3,638 matches
-
povestit Dinu însuși această întîmplare, n-aș fi crezut-o. Ea îl exprima însă foarte bine. Mereu avusese un Rubicon de trecut și nu avusese curajul să riște. S-a lăsat dus de valuri. La puțin timp după istoria cu cureaua, a fost suspectat de tuberculoză osoasă. De aici, un șir de urmări. Augusta a renunțat să se mai mărite cu el. Înspăimântat de spectrul unei boli teribile, s-a iradiat devenind steril și a început să bea. Concediat de la spitalul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
s-au îndepărtat. Și au surâs continuu până nu s-au mai zărit. Zâmbește ca ei, mi-am zis. Și am continuat să merg, atent mereu la apa pe care o beam, ca să n-o termin, cu umerii roși de curelele rucsacului, îndurînd suferințele piciorului bolnav și frigul nopților din deșert. Într-o zi, mi-am recunoscut sacul de dormit de departe, după culoarea lui portocalie. Necunoscutul care mi-l furase se afla lângă el. Era mort. I-am luat apa
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ceas de mână. Mergând pe drum vede o fântână părăsită unde aruncă cheia de la cașierie, gășită ulterior de organele de miliție, constituind o probă puternică la dosarul crimei. La cercetări a mai recunoscut că ceasul de mână ,,Pobeda’’ a cărei curea o aruncase pe terasamentul căii ferate, se afla la mama lui, la care s-a și gășit și s-a stabilit că a fost reparat de un ceasornicar din Râmnicul Sărat și care între timp plecase la Botoșani, de unde a
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
de idei, Paul Alexandrescu s a oferit să conducă cenaclul literar al școlii, deși avem profesori de română competenți, cu o bună pregătire profesională și pedagogică, cu o ținută etică și morală ireproșabilă, nu ca alții, care se trag de curele cu diverși tipi din diverse redacții, pentru ca, după aceea, să-și vadă publicate producțiile așa-zise literare. Cerem să se analizeze cu toată seriozitatea situația, să se discute în plen cu toată lumea, pentru a se scoate la iveală adevărul și
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
securitate... Și nu mănâncă și bea cu mine. Nu, nu! Tot cu <<tovarășii>>. Că, deh!, corb la corb nu-și scoate ochii” “Te poftesc să fii mai atent cum și cu cine vorbești. Că n-o să ne tragem acum de curele cu toți pușcăriașii...” “Domnule, dacă ai venit la poartă la mine ca să-mi spui că sunt pușcăriaș, vreau să știi că nu trebuia să te mai ostenești, știam asta. Iar dacă ți-ai închipuit că ai să faci din mine
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
le-a lăsat în casă neatinse, ci unul din carton maroniu pe care nici nu-și mai amintea de unde-l avea, cu colțurile roase și câteva ținte lipsă, fragil, încât a trebuit să-l lege de-a curmezișul cu o curea, să ia deci cufărul și geamantanul în care a îndesat veșminte ale ei și ale copiilor și, fără să lase vreun bilet că a plecat și unde s-a dus, să încuie casa, păstrând cheia cu grijă, să n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai întâi cu telefonul, la câteva zile după aceea a venit și scrisoarea, dar ea a mai lăsat să treacă alte câteva zile înainte de a îndesa din nou veșmintele în cufăr și în geamantanul legat de-a curmezișul cu o curea și de a lua drumul înapoi cu trenul și cu tramvaiul. Copiii fiind la mijloc, pe care era clar că îi vor lăsa în îngrijirea ei, judecătorii hotărâseră să îi lase ei casa. Știa că se va întâmpla astfel, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
an al adolescenței, că ar putea face cutare lucru sau ar fi nimerit pentru cutare meserie, trebuie să te trezești odată și odată. Adică să ai curajul să spui: până aici a fost vis, mai departe nu mă mai țin curelele. Da, știi bine asta, o spune Pavese: visul e o construcție a inteligenței la care constructorul asistă fără să știe cum se va sfârși ea. Dar mai avea puterea să-și spună că orice oprire ar fi nepotrivită. Asta ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
chiar pedepsele pe care știa foarte bine că le merită, ca atunci când la urechile tatălui ajungeau vorbe, în parte adevărate, că s-ar fi bătut cu prichindeii din clasă, încât trebuia să fie scoasă din cuiul ei, aflat la vedere, cureaua lată și usturătoare sau, mult mai primejdios, el să fie închis, pentru o oră sau două - cînd se stăpânea să plângă sau să ceară iertare sau să se poarte ca un copil - în magazia de lemn din curte, înfiorător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
groase lângă platoul acoperit pe jumătate cu sanviciuri. Câteva sticle se goliseră și cineva le așezase lângă piciorul mesei, una lipită de cealaltă, cu etichetele colorate la vedere. „Ei, copii, ar cam trebui s-o șterg“, zicea unul scund, cu cureaua groasă a bluejeans încheiată cam la o palmă sub pântecele proeminent, pe care îl strigau Iuliu Sofronie. „La naiba“, spuse Rodica Dumitrescu, „nu-mi zice mie că ai nu-ș-ce treburi grozave la ora asta. Nici nu s-a făcut seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
eu dreptul să te fut, chiar dacă ți-ai făcut plinul cu alții. Așa vorbește, mizerabil. I-am spus să plece. N-a vrut. M-a amenințat. Am fost în stare să mă împotrivesc, deși eram îngrozită. Și atunci a scos cureaua și m-a lovit, habar n-am de câte ori, s-a repezit și mi-a smuls capotul de pe mine, și a continuat să lovească, deși nu mă mai împotriveam, eram terorizată cu totul. Nu urăsc nimic pe lume mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
apropie de Jim, cu mîinile galbene ca niște dihori. — Băiat american? — Englez. Aștept șoferul. — Băiat... englez. Tu vino acum. — Nu - e acolo. TÎnărul Întinse mîna, Înjurînd În chineză, și-l apucă pe Jim de Încheietura mîinii. Degetele lui pipăiau pe cureaua de metal, Încercînd să desfacă Închizătoarea ceasului. Țărăncile Îl ignorau, cu găinile adormite În poală. Jim Împinse mîna tînărului și simți strînsoarea degetelor acestuia pe braț. Scosese un cuțit și era gata să-i taie mîna lui Jim de la Închietură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
lemn din spatele cabinei șoferului, cu mintea plină de zeci de planuri. ZÎmbi În sinea lui, uitînd de boală și de săptămînile disperate din cinematograful În aer liber. Îl dureau genunchii din pricina legănatului continuu, iar uneori trebuia să se țină de cureaua de piele a soldatului japonez de lîngă el. Dar În sfîrșit se afla În drum spre cîmpul deschis și spre lumea lagărelor de concentrare, care Îl aștepta. Nesfîrșitele străzi din Chapei alunecară pe lîngă ei o regiune de blocuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
deschisă, pe frunte și pe obrazul stîng, de parcă fusese lovit de curînd cu patul puștii. Cu oarecare efort, se așeză pe bancă. Picioarele lungi, pistruiate, Îi ieșeau din șortul lui kaki și se terminau Într-o pereche de sandale din curele. Părea să aibă În jur de treizeci de ani, și nu avea nici un bagaj sau alte obiecte, dar avea stilul plin de hotărîre al unui ofițer din Marina Regală, care făcea furori la petrecerile În aer liber din Shanghai, emoționîndu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Între stîlpii de telegraf. — Doamnă Hug... asta-i calea ferată spre Woosung! În timp ce aburii scăldau cabina șoferului, camionul se opri. Începu să-și schimbe direcția. LÎngă Jim, paznicul japonez aprindea o țigară pentru drumul de Întoarcere. Jim Îl trase de curea și Îi arătă dincolo de cîmpul de orez. Soldatul urmări cu privirea brațul lui Întins, apoi Îl Împinse jos la podea. Strigă spre șofer, care aruncă suportul de hartă pe scaunul de lîngă el. Cu motorul Înfierbîntat, camionul se Întoarse greoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
lagăr. Îl recunoscu pe unul dintre paznici ca fiind soldatul Kimura, fiul unui fermier cu oase mari, care crescuse aproape tot atît cît Jim În anii de lagăr. Spatele puternic al soldatului făcuse să-i plesnească tunica decolorată și doar cureaua pentru muniții Îi ținea Întreagă haina ruptă. Înainte ca războiul să se Întoarcă În cele din urmă Împotriva japonezilor, soldatul Kimura Îl invita adesea pe Jim În bungalow-ul pe care-l Împărțea cu alți trei paznici și Îi permitea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ardea plutea Încă peste golfulețe și orezării. Pentru cîteva minute, soarele se apropiase mai mult de pămînt, de parcă ar fi vrut să ardă moartea de pe cîmpurile lui. Jim se gîndea cu tristețe la acei piloți americani care muriseră legați În curelele parașutelor lor, sub ochii unui caporal japonez cu un revolver Mauser și ai unui băiat englez, ascuns În balconul acestei clădiri În ruină. Totuși, sfîrșitul lor Îi amintea lui Jim de sfîrșitul lui propriu, la care se gîndise În secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
din cauza șocului și a epuizării. Ideea că războiul era pe sfîrșite părea să-i Încurajeze pe unii să dea ortul popii. Totuși, pentru cei Încă dornici să rămînă În viață, o moarte era o veste bună. Pentru Jim Însemna o curea veche sau o pereche de bretele, un stilou, iar odată, În mod miraculos, un ceas de mînă pe care Îl purtase trei zile, Înainte de a i-l preda, cu toate celelalte, lui Basie. Japonezii confiscaseră toate ceasurile de mînă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
spune despre raidul aerian. Observînd că ochii lui Jim erau fixați pe inelul cu sigiliu, Întoarse capul ca să se uite spre sergentul Nagata care urca bocănind pe treptele de bambus. Doctorul Ransome dezaproba jefuirea cadavrelor, deși știa că Jim schimba curelele și bretelele pe mîncare. Totuși, se gîndi Jim liniștit, doctorul Ransome avea propriile lui surse de aprovizionare. Spre deosebire de majoritatea deținuților din Lunghua, cărora li se permisese să-și Împacheze o valiză Înainte de a fi internați, doctorul Ransome intrase În lagăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
la spațiul nepăzit dintre stîlpi. Și lui Îi venea greu să accepte că va fi curînd capabil să iasă pe poartă spre libertate. Soldatul din turnul de pază coborî pe scară, pînă la acoperișul casei paznicilor, cu mitraliera prinsă de curelele de pe umeri. Sergentul Nagata ieși din casa paznicilor și se alătură oamenilor săi În afara lagărului. De la dispariția comandantului, În confuzia de săptămîna trecută, sergentul fusese ofițerul japonez cel mai mare În grad din lagăr. — Domnule Maxted, sergentul Nagata pleacă - războiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
praf alb se ridicau În urma camioanelor, ascunzîndu-l pe doctorul Ransome. Primii soldați trecură de Jim, niște bărbați masivi care țineau ochii În pămînt. Nările lor tremurară la mirosul urinei. Cum mergeau prin praf, un strat fin le acoperea uniformele și curelele, amintindu-i lui Jim de pista de pe aeroportul Lunghua. — Bine, Jim... Domnul Maxted se ridică, iar Jim simți mirosul de excremente care venea dinspre pantalonii lui. Hai să te ducem la Nantao. Ținîndu-l pe Jim de umăr, porni șchiopătînd mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cămașă albă, mergea În spatele japonezului, gata să-i ajute pe cei cărora li se ordona să se alăture marșului, ca un curier al unei companii eficiente de turism. La marginea terenului, paznicii japonezi dezbrăcau deja trupurile morților, luîndu-le pantofii și curelele. — Domnule Maxted... Într-un ultim moment de luciditate, Jim se ridică, știind că trebuia să-l părăsească pe arhitectul muribund și să se alăture formației de marș În noapte. — Trebuie să plec acum, domnule Maxted. E timpul ca războiul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
iar Jim recunoscu fața umflată, de tuberculos, a soldatului Kimura. Un grup de bărbați europeni Îl urmăreau de-a lungul taluzului, cu bastoane de bambus În mînă. Unul dintre bărbați purta o pușcă, dar Kimura Îl ignoră și Își Îndreptă curelele În jurul uniformei rupte. Își aruncă În apă unul dintre bocancii săi putreziți, apoi coborî panta spre orezăria inundată. Făcu zece pași, cînd se auzi o a doua Împușcătură. Soldatul Kimura zăcea cu fața-n jos, În apa puțin adîncă. Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
din tunel, de parcă se așteptau ca stadionul să fie bombardat. Un european cu barbă, cu o jachetă de piele a unui pilot american, alergă traversînd parcarea, urmat de alți doi bărbați cu puști. Un chinez cu pieptul gol, cu o curea de pistol În talia pantalonilor săi negri, se strecură aplecat, conducînd un grup de hamali cu bîte de bambus. Erau urmăriți prin tunel de un pluton de soldați naționaliști, cu puștile ridicate În soarele puternic. Se opriră să tragă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
unui aviator. Jumătate din membrii grupului său de bandiți erau chinezi, unii dintre ei culi cu bețe alții În uniforme naționaliste și ale regimului marionetă, cu puști și harnașamente. Ceilalți erau europeni sau americani, purtînd tot felul de haine și curele de muniții, tocuri de pistoale și genți de muniții ale poliției din Shanghai, peste tunici chinezești. După trupurile lor uscate, Jim presupuse că majoritatea erau foști deținuți. CÎnd acel hamal ridică bățul de bambus, Jim Își supse sîngele și Înghiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]