KorAP: Find »[drukola/base=țipăt & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...114 115 116 ...169 >

4,216 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

cu ale mele. Mă arcuiesc toată în clipa în care trupul meu răspunde, dar fac eforturi să nu-mi țin respirația. Nici unul dintre noi nu spune nici un cuvânt. Nu se aude nimic în afară de pașii noștri pe drum și de un țipăt de bufniță undeva în depărtare. Mâna lui Nathaniel e sigură și fermă în jurul mâinii mele. Îi simt bătăturile aspre din palmă ; degetul mare mângâindu-mi-l pe al meu. Continuăm să nu rostim nici un cuvânt. Nici măcar nu știu dacă pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
revistă toate variantele de lucru. Cine ce are de câștigat ? Mă uit la lucrurile pe care mi le-am notat și la săgeți. Doi frați. Milioane de lire transferate între bănci și companii. Gândește-te. Gândește-te. Cu un mic țipăt de frustrare, rup foaia și o mototolesc. Ia-o de la capăt. Pune totul în ordine logică. Glazerbrooks a încasat banii. Third Union Bank și-a pierdut banii. BLLC Holdings a sărit în față la coadă... Bat darabana nervoasă pe foaie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
nici un sfat casnic de dat ! — Atunci o rețetă ? Radiază. Felul de mâncare preferat ? — Vrei să ne pozezi în șorț ? strigă grăsanul clipind libidinos din ochi. — Nu ! zic îngrozită. Nu mai am nimic altceva de adăugat ! No comment ! Plecați ! Ignorându-le țipetele și strigătele de „Samantha!”, mă întorc și alerg cu picioare tremurătoare înapoi spre casă. A înnebunit lumea. Mă năpustesc în bucătărie, unde îi găsesc pe Trish, Eddie și Melissa transfigurați în fața ziarului. — O, nu, spun, cu inima strânsă. Nu citiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
container cu o plasă mare verde. Vreți să-l vedeți ? Când mă apropii și mai tare, văd un pește enorm cu model care se zbate disperat în plasă. I-l întinde lui Trish și ea se dă înapoi, cu un țipăt. — Ia-l de aici ! Pune-l înapoi în heleșteu ! — V-a costat două sute de lire, spune Nathaniel ridicând din umeri. M-am gândit că poate vreți să-l salutați. Îmi aruncă o privire amuzată peste umărul lui Trish și reușesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
iPod-uri... Și atunci, timpul încremenește în loc. Oare visez ? E Nathaniel. În trenul spre Londra. E la un metru de mine, stă jos și se uită fix înainte. Ce... De ce e... — Nathaniel ! încerc să strig, dar glasul îmi devine un țipăt răgușit. Nathaniel ! Îi fac cu mâna frenetic, încercând să-i captez atenția. — Iisuse, el e ! exclamă Dominic. Nathaniel ! urlă cu un glas ca de megafon. Aici, amice ! — Nathaniel ! Până la urmă, îmi revine glasul. Nathaniel ! La țipătul meu disperat, ridică în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
glasul îmi devine un țipăt răgușit. Nathaniel ! Îi fac cu mâna frenetic, încercând să-i captez atenția. — Iisuse, el e ! exclamă Dominic. Nathaniel ! urlă cu un glas ca de megafon. Aici, amice ! — Nathaniel ! Până la urmă, îmi revine glasul. Nathaniel ! La țipătul meu disperat, ridică în fine privirea și tresare vizibil în clipa în care mă zărește. Preț de un moment, pare că nu-și poate crede ochilor. Apoi toată fața i se destinde într-o explozie de încântare. Aud ușile trenului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

sau ceva de genul ăsta. Unde rămăsesem ? Trei sute cincizeci și unu. SÎnt sigură că totul e În regulă. Trei sute cincizeci și doi. Trei sute cincizeci... Și gata. Clipa de care mă temeam a sosit. Totul se pulverizează. Aud un val de țipete deasupra capului meu, aproape Înainte de a-mi da seama ce se Întîmplă. O, Doamne. O, Doamne. O, Doamne. O, Doamne. O... OO... NU. NU. NU. Ne prăbușim. O, Doamne, ne prăbușim. Ne Îndreptăm În picaj spre pămînt. Avionul cade ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
să mai avem ceva probleme. Am aprins beculețele de semnalizare pentru centurile de siguranță și vă rog să rămîneți pe scaune sau să vă Întoarceți, cît se poate de repede... Urmează o trepidație puternică, și vocea Îi e Înghițită de țipetele și strigătele care vin din toate direcțiile avionului. E ca un vis urît. Un vis urît, cu un montagne russe care a ieșit de pe șine. Însoțitoarele de zbor se leagă bine cu centurile de scaune. Una dintre stewardese Își șterge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
el. Ar putea fi ultima persoană pe care o voi vedea Înainte de a muri. Îi privesc cutele fine din jurul ochilor Întunecați, bărbia puternică, cu barbă de cîteva zile. Avionul cade din nou În picaj și, fără să vreau, scot un țipăt. — Nu cred c-o să murim, spune tipul. Dar și el se ține cît poate de strîns de scaun. Au zis că trecem printr-o zonă cu turbulențe. Normal că așa au zis ! Îmi remarc isteria din voce. Doar n-or

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
de el ! — Asta și fac ! Se uită disperat În jur. Vezi vreun foarfece ? — Sper să nu-ți Închipui că te las să-mi tai puloverul, spun Îngrozită. — Ai altă sugestie ? Mai trage o dată cu putere, și Îmi Înăbuș cu greu un țipăt. Au ! Termină! Mi-l distrugi ! — Asta e acum, că-ți distrug puloverul. Asta e unica ta problemă În momentul ăsta, nu ? — Dintotdeauna am urît ceasul ăsta al tău ! Dacă l-ai fi purtat pe cel pe care ți l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
ușa ei și ciocănesc ușor. Dinăuntru nu vine nici un răspuns. Bufniturile au Încetat. Rămîn cu ochii la lemnul natur, ușor stresată. Chiar am de gînd să fac asta ? Da. Trebuie neapărat să aflu. Apuc mînerul, deschid ușa - și scot un țipăt, Înspăimîntată. Imaginea e atît de șocantă că, În primul moment, nu Înțeleg nimic din ea. Lissy e goală pușcă. Amîndoi sînt goi pușcă. Ea și tipul sînt Încolăciți În cea mai ciudată poziție pe care am văzut-o vreodată, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
viața mea ușa aia. N-a mințit ! Făceau sex ! Dar, pe bune, ce fel de sex dement și contorsionat era ăla ? Of, ce mă enervează ! N-am știut. Niciodată n-am... Simt o mînă pe umăr și scot un nou țipăt. — Emma, calmează-te ! spune Lissy. Eu sînt ! Jean-Paul a plecat. Nu sînt În stare să ridic privirea. Nu pot să mă uit În ochii ei. — Uite ce e, Lissy, Îmi pare rău, Îngaim, cu ochii În podea. Îmi pare foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Întregi ce lenjerie port... le-ai dat detalii despre viața mea sexuală... despre cuvertura mea Barbie, dar fără să le spui că e la mișto... — Emma, Îmi pare rău... — Le-ai spus ce greutate am ! Ridic glasul pînă devine un țipăt. Și nici măcar nu le-ai spus adevărul ! — Emma, Îmi pare sincer rău... Nu mă-ncălzește cu nimic că-ți pare rău ! Mă răsucesc furioasă și-l privesc drept În ochi. Mi-ai distrus viața ! — Ți-am distrus viața ? Mă privește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

repetam singur toate cuvintele astea și că mă mustram destul de des. Uneori mi‑l Închipuiam Înfășurat În giulgiu, zăcând lângă tatăl lui pe care‑l urâse. Ravelstein obișnuia să spună: - Istericul ăla care mă bătea la fundul gol și scotea țipete bălmăjite, - și mai târziu, oricâte succese aș fi avut, Îmi reproșa că nu intrasem la Phi Beta Kappa. - Va să zică publicaseși o carte bine primită, dar nu erai Phi Beta Kappa? Rosamund Îmi spunea uneori: - Dacă ai scrie o schiță numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

Să nu se scârbească, nene... BRUNO: Îi crăp capul! (Agitație în adânc.) Marș! (Funia se mișcă amenințător; BRUNO se luptă cu cineva în adâncul gropii, creștetul îi apare și-i dispare în ritm alert.) Ha! Prostuțule! Stai cum trebuie... (Cârâituri, țipete subțiri de animal speriat.) Pfui! (Capul ciufulit al lui BRUNO apare o secundă.) Gângania dracului! (Către GRUBI, din interior.) Dă-mi ceva, dă-mi! Se freacă de piciorul meu. Uah! ( Se aude un mârâit docil.) Trage-mă sus, trage-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
BRUNO: Ajutor! Grubi! (Se produce o învălmășeală cumplită pe marginea gropii; personajele, dându-și seama de pericol, încep să-l ajute pe BRUNO; lupta este violentă și grețoasă, urlete, hohote; sunt gata să cadă cu toții în groapă, învălmășeală de trupuri, țipete, strigăte scurte, disperate, toate pe fondul urletului amenințător din groapă.) GRUBI: Ce dracu’... VIZITATORUL: Cum e posi... MAJORDOMUL: Na! Ține! Trage! Uuuu... GRUBI: Prinde! Na! Uah! BRUNO (Urlet continuu, disperare și silă.): A! A! Picioarele mele... VIZITATORUL (Țipă isteric.): Domnilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Trage! Uuuu... GRUBI: Prinde! Na! Uah! BRUNO (Urlet continuu, disperare și silă.): A! A! Picioarele mele... VIZITATORUL (Țipă isteric.): Domnilor! Domnilor! MAJORDOMUL: Taci, prostule! (etc., etc. etc.; regizorul va compune această învălmășeală cât mai grotesc și mai real cu putință; țipetele, urletele și strigătele personajelor vor fi alese în funcție de imaginația, posibilitățile și temperamentul actorilor; impresia de pericol real, violent și nebănuit va trebui însă cât mai evident sugerată; în sfârșit, cu eforturi supraomenești, BRUNO este scos din groapă; cei patru se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
cânta numai în camera lui! Singur! Noaptea! Numai noaptea! Și nimeni n-a știut niciodată! Nimeni! Numai eu! Numai eu! DOAMNA CU VOAL (Lovind cu picioarele în pământ.): Și la noi! Cânta numai fanfara... În parcul municipal... Și numai duminica... (Țipăt apoplectic.) Numai duminica! Numai duminica! BĂTRÎNUL CU BASTON (Se asociază acestui strigăt de protest.): Numai duminica! Numai duminica! (BĂRBATUL CU ZIARUL își folosește ziarul făcut sul ca pe o trompetă și începe să facă pe omul-orchestră, în timp ce DOAMNA CU VOAL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
lasă ceața... Aseară, când ați vorbit despre corăbii și despre orașele acelea și despre oamenii aceia... care se plimbă pe țărm... mi s-a părut și mie că-mi amintesc ceva... M-am bucurat, era să țip, am avut un țipăt grozav în piept, era să ies afară și să mă arunc la picioarele dumneavoastră... Chiar și lui Bruno i s-a părut că-ți amintește ceva și s-a bucurat și el... Dar după aceea n-am mai înțeles nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
arunc la picioarele dumneavoastră... Chiar și lui Bruno i s-a părut că-ți amintește ceva și s-a bucurat și el... Dar după aceea n-am mai înțeles nimic, s-a înnegrit totul, s-a golit tot pieptul... de țipăt... și atunci ne-am culcat... Dar nu se poate ști nimic, domnule. Nimic, nimic, nimic! Poate că și noi am călătorit, poate că am văzut orașe de care, astăzi, ne-am înspăimânta... Poate că am trecut prin păduri și poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

și coțofene, vremea lui Anton Pann, a oboarelor de vite, a căruțelor, a bisericilor, a livezilor, acum iată-ne altundeva pe vremea codrilor nepătrunși, pe vremea goților, a sciților, într-un nor de praf, se aud urlete de lupi și țipătul sângelui, apoi tăcere, tăcere și mai mare, un munte se ridică, îi cresc aripi și zboară, zboară ca pițigoiul prin cer, aripile îi ard în soare, cade pe pământ, îi cresc țancuri și stânci, vin ploi, îi cresc păr și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659

albastră, pe care lenea și prostia fuseseră cât pe ce s-o lase să lunece pentru totdeauna din lumea asta. Ponositul olandez, un șef de paie, s-a dus imediat la femeie și i-a repetat, cuvânt cu cuvânt și țipăt cu țipăt, ce spusese socrul meu. L-a însoțit și bătrânul soldat împovărat de ani, reprezentând forța care la nevoie avea să fie folosită împotriva femeii. Ce s-a făcut până la urmă cu ea a fost ciudat. N-a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
care lenea și prostia fuseseră cât pe ce s-o lase să lunece pentru totdeauna din lumea asta. Ponositul olandez, un șef de paie, s-a dus imediat la femeie și i-a repetat, cuvânt cu cuvânt și țipăt cu țipăt, ce spusese socrul meu. L-a însoțit și bătrânul soldat împovărat de ani, reprezentând forța care la nevoie avea să fie folosită împotriva femeii. Ce s-a făcut până la urmă cu ea a fost ciudat. N-a fost molestată. I

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

numa’! Fărmăcata își vârâse tot pumnul în deschizătura fetei. Mantinela nu se mai zbătea. Leșinase. Mai apucă să vada cum pasărea aceea albă vine iar, se așează chiar pe burta ei și prinde a țipa din nou „Pardalian!“ Speriat de țipetele celor două femei, apăru și Girevengu, tatăl. Șevrolet, ăla micu, cu un ciolan în mână, încercă să se strecoare pe lângă el, dar fu trimis cu un șut la locul lui la masă. Girivengu trânti ușa. - Ce-ai, fă, cu fata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
mângâindu-i bărbăția. „Numai de-asta am nevoie“, repetă cu voce grea, parșivă, strângându-i mădularul, frământându-l, belindu-l, trăgând de el întărâtată, ciudoasă, ca și cum ar fi vrut să i-l scoată din trup. „Altfel mă ia dracii!“ Răcnet hulpav, țipăt disperat, flămând, ars, de vintre spintecate. Îl încălecă zorită, băgându-l în ea, adâncindu-l în ea, scotocindu-se cu el, cutremurându-se cu el, scurgându-se în el, horcăind în el. „Numai să nu te-ndrăgostești și tu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]