2,881 matches
-
s-a mutat la Ierusalim. Rolla Floyd a invatat limba arabă și a devenit dragoman, adică translator, însoțind în această calitate somități venite în Palestina, ca de exemplu împăratul Franz Josef al Austro-Ungariei și generalul american Ulysses Grant. Un alt colonist, Herbert Clark, a devenit reprezentantul firmei de turism „Thomas Cook” în Palestina și ulterior, consul de onoare al Statelor Unite. Casa sa din Ierusalim. terminată în 1903, a fost restaurată în cadrul Complexului Mamilla. Albert Floyd, nepot de sora al lui Herbert
Colonia americană-germană din Jaffa () [Corola-website/Science/337664_a_338993]
-
onoare al Statelor Unite. Casa sa din Ierusalim. terminată în 1903, a fost restaurată în cadrul Complexului Mamilla. Albert Floyd, nepot de sora al lui Herbert Clark, a devenit și el un om de afaceri și a înființat cinematograful „Eden” din Ierusalim. Coloniștii plecați au vândut o mare parte din terenurile achiziționate unor noi veniți, în anul 1869, si ei creștini, de data aceasta germani luterani din regiunea Württemberg, organizați într-o asociație numită a „Templierilor” - Templer. La 5 martie 1869 și Metzler
Colonia americană-germană din Jaffa () [Corola-website/Science/337664_a_338993]
-
indignarea sa la adresa știrii că germanii au maltratat populația indigenă din colonia germană din Africa de Sud-Vest, în special națiunea Herero. În 1904, după o revoltă a populației Herero oameni care fusese alungată de pe pământurile lor pentru a face loc coloniștilor germani, guvernul a declanșat un genocid la adresa populațiilor Herero și Namaqua pentru a zdrobi revolta. Partidul Social Democrat din Germania a devenit, astfel, singurul partid din Reichstag care s-a opus creșterii cheltuielilor coloniale și într-un discurs ținut în
August Bebel () [Corola-website/Science/337685_a_339014]
-
la destinație din cauza izbucnirii revoluției. Materialele în cauză împreună cu o parte din materialul Legiunii au fost vândute, banii obținuți cu această ocazie fiind aduși de către voluntari în țară. De asemenea, a acordat asistență materială unor deportați din Basarabia sau unor coloniști basarabeni din Extremul Orient. Pentru meritele lor, voluntarii români din Siberia au primit de la aliați: 30 de medalii franceze, 40 de cruci de război cehoslovace, 31 decorații rusești, 7 decorații engleze și italiene, iar de la Statul român medalii și ordine
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
localnicilor, finanțându-se astfel coroană spaniolă. În 1574, a fost creată prima rezervație pentru localnici la Santa Cătălina, aflată astăzi în Cantonul Mateo. Din cauza că proprietățile funciare din Cartago, capitala coloniala a regiunii, erau deja controlate de mare latifundiari, multi coloniști au început să se deplaseze spre vest începând cu mijlocul anilor 1600. În 1657, Alajuela a fost menționată pentru prima data in scrierile lui Juana de Vera y Sotomayor, un călător care a descris o astfel de mare proprietate aflată
Provincia Alajuela () [Corola-website/Science/336312_a_337641]
-
fost cunoscut sub numele de Villahermosa. Esteban Lorenzo de Tristán, episocpul de Nicaragua, Nicoya și Costă Rica, a încercat organizarea comunităților catolice la vest de Heredia. În acest sens, el a inaugurat un mic oratoriu menit să îi unească pe coloniștii împrăștiați. Oratoriul a fost așezat în satul "La Lajuela," între râurile Ciruelas și Alajuela. Datorită creării sale, orașul Alajuela a fost fondat oficial pe 12 octombrie 1782. În anul 1790, a fost înființată prima parohie oficială din Alajuela, condusă de
Provincia Alajuela () [Corola-website/Science/336312_a_337641]
-
și Alajuela. Datorită creării sale, orașul Alajuela a fost fondat oficial pe 12 octombrie 1782. În anul 1790, a fost înființată prima parohie oficială din Alajuela, condusă de preotul Manuel López del Corral. Crearea unei parohii a adus mai mulți coloniști în regiune. În curând, au început să se deplaseze mai departe și mai departe, spre marginile Văii Centrale, fondând Atenas în 1836, Sân Ramon în 1854, si Grecia în 1856. În curând, au fost fondate orașele Naranjo, Zarcero și Quesada
Provincia Alajuela () [Corola-website/Science/336312_a_337641]
-
sânul poporului evreu. În acest context el se interesează de opinia publicului evriesc general - mai ales a majorității laice - și încearcă să evite disputele cu acesta. Rabinul Ben Nun a regretat într-un articol în revista „Nekuda” faptul că publicul coloniștilor evrei pe teritoriile palestinene din Cisiordania și Fâșia Gaza aflate sub controlul Israelului după 1967 s-a mulțumit cu crearea de noi așezări dar nu a izbutit „să se așeze” în inimile conaționalilor și să ajungă la o cooperare cu
Yoel Ben Nun () [Corola-website/Science/336425_a_337754]
-
și a declarat că posedă informații în legătură cu rabini care au formulat contra lui Rabin sentințe religioase de condamnare numite Din Rodef si au legitimat actul crimei. În urma acestei luări de poziție a fost criticat cu asprime de o parte din coloniștii din Cisiordania, ceea ce l-a silit să părăsească Ofra pentru Alon Shvut. În 2002 la aniversarea a 20 ani de la evacuarea așezarii Yamit din nordul Sinaiului, Ben Nun a chemat la negocieri și întelegere între curentele politice din Israel, pentru
Yoel Ben Nun () [Corola-website/Science/336425_a_337754]
-
Nun a condamnat deconectarea Israelului de Fâșia Gaza și abandonarea așezărilor create de israelieni în acea zonă. În cazul distrugerii de către armata israeliană a clădirilor din așezarea eveiască evacuată Amona din zona Samaria, Ben Nun a criticat rezistența violentă a coloniștilor și a susținut că,chiar dacă democrația permite nesupunerea civilă fata de autoritățile statului, tocmai Tora interzice aceasta credincioșilor. În alegerile pentru parlament din martie 2006 și-a exprimat sprijinul pentru partidul laic de centru Kadima. În anul 2009 și-a
Yoel Ben Nun () [Corola-website/Science/336425_a_337754]
-
oameni din Comuna Älvdalen, Suedia), gotlandeza (vorbită pe insula suedeză Gotland), feroeza (Insulele Feroe) și islandeza (Islanda). Limba islandeză este cea mai ar-haică dintre limbile scandinave. Fiind izolată în insulă (Islanda a fost populată la sfârșitul secolului al IX-lea cu coloniști aduși din vestul Norvegiei), ea s-a menținut fără schimbări esențiale până astăzi. În Norvegia există două limbi oficiale (numite bokmål și nynorsk) între care există o foarte mare concurență. O poziție mai solidă o are însă bokmål, folosită în
Limbile Europei () [Corola-website/Science/336659_a_337988]
-
Ouranoupolis, Nikiti, Psakoudia, Kallithea (Pallene/Pallini, Athos), Sani Resort și altele. Peninsula Calcidică ( sau ), Calchidia sau Halkidiki este numele dat acestei peninsule de un grup de persoane originar din această regiune, calchidienii (în ), încă din cele mai vechi timpuri. Primii coloniștii greci în această zonă au venit din Chalcis și Eretria, orașe din Eubeea, prin secolul al VIII-lea î.Hr. și au fondat orașe precum Mende, Toroni și Scione. Un al doilea val a venit din Andros în secolul 6 î.Hr.
Peninsula Calcidică () [Corola-website/Science/336767_a_338096]
-
cuvintele swahili "tanga" („navigare”) și "nyika" („câmpie nelocuită”, „sălbăticie”). Ar putea, prin urmare, să fie înțeles ca o descriere a utilizării Lacului Tanganyika: „navigare în sălbăticie”. În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe măsură ce exploratorii și coloniștii europeni pătrundeau tot mai adânc în interiorul continentului african pornind din Zanzibar, Tanganyika a ajuns să însemne teritoriul aflat în jurul lacului omonim. În 1885 Germania a declarat că intenționează să instituie în regiune un protectorat numit Africa Orientală Germană, sub conducerea
Tanganyika (teritoriu) () [Corola-website/Science/336775_a_338104]
-
sunt Rehov Hayehudim (Strada evreilor), Rehov Habad (Strada Habad) și Maale ( Urcușul) Rabi Yehuda Halevi După reprimarea de către romani a Marii revolte a evreilor și Distrugerea Templului de către romani în cursul anului 70 d.Hr. a început popularea orașului cu coloniști străini. În zonă a rămas o mică comunitate evreiască, care sălășluia pe marginile sudice ale Muntelui Sion. După răscoala lui Simon Bar Kokhba și înăbușirea ei în anul 135, evreii din Ierusalim au fost expulzați din localitate. Pe ruinele Ierusalimului
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
Islanda a fost colonizată în secolele al IX-lea și al X-lea de scandinavi, celți, irlandezi și scoțieni. Íslendingabók ("Libellus Islandorum" sau "Cartea Islandezilor"), scrisă în 1122-1133 pretinde că norvegianul Ingólfur Arnarson a fost primul localnic (colonist, ocupant) al Islandei, în Reykjavík, în anul 870. Familiile au fost însoțite de servitori și sclavi, o parte din ei fiind celți sau picți din Scoția și Irlanda (cunoscuți de către nordici și drept "Oamenii din Vest" - Norse). Conform anumitor scrieri
Istoria Islandei () [Corola-website/Science/336789_a_338118]
-
sau "Moscheaa Pieței Algeriene" este o moschee din orașul Tripoli, Libia. Acesta este unul dintre cele mai cunoscute și mai importante locașuri islamice din oraș. Istoria moscheii începe în anul 1923, când coloniștii italieni hotărăsc să construiască pentru comunitatea romano-catolică o catedrală în "Maidan al Jazair" sau "Piața Algeriană" din Tripoli. Catedrala a fost finalizată în anul 1928, cu sprijinul arhitectului Saffo Panteri, ce a proiectat clădirea în stil romanic. Locașul avea o
Moscheea Maidan al Jazair () [Corola-website/Science/336844_a_338173]
-
inclusă uneori, dar nu a făcut parte niciodată din punct de vedere istoric din peninsula Mani. Vardounia a servit ca o zonă tampon între câmpiile Evrotas stăpânite de turcii otomani și Mani. Otomanii au relocat în regiune un contingent de coloniști albanezi musulmani. Acești coloniști au format o mare parte a populației locale până la Războiul de Independență al Greciei, atunci când au fugit în cetatea turcă din Tripoli. Populația greacă din Vardounia a fost întărită după război cu coloniști din Mani de
Peninsula Mani () [Corola-website/Science/336843_a_338172]
-
a făcut parte niciodată din punct de vedere istoric din peninsula Mani. Vardounia a servit ca o zonă tampon între câmpiile Evrotas stăpânite de turcii otomani și Mani. Otomanii au relocat în regiune un contingent de coloniști albanezi musulmani. Acești coloniști au format o mare parte a populației locale până la Războiul de Independență al Greciei, atunci când au fugit în cetatea turcă din Tripoli. Populația greacă din Vardounia a fost întărită după război cu coloniști din Mani de Jos și din Laconia
Peninsula Mani () [Corola-website/Science/336843_a_338172]
-
un contingent de coloniști albanezi musulmani. Acești coloniști au format o mare parte a populației locale până la Războiul de Independență al Greciei, atunci când au fugit în cetatea turcă din Tripoli. Populația greacă din Vardounia a fost întărită după război cu coloniști din Mani de Jos și din Laconia centrală. Din punct de vedere administrativ, Mani este acum împărțită între prefecturile Laconia (Kato Mani, Mesa Mani) și Messinia (Exo Mani) de la periferia Peloponezului, dar în cele mai vechi timpuri a făcut parte
Peninsula Mani () [Corola-website/Science/336843_a_338172]
-
Sud”. Conflictul a avut loc în Kansas între 1854 și 1861, și a cuprins și „Bleeding Congress” („Congresul Însângerat”). Legea Kansas-Nebraska din 1854 a cerut „suveranitate populară”—adică ca decizia cu privire la acceptarea sau nu a sclaviei să fie luată de către coloniști (și nu să fie stabilită din afară). Urma să se decidă prin vot—sau mai exact va câștiga partea căreia i se numără mai multe voturi de către funcționari. În centrul acestui conflict se afla întrebarea dacă Kansasul să permită sau
Bleeding Kansas () [Corola-website/Science/336911_a_338240]
-
exact va câștiga partea căreia i se numără mai multe voturi de către funcționari. În centrul acestui conflict se afla întrebarea dacă Kansasul să permită sau să interzică sclavia, și, astfel, să intre în Uniune ca . Forțele pro-sclavie afirmau că fiecare colonist are dreptul să vină în teritoriu cu proprietatea lui, inclusiv cu sclavii. Forțele anti-sclavie spuneau că bogații stăpâni de sclavi vor cumpăra toate terenurile agricole bune și le vor lucra cu sclavi negri, nelăsându-le oportunități celor care nu au
Bleeding Kansas () [Corola-website/Science/336911_a_338240]
-
etichetate astfel. Ca răspuns la disputa electorală și la tensiunea în creștere, Congresul i-a trimis în 1856 în teritoriul Kansas o comisie specială. Raportul comisiei a concluzionat că, dacă alegerile de pe 30 martie 1855, s-ar fi limitat la „coloniști adevărați”, ar fi fost ales un legislativ care ar fi înclinat spre stat liber. Raportul menționează și că legislativul constituit este „un organism ilegal constituit, care nu are nicio putere de a adiota legi valabile.” Cu toate acestea, legislativul teritorial
Bleeding Kansas () [Corola-website/Science/336911_a_338240]
-
pentru atitudinea sa împotriva oficialilor teritoriali pro-sclavie. În octombrie 1855, a venit în teritoriul Kansas pentru a lupta împotriva sclaviei. Pe 21 noiembrie 1855, a izbucnit așa-numitul „” atunci când un free-stater pe nume Charles Dow a fost împușcat de un colonist pro-sclavie. Războiul s-a soldat cu un mort, atunci când free-staterul Thomas Barber a fost împușcat și ucis în apropiere de pe 6 decembrie. Pe 21 mai 1856, missourienii au invadat Lawrence și au ars de Free Gratuit Hotel, au distrus două
Bleeding Kansas () [Corola-website/Science/336911_a_338240]
-
Senat, cu un baston greu. Acțiunea a electrificat națiunea, a adus violența în cadrul lucrărilor Senatului, și a adâncit falia Nord-Sud. Violențele au continuat să escaladeze. Aboliționistul din Ohio, împreună cu fiii săi și cu alți adepți, a pus la cale uciderea coloniștilor care vorbeau în favoarea sclaviei. Într-o așezare sclavagistă de pe Pottawatomie Creek, în noaptea de 24 mai, grupul a luat cinci susținători ai sclaviei din casele lor și i-au hăcuit cu săbiile. Brown și oamenii lui au scăpat și au
Bleeding Kansas () [Corola-website/Science/336911_a_338240]
-
de culegători-vânători din Africa de Sud. Triburile Xhosa erau bine stabilite la sosirea olandezilor la mijlocul secolului al 17-lea, și ocupau o mare parte din estul Africii de Sud din jurul Port Elizabeth până în zona locuită de vorbitorii zulu din sudul orașului Durban. Xhosa și coloniștii albi s-au întâlnit pentru prima dată unii cu alții în jurul Somerset Est, la începutul secolului al 18-lea. În a doua jumătate a secolului 18, trekboerii Afrikaner migrând spre exteriorul provinciei Cape Town, au intrat în conflict cu păstorii xhosa
Xhosa (grup etnic) () [Corola-website/Science/337045_a_338374]