67,464 matches
-
viața mea... Numai dacă pumnalul nu ședea cum trebuie Îți și făcea observație... „Da’ aista di ci șădi așă Într-o rânî?” Și bine făcea, fiindcă atunci, În toiul misiunii, mâna mergea automat spre locul unde trebuia să se afle arma de care aveai nevoie. Chiar și o sfoară cu care să-l legi pe un eventual prizonier trebuia să fie la locul ei... Gândul Îți era la misiunea În sine, iar gesturile erau automate... Și nu știu cum s-a Întâmplat, dar
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ne vei povesti mai departe cum s-a sfârșit această acțiune - a intervenit pentru prima oară Gruia. ― De dragul tău și al tuturor celor de față, am să pășesc mai departe... Și, cum spuneam, ne-am făcut cu optsprezece grenade defensive. Armă puternică, când știi s-o Întrebuințezi. Întrebarea care se punea era modul cum să le folosim și când? Toader a venit cu ideea: „Să așteptăm vreun nou transport. După zgomotul motoarelor, ne dăm seama ce fel de mașini sunt. Înainte
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
o încercare de asasinare a lui Gheorghiu-Dej, care s-ar fi petrecut nu cu multă vreme în urmă, pe undeva prin zona pădurii Băneasa. Liderul comunist se ducea la aeroport și de undeva, de pe marginea șoselei, se deschisese foc de arme automate. Se trăsese asupra mașinii din fruntea coloanei oficiale, dar Gheorghiu-Dej, prevăzător, se afla în a treia sau în a patra mașină a coloanei și scăpase teafăr și nevătămat. Totul era strict autentic, ținu să-l asigure Ticu. Îi spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
găsise. Nici măcar niște smocuri de păr, niște ciolane roase de fiare sau ceva asemănător. Lipseau, de asemenea, în mod inexplicabil, unele lucruri pe care vântul care bătuse în timpul nopții nu le-ar fi putut lua de acolo. Era vorba de armele militarilor sovietici. Asta era foarte ciudat și năștea tot felul de întrebări. Ce căutaseră, de pildă, rușii tocmai în acele locuri, aflate departe de unitatea lor, și de ce nu se putuseră apăra, folosind kalașnikovurile lor renumite?... Și unde le dispăruseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
militarilor sovietici. Asta era foarte ciudat și năștea tot felul de întrebări. Ce căutaseră, de pildă, rușii tocmai în acele locuri, aflate departe de unitatea lor, și de ce nu se putuseră apăra, folosind kalașnikovurile lor renumite?... Și unde le dispăruseră armele și toată muniția pe care o avuseseră asupra lor?... Să fi fost beți și să fi rătăcit drumul?... Și, fiind atât de beți, să nu mai fi fost în stare să facă față lupilor care îi atacaseră pe neașteptate?... Întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
avea decât să-și amintească de faptul că avea un socru fost moșier ("De unde fost moșier?!" sărise el indignat. "Tata socrul n-a avut decât zece hectare de pământ, pe care le-a donat statului!"), că în timpul războiului luptase "cu arma-n mână" contra Uniunii Sovietice (aici Sever îi atrăsese atenția politrucului din sindicat că nu el decisese intrarea României în acel război). Până la urmă, se lămurise că, de fapt, toată istoria cu așa-zisa restructurare nu fusese decât o manevră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mai demult, pe când trăia Elvira: dacă nu cumva răposata avusese totuși dreptate să-l suspecteze că ar fi fost înclinat să-si calce pe conștiință și să se dezică de lucrurile în care crezuse o viață, pentru a dezerta, cu arme și bagaje, în tabăra celor slujeau regimul? Ce-i drept, și în trecut i se mai ceruse să colaboreze, dar el redusese precaut această colaborare la o simplă activitate funcționărească în serviciul cooperației, o activitate de tehnician, fără coloratură politică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
tocmai comentau ultimele vești despre evenimentele din Ungaria, ca și ieșirea la rampă a lui Hrușciov, care declarase solemn în fața lumii că ce se intâmpla la Budapesta era exclusiv problema ungurilor și că armata sovietică avea să rămână cuminte, cu arma la picior, fără să intervină. Pe hol se foiau și niște inși care nu prea arătau a studenți, dar nimeni nu părea să se sinchisească de ei. În ce-i privea, intrușii se mulțumeau să tragă bine cu ochiul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
aceea au început să curgă, pe șoseaua care trece nu departe de gospodăria lor, coloane de soldați. Treceau cântând "infanteriștii" cum li se spunea soldaților care mărșăluiau : "As'noapte la Prut Războiu-a-nceput Românii trec dincolo iară Să ia înapoi, prin arme și scut Pământul furat în astă vară..." Mărșăluia și el desculț pe cărarea ce dubla drumul. Mărșăluia și saluta soldații veseli, cu flori la baionetă și care se opreau să bea apă din ulcioarele întinse de femei. Cântecul era frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
lui Eminescu a cărui tinerețe a fost atât de legată de aceste locuri, de Cernăuți. Am reținut bine numele de Ovidiu Vuia, neurologul de la Iași. Tot Ovidiu era și numele prietenului pe care tatăl tău și l-a făcut sub arme și în prizonierat, Ovidiu Frunză, a cărui soție Ana se trăgea din neamul nostru, din familia Racoce. Dora nu poate accepta că atâtea coincidențe sunt firești, este mai dispusă să creadă că filele vieților noastre sunt rânduite de mâna Providenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
oricum nimeni din sat nu le cumpără. Pe drum, căci ne-a condus chiar el cu atelajul lui o teleagă la care era înhămat un căluț costeliv ne-a spus că trebuie să ne gândim să facem rost de o armă, că se pot întâmpla atâtea. Adevărat că era interzis deținuților, spunea el, dar iarna trebuia să ne apărăm și de lupi, în plus de alte primejdii. Când am ajuns în vâlceaua noastră, aproape să nu recunoaștem locul. O săpătură adâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ceai și o căpățână de zahăr ale căror gusturi le uitasem. Ulitia i-a mai dat ultimele bancnote destinate primului an al detenției și Axel a promis să ne aducă noi provizii pentru Crăciun. Ne-a mai spus că despre armă nu putea fi vorba, se interesase la "Comandatur" și era cu mult prea riscant dacă se găsea asupra unui deținut. Ne-a lăsat în schimb un cuțit lung "de apărare", cum zicea el. Ulitia a tors lână din care Olga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
a încărca într-un sac tot ce era pe modesta noastră masa de Crăciun și să iasă în mare grabă din bordei, târând după ei cel de al doilea evadat, bărbatul pirpiriu, cu mâinile legate la spate. Atârnată de baioneta armei unui militar, era traista cu banii rezervați de Ulitia pentru încă șase ani de detenție. A doua zi am scurmat în pământul înghețat de sub mestecenii de pe colina noastră o singură groapă largă și am împletit din crengi două cruci pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
a plecat "în recunoaștere", spunându-i fetei să o aștepte căci după ce se va asigura că totul este în regulă, va veni să o ia și pe ea. Nu a mai venit niciodată... De afară s-au auzit focuri de armă. Peste puțin timp, au scos-o pe Alindora din beci și au împins-o în mașina militară, aceeași cu care plecase cu câteva zile de acasă împreună cu maică-sa și cu "femeia de încredere". Fetei i s-a părut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Dintre aceștia, câțiva mi-au urmat profesia în specialitate, alții au ajuns profesori în specialități înrudite, cu limba română secundar, 100 au devenit preoți, dar cei mai numeroși au îmbrățișat cariera de tehnician, de inginer, economist, informatician, de oameni ai armelor și apărători ai legii. Mulți dintre ei au urcat pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei profesionale, unii cu masterate și câțiva cu doctorate susținute în mod lăudabil. Cinci dintre învățăceii mei s-au dedicat literelor românești fiind cunoscuți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
veșnic și pentru prima oară. Nimic mai sfânt sau mai puternic, mai durabil. Trăiau pentru singura oară și pentru veșnicie. Un fulger izbi săbiile, o mișcare explozivă, Doru o apucă de mijloc, singura cale de a se apăra, ea scăpă arma și căzură pe pat. Zborul nu se opri, lupta nici atât. Se opriră numai ei, privindu-se în ochi. Ce se întâmplase? Dor, dorule, dor! O sărută. Aia era suprema răsplată. Nu știuse cât ținuse, Amanda puse capăt. Sări direct la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
spune: Înțeleg. Cât timp vrei tu. Însă să nu uiți că te iubesc. · Sunt clipe când totul e urât. Numai protecția blândă, neimpusă a cuiva poate face ca timpul ce se scurge să ducă cu el durerea. Îl amenințam cu arma, însă nu trăsei, așa că mi-o luă din mână. Și mă plesni pentru cum putea să se termine rău totul. Acum stă lângă mine și facem o înțelegere. Cât îmi place să zâmbesc! Și acum îmi zâmbesc mie, oglindindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
din plastic sau al fulgilor de la fundul gâștelor din pernă (râd amândoi), pe când eu mă delectez cu parfumul plăcut al ei, al bradului. Văzând că se încăpățânează schimbându-și poziția, Matei își pierde răbdarea și o gâdilă, aceasta fiind singura armă cu care putea să lupte împotriva ei. Se scutură toată râzând în hohote, nesuportând gâdilatul, își ridică din pernă fața roșie și transpirată, se agață cu mâinile de gâtul lui Matei îmbrățișându-se și sărutându-se îndelung. Mai un pic
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
spiritul ordinii creștine catolice, până la vârsta de optsprezece ani. Fiul pare să-i calce pe urme, însă vine pe neașteptate momentul fatal al „conștiinței de sine”, prezent, după cum am văzut, și-n celelalte proze. Personalitatea lui Șerban se apăra cu arma ironiei în fața mediocrității și a agresivității celor din jur, dovedindu-se maturizat prea de timpuriu. Pare că se insinuează un „complex bacovian” în prozele lui Rareș Tiron, în sensul tratat de mine în cartea despre George Bacovia: într o vreme
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Torpilă, îi dă pe datorie. Apoi, vine amenințarea cu moartea, printr-un bilet, în caz că nu-și achită datoriile. Biletul cade în mâna mamei. Efectele sunt devastatoare. Mamă și fiu își țin discursuri, unul mai dur decât celălalt. Șerban apelează la arma logicii, argumentându-i că drumul ales a fost propriul ei exemplu de a trăi rațional: „Dar, prin felul acesta de abordare a lucrurilor, nam făcut decât să ți urmez îndeaproape exemplul. Cum? Păi, nu tu îmi tot spuneai că sănătatea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
prisosul de amărăciune și de deziluzii, care ar fi în stare să spintece și pe cel mai solid și mai de nespintecat suflet existent. Dar, ușor-ușor, începi să cedezi, căci lupta-i grea, iar tu nu posezi niciun fel de armă. Să intri dezarmat într-un război este ca și cum ai începe să pășești indiferent prin curtea morții. De aici fiind, începi treptat să te usuci pe picioare și curând devii doar o umbră infidelă a ceea ce ai fost odată. A te
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Eram în stare. Și totuși, m-am gândit apoi să adopt repede tactica imperturbabilă a tăcerii. Tot astfel - nu-i așa? -, îi și răspundeam, căci vorba unui frumos principiu de drept: A tăcea înseamnă a consimți. Tăcerea întotdeauna este o armă tăioasă, foarte disprețuitoare. De aceea, am și folosit-o eu atunci, răspunzându-i în treacăt cu un „da” lapidar numai. Dar uite că n-am apucat să-mi flexez genunchiul pentru următorul pas, căci dânsul m-a interpelat din nou
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
afecta nicio răutate venită din afară; nu se simțea defăimat și nici calomniat, de aceea, de altfel, ajungea rareori să fie ranchiunos. Totuși, când se întâmpla s-ajungă în situații delicate, el știa lesne să se apere, iar singura lui armă, atât de apărare, cât și de atac, era doar ironia. Într-adevăr, nu-i lipsea deloc simțul ironiei. În exprimare, până la nebunie iubea să se slujească de ironii, iar asta o făcea cu așa de mare plăcere și pentru faptul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
descrierile dantești din Cântul al XIII-lea al Infernului, în care sinucigașii sunt sfâșiați de câini în pădurea crescută din propriile lor umbre trupești). Aceasta nu-i va împiedica însă pe spanioli ca, o dată cu descoperirea Lumii Noi, să folosească tot arma morții voluntare pentru a combate, în expresia lui A. Alvarez, "epidemia de sinucideri" din rândul populațiilor autohtone din Indiile Occidentale. Astfel, în Haiti, mii de bărbați și de femei alegeau să se arunce de pe stânci în ocean, mai degrabă decât
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
să răsune colnicele prin vocea lor ascuțită, dar plină de dulceață; ciocârliile se înălțau în aer (țineți-vă bine: intră în scenă artileria grea, n. m.) întocmai ca niște mici bombe (uf, bine măcar că ne menținem în sfera gingașă a armelor de calibru redus, n. m.), apoi se opreau în loc și, bătând din aripi, umpleau aerul de melodioasele lor cântări". Credeți că minunata descriere se încheie aici? Nicidecum. N-a uitat oare naratorul să ne înfățișeze și destinul ambiguu al unor
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]