29,010 matches
-
explorează atitudinile, tensiunile, așteptările și nevoile specifice familiilor cu părinți adoptatori, ecuații în care se intersectează diverse dimensiuni demografice, cu caracteristici psiho-sociale ale familiilor adoptatoare, ale copilului adoptat, cu variabile privind tradițiile din domeniul adopției și protecției copiilor, respectiv cu așteptările și capacitățile personale ale fiecărui actor implicat (părinți și copii, precum și aparținătorii acestora). Lucrarea analizată aici are atât o dimensiune exploratorie clară, realizată cu mijloacele cercetării calitative, cât și una explicativă, rezultată din analizele statistice complexe. Dintre numeroasele calități ale
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
soluție". Această politică a avut ca rezultat întârzierea și uneori chiar negarea dreptului copiilor aparținând minorităților rasiale de a fi plasați în familii adoptive. Astfel, această categorie de copii era supra-reprezentată în rândul copiilor din sistemul de protecție, durata de așteptare în cazul lor fiind semnificativ mai mare decât a copiilor albi36. În 1994, a fost adoptat un nou act legislativ The Multiethnic Placement Act (MEPA). Scopul acestuia a fost de a diminua perioada de timp pe care copiii o petreceau
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
și nici nu doresc să o facă. Percepția subiectivă a părinților adoptatori vizavi de procedura adopției variază. Astfel, 31% au declarat că adopția a decurs mai ușor decât s-au așteptat, 28% au declarat că această experiență a decurs conform așteptărilor și 31% consideră că adopția a presupus mai multe dificultăți decât s-au așteptat. Într-un studiu ulterior coordonat de Mărginean și Cojocaru 84 pe un alt eșantion format tot din familii care au adoptat prin intermediul Fundației Holt International, arătau
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
faptul că, această perioadă nu poate fi estimată. Prin urmare sunt părinți "luați prin surprindere" de rapiditatea plasamentului (e adevărat relativ puțini), dar sunt și părinți care "obosesc așteptând". Perioada pre-adopție, pe lângă o perioadă de evaluare a părinților și de așteptare, este perioada cea mai importantă pentru pregătirea părinților adoptatori. Una dintre cele mai cunoscute strategii de pregătire a părinților adoptatori a fost dezvoltată încă din 1981 în Statele Unite ale Americii de către Barbara și Bill Tremitiere. În această abordare, accentul în
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
au găsit toate serviciile de care ar fi avut nevoie. Principalele motive pentru care aceste servicii nu au putut fi accesate au fost: lipsa serviciilor (în 19% dintre cazuri), probleme financiare, nerecunoașterea problemelor (16%), lipsa unui diagnostic 10%, lista de așteptare (6%)224. Rutter 225 arăta că familiile au beneficiat în mare măsură de un mix de servicii, existând o varietate considerabilă în ceea ce privește tipologia și eficacitatea acestora, dar în mare măsură acestea au raportat nemulțumiri în raport cu serviciile și suportul primit, multe
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
de materiale, cartea vieții etc. Grupuri de suport Părinte Expectanțe eronate Plasarea imediată/ neașteptată a copilului Noutatea rolurilor Veniturile scăzute Lipsa suportului social Definirea rolului Menținerea relației maritale optime Informații acurate și realiste despre copil Suportul pentru plasament Perioada de așteptare rezonabilă Acordarea de prestații Consistența muncii asistentului social Grupurile de suport Menținerea legăturii cu școala, terapeuții și grupurile de suport Familie Lipsa acordului familial extinse Normele sociale Lipsa agențiilor de suport Definirea rolului Crearea relațiilor Integrarea Atașamentul Agențiile de suport
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
asocierilor dintre variabile 338 Părinții ai căror copii prezintă întârzieri în dezvoltarea fizică și probleme medicale, semnalează insuficiența informațiilor referitoare la copilul adoptat, și referitoare la implicațiile generale ale adopției. Totodată gravitatea problemelor manifestate de copil depășesc atât propriile lor așteptări, cât și estimările practicienilor. Referitor la resursele sociale, părinții adoptatori indică lipsa suportului formal necesar, dar și o nevoie mai mare de servicii medicale pentru copilul adoptat și servicii de pregătire mai adecvată a părinților adoptatori anterior adopției. Părinții ai
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
este adresată dintr-o lipsă de empatie a practicienilor cu persoanele candidate la statusul de adoptatori 345. Factorii personali, precum factorii psihologici, credințele și valorile personale, sunt invocați de părinții adoptatori ca fiind factori importanți pentru a depăși momentele de așteptare, solicitările și provocările procesului de adopție. O mamă adoptivă afirma: Dacă nu ai un psihic puternic și nu îți dorești din tot sufletul un copil, pe parcursul procedurii de adopție, ai tendința de a renunța la tot. O altă mamă afirma
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
1. Mamă singură pe timp de pacetc "1. Mamă singură pe timp de pace" Percepția comună privind situația de viață a unei femei care este mamă singură trimite la un tip de intuiție conform căruia ceva nu este în regulă. Așteptarea larg împărtășită este aceea că maternitatea este o stare de fapt de tip relațional: trebuie să existe și un tată. Un tată, evident, nu atât din punct de vedere biologic, cât unul funcțional social, care să ofere, la limită, cel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
în care a fi mamă singură nu mai este la fel de spectaculos, deși poate fi la fel de dramatic. Pare paradoxal că, pe un astfel de timp, tendința este, cel puțin în unele dintre etapele vieții, ca femeile părinți singuri să trăiască aceleași așteptări: cineva va veni în ajutor. Pe timp de pace, se păstrează intuiția după care starea de viață a unui părinte singur nu este una normală, în concordanță cu standardele comunității. Percepția comună asociază, în lumina tradiționalei familii patriarhale, creșterea copiilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
sensul sociologic al termenului 27, desemnând regulile de influențare și control social al comportamentelor individuale privind femeile devenite mame, modelele specifice și stabile de organizare și desfășurare a interacțiunilor dintre acestea și indivizii sau grupurile sociale. Astfel, la intersecția dintre așteptările sociale și disponibilitățile personale, maternitatea apare ca o situație de viață care presupune strategii adaptative, orientate în primul rând spre satisfacerea nevoilor copilului. Prin faptul că are o anume continuitate în timp, maternitatea, ca instituție, se poate manifesta ca un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
un factor de maturizare, ocazie de obiectivare a eului, premisă a unei filosofii unificatoare asupra vieții. Maternitatea permite dezvoltarea pentru femeile devenite mame a ceea ce s-ar putea numi o „psihologie a proiectului personal”. Astfel, se articulează o serie de așteptări, atât față de copil, cât și față de sine. Un rol autoformator pentru femei îl are, în acest context, iubirea pe care o poartă față de copiii lor: iubirea maternă. Chiar copilul receptează iubirea maternă ca pe un dar: sunt iubit pentru că sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
o poartă față de copiii lor: iubirea maternă. Chiar copilul receptează iubirea maternă ca pe un dar: sunt iubit pentru că sunt fiul mamei mele, pentru ceea ce sunt, pentru că sunt, numind dragostea maternă necondiționată, în comparație cu cea paternă, care este condiționată de împlinirea așteptărilor (E. Fromm, 1995, p. 50). De multe ori, iubirea maternă este considerată un instinct (prin analogie cu instinctul matern al animalelor). Lipsa iubirii materne apare ca ceva nenatural, rușinos. Instinctul matern - definit drept complex de însușiri înnăscute, cuprinzând trebuințe biologice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
natalității), politici antinataliste. Statutul de părinte corelează în viața de fiecare zi roluri diferite pentru mamă și pentru tată. Astfel, rolul mamei este mult mai complex, îndatoririle sale cotidiene, obligația de a purta necondiționat de grijă fiind mult accentuate de așteptările din partea celorlalți. Tocmai dezechilibrul status-rol privind faptul de a fi părinte se constituie drept una dintre cauzele pentru care numărul familiilor monoparentale conduse de femei este mult mai mare. Dezvoltarea socială fundamentată pe baze solide nu înseamnă o creștere a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
mai multe familii ridică dificultăți privind coerența vieții lor de familie 11. Copiii aflați în proces de formare pot realiza cu greu ierarhii de valori. Mai probabil este ca aceștia să experimenteze conflicte valorice și să desfășoare comportamente care contravin așteptărilor unora sau altora dintre participanții familiei 12. Dacă toate acestea sunt anticipate de către părintele unic, poate renunța la intenția de a forma o nouă familie, ocrotind cu bună credință interesul superior al copilului și rămânând astfel părinte singur. 2. Copiii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
conexiunile dintre familii și comunitatea lărgită. Familia monoparentală poate fi înțeleasă ca una responsabilă, față de care conservatorii (adepți ai familiei tradiționale) nu au de ce să se mai teamă. Moralitatea în cadrul grupurilor și crearea unui mediu optim pentru dezvoltarea copiilor, conform cu așteptările sociale, pot constitui garanții ale legăturilor între familie și comunitate. Elementele de intervenție în sprijinul familiei se vor face resimțite după aplicarea principiului subsidiarității. Sigur, se remarcă observația că ar fi dificil de delimitat cărui model de familie îi aparține
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
dintre cele refolosite, 36% spun că au două perechi de încălțăminte solidă, înlocuirea mobilei uzate este un demers a numai 9%, iar petrecerea unui concediu în afara localității este posibilă numai pentru 17% dintre cei care au răspuns interviului, p. 28), așteptarea mai largă a populației este ca statul să fie protector, așa cum s-a obișnuit din politicile publice ale societății socialiste. La întrebarea: „Credeți că statul ar trebui să își asume mai multă responsabilitate pentru bunăstarea fiecăruia?”, 76% dintre cei interogați
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
și copiii lor. Încă de la declararea copilului în maternitate, prin recunoașterea lui drept născut viu atât de către mamă, cât și de către tată, până la modul cum sunt receptați copiii în instituțiile de învățământ formal (grădiniță, școală), se configurează o astfel de așteptare socială. Observ, în acest sens, o discriminare tacită a copiilor din familiile cu un singur părinte, față de cei din familiile complete. Șansele sociale ale copiilor din prima categorie sunt presupuse de către educatori ca fiind mai mici (pentru că sunt în grija
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
face doar în ideea asigurării unui cadru social echitabil privind accesul egal la educație și la menținerea sănătății (de pildă, prin oferirea de asistență în creșterea copiilor). Ca o reacție față de amestecul brutal din partea statului în perioada comunistă, în România, așteptarea comună a fost ca, odată cu instaurarea democrației, statul să fie rezervat față de sfera privată sub aspectul planificării vieții de familie, dar să se păstreze avantajele unui suport cât mai larg (de exemplu, privind gratuitățile în creșterea copiilor). În perioada de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Ce tipuri de dependență sunt blamate de opinia publică? Ajutorul primit din sfera publică este semnificat drept sursă a dependenței care ar trebui descurajată. Dependența economică a femeilor față de soții lor nu este sancționată, această stare fiind în concordanță cu așteptările modelului patriarhal. Dependența economică de veniturile soțului este asimilată drept o problemă personală, în timp ce dependența de banii publici este o chestiune de interes comun. În mod analog, întâlnim între categoriile socioprofesionale avute în atenție de diverse statistici diferențierea între femei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
veniturile soțului este asimilată drept o problemă personală, în timp ce dependența de banii publici este o chestiune de interes comun. În mod analog, întâlnim între categoriile socioprofesionale avute în atenție de diverse statistici diferențierea între femei și bărbați, prin relaționare cu așteptările publice, astfel că femeile care nu desfășoară nici o activitate în sfera publică sunt etichetate drept casnice, iar bărbații aflați în aceeași situație sunt numiți „persoane fără ocupație”. A fi casnică este rezultat al unei opțiuni personale, dar a rămâne fără
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
față de tată, apoi față de soț. În paralel, bărbații deveneau posesivi, își arogau drepturi asupra persoanelor de sex feminin din familia lor, ca și cum ar fi avut asupra lor drept de proprietate. Dacă o persoană a fost educată în buna manieră tradițional-patriarhală, așteptarea este ca ea să manifeste tendințe comportamentale care să trădeze dependența, chiar și în absența partenerului. Într-o primă interpretare, persoana singură poate să simtă frustrarea privind lipsa sprijinului presupus ca necesar. O altă variantă ar fi căutarea unui înlocuitor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
familiei monoparentale (cumva paradoxal, deoarece exponentul ordinii patriarhale nu este prezent direct, nemijlocit, dar poate fi prezent în mod simbolic). Absența propriu-zisă a tatălui din mediul familial nu este deplină, ca și cum nu ar exista efectiv; apare totuși o prezență de așteptare, se creează o frustrare tacită față de neexercitarea rolului de suport parental (pe care o resimt mai ales copiii, prin comparație cu cei din familiile complete). Simultan, pentru mamele singure, absența celuilalt părinte creează un sentiment de vinovăție, ca și cum cauza neimplicării
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
altor persoane de ajutor. Dar dacă totuși își asumă o astfel de sarcină (cele mai probabile situații sunt cele care urmează decesului soției, fapt dramatic, dar care strânge legătura dintre supraviețuitori), atunci va valoriza cooperarea, consensul, va fi empatic față de așteptările copilului său în plină dezvoltare. În acest sens, părintele singur va da curs unei practici de tip matern. Din perspectivă radicală, toate acele aspecte de viață privată (bătaia, hărțuirea sexuală, violul, prostituția forțată) legate de experiențele ascunse opiniei publice ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
copilul nu are acces în mod direct la modelul celuilalt sex97? Atunci când mama își crește singură fetița, se presupune că vor fi întărite aspectele reprezentative pentru feminitate; analog, pentru băiatul crescut de tatăl singur vor fi accentuate trăsăturile masculine (în conformitate cu așteptările feminismului cultural)98. Ce se va întâmpla atunci când mama singură își crește băiatul, când tatăl își crește singur fata? Ipoteza pe care o avansez este că tipul de educație va tinde către modelul androgin (în concordanță cu feminismul radical liberal
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]