4,199 matches
-
spune că n-am văzut niciodată o cană, trecând mai nepăsătoare peste mobile, șosete, manuscrise și cărți. - Ține-o în aer! Acum ține-o tu! - Cum să fac??! - Roagă-te de ea. Poruncește-i! Mă trecuse treptat la comenzi. - Nu înjura! - Nu înjur. Înjurasem și, bineînțeles, cana s-a spart. Aveam de gând s-o mai înjur puțin, să strâng apoi cana, plus fata și să le-arunc afară. Îmi pipăiam mușchii. - Părerea mea e să n-o strângi încă... Las
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
n-am văzut niciodată o cană, trecând mai nepăsătoare peste mobile, șosete, manuscrise și cărți. - Ține-o în aer! Acum ține-o tu! - Cum să fac??! - Roagă-te de ea. Poruncește-i! Mă trecuse treptat la comenzi. - Nu înjura! - Nu înjur. Înjurasem și, bineînțeles, cana s-a spart. Aveam de gând s-o mai înjur puțin, să strâng apoi cana, plus fata și să le-arunc afară. Îmi pipăiam mușchii. - Părerea mea e să n-o strângi încă... Las-o să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
am văzut niciodată o cană, trecând mai nepăsătoare peste mobile, șosete, manuscrise și cărți. - Ține-o în aer! Acum ține-o tu! - Cum să fac??! - Roagă-te de ea. Poruncește-i! Mă trecuse treptat la comenzi. - Nu înjura! - Nu înjur. Înjurasem și, bineînțeles, cana s-a spart. Aveam de gând s-o mai înjur puțin, să strâng apoi cana, plus fata și să le-arunc afară. Îmi pipăiam mușchii. - Părerea mea e să n-o strângi încă... Las-o să stea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cărți. - Ține-o în aer! Acum ține-o tu! - Cum să fac??! - Roagă-te de ea. Poruncește-i! Mă trecuse treptat la comenzi. - Nu înjura! - Nu înjur. Înjurasem și, bineînțeles, cana s-a spart. Aveam de gând s-o mai înjur puțin, să strâng apoi cana, plus fata și să le-arunc afară. Îmi pipăiam mușchii. - Părerea mea e să n-o strângi încă... Las-o să stea acolo cât vrea. Era talentată... Aveam și am un fel năucitor de a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Închiriat de peste Ocean, crepuscul de carieră, pareză a brațului drept, întreținînd permanent iluzia că-și binecuvânta, din belșug, apropiații. Ia-l de pe vapor, rade-i mustățile de papițoi, deghizează-l, lipește-i, cu clei, tiara papală, dezobișnuiește-l să mai înjure, din două binecuvântări, de cristelnița mă-sii. Îl deghizaseră și-l duceau acum, cu multă însuflețire, până la locul de unde urma să fie răpit. Pe drum, paralel cu această acțiune, a intervenit însă trădarea... - Cum a fost cu trădarea? - Cum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
părea într-adevăr un Dali. Bău cam în silă. Din când în când, sictirit și dezorganizat, dar tot neîndoindu- se, în adâncurile sufletului său, că i se joacă o farsă urâtă, examina pielea de elefant pictat a tabloului și o înjura printre dinți. Uite ce mustăți dușmănoase putuse avea și hibridul acesta, rezultat, într-adevăr, din amestecul trăsăturilor unui Robin, pleoștit și confuz, turnate pe o țeastă de Dali melodramatic. - Ce seară, domnule Floyd! Ce spirituală și rarisimă seară! Cât am
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
catatonici!... Haideți, hoiturile sus, paratim-zoofobilor!... Fiindcă ați fost cuminți, au sosit mămicile voastre, în vizită, pe la voi! Într-adevăr, lui Mandravela nimeni nu putea să-i nege, atunci, uriașul simț al umorului. Se apuca pe loc, apăsat, gospodărește, să-i înjure pe toți cei ce alunecaseră din cămășile lor de forță care schițase și-o ieșire dublă. Era tot ca într-un tub de la Securitate, dar lipsea Gabrea, și și-au putut întinde și picioarele, când au halit conservă de pateu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mi se-ntîmplă. Eu la o masă, singur, ea singură, la o masă. Îți venea să strigi chelnerului că nu mai plătești, că nu mai vrei să ai de a face cu plata, 330 DANIEL BĂNULESCU Înșfăcând un halat - intenționam să înjur, înveșmîntat cât mai civilizat - am executat pașii aceia mici și lipicioși cu care atacă crocodilul și am ridicat receptorul. - Aurelian! s-a auzit o voce de damă. Aurelian! a îngăimat cald și înlăcrimat o voce de damă. Nimeni nu îndrăznise
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vrea să-l folosească așa. Cel asupra căruia îmi revărs, de două săptămâni, toate binecuvântările, e nerecunoscător față de mine. Ești nerecunoscător? - Nu. În sinea lui era recunoscător. Dar nu dorea nici să se lase pedepsit. Mai cu seamă de către Dumnezeu. - Înjur eu, negocie madam Nicolici. Tu repeți numai după mine? - În nici un caz. - Așa l-am crescut. În nici un caz n-o să repete... Însă dacă rotesc eu măgăria. Zici și tu că "da". Și dai din cap la sfîrșit?... - Nu o să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
venit la ei acasă și îi dă fără un cuvânt să citească articolul. A rămas stupefiat și mai mult mirat, de ce gogomănii au putut scrie ziariștii. Îi povestește cum s-a întâmplat în realitate, niciodată nu l-a auzit să înjure dar atunci unchi- său a scăpat o înjurătura urâta despre ziariști. Tatăl său era în spital, nici nu i-au spus probabil însă mai târziu sigur a aflat; nu i-a vorbit sau amintit niciodată despre această întâmplare, nici măcar
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
olteni, samsari în trecere prin marginea aceea a Bucureștiului, unii - negri de soare, cu fețele supte și uscate de vânt, alții - plini de ulei, cu hainele pătate. Gălăgioși și veseli, gustau rachiul, le plăcea, mai cereau. Limbile se dezlegau repede. Înjurau și băteau cu pumnii lor mari în tejgheaua șubredă. Câte unuia i se făcea a harță, de-abia îl scoteau ceilalți pe ușă, să nu-l supere. Când însera, soseau cei de la rampă. Cu muieri cu tot, cu gîtlejele uscate
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în curte de când cu străinul. Îl auzea numai trecând 24 pe la gard, fluierând până târziu, când se stingeau lămpile. O apuca un pojar, să fugă, să sară gardul și să-i cadă în brațe. Dogarul, tot cu ochii pe ea. Înjura și ieșea în curte, asmuțind câinii. Nicolae da târcoale. -La mai zărit de câteva ori. Ba o dată, când a fost plecat taiqă-său, mă-sa s-a făcut că nu bagă de seamă și-a lăsat-o la poartă. Au vorbit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bag banul, iese ban. Soacra le mai turnă în pahare. Se amestecă și ea în vorbă: - Că și fata noastră, Sterică maică, e dobă de carte! Și să te porți omenește cu ea, să n-o bați, să n-o înjuri! E trăită bine, de, o să mai plângă o zi, două, că e greu la început prin străini, dar o să-i treacă.. Lina nu-i mai ascultă. Se rezemase de pervazul ferestrei și privea curtea goală. Vântul scutura florile pomilor pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
atunci e greu! Așa-l apucase pe-al meu într-o vară. Îi picase cu tronc una dup-în Grant. Eu îl vedeam că nu mai e în apele lui. "Ce-ai, mă Grigore?" îl întrebam. El, nimic. Numai mă înjura. Pîn-am aflat. "A, asta-i buba? mi-am zis. Lasă!" M-am ținut de capul lui, m-a bătut, eu, de loc! Dar -lam întors. I-am făcut ce i-am făcut, uite-l, e tot cu mine și sîntem
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ochi. Văzu cum vânzătorii plimbă caii în ocolul plin de bălegar și de paie, în pas mândru, privând în jur la cumpărători. Gheorghe, nepăsător, vorbea cu parlagiii și măcelarii. Aceștia ședeau împrejurul țarcului pe scaune de lemn cu trei picioare, înjurau toți în același timp, se tocmeau tare, câte doi-trei, se băteau aproape pentru o vită în timp ce ăilalți râdeau nepăsători și plecau deoparte, târând după ei boii supuși, cu ochii mari și blânzi, neadăpați de cu dimineața. Mai erau și curioși
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
au plecat cu țiganii după ei spre Trei Coinaci, la casa Didinei, gagica Stăpânului. Oborul era pustiu. Felinarele mărunte ardeau spre Mandravela și numai câinii lătrau în câmpul părăsit. Gheorghe î! căra în spinare pe Nicu-Piele, care se afanisise. II înjura și-l smucea: - Mă, scoal', mă, trezește-te! Lunganul călca în străchini, dus de subsuori. Paraschiv îi veni bătrânului în ajutor. În frunte, mergea chiuind, cu o mână la spate și una deasupra capului, Bozoncea. Juca în drumul noroios și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fi întîmplat câte ceva... De la o vreme, Cristu Surcel bătea mai des drumul Cuțaridei. Sosea în faetonul lui înalt, lovind caii, cu garnițele pline de lapte, în cămașă albă, desfăcută la gât, roșu în obraz, plin de sănătate, vesel, chiuind și înjurînd. Când lipsea Stere, se da aproape de tejghea, cu ochii în ochii Linei. Nu spunea nimic. Bea numai cu sete rachiul, se uita afară. Tot singur. Se scula mai devreme, tot aici îl găseau ceilalți: Bulancea, Apopii și Nenișor. Când rămâneau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dar acesta a pus palmele pe masă și i-a zis: - Lasă polul dumitale și pleacă, dacă nu vrei să se întîmple o nenorocire! Untarul, alb, s-a ridicat fără să spună un cuvânt. Femeia tremura după tejghea. Stere a înjurat-o de mai multe ori și dacă n-ar fi ieșit repede afară ar fi fărîmat-o în bătăi. De atunci nu i-a mai văzut nimeni pe lăptari în prăvălie. Parcă-i înghițise pământul. Către sfârșitul iernii, femeia se simțise
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
urmă cădea cu capul pe masă, țeapăn. Lucrătorii își spuneau unul altuia: - Săracu Chirică, iar e necăjit... Și nu-l mai băgau în seamă. Ceferistul se trezea către miezul nopții, când auzea pe Lina punând drugii obloanelor. Pleca clătinîn-du-se și înjurînd. În câmp, se oprea și ridica pumnul lui mare, vîn-turîndu-l spre stele: - Tu-ți dumnezeul tău, Doamne, care le-ai făcut pe toate strâmbe, de-ți bați joc de sufletul meu! Dar ce-i păsa cârciumarului de necazurile altora? Fiecare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un abur greu, alb. Drumul camioanelor se schimbase, trecea peste maidan, făcea un ocol spre curtea lui Stere și se întorcea la Tarapana. Toamna noroaiele se întindeau peste tot. Pământul era numai o clisă galbenă. Oamenii își cumpărau cizme și înjurau, abia înotînd în șanțurile alunecoase. Mai veniseră și alți oameni în Cuțarida. Întâi un sifonar, care avea camion și două cârlane de iepe, om necăjit și ăsta. Căra ca robii, abia scotea de-o pâine și de un ciocan de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
repede și nevestele. Treceau cunpul înfofolite în broboadele lor de lână, se uitau prin geamuri, nu îndrăzneau să intre. Ieșea vreunul, striga de afară la ceilalți: - Ioane, vezi c-a venit muierea după tine. Oamenii se supărau. Se apucau să înjure. Le goneau acasă la copii și se unbătau de dudă. Altele învățaseră. Ca să scape de palmele bărbaților, trimiteau fetele de școală sau plozii. Copiii erau desculți și tremurau la ușă. Îi băga vreunul înăuntru. - Al cui ești tu, pută? - Al
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
singur cu Gheorghe, ucenicul întrebă: - Da ăsta cine mai e? Codoșul mormăi ceva neînțeles. După un timp mîrîi: - Un pleșcar. Zice că-i neam de-al Didinei, da mare minune dacă nu-i turnător sau... Se opri, speriat puțin, privind înjur. Să-l fi auzit Bozoncea, acolo-l lăsa, lat. - ...Cât îl vezi de târnosit, da mor muierile după el... Se simțea că nu poate să-l sufere și că i-ar fi sucit gâtul cu dragă inimă la vreo ocazie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
anul, și nici vorbă de biserică. Tot muierile vorbeau: - O mai face, soro? - De unde s-o mai facă? Ne-a înșelat calicu... Alta spunea: - Costă mult o biserică, ce vorbiți! Vistierie să ai! Parcă din banii noștri se putea! Zidarii înjurau în gura mare: - Ce biserică, mă oameni buni!... Biserică ne trebuie nouă? Mai bine făcea spital, că ne mor copiii de tifos, n-are cine-i îngriji. Femeile îi ocărau: - O să vă rămână gura strâmbă, păcătoșilor. Supărați pe Dumnezeu. A
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Sufletul gropii scrâșnea undeva la fund. La cinci trebuia să fie în curtea abatorului, să taie vitele în reprize. Și avea un cap greu, să nu-l mai ții pe umeri. În casă, frig, nu găsea lampa. A plecat nespălat, înjurînd. Avea de mers vreme de un ceas. Cerul, ca o basma, și o lună spulberată, numai vălătuci. Și-n mintea lui canonită, o dată s-a făcut lumină și n-a mai simțit frigul... Se făcea că era după învierea a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
țigară, o bătu la capetele amândouă și își aduse aminte: - Tu nu tragi un fum? - Ba da. Luă lacom țigara și o aprinse. - Așa, oftă ușurat. Uitasem. Luna se ridică deasupra și le lumină fețele tăiate. Gheorghe o privi și înjură: - Te uiți-ncoa, cocoană, mila mă-ti de mireasă! Nu era în apele lui. Iar îl scormonea urâtul. Îl iscodi pe ucenic, ca să-i mai treacă: - Și zici că te-a născut mă-ta de fată mare, ai? - Da. A
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]