KorAP: Find »[drukola/base=înota & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...114 115 116 ...140 >

3,493 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

cu mine. În timpul micului dejun i-am îngăduit mierosului Gilbert să ia parte la conversație. Nu voiam ca Gilbert să-i apară ca un mister demn de interes. După această gustare de dimineață, l-am lăsat pe Titus liber să înoate și să exploreze ținutul spunându-i că eu sunt ocupat cu „scrisul“. Am socotit că-i mai bine să nu-l copleșesc cu prezența mea și, în orice caz, aveam nevoie de timp de gândire. Titus părea foarte fericit și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
lui scârboasă. — Asta face parte din... răsturnarea totală? — Da. — Dumnezeule! exclamă din nou Titus. Găsesc că-i obscen. Și nu-mi place felul în care vorbiți despre ea ca și cum ar fi un copil sau un bolnav mintal. Mă duc să înot. — Titus... nu-ți face o părere prea proastă despre mine... vezi tu... — Nu-mi fac o părere proastă despre dumneavoastră, într-un fel sunt înmărmurit de admirație. Eu unul n-aș fi putut s-o fac. — Nu te duci să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
că mâine mă voi întoarce acasă. Acum vreau să dorm, pur și simplu trebuie să dorm, singură, și aș dori să mor în somn, aș vrea să pot alerga afară și să mă arunc în mare. — Ce aiureli! Știi să înoți? — Nu. — Hai să mergem sus, promite-mi că n-ai să fugi peste noapte. — Mâine trebuie să mă întorc la mine. Toate astea n-au fost decât o tâmpenie în plus din partea mea, o, sunt atât de proastă, întotdeauna procedez

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
cu oarecare strângere de inimă, că Hartley îmi povestise că-și păstrase revolverul din armată. Am coborât iar în bucătărie ca să dau instrucțiuni. Gilbert mânca ochiuri cu pâine prăjită și roșii la grătar. — Unde-i băiatul? — S-a dus să înoate. Ce face Hartley? — Oh... groaznic. Adică foarte bine. Ascultă. Gilbert, ai putea să te duci afară să stai de veghe? În regulă, termină-ți mai întâi micul dejun, o duci bine, nu-i așa? — Ce înțelegi prin „a sta de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și am urcat pe stânci până la „muntele“ meu, ca să văd gambele lungi și albe ale lui Titus, înălțate spre cer, în timp ce plonja în apa verde. Mi-l evoca pe Icar al lui Breughel. Absit omen. Nu mă trăgea inima să înot și, în orice caz, n-aș fi vrut ca Ben să mă găsească fără pantaloni, și apoi apele erau destul de umflate ca să-mi dau seama că aș fi întâmpinat greutăți la ieșirea din mare. Pentru Titus, desigur, nu exista nici o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
el s-ar putea să se intimideze, sau să se lase copleșit de un subit flux de compătimire. Sau de vechi, înrădăcinate, irezistibile emoții filiale. Ar putea Titus să treacă de partea cealaltă? Oare Titus însuși putea ști? În sfârșit, înotă îndărăt spre stânca abruptă și, agățându-se cu mâinile și cu degetele de la picioare, își înălță cu ușurință trupul gol din năvala valurilor care se zvârleau înainte și îndărăt. Se cațără, se legănă pe creasta stâncii și se așeză gâfâind

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
că n-aș avea decât să fac un pas precipitat înainte, și să-l îmbrâncesc pe arțăgosul ăsta odios peste marginea stâncii. S-ar fi putut să fie mai puternic ca mine, dar eu eram mai agil. Nu știa să înoate; și chiar și un bun înotător ar muri pe loc în cazanul acela clocotitor. Nu ne-ar vedea nimeni. Aș putea spune că m-a atacat. N-ar trebui decât să-l îmbrâncesc și toate necazurile mele ar lua sfârșit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mai pun întrebări. Cât despre Titus și Gilbert, de îndată ce puteau scăpa de Hartley și de mine, se comportau ca și cum ar fi fost în vacanță. Titus nu avea chef să discute despre mama sau despre tatăl lui. Optase împotriva acestor probleme. Înota în fiecare zi, uneori de două sau chiar trei ori pe zi, plonjând întotdeauna de pe „muntele“ meu. Se ungea cu o soluție împotriva insolației și zăcea gol la soare, întins pe stânci. Păruse să-i fi pierit orice scrupul cu privire la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
nu se gândească la aspectul obscen al încarcerării ei. Nu voia să mi se asocieze în postul de temnicer. Un lucru ușor de înțeles. Dar ce mă irita era faptul că, în acest timp, se distra cât îl țineau puterile. Înota, cânta, zăcea pe stânci cu Gilbert bând vin alb cu suc de coacăze (ultima lor descoperire în materie de băutură). Se comporta întocmai ca profitorul de ale cărui caracteristici se lepădase cu atâta mândrie. Cum Gilbert declarase că acum se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
foarte caldă, dar furtuna nu a izbucnit. A doua zi dimineața, musafirii mei se lăfăiau într-o atmosferă de sărbătoare. Titus a plonjat de pe „munte“ ca de obicei. James, după ce a vizitat turnul și a emis câteva ipoteze istorice, a înotat coborând pe treptele turnului (uitasem să fixez o funie, dar fluxul era înalt). Peregrine, o halcă mare de carne albă, s-a întins la soare pe iarbă, și s-a ars îngrozitor. Gilbert a plecat cu mașina în oraș și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
poți dori nimic altceva mai bun? — Nu-ți poți sili mintea să gândească altfel decât vrea ea. Tu nu poți înțelege oameni ca mine, ca noi, ca ceilalți. Ești ca o pasăre ce zboară în văzduh, ca un pește care înoată în apă. Te miști, privești în jur, dorești diverse lucruri. Dar există și altfel de oameni care trăiesc pe pământ, și se mișcă foarte puțin și nu privesc... — Hartley, ai încredere în mine, vino cu mine, lasă-te în mâinile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
scurt timp sosi și o ambulanță. James se îndepărtă și se așeză din nou pe iarbă. Se pare că turiștii, ducându-se să se scalde în jurul stâncilor din Golful Raven, văzuseră trupul lui Titus purtat de valuri în jurul colțului turnului, înotaseră până acolo și-l trăseseră pe uscat. Nimeni nu mai putea face nimic. Câțiva oameni îl întinseseră pe Titus pe o targă și-l vârâră în ambulanță. Niște automobile se opriseră în jur. Mașina poliției plecase, ca să-i informeze pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să-i demonstrez că și eu eram puternic și neînfricat. Aș fi ratat tot farmecul momentului dacă i-aș fi spus: „Să știi că-i periculos“ sau „E foarte greu să te cațări afară din apă“ sau „Eu n-o să înot în locul acesta“. Trebuia să plonjez laolaltă cu el și să-i ascund greutățile pe care le întâmpinasem de atâtea ori. Nu i-am vorbit niciodată de imposibilitatea de a ieși din mare în alte locuri. Niciodată nu i-am recomandat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
cu o zi înainte, mă găseam pe lângă turn, și l-am văzut căznindu-se și tot căznindu-se să se cațăre pe stânca aia dreaptă de lângă casa dumitale, și mereu cădea iar în mare. A fost o nebunie curată să înoate pe cogeamitea valuri cât casa. P’ormă, nu știu cum a făcut de-a reușit să ajungă sus, dar era frânt, mort de istoveală. Când s-a suit pe creștet, s-a prăbușit de-a dreptul pe jos. Ce cred eu că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pe jos. Ce cred eu că s-a-ntâmplat e că s-a trudit să iasă și valurile l-au măturat și l-au izbit de stânci. Pun rămășag c-așa s-a întâmplat. Nu trebuia să-l lași să înoate acolo. Marea asta-i ucigașă, ți-am atras atenția, ții minte? — Da. N-ar fi trebuit să se întâmple așa. Am pornit mai departe, dar Arkwright a strigat după mine: — Fratele meu Freddie te cunoaște. Te cunoaște bine. N-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
fi revenit din șoc și se simțeau eliberați. Nu mai era nevoie să se ascundă. Nu mai avea importantă dacă-i vedea cineva ținându-se de mână. Oh, Doamne, dacă măcar i-aș fi atras atenția lui Titus să nu înoate în locul acela periculos! Cum sunt umflate valurile, cum nu mai poți ieși din apă! Dacă i-aș fi spus: „Niciodată să nu înoți pe o mare înfuriată, băiețaș, marea asta-i ucigașă!“. Dar trecutul refuza să se întoarcă, pentru a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ținându-se de mână. Oh, Doamne, dacă măcar i-aș fi atras atenția lui Titus să nu înoate în locul acela periculos! Cum sunt umflate valurile, cum nu mai poți ieși din apă! Dacă i-aș fi spus: „Niciodată să nu înoți pe o mare înfuriată, băiețaș, marea asta-i ucigașă!“. Dar trecutul refuza să se întoarcă, pentru a se lăsa retușat așa cum se întâmplă în vise. În visurile mele, Titus se plimba în toată strălucirea tinereții lui, care devenise acum eternă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
am uscat-o la soare. Mi-am pregătit haina neagră de vară, din stofă ușoară, ciorapi curați, și mi-am ales o cravată frumoasă. Mi-am spălat părul și l-am făcut să arate blond și moale. Renunțasem să mai înot, dar părul îmi rămăsese țeapăn și impregnat de sare. Am hotărât că era înțelept să-mi împachetez câteva lucruri într-o valiză mică, pentru eventualitatea unei evadări rapide, și în timp ce-mi adunam lucrurile, inima îmi bătea să-mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
nu mai eram în stare să admir minunățiile din jur. Dar faptul că știam cât sunt de orb, nu mă ajuta să văd. Uneori mai scrutam marea, încercând să zăresc foci, dar nu se ivea nici una. Nu aveam inimă să înot și mă întrebam dacă voi mai putea înota vreodată. Încercam să nu mă gândesc la Titus. Și poate că tocmai această strădanie mă împingea la băutură. Stăruiam să-mi rup gândurile de la amintirea lui, sau să mă gândesc la el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
din jur. Dar faptul că știam cât sunt de orb, nu mă ajuta să văd. Uneori mai scrutam marea, încercând să zăresc foci, dar nu se ivea nici una. Nu aveam inimă să înot și mă întrebam dacă voi mai putea înota vreodată. Încercam să nu mă gândesc la Titus. Și poate că tocmai această strădanie mă împingea la băutură. Stăruiam să-mi rup gândurile de la amintirea lui, sau să mă gândesc la el în alt context și în alte relații, ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de o răceală mortală din Irlanda. Tremurând de emoție, m-am dezbrăcat în grabă și am pășit în apă. Șocul rece, apoi căldura, apoi mișcarea de săltare viguroasă și mângâietoare a valurilor liniștite, mi-au amintit, crunt, de fericire. Am înotat, simțind singurătatea mării și încercând acea senzație cu totul specială pe care acum o identificam cu moartea și pe care o purtam, pare-se, întotdeauna în inima mea. N-aș spune că în clipele acelea doream să mor sau gândeam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
respirația mi-era domoală, cerul albastru deasupra mea și soarele pretutindeni; priveam orizontul imediat al valurilor al valurilor ce veneau către mine, crestele lor ușor biciuite de briză, și mi se păreau puternice și prietenoase. Se jucau cu mine. Am înotat și m-am lăsat să plutesc până când mi s-a făcut frig; atunci m-am cățărat afară din apă și m-am întors acasă gol, ducându-mi hainele pe braț. Marea îmi redeșteptase foamea, și când am considerat că e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pe uscat. O clipă m-am simțit încleștat de gheara fricii, m-am răsucit și m-am aplecat către muchea mării. Și atunci am văzut, chiar sub mine, patru foci privind în sus cu fețele lor canine, pline de curiozitate. Înotau atât de aproape de stâncă, încât aș fi putut să le ating. Le-am cercetat boturile ascuțite, mustățile din care picura apa, ochii rotunzi, iscoditori, și grația spinărilor ude, netede, lucioase. Un timp se curbară, se jucară, înghițind apă, gâlgâind, și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297

apă... și vis-à-vis erau niște pescari. Și spune un plutonier: Cine știe să înnoate? Să aducă pescarii ăia încoa’. Eu m-am oferit: Da’ să nu trageți că depășim axul, să nu ne împușcați. Nu vă împușc. Și când am înotat în mijlocul apei m-a dus curentul la 400 de metri de mal. Nu mai aveam fibra aia de înotător. Dunărea te băga la fund, pluteai. Și când m-am dus la pescari: Domnilor, uitați, suntem deținuți, plutonierul vrea să vă

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
Corola-website/Law/136420_a_137749

5 secunde, corpul unei persoane fără cunoștință din orice poziție s-ar afla în poziția în care gură este deasupra apei. 2.2.1.4. O vestă de salvare pentru adulți trebuie să poată permite persoanei care o poartă să înoate o distanta scurtă și să poată urca într-o ambarcațiune de salvare. 2.2.1.5. O vestă de salvare pentru copii trebuie să fie confecționata și să îndeplinească aceleași funcții că și vestă de salvare pentru adulți, cu excepția următoarelor

CODUL INTERNAŢIONAL din 4 iunie 1996 al mijloacelor de salvare (Codul LSA), adoptat de Organizaţia Maritima Internationala prin Rezoluţia MSC.48(66) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra la 4 iunie 1996*). In: EUR-Lex (1996) [Corola-website/Law/136420_a_137749]