3,021 matches
-
familial, dar mereu eram împiedicați să ne bucurăm de noi înșine. Ba au fost anii de război, ba împrejurările vitrege ne-au stat împotrivă și acum, în ultima instanță, această nedorită direcție în timpul căreia fusesem înnoroiat din tălpi până peste creștetul capului... În acest scop, la 30 iunie 1967, înaintez raportul de sfârșit de an școlar și cu numărul imediat următor înregistrez cererea mea de demisie. Rămân în așteptare și ajung la 14 septembrie, în ajunul deschiderii oficiale a tuturor școlilor
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
mult înfierat de secretar! Din timp în timp amintea că n-am făcut cutare ori cutare lucru, motiv de a scoate în evidență atitudinea mea îndărătnică, dușmănoasă! În ședința lunară din iulie îmi toarnă din belșug noroi din tălpi până în creștetul capului. Ascult, privesc în sală cu o liniște stăpânită, surprind privirile prietenoase ale unora, tac și... aștept sfârșitul ședinței. Rămân ultimul în sală și mă adresez celor trei inși din biroul organizației cu un calm stăpânit - deși clocoteam în mine
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
stăteau Închise pentru a permite aerului condiționat să ne apere de arșiță, dar și de fierbințeala religioasă, flagrantă afară. Ce păreau de departe a fi cârduri de păsări negre erau de fapt grupuri de femei acoperite cu voaluri Întunecate din creștet până-n tălpi, care ne priveau nemișcate, amenințătoare. De la copii la bătrâni, se simțea În ochii lor o rezistență suspicioasă față de procesiunea de Land Rovers care perturba ritmul ordonat al vieții lor medievale. Deși eram Încă departe de momentul instaurării ayatollahului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ursitoarele i-au menit -, d-aia nu poate fi răpus de fier vrăjmaș. Plimbă ursu', Gheorghiță! Îi om, om ca tăți oamenii, numa' că-i mai viteaz și mai isteț decât tăți, nu-i afli păreche. Toader se scarpină în creștet bântuit de îndoială: O hi... Parcă poți să știi?... Că prea n-are habar de moarte când s-avântă cu spada. Parcă poți ști cine-i cu adevărat "Năzdrăvanu' Moldovei"? Să ni-l ție Dumnezău! După Lipnic, se fudulește Gheorghiță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nuntă, strigând până la ultima suflare: "Pentru Moldova și Ștefan!!! Moldovaaa!!!" Gheorghiță dârdâie încetișor: 'Mnetale ce gândești, bădie? S-or mântui cu rezbelele aistea? Că tăt la oaste, la oaste numa' bozii și buruiană pârloagă-i ogoru... Toader se scarpină în creștet: Apăi... după scărmăneala aiasta, o da Dumnezău și-om apuca câțiva anișori de tihnă și pace... Doamne miluiește! Doamne miluiește! se aude o cântare bisericească mormăită. Curând, apare un călugăr-cerșetor, deșirat, uscat, desculț, încins cu o funie peste rasa de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fugă privind mereu în urmă ca și cum ar fi urmărit de un duh nevăzut și se pierde în depărtare, repetând întruna: Satana!!.... Satana!!... Aista-i "Sfânt" mare, recunoaște Toader. Sfântu' ista-i smintit rău... Toader clatină din cap, se scarpină în creștet: Nebun Sfânt... Sfânt Nebun... E un tâlc în nebunia lui... În veacu' nost' hain, trebuie să fii nebun sau să faci pe nebunu' ca să poți striga un adevăr fără să-ți pierzi capu'. Mă ia cu amețeală, bădiță, mi-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
izbucnește furios Alexandru. Taica e acum un biet pribeag prin Transilvania, își șterge Voichița o lacrimă strivită în colțul pleoapei. Se zice c-ar fi bolnav. Ce rău poate să-i mai facă Marelui Ștefan Vodă? Maria pune mâinile pe creștetul Voichiței cu blândețe: O să-l rog, Voichițo... O să-l rog... Voichița cade în genunchi, îi sărută mâinile cu înflăcărare: Cât de bună ești, Mărită Doamnă! O să fac tot ce-mi stă în putință, spune Maria și o ridică. O să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
galbenii Papei! Prinde doi iepuri dintr-un foc! Isteț băiat, Mateiaș aista... După război, mulți viteji s-arată! Îl roade viermele pizmei că de ce altul să-i uzurpe faima lui de "Mare Apărător al Creștinătății"! spune Mihail. "Fală goală din creștet până-n tălpi!" E lihnit după mărire, adaugă Stanciu. Cine-l împiedică să sângereze și el? Să-și cucerească gloria cu sabia, nu cu gura! spune Vlaicu. Ne jucăm de-a baba-oarba cu slăviții crai și nu vedem că osmanlâii stau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu puteam... Mă urcam în turn, mă ascundeam după metereze și te urmăream, te petreceam cu privirea până hăt-departe, până te pierdeai într-un nor de praf... Mă chinuiam să te urăsc și nu puteam... Ștefan îi pune mâna pe creștet: Și eu... eu nu știam ce comoară se ascunde în turnul dinspre miază-zi al Cetății... Măria ta, știi, eu am o stea, a mea... Eu mi-am ales-o una mică, mică, o steluță, abia pâlpâie, lângă osia din dreapta a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ta!... Ai grijă!... Ai grijă! N-ai teamă, o mângâie Ștefan. Am "Îngerul" cu mine. O să fie bine. Tu să fii cuminte. Ai grijă de tine, îi spune cu blândețe, își îngroapă fața în părul ei și o sărută în creștet. Să ne vedem sănătoși, Voichițo! Și pleacă. Voichița, singură, încremenită în mijlocul încăperii, cade în genunchi, sughite. Zăgazul lacrimilor se rupe: Sfântă Fecioară, ocrotește-l, bolborosește ea, ocrotește-l... Buciumul de adunare îi acoperă ruga... 6 Podagra și ciuma Luminiș în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
N-ar strica să-ți mai ascuți custura ceea... au, va bene, radere la barba con mia spada... Don Batista hâhâie: Altezza... Înălțimea voastră, ridere... "Înălțimea" mea? Bine ar fi... Ce-ai zice, Don Batista, de m-aș pomăzui din creștet în tălpi cu alifia domniei tale "unguento miracoloso universale"? Ce zici, trag nădejde să mai cresc olecuță? O palmă, un lat de palmă, barem... E... e posibile, unguento e miracoloso, spune el cu modestie spălându-i fața într-o cățuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai "Mare!" Ștefan râde cu poftă: Prostimea! Ea m-a procopsit. N-a avut de lucru... Mi se potrivește ca nuca-n perete. Bag-samă că nu s-au uitat prea bine la mine, spune și, hâtru, își pune palma pe creștet și-și ia măsura. Când oi face vreo boacănă din prea mult neastâmpăr, tot atât de repede o s-o sucească de-o să-mi zică "cel Rău" au "cel Cumplit"... Nu vă luați după gura prostimii, că-i cam slobodă: acu' te-nalță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tu cine ești? O... o biată fată, ostatică în colivia de aur a Măriei sale. Ai cutezat să ridici ochii vrăjită asupra Domnului și Stăpânului tău!" Până când?! suspină ea. Până când?! Și-apoi?!... Apoi?! Ce va fi apoi?! Ștefan o mângâie pe creștet: Aiasta-i? Adevărul e că "Măritul Domn și Stăpân" e ostatic în mica colivie cu totul și cu totul de aur. Cât despre "vrăjitorie", nu știu, zău, care pe care... Doar popa să mă mai dezlege să nu-mi pierd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Să rămân?!... Ștefan tace... Ea lovește cu pumnii în pieptul lui și strigă: Pentru Dumnezeu! Spune-mi! Spune-mi, ce să fac?! Ajută-mă! Eu nu pot! Rămân?! Să rămân?!... Ștefan o privește lung, în tăcere. O mângâie ușor pe creștet. Vorbește încet, blând, cu tristețe, cu durere: Aș vrea să rămâi... M-am temut de clipa aiasta. Am mai trăit-o odată. Știi cum s-a sfârșit. N-aș mai putea... Am ales Moldova, singura mea dragoste statornică! spune el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
adică, de ce noi, marii boieri, de ce n-am ridica în Scaun pe cel mai vrednic dintre noi? Că doar ne cunoaștem de-o viață și știm ce zace-n gușa fiecăruia, se uită el lung la Isaia, măsurându-l din creștet în tălpi, și ploconindu-se, aruncă bomba. De pildă, cum ar suna: "Io Isaia Voievod și Domn a toată Țara Moldovei?!" Isaia tresare, stacojiu de plăcere. Cu bucurie reținută, cu modestie prefăcută, protestează: Aaa! Nuu! Nuu!... De ce "Nu"?! Negrilă, gata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fiecare are a se teme pentru sine; eu mă tem pentru o țară. Îți dai seama cât de mare trebuie să fie teama din mine? Un domn însă trebuie să fie "teribil și neînfricat", adaugă ironic și pune mâna pe creștetul lui Alexandru. Mânzule, odată și-odată, la rândul tău, vei înțelege pentru ce se teme Tăicuță Măria ta! Pentru ce prăpădește nopțile la lumânări... Pentru ce trebuie să se umilească! Să mintă! Să fie crud! Nedrept! Nemilos! Să ucidă! Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Petru pentru a cuceri o bucată cât mai mare din tăicuță; Sora, suflându-și nasul într-o pestelcă; și Țamblac, cu restul. Lacrimi, suspine, smiorcăieli de fericire... Ștefan trage mult aer în piept, o strânge pe după umeri pe Maria, mângâie creștetul Olenei, iar Petru i s-a și cocoțat în spinare... Ștefan privește în jur, cu bucurie și durere totodată, îngână: Acasă... Și războiul aista... se întunecă el și oftează. Alexandru se luptă cu somnul și cu un vrăjmaș nevăzut, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
broaștelor ce nuntesc în șanțul de apărare al cetății: e nuntă mare! Ușa se crapă ușor scârțâind... O mână cu un pocal: Negrilă. Se holbează... Trupul Domnului zace răsturnat peste masă, cu fața în jos... Un fior îl scutură din creștet în tălpi... Vinul din cupă face valuri, se prelinge pe mână; Negrilă o scutură cu disperare, o șterge de pulpană și pe-o parte și pe alta... "La Suceava în cetate Miezul nopții bate, Vodă Ștefan ne veghează, Domnul sfânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mie, tot de acolo mi se trage... Când mă apucă, zdrumic coajă de salcie... Privirea îi cade pe clepsidră. O răstoarnă. Privește fascinat nisipul ce se prefiră bob cu bob. Ce crezi că-i viața, Negrilă? Negrilă se scarpină în creștet, se foiește de pe un picior pe altul, transpiră... Apăi... Știu eu?... Ceva... ceva ce trece... Așa-i Negrilă! "Ceva ce trece"... Fuge!... Zboară, Negrilă!... Zboară! Și, odată cu ea, trecem și noi... Uite, mangosâta aiasta, arată el clepsidra fir cu fir
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bolborosește scheunând încetișor: Ște... Ștefane Măria ta... și îi pipăie ca orbii fruntea, obrajii, pieptul. Sfânta Fecioară, cât m-am rugat -, mi te-a adus sănătos... Ștefan o învăluie cu o privire caldă, o strânge la piept, o sărută în creștet. Voichițo!... rostește el cu ardoare și îi desface legătura, lasă părul să cadă numai valuri de aur. Mi-era un dor... Voichița își șterge lacrimile: De la Neamț, într-un galop am zburat... Am auzit: ești zâna răniților... Don Giovanni m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o arătăm cu degetul: "Nu eu! Ea! Ea e de vină! Soarta!"... Ba, încă, îl amestecăm și pe Dumnezeu cu "Voia Sa" în ciorba afacerilor noastre, de parcă El, acolo Sus, n-ar avea altă treabă decât să ne caute în creștet... Între cer și pământ, suntem singuri, Sihastre! Destinul este alegerea ta! Ce alegi! Ce refuzi! "Soarta, Destinul sunt eu!" De aceea suntem și răspunzători: "Eu am ales! Eu am greșit! Eu răspund! Eu plătesc!" Fiule, îl sfătuiește Daniil, resemnat, părintește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
atâtea... Mulțămesc Măriei tale... Ce să-mi dăruiești? Mi-o dat Domnul de toate, zâmbește Daniil. De nimică n-am trebuință... Adică... dacă Măria ta binevoiește, trebuință aș avea... îndrăznește Daniil după câteva clipe de cumpănă și un scărpinat în creștet. Da! Spune! Orice! Spune!... O daltă mi-ar face trebuință... și o ridică de jos dintre sfărmături, o răsucește pe-o parte, pe alta. Iaca, s-a tocit... s-a și știrbit într-un colț, săraca... Mă chinui rău... Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
când mâncăm câte o trântaie: " Vom fi ce-am fost și mai mult decât atâta", rostește solemn și apoi pune un genunchi în pământ, cu capul plecat. Binecuvântează Părinte... Daniil își șterge pe furiș o lacrimă... Îi pune palmele pe creștet și cu glas tremurat îngână: Fii binecuvântat, Ștefan al Moldovei. Iisus fie cu tine... Ștefan se ridică... Îi zâmbește... Îi face un semn de bun rămas... Și pleacă încet șchiopătând... Daniil, în prag, își mai șterge o lacrimă furișată printre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
botezata. Și o botează acum, aici la râul Iordan. Ea este îmbrăcată totul în alb. Are un costumaș frumos, alb și sandale albe. După ce a făcut botezul, cu toată rânduiala lui, ne botează și pe noi simbolic, stropindu-ne pe creștet cu apă sfințită din Iordan. Apoi se cântă troparul Botezului și alte cântări duhovnicești. Majoritatea suntem cu picioarele până la genunchi în apă Iordanului. E plăcut. Apă e limpede că lacrima, se vede nisipul de sub ea și mulțimea peștilor colorați care
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Ce bezna-i fără Tine. Tu esti Luceafăr din Lumina, Și-n noapte Tu de vii, Aduci Lumină din Lumina. Zâmbet de Copil - Lacrimi de Iubire 25.02.2006 Stând la pieptul Mamei, Strâns si-mbratisat, Si mâna ei caldă, Pe creștet l-a mângâiat. « Un zâmbet » de copil s-a arătat, Hăinuțe noi dac-ai îmbrăcat, Și încălțăminte ți s-a dat, Când ai primit în dar o jucărie, Pe fața lui, “Un zâmbet” s-a arătat. Doamne, ce fericit este
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]