3,053 matches
-
se clatină și se înspăimîntă la amenințarea Lui. 12. Prin puterea Lui tulbură marea, prin priceperea Lui îi sfarmă furia. 13. Suflarea Lui înseninează cerul, mîna Lui străpunge șarpele fugar. 14. Și acestea sunt doar marginile căilor Sale, și numai adierea lor ușoară ajunge pînă la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?" $27 1. Iov a luat din nou cuvîntul, a vorbit în pilde, și a zis: 2. "Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
deja pe culmea Repedii sunt cele câteva frunze galbene atârnate pe un firicel de ram al teiului din fața cerdacului meu. În fiecare toamnă, pe aceeași crenguță. Le așează precum o doamnă cochetă își punea pe vremuri o floare în pălărie... Adierea vânticelului de dimineață leagănă din când în când frunzele, atrăgându-mi atenția că măiastra din creasta Repedii își adună dălcăușii și îndată va coborî, îmbrăcând firea în culorile curcubeului... Într-una din dimineți, abia la câteva zile de la primele semne
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
cum spui tu dar trebuie să așteptăm până ce Miron Barnovschi Moghila voievod va întări dreptul acestei mănăstiri de a stăpâni iazul. ― Și când o face, părinte? ― La 18 mai 1627. Odată cu aceste cuvinte, peste obrazul bătrânului a trecut ca o adiere umbra trudei. Și-a plecat fruntea pentru scurtă vreme și, când a ridicând-o, i-am citit în privire: “Fie-ți milă de un bătrân neputincios! Lasă-l să se hodinească și după aceea om mai vedea...” ― Părinte, aș îndrăzni
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
acorduri de îngropăciune. și lumile se strecoară, una pe lângă alta, care cu bucurie, care cu tristețe. și famfarele-și unesc parcă, plânsetele, tot așa cum se unesc oamenii, în vreme ce se îndepărtează, se tot îndepărtează, până ce, din direcția lor, mai vine o slabă adiere, de zgomot. Apoi, lin, încă mai încet, totul dispare și se reașterne liniștea aceea surdă, care nu mai impresionează, pe nimeni, de mult, cu nimic. Liniștea continuiei mediocrități. Prima noapte de iubire, ultima de hărțuire Autoritățile de înalt rang, instituțiile
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
ei, ținând-o cu mâinile lui puternice. Făcu un semn discret și cei mai buni zece oameni ai lui se urcară la bord, purtând fiecare câte o vâsla. Începură să vâslească ritmic, îndreptându-se către gură golfului, unde o primă adiere de vânt le permise să ridice pânzele. Cei mai mulți oameni se urcară pe un mic deal, de unde se vedea aproape în întregime laguna și strâmtoarea care ducea spre ocean și, în tot restul zilei, nu făcură altceva decât să cânte, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
înălțimile insulei, iar membrii expediției se supuseseră și ei ritualului obligatoriu, căci știau, din experiența, că nu există nimic mai supărător în timpul unei lungi traversări decât atacurile puricilor, ploșnițelor sau păduchilor. Muștele și țânțarii aveau să fie îndepărtați de primele adieri de vânt din larg, iaro călătorie fără insecte se dovedeste întotdeauna mult mai plăcută decât cu ele la bord. Vreo treizeci de oameni și vreo douăzeci și cinci de animale, conviețuind în mai puțin de trei sute de metri patrati, ridicau destule probleme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fost poartă noastră de ieșire, asta trebuie să fie și poartă noastră de intrare. Restul zilei, cu o mare care părea o versiune infinită a lagunei din Bora Bora, căci nici cel mai mic val și nici cea mai slabă adiere de vânt nu-i încrețeau suprafață, se scurse într-un calm absolut și într-o tăcere aproape totală; s-ar fi putut crede că acel grup de femei și bărbați avea nevoie de această liniște pentru a se putea obișnui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pas grăbit și blestemă primii țânțari care se avântaseră să-l atace. Ultimii metri îi parcurse în fugă și nu se opri până nu se simți în siguranță sub apărătoarea de țânțari. Rămase acolo, citind la lumânare, până când și o adiere blândă și fumul rugului pe care îl aprinsese în fața ușii începură să împrăștie insectele însetate de sânge. Era ora cea mai proastă - cea „înaintată“. Cină frugal, se spălă în lagună, potrivi cu grijă perdeaua de trestii care lăsa să treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
monotonă, întreruptă doar de cântecul „bombardierelor“, de chemarea la împerechere a unei bătrâne curci și de mârâitul, îndepărtat, al unui tânăr jaguar. În aer plutea miros de frică. Nu era adus de briză, în dimineața liniștită nu se simțea nici o adiere. Era acolo, dens, inconfundabil și pătrunzător, șerpuind la firul ierbii, prinzându-se de trunchiurile copacilor, de liane și de hățișuri. Era o miasmă acră, agresivă, inconfundabilă, amestec de duhoare de țap și putoare de cocină. Era mirosul fricii în selvă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cei nebuni, cei care sunt de cealaltă parte? Întârzie cu răspunsul. Privi copacii înalți care își aplecau ramurile apărând parcă luminișul și oferindu-le florilor și fluturilor umbra lor; urmări cu privirea zborul liniștit al unui stârc; simți pe obraz adierea, prea caldă; auzi strigătul curcilor în călduri; aspiră parfumul greu și istovitor al selvei; observă cerul ce începea să se coloreze în roșu spre asfințit și clătină din cap convins: Nu - spuse el cu hotărâre. Nu sunt eu nebunul. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tolănit într-un caiac cu fața către cer, privind un satelit artificial, care pare să fie prea grăbit, și un milion de stele care nu s-au mișcat niciodată de la locul lor. Socoti ora... Era trecut de miezul-nopții și o adiere proaspătă încercă să împingă ambarcațiunea spre mangrove. Broaștele își slăbiseră orăcăitul; „bombardierele“ șuierau mai tare decât oricând, iar mlaștina era la fel de liniștită, stând la pândă. — Să începem, își spuse el. E momentul. Se așeză în genunchi pe fundul ambarcațiunii; pipăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
strădania de ore întregi. La primele umbre ale înserării, se lăsă să cadă sleit de puteri pe o insuliță și dormi acolo fără hamac și apărătoare de țânțari, căci nu avea unde să-l atârne pe primul, nici nevoie - din pricina adierii - de a doua. Și așa, o zi, și încă una, și a treia, până când, cu ultima rază de lumină, se iviră în fața lui zidurile albe și acoperișurile de paie ale Misiunii de pe râul Yari. Clopotele îi chemau pe indieni la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
trunchiuri sau de arbuști verzi. Și o căldură de cuptor. Căldură, la soare, și căldură, la umbră. Căldură, ziua, și căldură, noaptea. Căldură, în zorii zilei și chiar la căderea nopții, pentru că pe râul larg San Pedro nu bătea nici o adiere de vânt, iar soarele îi pedepsea apele, care îi restituiau înmulțit sclipirile. Acolo, nu domnea penumbra liniștită a desișurilor din pădure, ci de la suprafața apei râului se înălța, de pe la mijlocul dimineții, un abur dens, o umezeală sâcâitoare care te făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cumbia monotone și obsedante, cu vorbe porcoase și instrumentație ordinară. Începu să blesteme în gând momentul în care s-a lăsat vârât într-o încurcătură care îl împiedica să doarmă în coliba lui din lagună, prin care trecea mereu o adiere fără opreliști, invadată de aroma profundă a pământului virgin, tăcută noaptea, curată și liniștită. Făcu un „duș“ cu apă cafenie și caldă de râu, în mirosul acru de urină venind de sub ușa alăturată; își puse singurul pantalon care-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în jos și închise ușa fără zgomot. Traversară în grabă piața scăldată într-un soare nemilos ale cărui raze se reflectau pe pereții albi și căutară adăpost la umbră pe terasa hotelului. Berea era caldă și nu se simțea nici o adiere. Temperatura trecea de patruzeci și cinci de grade și - aproape deja de amiază - nici un suflet omenesc, nici un câine, nici măcar o pasăre nu se aventura pe străzile din Santa Marta. Când termină berea, misionarul arătă din cap spre balconul palatului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
aventureze la amiază prin acel infern. Când câinele dispăru după colț, avu impresia că lumea a murit, că timpul s-a oprit în loc, că Pământul a încetat să se mai rotească. Nu era nici un nor pe cer, nici o pală de adiere în frunze, nici un vultur-pleșuv care să zboare la distanță, nici o șopârlă care să alerge printre pietre. Râul curgea mai încet decât oricând, de parcă și apa ar fi fost afectată de căldură, iar sclipirea ei era atât de puternică, încât privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
albastru fără nici un nor. Acestui tunet îi urmă altul și un al treilea și apoi cinci sau șase într-o rapidă succesiune. Erau focuri de armă și veneau dinspre Nord-Est, de pe cursul mijlociu al râului Napuari, împinse de o blândă adiere ce nu dădea peste obstacole în imensitatea câmpiei. Dormi neliniștit și, odată cu răsăritul soarelui, porni la drum în căutarea lui Kano, hotărât să-i ceară să-l însoțească pentru a afla motivul împușcăturilor. De pe malul mlaștinii, îl surprinse activitatea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mușchiul acestui picioruș de broască conectat la o sursă electrică, țopăiala lui caraghioasă producîndu-vă brusc o bună dispoziție, o Îngăduință, un fel de iubire. Poate atunci, din acea depărtare, o mînă răsfoind o carte va trece prin părul meu ca adierea unei Îndelungi așteptări. De cîțiva ani Încoace ni se fac daruri. De la rude, de la prieteni, de la cunoștințele Îndepărtate, de peste mări și țări. Înainte, cînd eram tînără primeam rar cadouri, de Crăciun, de Paște și la ziua mea; fel de fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
erau uzi și întăriți de noroi. Pete lungi, maronii mi se întindeau pe brațe și pe față și pe cămașa udă leoarcă. Bocancii îmi erau plini de apă și lipăiau. — Bună, am spus. Mă întrebam dacă vindeți dictafoane. 17 O adiere invizibilă de vânt Stăteam pe marginea patului meu din hotelul Willows și despachetam un dictafon nou din cutia lui de plastic și polistiren. La începutul serii, lumina palidă a soarelui bătea spre portocaliu, umbrele zilei se alungeau și nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
încredere în tine. Ai față de om cinstit. Ce înseamnă asta? — Ești vulnerabil, confuz. Puțin pierdut și inutil, știi tu, îmi aruncă un zâmbet iute și viclean, și ceva se aprinse în mine, ceva îndepărtat, diferit, familiar, străin. O fantomă. O adiere invizibilă de vânt. Pe cât de repede veni, pe-atât de repede și plecă. Numai că, zise mai departe Scout, dacă nu primesc nici un avans, o să trebuiască să cumperi tu toate proviziile și toată mâncarea. Tot ce ne trebuie. — Bine, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
zmeură și două pahare de kirsch. Christiane Îl ascultase cu atenție; tăcerea ei avea ceva dureros. Trebuiau acum să revină la plăcerile simple. 16 PENTRU O ESTETICĂ A BUNĂVOINȚEI „De cum se arată aurora, fetele se duc să culeagă trandafiri. O adiere de neprihănire străbate văile, capitalele, ajută gândul poeților celor mai avântați, lasă să se coboare miruri pentru leagăne, cununi pentru tinerețe, credințe În nemurire pentru bătrâni.” (Lautréamont - Poésies II) Indivizii pe care Bruno Îi cunoscuse de-a lungul vieții sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lună Andrei-Dan Crăciun Este o frumoasă seară de vară, la mijloc de iulie. mă aflu cu părinții în vacanță la mare. Am decis să petrecem momentul răsăritului de luna plină pe dig, mângâiați de clipocitul domol al valurilor, dezmierdați de adierea vântului. Pe nisipul cald încă al plajei se plimbau liniștiți nenumărați turiști. Întunericul, precum o pelerină catifelată a nopții, cobora ușor peste noi toți. Încetul cu încetul, obiectele începeau să-și piardă conturul și atmosfera să capete un aer misterios
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
supusă acțiunii ruginii și a hârtoapelor dătătoare de bătăi În articulații, diferită totuși cumva de rudele sale teutone. De unde acele gropițe În obrajii carosați, de unde acea alungire imperceptibilă a grilei de radiator? Să fi trecut, În momentul concepției sale, o adiere prin matrițe? Dar mai ales, de unde acel misterios cal-putere pe care-l avea În plus față de gemenii săi de pe banda rulantă? Cartea tehnică nu lămurește acest mister. Cert e că - Împinși de acea inexplicabilă pornire de a-și dărui afectele
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
cugetul meu, ca să judece, a fost exact ce trebuia. Cine știe cît vifor de generații s-or fi hrănit cu brînză, cu ceapă și cu hrișcă. Îmi place primăvara să mă las cu coasta pe pămînt. Nici răveneala lutului, nici adierea vîntului nu-mi dă dureri de oase. Aud cucul și cîinii sau ronțăitul ierbii sub botul unui miel. Curată sănătate. Iarna bag în mine tochitură de porc cu vin care sfîrîie în ulcică. Dacă aș mînca banane ori ciuperci de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
fel și părinții, tot ce mai contează acum este soția care plânge în hohote. Sophie îngenunchează și își etalează rochia de tul, ca pe o coadă de păun. Materialul face un zgomot ușor, ca de rumeguș care arde. La fiecare adiere se înfoiază puțin pentru că o suprafață destul de mare e lăsată la discreția vântului, lucru pe care, în mod obișnuit, Sophie nu l‑ar face niciodată. Când materialul se ridică, Sophiei i se văd picioarele subțiri îmbrăcate în ciorapi foarte fini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]