6,140 matches
-
mine vreodată orice-ar veni de la ea? Ieșiserăm de la birou mai devreme, ca toată lumea. Soarele strălucea orbitor peste bulevardele înzăpezite care forfoteau de oameni. Era o binefacere că nu mai treceau pe ele în viteză, zăngănind din toată fierăria grelele camioane. Ici, colo doar se vedeau oprite în fața magazinelor alimentare dube mai mici din care se descărcau cârnați, jumătăți roșii de porci, lăzi cu băuturi specialități de vită, ficat, fructe, portocale, mandarine, banane... Alături, pe patru rânduri, cozi lungi în așteptare
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
obsedat de o deducție fiscală omisă cu zece ani în urmă. Simpson era un bărbat corpolent și ursuz, cu cămașa udă de transpirație mai tot timpul, și în mod sigur că s-ar fi simțit mai bine la volanul unui camion decât în fruntea unei colonii umane. Din păcate, avea și creier și mușchi, fapt ce nu fusese trecut cu vederea de subordonații lui. Lydecker îl abordă până să apuce să bată în retragere. ― Ai luat la cunoștință de raportul meteo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
mai elegante. Era tot ce putea oferi armata mai bun. Se simțea puțin liniștită... numai. Sergentul șef Apone urca pe culoarul central și spuse câteva vorbe fiecărui soldat înviat. Părea în stare să rupă cu mâinile goale, în două, un camion. Când trecu prin fața caporalului comtehnician Hudson, acesta emise un protest. ― Podeaua e-nghețată. ― Acum zece minute așa erai și tu. Doamne, ce echipă! Poate vrei să-ți aduc papucii? Hudson bătu din gene. ― Ai face-o pentru mine, sergent? Oh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
zic că l-ar fi folosit ca să-și trambaleze cărțile, alții că lucra pentru Securitate); că Tomescu se-ocupa de rău-platnici (nu-i nevoie să spun cum); că Titi și Titu încărcau biblioteci întregi de la sărăntoci și văduve (aveau două camioane și o rețea de informatori: unii bântuiau prin școli, alții urmăreau necrologul din ziare); că nimeni nu vorbea despre câte cărți are sau de unde le-a luat, iar dacă erai prea insistent, te trezeai cu nepoții lui Matache la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lucrând diminețile cu două Moskvich-uri și-o camionetă între Bârlad și Huși. Unii ziceau că sunt basarabeni, nu ucraineni; erau la fel de fioroși. Prindeau câte-un TIR pe deal, în urcare, și-l încadrau între mașini. Băieții săreau de pe capotă pe camion, îi tăiau prelatele și-azvârleau baxurile din mers; camioneta aștepta lângă șanț, pe-un drum de țară. Încărcau marfa și-o luau înapoi la vale, cu 100 la oră. Șoferul TIR-ului zicea mersi c-a ajuns până pe vârful dealului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
urmărit, provocat să iau repede o decizie printre sutele de vizitatori cu pungi și sacoșe policolore. Maria îmi făcea cu mâna de undeva de sus, de pe-o rampă plină de Heidegger și Cioran ca un catafalc suit într-un camion. Venise îmbrăcată din cap până în picioare în negru: într-un palton de velur, asortat la o căciulă rusească de blană. Mâna care mă tachina purta o mănușă subțire din catifea, în ton cu cizmele cu toc înalt. Pe degetul mijlociu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
știa vârsta; părea la fel de bătrân ca și anticariatul său. Unii ziceau că făcuse avere cărând biblioteci întregi în ’40 și-n ’44, la cutremur și după bombardamentele nemților: intra cu cinci-șase elevi în clădirile lovite și pleca de-acolo cu camionul de cărți. După 1977, ar fi participat la demolările lui Ceaușescu, însoțindu-i noaptea pe muncitori cu basculanta, la evacuări. Alții vorbeau că devalizase BCU-ul în ’89, după ce fusese găurit cu tancul la „Revoluție“; îl ajutase armata, plecaseră vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
m-ar fi tras pe dreapta și m-ar fi amendat pentru viteză redusă în mod nejustificat. Vento-ul a dispărut pentru o clipă, apoi l-am reperat din nou în spate. M-am gândit să accelerez ușor, cât să las camioanele în urmă. Apoi am încetinit. Vedeam deja benzinăria, după prima curbă la dreapta. Și, înainte de benzinărie, încă ceva. În stânga și în dreapta benzinăriei se desfăceau două drumuri de țară. Pământ tare, ondulat, cu valuri de praf pe margini. Genul solid, rural
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la noi, pe șosele și-n gări. Doar naivii mai întrebau ce fură. Vămuiau drumurile înspre și dinspre Moldova, țineau în mână jumătate din Dobrogea și toată Câmpia Ialomiței, până la Râmnicu Sărat. Jefuiau fără discernământ, orice le-atrăgea atenția: mașini, camioane, convoaie. Lucrau repede, scurt, în grupuri de câte șase; doi se interesau de sănătatea șoferului, ceilalți patru descărcau marfa și-o aruncau în mașini. Nu stăteau niciodată mai mult de cinci minute în același loc; adunau tot ce se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu ochii pe ceas, apoi dispăreau. Când venea vorba de lovituri mari, se mutau pe calea ferată. Mituiau mecanicii de locomotivă, decuplau vagonul și plecau cu el în câmp, pe-o linie moartă. Acolo, descărcau lemnul sau fierul vechi în camioane aduse din Chitila, cu numere false. Nimeni nu știa unde ajunge marfa; aflai de la „Actualități“ că s-a găsit un camion în gârlă sau un TIR în nu știu ce șanț, fără nimic înăuntru. Era o aventură să traversezi Bărăganul. Dacă plecai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
decuplau vagonul și plecau cu el în câmp, pe-o linie moartă. Acolo, descărcau lemnul sau fierul vechi în camioane aduse din Chitila, cu numere false. Nimeni nu știa unde ajunge marfa; aflai de la „Actualități“ că s-a găsit un camion în gârlă sau un TIR în nu știu ce șanț, fără nimic înăuntru. Era o aventură să traversezi Bărăganul. Dacă plecai noaptea, trebuia să ai la tine lanternă și fierăstrău; până la Buzău, te opreau vreo trei copaci puși în mijlocul drumului. Care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dreptunghiulară la nivelul picioarelor, decupată în ciment, ca o platformă de lansare. În mijlocul ei, pe drept, o gaură rotundă și două tălpi metalice cu striuri, ca niște pedale. Te așezai pe vine și apăsai când frâna, când accelerația, ca la camioanele „Bucegi“. Alături, lângă platformă, o cană de plastic și-o găleată cu var. Nu trebuia să fii profesor universitar ca să pricepi ce trebuie să faci cu cana. Totul fusese prevăzut. Mașinăria asta ecologică, împrumutată, pare-se, de la turci, funcționa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și rotocoale școlărești: borșul, mămăliguța, peștele, neapărat berile. Scriitorii făceau cinste, masa era subvenționată, ca la „Autoservire“, când năvăleau sindicaliștii. Imediat după Costinești, la intersecția cu Olimpul, m-am înscris pe banda de stânga, semnalizând din timp. Am lăsat un camion să treacă (singura mașină pe care-o văzusem tot drumul) și-am intrat pe drumul plin de gropi spre Olimp. Am ținut-o așa vreo cinci minute, ocolind șanțuri, bălți și câte-o căruță cu țărani ieșiți la furat. Pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
filatoare, chimist, șofer de basculantă, bobinatoare, tipograf, vânzător la „Alimentara“. Eu căutam să ajung pompier, vesel și dezinteresat (habar n-aveam atunci de fantasma cu uniforma care le excită pe fete). Îmi plăcea să fiu plesnit de vânt pe-un camion mare și roșu, de-o mie de ori mai mare decât microbuzul chinezesc de tablă cu pasagerii pictați pe geamuri primit de ziua mea și pe care îl frecam de parchet, lăsând urme adânci și subțiri. Mă tăiasem imediat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
câinii vagabonzi prin oraș (dacă îi adunau hingherii, Blocatarii mergeau la țarcuri, pretinzând că ei sunt proprietarii, după care le dădeau drumul înapoi pe străzi; angajau echipe de operațiuni cu însemne ciudate pe veste (RADET; DISTRIGAZ; RENEL), care coborau din camion și spărgeau noaptea asfaltul în diferite zone, după care o întindeau, lăsând niște șanțuri uriașe; deteriorau apometrele (făcându-i pe vecini să nu mai știe câtă apă au consumat și, în cele din urmă, să se încaiere); defectau sistemul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
duc resturile la o expoziție internațională. Iubirea noastră față de el se transformase în ură, ca atunci când stai prea mult aproape de cineva. Bucureștiul părea slab și arogant, timpul trecuse peste el cu bâte și pietre, săbii și flinte, dar mai ales camioane și buldozere, pătându-l de jeg și rușine. Locuitorii lui erau vicleni și resemnați, cetățeni ascultători, veșnic căzuți în dizgrație, revoltați doar în vise, la cârciumă sau pe-o pânză de tablou grabnic acoperită c-un cearșaf. Clădirile arătau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fumuri verzi, Piața Unirii scufundată, magazinele universale topite în câteva secunde. Totul se petrecea repede, nu apucai să-ți spui rugăciunea. Mai născoceam și-alte planuri: să las Bucureștiul la cheremul câinilor (aș fi adus vreo 300 000, direct cu camionul, din provincie); să-l fur noaptea, bucată cu bucată, în mici containere izolate (cum făcea cu machetele nea’ Nicu, în timpul vizitelor de lucru); să-l scufund în deșeuri (mi-ar fi plăcut să dobor Titanul sub tone de moloz și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
paznici, femei de serviciu - de la primul turnător la cel mai puternic colonel. În focul evenimentelor, cineva reușise să-i convingă pe studenți că arhiva nu trebuie distrusă (cu-atât mai puțin deschisă pe loc), ci transportată în loc sigur, cu un camion al armatei care aștepta jos. Camionul a făcut turul facultăților, după care a dispărut. Mai aflasem de la un coleg că, prin ’96, la o renovare a secretariatelor, un muncitor dăduse jos tabloul cu Lovinescu și descoperise în spatele lui o gaură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
turnător la cel mai puternic colonel. În focul evenimentelor, cineva reușise să-i convingă pe studenți că arhiva nu trebuie distrusă (cu-atât mai puțin deschisă pe loc), ci transportată în loc sigur, cu un camion al armatei care aștepta jos. Camionul a făcut turul facultăților, după care a dispărut. Mai aflasem de la un coleg că, prin ’96, la o renovare a secretariatelor, un muncitor dăduse jos tabloul cu Lovinescu și descoperise în spatele lui o gaură în perete, de dimensiunea unui mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
simțeai vesel, nou-născut. Ajungeai fleașcă la Viena, după treizeci de ore, ca Dinicu Golescu. Prin vagoane, la întoarcere, te așteptau niște reviste cu ultimele acțiuni ale colegilor pe teritoriul austriac. Găseai ilustrații de spargeri teribile, cu țigani care intră cu camionul în Penzing, dărâmă zidul unor vile, leagă casa de bani cu cabluri înnădite și-o trec prin două rânduri de pereți, înainte s-o târască pe toată strada, până în pădure, lovind vreo zece mașini în drum: un furt de 1000
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca la morgă. Oferta părea de nerefuzat, lumea ceda repede, fără zgomot și fără nostalgii. În momentul tranzacției, prețul cobora brusc, ți se făcea o favoare că scapi de ziarele din pod. Cine mai avea energie să dea înapoi? Plecau camioanele, încărcate cu marfa omului. Așa procedaseră și tarabagiii. Adunaseră sute, poate mii de exemplare și le țineau acum ascunse în sacoșe sau încuiate prin tarabe sau depozite. Unii, de frică să nu li se fure, veneau cu ele și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Pe botul pantei, în direcția opusă circulației noastre, stătea parcat în afara șoselei un autoturism mic, marca Trabant, care oprise regulamentar la somația miliției antemergătoare. Jeepul prezidențial se afla la jumătatea pantei (în urcare), noi urmându-l îndeaproape. Deodată, apare un camion care, după ce izbește Trabantul, spulberându-l de nu i s-a mai găsit nici numărul, virează în stânga, intrând în plin în mașina din fața noastră. Deși impactul a fost deosebit de puternic, jeepul nu a putut fi dezmembrat. Din fericire, mașina fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Periclitează siguranța națională. Documente clasificate, închise-n raft, departe de ochii lumii. Numai că tata nu s-a prea sinchisit de siguranța națională.“ „Cum a fost deci cu accidentul?“ „Știi relatările care au apărut după 1990, cu Trabantul staționat și camionul pe care-l lasă frânele tocmai când trece coloana oficială...“ „Da.“, am admis, spunând doar pe jumătate adevărul. „Povestea oficială e cel puțin ciudată. Versiunea autorităților, pe care mi-a arătat-o tata, suna cam așa: un șofer din Bacău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
oficială...“ „Da.“, am admis, spunând doar pe jumătate adevărul. „Povestea oficială e cel puțin ciudată. Versiunea autorităților, pe care mi-a arătat-o tata, suna cam așa: un șofer din Bacău, cu soția alături, efectua un transport de produse cu camionul întreprinderii, pe direcția Satu-Mare-Buzău. Parcursese un drum obositor, când soția l-a anunțat că, trecând pe lângă o mașină a miliției, aceasta semnalizase ceva. Și-a continuat mersul scoțând capul pe geam, exact când o altă mașină a circulației făcea semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
două zile la tata, a trebuit să semneze și el procesul verbal și concluzia anchetei. La tribunal, a aflat că fuseseră pretinse, de către Ministerul de Interne, proprietarul jeep-ului, daune în valoare de 10 000 lei pentru reparația mașinii. Șoferul camionului a primit un an și jumătate de închisoare.“ „Doar un an jumate?“, m-am mirat. „Ciudat, nu-i așa? Sunt multe întrebări care nu-și au răspunsul, în afară de sentința suspect de blândă a camionagiului: ce căuta soția lui în camion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]