4,021 matches
-
cele două niveluri. Limbile literare romanice însă au avut (și au încă) nevoie de mijloace sporite de expresie, îndeosebi pentru domeniile culturii, științei și filozofiei, mijloace pe care le-au putut prelua tot din limba latină, sub forma împrumuturilor lexicale culte. Din limbile literare cele mai multe împrumuturi de acest fel au pătruns și în limbile populare corespunzătoare, dar ele nu au mai urmat același traiect evolutiv, fiind adaptate în limbile care le-au receptat cu forme diferite de cele ale cuvintelor moștenite
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
lui are o arie extin-să în toate aceste limbi. În cazul altor familii lingvistice nu se poate constata ceva similar, în sensul că nu există o confruntare între elementele moștenite din limba-bază și elemente care să fi fost împrumutate (pe cale cultă) din aceeași limbă, după transformarea aspectului ei popular în alte limbi. Din lat. mens, -tis, limba română are cuvîntul moștenit minte, limbile italiană, spaniolă și portugheză moștenitul mente, dar franceza îi redă conținutul prin alte elemente lexicale (raison, sagesse, esprit
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
latine în procesul adaptării și faptul că această limbă romanică a făcut asemenea împrumuturi încă din timpurile foarte vechi explică dificultatea de a stabili uneori dacă un element de origine latină din italiană este moștenit sau a pătruns ulterior pe cale cultă. Dacă în italiană fenomenul modificării analogice a neologismelor după forma cuvintelor moștenite este admisibil, se pune întrebarea de ce pentru limba română, destul de apropiată de italiană și conservatoare fidelă a scheletului consonantic din cuvintele latinești moștenite, un asemenea principiu nu este
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a ajunge, prin crearea unui aspect literar, la excelența de tip clasic în condițiile activității unor intelectuali cu mari aptitudini. Fixarea prin norme a limbilor populare în vederea creării aspectului lor literar nu se putea concepe însă fără modelul unor limbi culte, ajunse deja la un nivel înalt de desăvîrșire, precum era latina. De aceea, în țările romanice occidentale s-a inițiat, mai ales începînd cu secolul al XV-lea, o intensă activitate filologică avînd în centrul ei normarea limbilor romanice și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
doua limbă, așa cum altădată latina reprezenta limba de cultură diferită de limba populară. De aceea, între limbile literare romanice vestice și corespondentele lor populare nu există în general o comuni-care, astfel încît elementele aspectului popular să poată pătrun-de la nivel cult. Aceste limbi literare evoluează numai în sfera culturii majore, iar graiurile nu sînt valorificate pentru îmbogățirea lor, nici măcar dialectele care le-au stat inițial la bază. Cît privește cauzele care au dus la impunerea unui dialect literar ca limbă literară
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a celui următor, cînd și-au desfășurat activitatea mari scriitori și filozofi germani (Lessing, Goethe, Schiller, Kant etc.), iar limba din centrul Germaniei a devenit modelul limbii culte. Pe de altă parte, ascensiunea politică și dezvoltarea culturii și științei germane în secolul al XIX-lea au dus la creșterea prestigiului limbii germane pe plan internațional și, în acest mod, în unele țări din centrul Europei, îndeosebi în cele
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pe care cultura și limba română o are deja. O asemenea interpretare nu este însă corectă, deoarece, în Occident, granița respectivă este statuată de mult timp și, de oricîtă încurajare ar beneficia vorbirile locale, elementele lor nu pătrund în limba cultă, care rămîne supradialectală și cu tradiție proprie. Ca atare, deși se încurajează unele dintre vorbirile locale pentru a preveni dispariția lor, ele nu devin mijloc de îmbogățire a limbii de cultură unice, iar vorbitorii limbilor regionale cunosc și utilizează această
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în cartea pe care o citești.” Garabet Ibrăileanu 197. „O adevărată cugetare este o idee nouă, stabilirea unui raport nou între două noțiuni, generalizarea unor observații - concluzia unui studiu care nu se dezvoltă - în sfârșit o idee nouă pentru cetitorul cult, în orice caz, o idee care nu e curentă și care pune o problemă.” Garabet Ibrăileanu 198. „O carte recitită niciodată nu e aceeași. O operă literară e ceea ce vedem sau mai bine, ceea ce punem noi în ea. De aceea
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
este instabil, trebuie să citească mai multe cărți deodată. Pe fiecare la timpul său. Să fie poligam. Nimic nu te reconfortează mai mult, după o muncă intelectuală intensă, decât o altă muncă intelectuală intensă.” Konstantinos Tsatsos 661. „Așa numiții oameni culți ai vremurilor noastre se mulțumesc să citească unele cărți despre alte cărți, pentru că în ele sunt adunate o mulțime de informații pe care le iau drept cunoștințe despre cărțile pe care nu le-au citit. În ceea ce privește, din <<cărțile despre
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
timp ce <<cărțile despre cărți>>, atunci când nu te trimit la sursele de bază, te fac steril, oferindu-ți gânduri străine, formulate de-a gata. Și-atunci, te lași pe tânjeală, iar această delăsate constituie fundamentul psihologic al așa numiților oameni culți ai neamurilor noastre. <<Acum am aflat>>, ne spun aceștia. Pot să afle, într-adevăr, dar sufletul le rămâne la fel de sărac. Cât de frumos spune Goethe: Există cărți din care afli despre toate, dar până la urmă nu te alegi cu nimic
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
argint sau de aur, pe care eroul îl ia apoi cu sine, semn că experiența acumulată pe drum îl va însoți și îi va folosi toată viața. Prezent în toate epocile istorice ale Rusiei, în toate formele sale de creație cultă cât și populară, PELERINAJUL, departe de a fi doar un tip de practică religioasă, reprezintă mai degrabă un mod de acomodare cu Universul, de translație a tensiunilor pământești înspre răspunsurile venite din Absolut. Un model cultural și un mod tipic
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
despre numele acestor copaci? „Vedeți, ăștia nici nu sunt copaci propriu-zis. Sunt și ei așa ceva, fără nume.” Copăceii își clatină trist colorata podoabă de fructe. Zăpada nu-i sperie. Așteaptă. Asemeni lor, întâlnești câteodată, un om minunat, apărut de niciunde. Cult, inteligent, educat, își vrăjește ascultătorii cu talentul său de povestitor, pare să nu existe nici un subiect despre care să nu-ți poată da explicații amănunțite. Audiența pare încremenită, purtată într-un vis frumos, un vis cu oameni eleganți, cu vorba
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradițiile, obiceiurile și istoria lui, pe geniul lui" (8 mai 1880). Într-un alt articol din "Timpul", publicat în numărul din 21 noiembrie 1881, scria: "Limba literară, nu cea grăită în societatea cultă, limba cronicarilor și a legendelor e pe alocurea de o rară frumusețe. Multe texte, și bisericești și laice, au un ritm atât de sonor în înșirarea cuvintelor, încât este peste putință ca frumusețea stilului să se atribuie întâmplării și nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
cultura românească din acea vreme, unul de edificare a noului tip de intelectual creator și a noii direcționări a literaturii. Eugen Lovinescu exprimă capital spiritul junimist ieșean în câteva cuvinte: Când o mișcare culturală, în afară de mortarul câtorva generații de oameni culți, privind unitar și serios problemele vieții românești, a dat criticii teoretice pe T. Maiorescu, poeziei pe M. Eminescu, prozei pe I. Creangă, teatrului pe I.L. Caragiale, istoriei pe A.D. Xenopol, filozofiei pe Vasile Conta acea mișcare nu poate fi privită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Asachi, fondatorul Conservatorului filarmonic-dramatic (1836), în cadrul căruia s-a cântat pentru prima dată în limba română opera "Norma" de Bellini, cu arta dirijorală a lui Antonin Ciolan, Ion Baciu ș. a. Așadar, de la muzica religioasă, imnică, civică, utilitară, distractivă la muzica cultă cu toate genurile ei. Descifrăm spiritualitatea Iașului și prin istoria muzicii sale. Descoperim firul de aur nevăzut ce se transmite de la o epocă la alta, de la o generație la alta, instituțiile muzicale ale Cetății asigurând continua educație în armonia melosului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
face omul când intră în cântul înaripat al celebrelor capodopere, de la Te Deum la Anotimpurile lui Vivaldi, de la Pastorala lui Corelli la ceea ce au lăsat Beethoven, Mozart, Rossini, Berlioz, Wagner, Verdi, Ceaikovski, Enescu, Grieg și atâția alți titani ai muzicii culte. Ascultăm Aida cu spectaculoasele sale personaje în spații exotice. Grandioasa scenă a marșului lui Radames în fruntea egiptenilor victorioși, punct culminant intrarea faraonului însoțit de prea frumoasele curtezane. Mulțimea cântă coruri de slavă, ți se încrețește pielea de fiori, starea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
o tehnică a eschivei. Dar nici un poet nu e volubil când e adus în situația să divulge strategia și armele sale de elită. Cum priviți diletantismul în actul de creație artistică? Vă referiți, desigur, la diletantismul care "împănează" creația literară cultă. Nici măcar nu-l privesc. Îmi repugnă. Vă dau cuvântul de onoare că, la douăzeci de ani, dețineam un bagaj estetic net superior față de bocceluța oricăruia dintre actualii debutanți. Întregul câmp magnetic al poeziei mele e traversat în toate sensurile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
considerat ca o mare victorie pentru opoziție. Congresul, întrunit la 22 noiembrie, alege mitropolit primat pe Iosif, episcopul Dunării de Jos, cu 190 voturi contra 50 date episcopului de Roman Melhisedec și 10 mitropolitului Moldovei. Episcopul Melhisedec era cel mai cult prelat de pe vremuri și o figură foarte distinsă; cum însă erea cunoscut ca rusofil și adversar al catolicismului, n-a putut niciodată ajunge la scaunul metropolitan. [apariția ziarului lupta la bucurești sub direcția lui gheorghe panu] Gheorghe Panu dorea de
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
fiind sigur că nu te va părăsi la primejdie. Dovada puterii sale a dat-o în două împrejurări, și atunci când a fost detronat Cuza, și în ziua de 11 martie 1871. Deși familia conservatoare avea atâți oameni cu mult mai culți decât el, totuși el a fost desemnat locotenent domnesc la 1866 și el a fost însărcinat la 11 martie 1871 să facă guvernul. Generalul Florescu nu avea, nici pe departe, calitățile de statornicie ale lui Lascăr Catargiu. Generalul Florescu era
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
Dar era devotat generalului Florescu. Generalul Florescu era mai mult vanitos decât ambițios, iar în ultimul timp al guvernării lui Lascăr Catargiu a intrigat spre a-i lua locul în fruntea partidului și a guvernului. Petre Mavrogheni era un om cult, o capacitate financiară, dar o fire puțin combativă și fără pasiune politică. Dovadă e faptul că, după căderea guvernu lui conservator, în 1876, n-a mai luat o parte prea activă la luptele politice, ceva mai mult, a primit de la
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
șeful „Cloșcei cu pui“, dar Manolache Costache n-a avut niciodată legături prea strânse de clasă cu familia conservatoare. În partidul conservator a fost mai mult un independent care, de cele mai multe ori, a făcut „bandă aparte“. Era unul dintre conservatorii culți și, tocmai fiindcă era cult, era de multe ori foarte reacționar. Ca toți reacționarii, avea adesea scânteieri democratice - sau, cum se spune astăzi, „populiste“; în Constituanta de la 1866, împotriva tuturor conservatorilor și chiar a multor liberali, a combătut votul țăranilor
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
puterea vârstei. A dat, în cariera lui politică, dovezi de consecvență, de onestitate, a fost cre dincios șefului - tocmai fiindcă se pregătea să devie și el șef -, dar n-a lăsat după el nici o urmă. Gheorghe Chițu era un om cult și plin de talent. Avea o frumoasă cultură literară - de aceea Brătianu îi încredință portofoliul Instrucțiunii Publice. În curând, însă, dădu problele insuficienței pregătirii sale pentru acest departament. Intemperant din fel, pierdu repede orice activitate politică. Rămase numai un parlamentar
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
nu și mai poate pune în aplicare ideile. Liberalii vernescani l-au încălecat, prin urmare singurul mijloc de a reface partidul conservator așa cum a fost odinioară este ca tot tineretul cu idei conservatoare să se grupeze în jurul oamenilor de elită, culți și plini de talent precum sunt: Carp, Maiorescu, Vasile Alecsandri, Theodor Rosetti, Menelas Ghermani etc. O parte a tineretului conservator a trecut la noul guvern junimist, alții, precum grupul de la Epoca, în frunte cu Nicolae Filipescu, fără a trece în
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
era complet decăzută în minciuna și în practicile adeseori infame și inumane ale cultului idolatric politeist; dar în mijlocul atâtor aberații părea geloasă de ideea divinității, care domina în viața privată și socială. Existau și pe atunci, mai ales printre cei culți, anumite curente de scepticism care păreau să se reverse în ateism; dar cine și-ar fi imaginat vreodată că aceste ideologii se vor impune maselor, popoarelor?! Astăzi, da! În plin secol XX asistăm la faptul nemaiauzit de popoare, impunătoare numeric
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
acționat. 35 - III. Credință, în ciuda propriei ignoranțe Se spune că cei smeriți nu trebuie să aibă pretenția să fie instruiți de mari personalități, dar se pare că nu este chiar așa. Este mult mai ușor să găsești îngăduință la cei culți decât la cei ignoranți, care par să-și potrivească nevoințele după de limitele lor. O greșeală de vorbire poate să fie înțeleasă de o personalitate, dar nu și de cel simplu care o va lua aproape mereu în râs. Apostolii
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]