3,131 matches
-
toamna anului 376, trecerea pe teritoriul Imperiului, în sudul Dunării. Aproximativ 20.000 de vizigoți trec Dunărea pe la Dinogetia sau Durostorum, acum are loc prima mare emigrare. În 377, profitând de spaima și dezordinea garnizoanelor romane, trec dincolo de Dunăre și cete de taifali și alani, iar dinspre răsărit trec Dunărea o parte din ostrogoți, conduși de principii lor, Alatheus, Safrax și Farnobius. Regele Athanaric, rămas în fruntea vizigoților din nordul Dunării, nu se poate hotărî să treacă în Imperiu și încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
stăpânul Ringului, centrul puterii avare din Pannonia, controla doar pe slavi și ceva resturi germanice (gepide). Luptele, rare, expedițiile organizate împotriva Imperiului, de către o oaste condusă de elementele pure ale rasei, dar puține, atacurile lor sunt simple raiduri ale unor cete militare. Bizanțul, care i-a recunoscut în secolul al VI-lea, le plătea subsidii și oferea daruri șefilor lor-noii hani din Pannonia, iar o "Avarie" apare și în inscripții. 26 În acest fel, s-a întemeiat o stăpânire avară (567-796
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-l perceapă de la slavi și populația romanică. În ceea ce-i privește pe slavi, ei au sprijinit incursiunile organizate de avari, iar uneori acționau pe cont propriu. Existența unui centru stabil al puterii avare în aceste regiuni, care implica prezența unor cete militare, nu este confirmată de izvoare istorice (literare) și descoperirile arheologice. Se cunoaște un singur mormânt de călăreț (războinic) avar în Muntenia, descoperit la Târgușor (jud. Prahova), care datează de la sfârșitul secolului al VII-lea, dar nu este sigur că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
gentilică, adică membrii ei erau înrudiți (rude de sânge), întemeiată pe rudenie. Astfel, satele de moșneni și răzeși oameni liberi și, în general, comunitățile țărănești au, în istoria românească, un eponim, moșul, din care provine toată populația satului sau anumite cete din el (ceata de neam). Așadar, satul românesc, în vechime, forma o uniune de sânge (frăție), o mare familie. Aceste sate aveau ca nume pluralul numelui unui strămoș conducător (întemeietor), din care proveneau toate familiile din sat. Deci, obștile țărănești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ei erau înrudiți (rude de sânge), întemeiată pe rudenie. Astfel, satele de moșneni și răzeși oameni liberi și, în general, comunitățile țărănești au, în istoria românească, un eponim, moșul, din care provine toată populația satului sau anumite cete din el (ceata de neam). Așadar, satul românesc, în vechime, forma o uniune de sânge (frăție), o mare familie. Aceste sate aveau ca nume pluralul numelui unui strămoș conducător (întemeietor), din care proveneau toate familiile din sat. Deci, obștile țărănești erau uniuni gentilice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și vite, parte la apă (râu sau baltă-iaz), la izlaz (pășune), la livezi (pomi fructiferi), la câmpul de cultivat (pământul arabil), la vatra satului-casele și curțile țărănești, precum și zone speciale: vie, grădină cu legume, livezi. Locuitorul (sătean), făcând parte din ceata de neam a satului, are drept de folosință la toate părțile componente ale moșiei sale (obște-sat). Teritoriul obștii astfel structurat este locuit, lucrat și, într-o anumită măsură, stăpânit de ceata de neam care alcătuiește o comunitate de muncă și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
grădină cu legume, livezi. Locuitorul (sătean), făcând parte din ceata de neam a satului, are drept de folosință la toate părțile componente ale moșiei sale (obște-sat). Teritoriul obștii astfel structurat este locuit, lucrat și, într-o anumită măsură, stăpânit de ceata de neam care alcătuiește o comunitate de muncă și o unitate socială. Folosirea teritoriului de către ceata de neam a satului (moșneni, răzeși, frați de ocină) este complexă: sunt părți individuale care aparțin unor familii, cum este casa cu curtea ei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de folosință la toate părțile componente ale moșiei sale (obște-sat). Teritoriul obștii astfel structurat este locuit, lucrat și, într-o anumită măsură, stăpânit de ceata de neam care alcătuiește o comunitate de muncă și o unitate socială. Folosirea teritoriului de către ceata de neam a satului (moșneni, răzeși, frați de ocină) este complexă: sunt părți individuale care aparțin unor familii, cum este casa cu curtea ei, livezile și pometurile, curăturile. Alte părți ale pământului obștei sunt folosite în comun: pădurea, pășunile, apele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sale de moșie. Tot obștea fixa "pornirea plugurilor", în același timp pe toate delnițele, apoi conducerea obștii avea drept de judecată și chiar de excludere (îndepărtare)a unor membri care nu țineau seama de disciplina comunității. Conducerea ei ținea socotelile cetei pe răboj și repartiza sarcinile fiecăruia față de nevoile obștii.15 Existența așa-numiților jurători, judecată penală și civilă, prin 6, 12, 24, 48 de judecători, se prezintă ca o instituție comună celor mai multe obști din Europa medievală. Dar, la români, ea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o epocă foarte veche, despre care nu s-a păstrat nici o amintire genealogică. Unele din satele acestea au devenit în decursul vremii sate boierești și și-au schimbat numele după cel al noilor stăpâni, iar altele au rămas în stăpânirea cetelor de moșneni până la mijlocul secolului al XX-lea, precum cele din Țara Făgărașului.18 În cursul evului mediu, din cauza înmulțirii populației satelor, ale căror hotare deveneau neîncăpătoare pentru agricultură și păstorit și a căutării de pământ mai bun, cetele de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
stăpânirea cetelor de moșneni până la mijlocul secolului al XX-lea, precum cele din Țara Făgărașului.18 În cursul evului mediu, din cauza înmulțirii populației satelor, ale căror hotare deveneau neîncăpătoare pentru agricultură și păstorit și a căutării de pământ mai bun, cetele de neam din sate și-au schimbat locul de lucru. În acest fel s-a produs fenomenul roirii satelor și al desțelenirii pământurilor păduroase de la deal sau de sub munte. În acest pământ nou, cucerit de om, s-au întemeiat sate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
stăpânirea boierilor, s-au întemeiat satele de moșneni medievale, cu pământ cucerit pe seama pădurii. Aceste sate pot fi recunoscute (identificate) după numele lor-plural al unui onomastic (Onești, Albești, Berivoești), numele propriu este al moșului, adică al conducătorului (întemeietorului) genealogic al cetei colonizate (apoi, al boierului). Această denumire denotă că numele se referă la oamenii obștei, nu la pământul stăpânit de ea. Aceste nume sunt răspândite pe întreg pământul românesc, ceea ce arată (indică) generalitatea stăpânirii obștilor, în istoria românilor-în Muntenia, aceste sate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Vrancea, Tg. Ocna, Cașin, Tazlău, Câmpulung Moldovenesc). Aceste sate medievale de moșneni și răzeși sunt cele care au trecut de la faza locurească la cea "umblătoare pe bătrâni", cu origini vechi, păstrate de tradiție. La temelia tuturor satelor românești stă o ceată de neam întemeiată de urmași ce s-au menținut până la mijlocul secolului al XX-lea. De la început ceata întemeiată și-a delimitat hotarul, adică teritoriul satului. Însă cum s-au născut hotarele satelor, cum s-au delimitat spațiile fiecărei cete
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
trecut de la faza locurească la cea "umblătoare pe bătrâni", cu origini vechi, păstrate de tradiție. La temelia tuturor satelor românești stă o ceată de neam întemeiată de urmași ce s-au menținut până la mijlocul secolului al XX-lea. De la început ceata întemeiată și-a delimitat hotarul, adică teritoriul satului. Însă cum s-au născut hotarele satelor, cum s-au delimitat spațiile fiecărei cete este dificil de stabilit. În unele părți ale țării, hotarele satelor sunt neregulate, ca și cum oamenii s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ceată de neam întemeiată de urmași ce s-au menținut până la mijlocul secolului al XX-lea. De la început ceata întemeiată și-a delimitat hotarul, adică teritoriul satului. Însă cum s-au născut hotarele satelor, cum s-au delimitat spațiile fiecărei cete este dificil de stabilit. În unele părți ale țării, hotarele satelor sunt neregulate, ca și cum oamenii s-ar fi așezat din întâmplare, în schimb, în alte părți, în regiunile cu populație foarte veche, ca în Vâlcea sau în Țara Făgărașului, tot
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
VI-lea (Pseudo-Caesarius), cercetările arheologice nu au dus la descoperirea unor vestigii slave certe înainte de mijlocul secolului al VI-lea. O explicație posibilă ar fi că, în prima jumătate a acestui secol, expedițiile de jaf împotriva Imperiului erau întreprinse de cete militare slave, care își aveau sălașurile în teritoriile de la est de Nistru, unde reveneau după atac, ei, practic, nu erau instalați în nordul Dunării. Nici prezența unor grupuri de slavi neînarmați, pașnici, din prima jumătate a secolului al VI-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
instalează cu oștenii, carele și familiile lor în regiunea cu bălți și lacuri sărate, aflată la nord de gurile Dunării.6 După vechea cronică a bulgarilor turanieni, căpetenia uniunii tribale, Asparuch, făcea parte dintr-o dinastie, Dulo, originară de pe Volga. Ceata (hoarda) bulgarilor, condusă de el, nu trecea de 30.000 de oameni, dar era de ajuns ca să înființeze un stat nou. Pornind de-aici, din "Onglu", în 679, bulgarii au traversat Dobrogea și s-au așezat "de ambele părți ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
602-970), de formare și închegare a comunității populare românești, trebuie să facem câteva importante sublinieri. După evacuarea Daciei, așa cum arătam, asistăm la dispariția orașelor și a așezărilor mai mari din văi datorită traversării ținuturilor noastre, în urma prăbușirii stăpânirii hunice, de către cetele de războinici supuse anterior lui Attila. În urma acestor hoarde au rămas numai ruine fumegânde și o populație sărăcită, fugită prin munți și văgăuni, care n-a mai îndrăznit să întemeieze sate în locurile deschise, expuse năvălirilor, ci a trăit în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
urmă o vagă autonomie peste care se întinde, alături de pretențiile Imperiului, numai "suzeranitatea" de caracter mongolic fiscal a hanului turanian din Panonia. Această stare de lucruri va dăinui, cu o Dunăre păzită de romani pe ambele maluri, până la apariția altor cete turanice, care fac același lucru ca și hunii, ei nu aduc nici o atingere acelei autonomii până la Justinian și după el. Pe când în Balcani barbarii cad unii peste alții, ostrogoții sălășluiesc aici (la Novae) mai bine de un secol, iar fiscalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și vegetația: deal, grădină, livadă, movilă, peșteră, prăpastie, nisip, pajiște, poiană, tină, vârtop. Casa e latină, dar anexele ei sunt slave: grajd, iesle, coteț, pivniță, pod, pridvor, gard, zăbrele, grinda, polița, cojocul, cușma, obielele, delta, cleștele, pila, nicovala. Organizarea militară: ceata, pâlcul, gloata; arme: sabia, sulița, praștia, toporul, steagul, strajă, voinic (voina-război). Organizarea socială și de stat: voievod, boier (boliar, sl. vechi), cneaz (în slavă, prinț-stăpân), jupan, rob (sclav). Viața bisericească, cultul și ierarhia: rai (lat. paradis), iad, utrenie, vecernie, spovedanie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sobă; unelte agricole: plug, coasă, greblă, hârleț, fierăstrău, lopată, sită, dârmon, bardă, topor, clește, pilă, osie, daltă, suveică, vârtelniță, blid, răboj, tigae, desagă, rogojină, toiag, nicovală, cumpănă, lanț, sanie, laviță, drojdie, țuică, covrig, colac. Cuvinte și relații ostășești: viteaz, voinic, ceată, tabără, șatră (cort), steag, prapur, iscoadă, oblânc, prieten, vrăjmaș-dușman (turanic), primejdie, pagubă, strajă, pază, chivără, sabie, surlă, trâmbiță, bucium; agricultură: ogor, lan, hat, toloacă, pârloagă, brazdă, loviște, prăjină, potcoavă, cramă, streșină, stâlp. Alte cuvinte slave: vadră, găleată, câblă, merță, chilă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
puternici, inspiră teamă și respect, iar darurile voluntare acordate anterior fruntașilor se transformă, treptat, în dări și prestații sociale obligatorii. Oastea voievodului avea să devină instituția militară a statului medieval, în curs de formare-ea se încheagă, în perioada aceasta, din cetele ostășești ale voievodului, fiind întreținută din dările și prestațiile locuitorilor de rând ai obștei și este credincioasă voievodului ca persoană. Cetele înarmate ale voievodului Transilvaniei, spunea Anonymus în cronica sa, alcătuiau un aparat militar bine închegat, permanent, care să apere
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
voievodului avea să devină instituția militară a statului medieval, în curs de formare-ea se încheagă, în perioada aceasta, din cetele ostășești ale voievodului, fiind întreținută din dările și prestațiile locuitorilor de rând ai obștei și este credincioasă voievodului ca persoană. Cetele înarmate ale voievodului Transilvaniei, spunea Anonymus în cronica sa, alcătuiau un aparat militar bine închegat, permanent, care să apere comunitatea respectivă, voievodatul, de primejdia dinafară. Și conducătorii formațiunilor prestatale din nordul Dunări, în secolul al X-lea, menționați de scriitorii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Transilvaniei, spunea Anonymus în cronica sa, alcătuiau un aparat militar bine închegat, permanent, care să apere comunitatea respectivă, voievodatul, de primejdia dinafară. Și conducătorii formațiunilor prestatale din nordul Dunări, în secolul al X-lea, menționați de scriitorii bizantini, aveau oști (cete militare) însemnate, cu fortificații de apărare, iar cei din Dobrogea erau destul de puternici ca să înfrunte pe bizantini. Aceste formațiuni (înjghebări) întrețineau legături economice și politice cu statele vecine mai dezvoltate-astfel, erau obiectele bizantine descoperite în așezările din Transilvania și de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
economice: Cluj, Țeligrad (Blandiana), Bălgrad (Alba Iulia), Morești, Moigrad, Morisena (Cenad), Orșova. Cetățile adăposteau garnizoane însemnate, sprijinul și forța căpeteniilor politice, se aflau aici slujitori care încasau dările de la locuitori (populație) și judecau neînțelegerile dintre supușii lor. Armele folosite de cetele militare, în secolele X-XI, erau: coifuri de piele sau metal, scuturi sau paveze, cămăși de zale sau veste de piele, arcuri și săgeți, săbii, topoare de luptă, sulițe, lăncii, arbalete. Pentru asedierea cetăților se foloseau baliste și catapulte ce provocau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]