS tăcut și vinovat de atâtea asfințituri. Îmi iau ADIO, de la plopul de vise, unde priveam mormintele suferinde. Clopotnița bisericii ce rămâne de veghe în plâns de veșnicii. Turnul bisericii ce se ascunde, după
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
prezentului. În dărâmarea colosului am murit înainte de a vedea ce albă era noaptea înecată în pietrele mărilor... LACRIMI ARSE DE TOAMNĂ în memoria prof. Alexandru Poamă După ce am plecat, norii albăstriți de pustiu își despleteau mireasma durerilor. Mirosea a viteze îmbătrânite-n trupurile dealurilor. În sângele meu dragostea avea plânsul pământului și aduna în lacrimi numai ceruri de liniști. Prin demonii urâcioși și bâlbâiți pășeam cu luare aminte împiedicându-mă de multe întrebări. De ce luceferii au picioare de fluturi și se
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ger, Neîntrecute stele făcutu-mi-au lumină Ca să-mi trăiesc amarul prin lumea de mister. Ne-ascundem în iubirea, ce nu o poți minți Ea tace și ascultă de SUFLETUL DELIR, Și se aprinde-n CER, nespusele dorinți Cuvinte risipe, îmbătrânite-n SERI. O amintire vie, mi-apasă trupul nopții Îmi sfâșie chemarea și somnul mi-l îngheț AIEVEA, ești tu visul, ce-mi blestemă demenții Străin de-a mea dorință, prin gândul îngeresc. Mi-e noaptea bolnavă de-o lume
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
te cunosc, mi-a spus el zâmbindu-mi și ținându-mi în palma lui uriașă mâna mutilată. Dumnezeule, m-am gândit, nițel copleșită, în clipa în care începi să sesizezi cât de tineri arată toți bărbații superbi, știi că ai îmbătrânit. Auzeam vocea lui Helen, dar mi se părea că vine de undeva de foarte departe. Era de parcă vocea îi era înecată de vâjâitul sângelui care-mi gonea prin trup, către cap, astfel încât să mă înroșesc într-un fel în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să iau ceva de băut. În bar erau câteva milioane de oameni. Sau cel puțin mie așa mi s-a părut. Însă eu și Laura am avut noroc și am găsit locuri ca să stăm jos. Probabil că am început să îmbătrânesc. Cândva aș fi fost bucuroasă să stau în picioare, cu paharul de bere în mână, în mijlocul oamenilor și nu m-ar fi deranjat să mă las purtată de valul petrecăreților, asemenea algelor purtate de valuri. Nu mi-ar fi păsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]