3,212 matches
-
o rugăciune de dezlegare și se ridică din adăpostul de lemne. Omul îi mulțumi și se îndepărtă neîncrezător. Misionarul știa că va săvârși din nou același păcat. Chiar dacă se refugiaseră în părțile acestea, credincioșii creștini erau priviți cu răceală de confrații lor. Zilele în care luptătorii și orășenii se întreceau care mai de care să primească botezul trecuseră demult. Misionarul era convins că Ordinul Sfântul Petru purta întreaga vină. Dacă iezuiții n-ar fi fost atât de mândri și nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și aprinse lumânarea. Flacăra pâlpâi tremurătoare și, scoțând un fir de fum negru, aruncă peste bârne o umbră uriașă. La lumina lumânării, misionarul desfăcu scrisoarea cu mâinile legate. În acel moment îi veni din nou în minte chipul nătângului său confrate mai tânăr cu ochii mereu roșii și lăcrimoși. „A trecut o lună de când ai plecat din Edo. Lucrurile nu sunt nici mai rele, dar nici mai bune.” Scrisul lui Diego era la fel de neîndemânatic ca al unui copil și se înghesuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
roșii și înlăcrimați ai lui Diego. Sprijinit de cadrul ușii, omul îl rugă tărăgănat ca, în cazul în care vor avea voie și japonezii să se îmbarce pe corabia cea mare, atunci să-i ia și pe el și pe confrații săi pentru a le fi de folos la diverse treburi. Se plânse că deși venise în aceste părți după ce fusese alungat din Edo, nici aici nu găsea multe locuri unde să muncească, fiindcă toți își băteau joc de el pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
el ultima suflare. Japonezii s-au adunat în jurul celor doi înainte ca aceștia să-și dea sfârșitul, le-au recitat din sutrele budiste și le-au șoptit la ureche despre gokuraku, sau ceea ce numim noi Rai. Așa e obiceiul lor. Confrații lui Seihachi erau triști să-ți rupă inima. Cu lacrimi în ochi, stăpânul lor, Hasekura, i-a acoperit trupul mort cu un veșmânt numit „giulgiu” recitând întruna din sutrele budiste. Acest om, cel mai puțin semeț dintre toți solii, pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Japonia mai bine decât noi. Dacă tu spui că așa stau lucrurile... atunci te credem. Starețul acesta cumsecade își făcea griji pentru mine ca nu cumva să ajung de batjocura și de râsul tuturor. Chipul lui sfielnic îmi amintea de confratele meu, părintele Diego, cu ochii săi roșii și lăcrimoși. Oare mai era și acum în Edo? Am ieșit din chilia starețului și m-am dus în odaia pe care mi-o dăduseră. Am aprins lumânarea și mi-am legat mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
știi? întrebă Tanaka. — Puneți-vă în locul lui Velasco! Fără îndoială, cel mai înțelept plan pentru el este să-i ducă pe solii japonezi în Spania, să intre cu pompă în capitală și să-și arate meritele în fața superiorilor și a confraților săi. Puteți să vă dați seama ce gândește Velasco dacă vă aduceți aminte cât de plin de sine s-a purtat după ce i-a creștinat pe negustori chiar aici în Mexico. Spania e țara lui de baștină. Dacă îi va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
el rușinos, dar în asemenea clipe tocmai această sfială îl făcea încăpățânat ca un catâr. Așa era și firea țăranilor din vale. Tanaka privea țintă în gol la fel ca mai înainte. După cum îi era obiceiul, Nishi aștepta neliniștit răspunsul confraților săi mai în vârstă pentru a se hotărî și el ce să facă. În cele din urmă, samuraiul răspunse cu un glas puternic, neclintit, ca o stâncă: Nu, nu pot. Nu pot să mă fac creștin. După ce Velasco ieși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
solii japonezi. Câtă vreme glasul lui slab se răspândea în încăperea liniștită, ceilalți episcopi, fără să se clintească, se uitau țintă, cu ochi ca de mort la Velasco și la părintele Valente. — Dacă e să lămurim chestiunea, le explică episcopul confraților săi după ce isprăvi de citit, cu cincisprezece ani în urmă, Papa Clement al VIII-lea a dat edictul apostolic Onerosa Pastoralis prin care dreptul de propovăduire în Japonia, ce fusese încredințat până atunci doar Ordinului Sfântul Petru, a fost îngăduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
am pierdut curajul și nu m-am supus acelei porunci. Sub cuvânt că aveam să clădesc în Asakusa un umil dispensar pentru leproșii bătuți de soartă, mi-am început pe ascuns munca de propovăduire în timp ce îngrijeam bolnavi împreună cu alți doi confrați. Creștinii japonezi care stăteau ascunși au început astfel să ia legătura cu mine și acestea au fost primele mele fapte de propovăduire, dar prin această îndeletnicire neîngăduită și tainică nu aveam cum să-mi împlinesc visurile. În minte îmi apărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o dată edictul proclamat, misionarii din toate colțurile Japoniei au fost mânați ca niște dobitoace la Nagasaki. Fără îndoială că printre ei s-a aflat și părintele Diego care aștepta să mă întorc înapoi în coliba noastră din Edo. Bunul meu confrate cu ochii săi roșii și lăcrimoși. Parcă îl văd părăsind Edo plin de teamă și neputință. Misionarii și călugării japonezi au fost adunați la Fukuda în apropiere de Nagasaki unde au fost nevoiți să trăiască preț de aproape opt luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Mai mult, în adâncul inimii sale Pavel n-a împărtășit niciodată înclinația de a lăsa lucrurile în voia lor și blânda nehotărâre a celor doisprezece apostoli. Întocmai după cum eu nu pot îngădui desăvârșita lașitate a iezuiților în legătură cu propovăduirea în Japonia. Confrații celor doisprezece apostoli l-au împroșcat pe Pavel cu ocări înveninate. Purtarea lor se aseamănă cu cea a iezuiților față de mine. Cu toate acestea, până la urmă datorită strădaniilor lui Pavel și a muncii sale de propovăduire printre popoarele înfricoșătoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
care au fost prinși de slujbașii judecătorului chiar a doua zi după ce au spus unde se ascund. A fost un adevărat iad să trăiesc în fiecare zi fără să pot avea încredere în nimeni. L-am întrebat dacă părintele Diego, confratele meu, mai trăia. Nu uitasem chipul cu ochi mereu roșii și lăcrimoși al nătângului Diego care era, cu toate acestea, întruchiparea bunătății. — Părintele Diego a murit bolnav, mi-a spus Luis Sasada. S-a petrecut pe când ne adunaseră pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vomitau la locul osândei tot ce mâncaseră. — Aveți vreo dorință? Și Velasco și Luis Sasada cerură să li se aducă niște foi de hârtie. Fiecare voia să-și scrie testamentul. În lumina palidă ce pătrundea printre zăbrele, Velasco scrise către confrații săi de la mănăstirea din Luzon ultimele sale dorințe: „Cu fiecare clipă ce trece simt cum mi se apropie sfârșitul. Binecuvântat fie Domnul pentru că-Și revarsă ploaia iubirii peste pământul sterp și stâncos al Japoniei. Aș vrea să-mi iertați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
triste, Editura Casa Scriitorilor, 2004). 9 iulie 2012 Din aceeași suită: Domnului Cornel Galben, Întemeietor de cărți, gazete, scriitor și interpret de cele scrise, cu prețuire, Fl Grigoriu, 26 florar 2001 (Florin Grigoriu - Cântec pentru mama, Editura Amurg Sentimental, 2001); Confratelui Cornel Galben, cu simpatie confraternă, april 1984 (Valentin Silvestru - Clio și Melpomena, Editura Eminescu, 1977). 10 iulie 2012 Încă un autograf, precedat de o misivă: Stimate Domnule Cornel Galben, Vă trimit un volum de versuri cu rugămintea de a-l
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
la modul abrupt viața de artă, de literatură, că și în cel mai bizar lucru expus pe o pagină există ceva trăit sau imaginat de către un autor. Am dispus dialogurile din acest volum în ordine alfabetică, mizând pe "democrația alfabetului", confrații intervievați fiind cu toții profesioniști ai literaturii române de ieri, de azi. Îmi rămâne firescul regret că nu am reușit să intru în dialog cu o mulțime de (alți) confrați, scriitori care au lucruri importante de spus. Lista lor e așa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
dialogurile din acest volum în ordine alfabetică, mizând pe "democrația alfabetului", confrații intervievați fiind cu toții profesioniști ai literaturii române de ieri, de azi. Îmi rămâne firescul regret că nu am reușit să intru în dialog cu o mulțime de (alți) confrați, scriitori care au lucruri importante de spus. Lista lor e așa de mare, încât îmi este imposibil să o întocmesc fără să las pe dinafară nume importante de care mă leagă fie admirația de cititor, fie afecțiunea de prieten. Poate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ai conecta la un tub de oxigen în momentul când simți că te asfixiezi. Al doilea aspect, nu prea are importanță când iei startul, important e să nu ratezi cursa, cel mai bine e să nu gâfâi niciodată în spatele vreunui confrate, îți prăfuiește scrierile, îți întunecă sufletul, te termină, este extrem de bine ca drumul pe care ți l-ai ales, fie el cât de îngust, fie chiar o nișă, să fie doar al tău, totul e să ai puterea să ți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
dificilă, îți cere fapte nu vorbe, îți cere devotament zilnic și sacrificiu personal, iar nu o așezare a ta pe piedestal. Un grup de culturnici propunea, pe la nivelul anilor 90, abstinența politică, retragerea în turnul de fildeș, echidistanța etc. Alți confrați de-ai noștri au argumente solide pentru implicarea scriitorului, motivând că României i-a fost bine atunci când intelectualii, scriitorii în special, s-au implicat în politică, în forțarea sorții societății, în favoarea europenității. Unde te situezi față de politica românească? Eu nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
să plecăm din România, am visat la această libertate cu toți porii deschiși. In perioada interbelică, în perioada "marilor clasici" chiar, scriitorii noștri se duceau în Europa pentru lărgirea orizontului Și totuși nu aud acum că ar pleca vreunul dintre confrații noștri să trăiască în lume, în altă țară, în altă cultură ... E teama că și-ar putea pierde locul în literatura română? E comoditate? E inerție? E sărăcie? Un Panait Istrati hoinărea prin nenumărate culturi europene, prin nenumărate țări, au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
poartă cu sine un baston de mareșal (premiu Nobel). De ce crezi că scriitorul "majoritar" român se simte frustrat că nu a primit premiul Nobel? Nu crezi că dacă vreunul, mai răsărit, l-ar fi primit, ar fi fost linșat de confrați? Premiul Nobel a devenit pentru români o adevărată obsesie. Să nu fim noi în stare să-l luăm măcar o dată!, asta a creat un complex de inferioritate și pune valoarea literaturii române la mare îndoială. Am auzit un librar spunând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de inferioritate față de alte literaturi, dar n-ar schimba mentalitatea breslei scriitoricești, sfâșiată permanent de orgolii și invidii. Nimic nu te desparte/ izolează mai mult de breasla scriitoricească decât câștigarea unui premiu. Un Nobel al fi motiv de linșaj psihologic. Confrații l-ar ocoli ca pe un ciumat, iar jurnaliștii l-ar agresa la fiecare pas. Politicienii ar vrea să-l numere în tabăra lor. De aceea-i recomandabil să fie plecat din țară sau să nu se întoarcă repede acasă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
asemenea conștiințe? Nici măcar, să zicem, Daniel Corbu, poet care-i născut în aceeași zi cu mine, mi-ar destul de greu să fiu. Oare tu, Adrian, ai putea să fii, Daniel Corbu? Sau Elitis, poetul cu care corespondează de ani buni confratele nostru Daniel? Nu te-ar înspăimânta o asemenea perspectivă existențială? Antimodelele m-au modificat mai mult decât modelele... Care au fost modelele tale culturale? Cum ai ajuns la ele? Cât de rușine ți-a fost când cei din jur au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
histrion!? un carnaval care ne dă sentimentul că existăm pentru și prin celălalt. Cât de mult iubește criticul cărțile pe care le critică? Ce crezi că e determinant în atitudinea unui critic, pentru a fi corect sau drept cu cărțile confraților, iubirea sau ura? Am văzut mulți critici care disprețuiesc literatura, creația, care se cred deasupra textelor pe care le critică? Este criticul un "recreator" literar? Da, ai impresia uneori că literatura a devenit pentru unii un simplu pretext de promovare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
sine în chiar textul omonim. E legată, oricum, de o scurtă ședere a mea în Neamț. Și de o reintrare, după mulți ani, a memoriei în drepturile ei firești. Ești "funcționar" la Uniunea Scriitorilor... Cât de mult îți respectă funcția confrații? Cât de sus poți să-i privești pe confrați? Câtă nevoie are scriitorul român de Uniune? Poate că o și respectă, nu știu. Cert e, însă, că privirea mea vine, cel mai adesea, din perspectiva broaștei, nu a condorului. Asta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
o scurtă ședere a mea în Neamț. Și de o reintrare, după mulți ani, a memoriei în drepturile ei firești. Ești "funcționar" la Uniunea Scriitorilor... Cât de mult îți respectă funcția confrații? Cât de sus poți să-i privești pe confrați? Câtă nevoie are scriitorul român de Uniune? Poate că o și respectă, nu știu. Cert e, însă, că privirea mea vine, cel mai adesea, din perspectiva broaștei, nu a condorului. Asta ținând, evident, de firea omului. Cât privește nevoia scriitorului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]