11,781 matches
-
Amy, nu există femeie mai bună ca ea pe lumea asta. Întrucât aceste confidențe îmi erau făcute fără să le solicit, nu vedeam nici un păcat în a pune și eu câteva întrebări. Adică vreți să spuneți că ea n-a bănuit nimic? — Nimic. Au petrecut luna august împreună cu copiii în comitatul Norfolk. Era același dintotdeauna. Ne-am dus și noi vreo două-trei zile acolo, eu cu nevastă-mea, și am jucat golf cu el. S-a întors la Londra în septembrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Am văzut și eu scrisoarea. Nu avea decât maximum zece rânduri. — Bine, dar asta-i extraordinar! A trebuit să traversăm strada și circulația ne-a împiedicat să mai vorbim. Ceea ce-mi spusese colonelul MacAndrew părea prea neverosimil și am bănuit că, din motive știute numai de ea, dna Strickland îi ascunsese o parte din adevăr. Era limpede că după șaptesprezece ani de căsnicie un bărbat nu-și părăsește nevasta fără ca anumite circumstanțe să fi stârnit în mintea ei bănuiala că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lucruri nesăbuite, îmi zise ea cu acreală. Eu nu neg că poate Amy a greșit acordându-i un credit prea mare soțului. Dacă n-ar fi fost atât de preocupată de propriile ei treburi, ar fi fost imposibil să nu bănuiască că se întâmplă ceva. Eu nu cred că Alec al meu ar putea să aibă vreun gărgăune în cap vreme de un an sau mai bine fără să intru eu la bănuială. Colonelul privea în gol și mă întrebam dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
obrazul drept are un neg imens cu mult păr. Strickland era bine dispus și când își făcu apariția Dirk Stroeve și se așeză la masa noastră îl atacă iarăși, zeflemându-l feroce. Manifesta o iscusință pe care nu i-aș fi bănuit-o niciodată în a descoperi punctele cele mai sensibile ale nefericitului olandez. Strickland nu folosea pumnalul sarcasmului, ci bâta invectivei. Atacul fu atât de nemotivat, încât, luat pe neașteptate, Stroeve rămase lipsit total de apărare. Te ducea cu gândul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
în singurătate. Îi atribuia acestuia propriile lui emoții și nu putea suporta ca într-o zi destinată înțelegerii și îngăduinței între oameni, pictorul singuratic să fie lăsat pradă propriei sale melancolii. Stroeve făcuse un pom de Crăciun în atelier și bănuiam că o să găsim și eu, și Strickland mici cadouri absurde atârnând de ramurile impodobite festiv. Dar Stroeve se jena să-l revadă pe Strickland. I se părea puțin umilitor să-i ierte atât de ușor niște insulte de o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ești mai scumpă decât orice altă ființă de pe lume. Nimeni n-o să vină aici fără consimțământul tău deplin. Ea închise o clipă ochii și mi s-a părut că e gata să leșine. Mă cam scotea din sărite. N-o bănuisem că e atât de nevricoasă. Apoi am auzit din nou glasul lui Stroeve. Parcă a sfâșiat într-un mod ciudat tăcerea. — N-ai fost odată într-o nenorocire amarnică și ți s-a întins o mână de ajutor? Doar știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fără menajamente. Renunțând total la munca lui, Stroeve îl îngrijea pe Strickland cu tandrețe și duioșie. Se pricepea admirabil să-l facă să se simtă cât mai bine și folosea o viclenie iscusită de care nici nu l-aș fi bănuit măcar a fi în stare pentru a-l face pe Strickland să ia doctoriile prescrise. Nimic nu părea să fie un efort prea mare pentru el. Cu toate că mijloacele materiale ajungeau pentru nevoile lui și ale soției, cu siguranță că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
majoritatea bărbaților sunt altfel alcătuiți și nu pot face ce ai făcut tu. Dar în timp ce vorbeam cu Stroeve mă tot minunam de întorsătura aceasta bruscă pe care o luase toată povestea. Nu-mi puteam închipui ca el să nu fi bănuit nimic până atunci. Mi-am amintit de privirea ciudată pe care am surprins-o în ochii lui Blanche Stroeve. Poate explicația era că ea devenea vag conștientă de un simțământ din inima ei care o mira și o alarma. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
văzut că acum regreta din inimă că nu și-a ținut gura. Prefera chinurile geloziei celor ale despărțirii. — Am vrut să-l omor și am izbutit doar să mă fac de râs. Tăcu multă vreme, iar apoi rosti gândul care bănuiam că-l frământă: Dacă aș fi avut măcar răbdare să aștept, poate că ar fi plecat. Nu trebuia să mă grăbesc. Ah, biata copilă, la ce am împins-o! Am dat din umeri, dar n-am zis nimic. Nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Este o emoție care vine din satisfacția unei vieți sigure, mândria proprietății, plăcerea de a fi dorită, mulțumirea căminului și doar datorită unui orgoliu benign femeile îi acordă o valoare spirituală. Este o emoție total lipsită de apărare în fața pasiunii. Bănuiam eu că antipatia violentă a lui Blanche Stroeve față de Strickland avea în ea din capul locului un vag element de atracție sexuală. Dar cine sunt eu să încerc să descâlcesc meandrele misterioase ale vieții sexuale? Poate că pasiunea lui Stroeve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
în schimb îl ura pe Strickland pentru că simțea în el puterea de a-i da ceea ce avea ea nevoie. Cred că era pe deplin sinceră când se luptase împotriva dorinței soțului ei de a-l aduce pe străin în atelier. Bănuiesc că era speriată de el deși nu știa exact de ce. Și-mi amintesc cum prevăzuse dezastrul. Probabil că într-un chip destul de curios oroarea pe care o simțea față de el era un transfer al ororii față de ea însăși, pentru că Strickland
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
inutil să încerc să-i analizez emoțiile. XXXI A doua zi, cu toate că am insistat să mai rămână la mine, Stroeve m-a părăsit. M-am oferit să-i aduc eu lucrurile de la atelier, dar el a insistat să meargă personal. Bănuiesc că spera că ei n-au avut grijă să i le strângă astfel încât să aibă prilejul de a-și revedea nevasta și poate de a o convinge să se întoarcă la el. Însă și-a găsit boccelele așteptându-l în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
garnisite pentru ceea ce nu putea să nu vadă și ea că este un risc extrem. Asta dovedea că are o poftă de aventură și e pregătită pentru a o duce de pe o zi pe alta, lucruri pe care nu le bănuiai văzând atenția cu care își îngrijea casa și dragostea ei pentru gospodăria chibzuită. Trebuie să fi fost o femeie cu un caracter complicat și era ceva dramatic în contrastul dintre această situație și înfățișarea ei atât de cumsecade. Întâlnirea mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
șansă să mi se adreseze. — Vezi peretele ăla din fața ta? l-am întrebat arătându-i-l cu degetul. — Da. — În cazul ăsta credeam că poți să vezi tot atât de bine și că n-am chef de tovărășia ta. — Mărturisesc că am bănuit acest lucru. N-am putut să-mi stăpânesc un chicot, de râs. E unul din defectele mele că nu pot antipatiza total o persoană care mă face să râd. Dar mi-am revenit cu un efort: — Te consider detestabil. Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nici nu cunosc pe altcineva care să-l fi văzut. A păstrat pentru el secretul luptelor sale. Dacă în singurătatea atelierului se lua la trântă disperată cu îngerul lui Dumnezeu, niciodată nu a îngăduit vreunui suflet de om să-i bănuiască aceste chinuri. Când ajung la legătura lui cu Blanche Stroeve sunt absolut exasperat de fragmentarea cumplită a faptelor care îmi stau la dispoziție. Pentru a da oarecare coerență povestirii mele aș descrie desfășurarea și progresul idilei lor tragice, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cei a căror operă avea o oarecare analogie cu a lui - de pildă, despre Cezanne sau despre Van Gogh; și am mari îndoieli că le-a văzut vreodată tablourile. Nu-l interesau prea mult impresioniștii. Îl impresiona tehnica lor, dar bănuiesc că atitudinea lor i se părea banală. Când Stroeve a ținut un discurs interminabil despre măreția lui Monet, Strickland a zis: „Îl prefer pe Winterhalter“, dar presupun că a spus-o doar ca să-l enerveze. Și a reușit. Sunt dezamăgit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și temut să i-l arăt domnului care-mi vorbise despre el. Ei bine, îți închipui cât de mirat am fost când mi-a zis că e o capodoperă și mi-a oferit treizeci de mii de franci pe el. Bănuiesc că aș fi putut să scot și mai mult dar, sincer să-ți spun, am fost așa de surprins că mi-am pierdut de tot capul. Am acceptat oferta înainte să-mi pot aduna mințile.“ Apoi Monsieur Cohen zise un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de a ieși cât de cât de pe făgașul obișnuit. Dar Abraham s-a dat la o parte și am primit eu slujba. Asta a fost șansa mea în viață. — Presupun că ai dreptate. — A fost o simplă chestiune de noroc. Bănuiesc că Abraham ăla avea o trăsnaie a lui. Bietul de el s-a dus complet de râpă. Are o slujbă de doi bani la Serviciul medical din Alexandria - un fel de oficiant sanitar sau ceva în genul ăsta. Mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
femei despuiate care își alăpta copilul în timp ce lângă ea îngenunchea o fetiță arătându-i sugarului indiferent o floare. Stând într-o poziție dominantă deasupra lor era o babă zbârcită și ciolănoasă. Aceasta era Sfânta Familie în versiunea lui Strickland. Am bănuit că pentru figurile din fundal îi pozaseră băștinașii din gospodăria lui de lângă Taravao, iar femeia cu pruncul era Ata cu primul lui fiu. Mă întrebam dacă dna Strickland are habar de realitatea acestei situații. Conversația merse înainte și eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
văzut adesea cufundat În desenele lui, În scurtul răstimp cât am fost găzduiți Împreună. - Nu era decorator. Și nu așa Îl chema. Victima e Guido Bigarelli, cel mai mare dintre sculptorii vremii noastre. Francezul Întâmpină dezvăluirea impasibil. - Dumneata nu ai bănuit nimic? Îl zori poetul. - Nu. Dar nu e ceva neobișnuit ca un călător să Își ascundă identitatea. Din cele mai diferite motive. - Anume care? - Ca să eludeze autoritatea guvernului, dacă sunt În dispută cu facțiunea aflată la guvernare. Sau privirea ascuțită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
deoparte nici un balot. Mai existau Încă șapte plăci, identice cu prima, fiecare dintre ele protejată grijuliu cu pânze de fetru și ascunsă În lâna neprelucrată. Aceea era comoara pe care o așteptau? Desigur, trebuie să fi costat enorm, Însă el bănuia că valoarea lor trebuie să fi fost cu totul alta decât una comercială. Un colț al plăcii se spărsese, probabil În timpul transportului. Dante culese cu grijă fragmentul, pe care Îl vârî În traistă. Legă la loc atent baloturile, ascunzând orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mascat Într-o discuție filosofică, iar cei trei Își băteau joc de el. Pentru o clipă, se simți tentat să Își dea gândul pe față, cerându-le socoteală pentru purtarea lor. Dar Împreună erau mai puternici: dacă era adevărat ceea ce bănuia, strânși cu ușa s-ar fi sprijinit unul pe celălalt, zădărnicindu-i orice efort de a ajunge la adevăr. Trebuia să mai aștepte și să Îi prindă În plasă unul câte unul. - Nimic nu va opri să fie pedepsit asasinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el, până când aproape că Îi atinse obrazul cu buzele. - Știu totul despre ce ați pus la cale. Nu e o păcăleală pentru bani, cum voiau să dea de Înțeles mișcările voastre. Asta era doar acoperirea, În caz că cineva v-ar fi bănuit sau, mai rău, dacă cineva ar fi descoperit trucul cu Fecioara. Se opri, așteptând ca francezul să replice. Însă acesta continua să tacă, studiindu-l. Poetul simțea cum Îi crește enervarea În fața atitudinii lui. - Dimpotrivă, sunt sigur că, În proiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu fusese aici de când Împotrivă își luase în primire slujba, nici după ce îl luaseră infirmierii. Primarul băgă cheia în broască, împinse ușa cu greu, un pic surprins de rezistența întâmpinată, intră și își pierdu imediat zâmbetul său de ghid turistic: bănuiesc asta, refac povestea, umplând spațiile goale, dar cred că nu inventez nimic, fiindcă am citit groaza lui pe fruntea îmbrobonată de picături mari de sudoare și de surpriză, pe chipul său sufocat când ieși afară după câteva minute, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lui de aur, își aranjă părul, își privi unghiile curate. Avea niște ochi de vită, în care-i citeai prostia și ignoranța, ca acele animale pe care le poți mâna spre moarte fără să scoată un sunet fiindcă nici măcar nu bănuiesc existența unui asemenea mister. Mă tot lua cu „dragul meu“, își dădea importanță și în gura lui cuvintele păreau niște sunete deformate de care te debarasezi cu condescendență. La un moment dat sună, dar nu-i răspunse nimeni. Atunci țipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]