3,016 matches
-
își bată joc! Judecătorul: - Cine-i poate ajuta? Copiii: - Noi! Noi! 3. Mesaj către oameni mari Dragi oameni mari, G. Ioniță Ghiocelul: Sunt un vlăstar micuț, Ce ieri Am poposit în VIAȚĂ Cu mult curaj Și multă speranță. Ursitoarele: Blânde adieri Te vor mângâia! Ploi de miresme Te vor îmbăta! Susurul izvoarelor Te va încânta! Cântecul păsărilor Te va bucura! Ghiocelul: Dar trupul mi-e firav, Iar vântul mă-ndoaie O ploaie acidă, rea Și multe gunoaie m-au podidit. E
Caleidoscop by Gabriela Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Science/91784_a_93491]
-
ascunsă în substratul lumii și al inimilor. Dumnezeu acceptă, în societățile noastre, o discreție pe care nu a avut-o niciodată. Se oferă cunoașterii și apropierii mai degrabă prin urmele lui, prin numele lui negative, prin Tăcerea sa ori prin adierea subtilă a Duhului. Pentru H.-R. Patapievici, modernitatea poate fi folosită ca tehnică spirituală în măsura în care, fiind o epocă a de-substanțializării, această tendință e preluată pentru a explora miresmele mobilizatoare ale divinului, mai degrabă decît formele în care el poate
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
și patrie. Elevii trebuie să înțeleagă că patria înseamnă „locul unde ne-am născut noi, bunii și străbunii noștri, unde am crescut și ne-am petrecut anii fragezi și frumoși ai copilăriei, unde am cunoscut freamătul codrilor și glasurile apelor, adierea vântului și cântecul ploii...,tot ce se află între hotarele sfinte ale pământului românesc, înseamnă ținuturile bogate și de farmec pline din înaltul Carpaților până pe țărmul Mării Negre, din codrii și pășunile Maramureșului și Bucovinei până în lunca fertilă a bătrânului Danubiu
Tradițional şi modern în predarea noțiunilor geografice la ciclul primar în viziunea Reformei învățământului românesc by GABRIELA VÂLCU () [Corola-publishinghouse/Science/91688_a_93224]
-
involuție ajunsese până la stadiul de devoratoare de carne crudă. Devora (nu se știe prin ce dexterități de vânător orb) găinile și iepurii din curte. Grupul îi împarte puțin din puținul de mâncare ce-i mai rămăsese iar bătrâna simte mica adiere a umanității și, după ce grupul se va fi dus, regretul că nu-l urmează deși ea însăși îl alungase sub pretextul că e prea puțină hrană și pentru ea. La a doua revenire a acestuia,(fata cu ochelari negri era
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
din "vremea uitată" sau cu o sintagmă frecvent folosită de Eliade, din illo tempore și reintră în Istorie. Interpretarea acestei ieșiri a lui Făt-Frumos a fost fie că în "lumea ființei, unde toate sunt bine cumpănite și rânduite, o singură adiere schimbată, o singură undă mai mult în apa lacului, sunt de ajuns (ca acum un singur iepure) spre a răsturna toată buna așezare"815, fie că prințul trăiește amnezic în "fieful oazei monadice și saturate de plictiseală", și de fapt
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
e chemat să înainteze nu pe pârtia sticloasă ori pe calea însorită, ci "pe cărăruia de humă lunecoasă", pe poteca îngustă, anevoioasă ("mult istovit pe cale") a unui acces treptat. La acest nivel, lucrarea originarului se vădește difuz, "în șoptirea născândei adieri" a unei chemări nevăzute; fără să se ofere cu totul vederii, ea e abia un fior ce însuflețește lucrurile, deschide ființei un orizont nebănuit, topește orice făptură "în marea nuntă a firii": "Curând în miezul luncii, un neștiut fior/ Simții
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
absență pură, redusă la esență, adică la sufletul singur ce se arată în locul fenomenelor care nu mai au nimic de arătat: "Sus întâlnim păsări lâncede ca niște valuri/ Liniștite. Suflet numai. Atât mai suntem. Și ce bine/ Ne simțim. O adiere calmă ne duce pe alte maluri/ Din plante întâlnim numai aroma. Numai zumzetul suav din albine". Sufletul nu reduce ființa la ceea ce ea nu este în mod plenar; dimpotrivă, îi potențializează - și-i potențează - ființarea prin reducție, o arată în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pildă niște păsări neclintite care lunecă în lumina neînțeleasă a nezborului, spre in-formul la care aspiră? Aspiră așa cum expiră, căci stă în natura imaginii să se mlădieze pe trunchiul aceastei duble mișcări, să stea în lumina care o absoarbe, în adierea unei respirații nespuse: "în tine însuți reîntors/ la vechile deprinderi/ potrivită e fruntea pe greul pământului/ vertebrele înfășurate strâns/ și orice naștere de-acum se va petrece/ pe-un izvor tăinuit de fântână curată/ vântul venit de departe cum bate
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
transcendență de miezul în care ea face implozie; dar regresia e spre esență, întru lumină, o adâncire în nemanifestarea translucidă a vieții care se descoperă, după modelul florii ce se prevede în grăuntele viu, în sămânța posibilului pur, neatins de adierea existenței, nesorbit de zarea în care ființa și timpul se spun. Prag absolut al de-fenomenalizării, al unei manifestări abrogate, interzise în esența lucrurilor ce se de-zic, se între-văd iluminativ, așa cum "un prunc se-ntoarce în sărut/ în moartea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Golul transparent (Friedrich Michael) Dispariția - cum am remarcat și în alte cazuri - nu e opusul apariției, căci ceea ce iese din vedere arată o nouă configurație a posibilului, pierde puterea vizibilă a cuvântului și totuși mai are ceva de spus. Poemul Adiere de vânt de Friedrich Michael 83 pune în scenă o astfel de posibilitate a manifestării absenței, elocventă abia în retragere: În vasul gol/ îndelungata tânguire/ a lipsei aromelor/ de flori campestre/ ce l-au umplut altădată/ se face simțită/ prin
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
15 Prima oară (E), p. 106. 16 Alb, veșmântul (PD), p. 252. "A te goli de lume. A te despuia de domnia imaginară asupra lumii" (Simone Weil, op. cit., p. 49). 17 Balada splendorii (E); Athanatos (E), pp. 120, 158. În "adiere de vânt lin și acolo va fi Domnul" (3 Regi 19, 12). 18 Despre poezie (E), p. 146. 19 "Trupul unui om curge" (Platon, Phaidon, 87 d). 20 Rug (PD), p. 259. 21 Vicleim (PD), p. 291. 22 Trupul (PD
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
timpul orbiți de incendiul lumilor de la capătul vremii", " Prin boaba de strugure a clipei de față să poți întrevedea/ Purpura incendiului ce va mistui lumile" (Aproapele meu, Heraclit, vol. A cincea esență, în op. cit., pp. 93, 97). 59 Scăzut "până la adiere" (Reculegeri, vol. Reculegeri, 1981, în op. cit., p. 41), "pustiit, devastat de ceea ce a întrezărit" (Starea de plâns, 2, vol. Atotsfârșitul, în op. cit., p. 196), sufletul ajunge pe "pragul de jos al prăpastiei ce trebuie atins" (Privire asupra haosului, vol. Kaspar
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
jejuno- (cf. lat. ieiunum(intestina) "intestin"/ ieiunus, a, um adj. "flămând, sărac"); K kilo- "o mie" "de o mie de ori" (cf. gr. χιλί-, χίλιοι, αι, -α adj. num. "o mie"); -kimie "undă" (cf. gr. kyma, κϋμα, -ατος s.n. "undă, adiere"); L labi(o)- "buză" (cf. lat. labium, labrum,-i s.n. "buză"): ro. labii, s.f. pl. (fr. lèvres, s.f. pl./ NA: labium); labirint(o)- "labirint" (cf. gr. λαβύρινθος, -ου s.m. "labirint"; lat. labyrinthus,-i s.m.): ro. labirint, s.n. (cf. fr. labyrinthe
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
un fotoliu lipit de vreun perete? Își apasă brațul dezgolit pe mâneca hainei lui întunecate. Piciorul îmbrăcat în mătase ajurată freamătă nerăbdător pe perina de stofă roasă. La fiecare mișcare a evantaiului împodobit cu pene lungi și moi, bărbatul simte adierea dulce a parfumului răspândit de ea, de umerii delicați, de rochia foșnitoare, de părul ei în care licăresc nestemate. Ea îi vorbește, în atmosfera intimă a acestui colț de salon, pe un ton discret. Ce-i șoptește oare? Și ce
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
s-a așezat pe pat și acolo am lăsat-o, cu gândurile sale, iar eu am și dat fuga în grădină să constat ce s a mai petrecut în lipsa noastră. Majoritatea fructelor din pomi erau căzute pe jos, fie din cauza adierii vântului, fie din motivul că era secetă. Mă uit în grajd - vaca nu, vițelul nici el, în coteț porcul lipsea, în coteneața păsărilor doar cele trei găin i dădeau să iasă în ogradă, ca să se hrănească. m-am îndreptat spre
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
Pornim tăcuți spre autocar, strecurîndu-ne pe lîngă șirul de oameni ce așteaptă în stația de taxiuri. Cu umbrela deschisă, o siluetă binecunoscută ocrotește cosița de-ntuneric a fetei. Și prin mireasma învăluitoare a florilor de iasomie se strecoară spre noi adieri depărtate de stepă, legendă și herghelie. UN DRUM ÎN DEȘERT Un drum în deșert este singurul lucru pentru care merită să trăiești. Mergi călare, mergi pe jos, mergi oricum, legănat prin nisip, nisipul e mereu același, mereu la fel... Miron
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
tulburi. Nordul Europei este din nou în flăcări. Așteptăm și înțelegem că va veni și peste noi pârjolul, totuși omul, atâta timp cât nu este atins direct de nenorocirile semenilor, rămâne un animal fără grijă, petrecăreț. La noi, încep să se simtă adierile uraganului ce bântuia în Nord. În viața politică a țării o agitație neobișnuită. Mă abțin a face descrieri, dar cuvântul și violența în moravuri încep să-și arate colții. Liberali. țărăniști etc., toți se întreceau în a face rău țării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
cu iarba deasa unduind mătăsoasa în bătaia vîntului. Soarele arde puternic, trimițându-și săgețile sale ascuțite printre cămășile zdrențuroase ale cosașilor care trag brazda lata prin fâneața ce începe să deie în copt. Niciun nor rătăcit pe cerul senin, nicio adiere de vânt, doar fâsâitul tăios al coaselor care aliniază brazdele una cate una precum undele unui parau de munte. - Ghio, băi Gheo, băi!... Unde e teaca și custura? întreabă un cosaș mai bătrân, căruia îi șiruia transpirația grăbita pe obrajii
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
compania mea, a Adinei și a lui Ați, Într-o zi extraordinară În care să mai Împlinim o dată 16 ani? De ce Malin? Pleci, salve! Ba nu, de ce nu te putem opri? Dar tu ai rămas. Te simt că pe o adiere primăvăratica. Te văd pe canapea stând jenat la făcut fotografii, dansând În fața oglinzii din camera mea; cu un pahar cu bere În sufragerie, pe balcon, În hol, În ușă de la intrare. Într-o zi mi-ai spus ,,Cezara, ce-ai
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
mai adaug ceva: la Deleni a funcționat cu o superbie de neuitat, cenaclul artelor „Nicolae Labiș” cu expoziții de artă plastică și o revistă „Floare albastră” unde apăreau că o minune cuvintele, dintr-o altă viață, delicate, inocențe, dintr-o adiere unde amintirile păstrează viața că o primăvară. urtătoare și formatoare a opiniei publice, presa a fost mereu alături de Alexandru Gh. Tăcu și familia sa, desi dincolo de actul dezvăluirilor n-a putut Înainta prea mult În a-i ajuta. La 4
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
fiind pusă sub semnul întrebării. În acest context, un gând rămâne constant pentru orice ființă rațională ce trăiește pe acest pământ: pregătirea în spiritul ocrotirii naturii, începând de la vârsta fragedă a copilăriei. Natura îți oferă pretutindeni frumuseți și candoare-cântecul păsărilor, adierea vântului, susurul apelor, culorile vii și parfumul florilor - care este la îndemâna copiilor din școală, iar noi învățătoarele trebuie să-i învățăm să o vadă cu ochii simțului și ai rațiunii, să o înțeleagă și să o prețuiască. Educația ecologică a
Coronița prieteniei by Inst Bera Mihaela, Şcoala Generală Nr. 9 Hunedoara () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91748_a_93016]
-
nepotrivită pentru el, o dată ce are o fire sinceră, lipsită de duplicitate, dispusă să creadă cu adevărat în moartea lui Agamemnon (I, p. 362). Suveranul consideră că prin fapta lui a înviorat reprezentația teatrală, că i-a adus ce-i lipsea, adierea vie și răcoroasă a hazardului (I, p. 362), în măsură să anihileze un joc static și lipsit de suplețe (I, p. 363). După el, teatrul trebuie să moară fiindcă implică prea mulți morți și prea puțin adevăr, iar repertoriul e
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și totuși ea nu este mecanică. Dar eu contest că ar fi o artă; după cum nu este nici știință. La arte și științe ajungi prin gândire, la poezie nu, căci ea este inspirație; fiind concepută în suflet din clipa primei adieri. N-ar trebui numită nici artă, nici știință, ci geniu.” J. W. Goethe 194. „Anumite cărți par a fi scrise nu pentru a învăța din ele, ci ca să se știe că autorul a știut ceva.” J. W. Goethe 195. „O
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
Ne rătăcim și cântăm vechea cărare, pe care adesea nu o mai găsim în noi. Sau nu-i mai aflăm înțelesul. Iar când se pare că am intrat în pustiu, nentâmpină gândul unui nou început.” Miu Florea 667. „Cărțile sunt adieri ale unor lumi de departe, care urcă în noi, sau care există în noi. Ne sfiim să le știm atunci când nu ne este sete. Dar glasurile lor răsună înăuntrul nostru și e în firea lucrurilor să le auzim.” Miu Florea
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
adânc în fața publicului, înainte de a trimite, poznașă, bezele spre toate cele patru colțuri ale sălii. Mărunții responsabili sunt în delir. În sfârșit, dispare pe ușa bucătăriei ca să mănânce și ea, iar sala se liniștește. Viorelele, înviorate de căldură, exală o adiere înmiresmată care își ia zborul, sfioasă și nevinovată, prin aerul greu. Cu ochii mijiți, își apropie nasul să culeagă aroma parfumată a vestitorilor primăverii, dar un miros pătrunzător îi invadează brutal nările: "Pentru cine e varza cu carne?" Ah, proza
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]