3,645 matches
-
linii) și foarte curat. Călătorii nu citesc absorbiți romane, așa cum am văzut la New York, Chicago, Moscova sau Paris, unde, e adevărat, se parcurg distanțe uriașe în subteran, ci răsfoiesc (puțini dintre ei) superficial ziare sau (majoritatea) se observă reciproc, cu discreție, ca într-un exercițiu al privirii... Metroul ne poartă până în centrul istoric, în Piața Restauradores, locul de unde începe Avenida da Liberdade - principala arteră a Lisabonei. Abia ieșit la suprafață, vechea mea predilecție pentru construcții medievale își află din prima clipă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
55 de ani), moțăie liniștiți după interpretarea primei părți a cvartetului. Tot ei, reveniți din ațipeală, au aplaudat la mijlocul concertului, dar din fericire nu i-au susținut prea mulți... Oricum, e un moment ușor hazliu, pe care îl observ cu discreție, așa cum probabil o fac și alții. Poate că o soluție mai fericită ar fi fost să ascultăm concertul până la masa de prânz, pe stomacul gol, așa simt însă că asist la un... diafan sacrilegiu. După concert, încerc să schimb câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un TGV superconfortabil, de mare viteză. Noul tren seamănă cu o navă spațială, are formă aerodinamică, uși care se deschid automat, cu un sunet specific, la apropierea vreunei persoane, datorită unor senzori de lumină. Fotolii largi și moi, locuri la discreție, nu mai e nimeni în „șarpele” uriaș în afara grupului nostru de scriitori și oficiali germani. Lunecăm în mare viteză fără să simțim nici cea mai mică denivelare a terenului, ca pe o suprafață intens polizată, suntem atât de integrați acestui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Palatul Național o serată de poezie. Făcea gesturi largi, își modula vocea, de parcă ar fi vrut să ne demonstreze că așa se poartă un poet, dar maimuțăreala aceea a lui mi s-a părut pur și simplu stupidă... Băutură la discreție... Mulți s-au cherchelit deja, așa că nu știu cum vor rezista pe durata cinei oferite de organizatori la sala de banchet a hotelului, situată la etajul 10 sau 13, de unde, aflu, se deschide o panoramă excepțională a Kremlinului. VITALIE CIOBANU: Președintelui Federației
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
păpușa și acul”, ci fraza scurtă și epitetul necruțător. Ca orice teorie a sa, ea era fermecătoare și justă, elegantă, cu condiția... să nu se aplice și prietenilor! Astfel, într-o bună zi, Nichita, ce n-a excelat niciodată prin discreție, a sosit la mine, unde locuia uneori, și mi-a „încredințat” ultima convorbire cu amicul nostru comun, Matei. Excedat, probabil, de insistențele cu care Nichita voia să-l determine o dată pentru totdeauna pe amicul nostru, deja critic literar de succes
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și cultura asistenței cele două dându-și mâna -, această societate devine una a vagabondajului! Putrezește pe picioare, din lipsă de locuri de muncă, de speranță și de aerisire. Crimele "de onoare" sunt din nou la ordinea zilei. Femeile sunt la discreția clanului, iar în clan totul este permis, viol, crimă, răpiri. Ultimul factor unificator al acestui puzzle este Coranul. Divizarea sare în ochi de departe, cu drapelele de diferite culori arborate la fiecare casă sau balcon: verde Hamas, galben Fatah, negru
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
din cauza interdicției de a te apropia de el malul israelian e zonă militară, cu grilaj continuu și garduri de sârmă ghimpată fie din lipsă de vizibilitate malul iordanian este abrupt și acoperit de tufișuri -, ornamentul răcoros al văii strălucește prin discreția lui. Nu-i însă decât un fel de a zice: de fapt, nici măcar o mică panglică argintie nu se arată ochilor. În dimineața asta, încerc imposibilul. Ies din Amman, o iau înspre Dead Sea și, puțin înainte de a ajunge la
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
relativă gestație, după ce s-au decantat, după ce s-au reorganizat și orchestrat. "Am obiceiul să distrug scrisorile, ciornele și notele (afirma el într-o Mărturisire din 1937), ca să nu fie bătaie de cap mai târziu pentru oameni curioși. Dintr-o discreție firească, n-am comunicat publicului despre predecesorii mei decât extrem de puțin. N-am alimentat notele biografice din cărți, de aceea cele mai multe sunt vagi ori cuprind neexactități. M-am gândit că unele lămuriri poate tot ar fi necesare acum, ca să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nu va mai fi decât pulbere. Fie. Cu acest preț, datoria noastră dobândește un caracter sacru. * * * Aș dori să mai adaog câteva propoziții care privesc primele exerciții și învățăminte ale neofitului intrat în tagma noastră: Un neofit trebuie să exercite discreția, să practice toleranța, să se deprindă a ciopli piatra brută. Ceremonialul tradițional de recepție n-are valoare decât prin contribuția vie a neofitului, care trebuie să se silească a-și armoniza viața cu noua disciplină pe care a acceptat-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a ciopli piatra brută. Ceremonialul tradițional de recepție n-are valoare decât prin contribuția vie a neofitului, care trebuie să se silească a-și armoniza viața cu noua disciplină pe care a acceptat-o. În primul rând i se recomandă discreția. Ce înseamnă asta? De ce discreție, când nu avem a ascunde nimic? A fi discret, a tăcea și a asculta e o bună rânduială pentru un om care vrea să se deprindă a gândi. Ideile se dezvoltă și rodesc în meditație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
tradițional de recepție n-are valoare decât prin contribuția vie a neofitului, care trebuie să se silească a-și armoniza viața cu noua disciplină pe care a acceptat-o. În primul rând i se recomandă discreția. Ce înseamnă asta? De ce discreție, când nu avem a ascunde nimic? A fi discret, a tăcea și a asculta e o bună rânduială pentru un om care vrea să se deprindă a gândi. Ideile se dezvoltă și rodesc în meditație și tăcere, într-un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
deci răbdare, fie între noi, fie între străini. Să asculte orice păreri și demonstrații ale altora, încercând să-și facă judecata sa proprie în afară de pasiuni și interese având deasupra sa lumina ideală a Binelui obștesc și a Justiției în sine. Discreția trebuie să cuprindă și semnele noastre tradiționale de recunoaștere; de asemenea și detaliile ritualului. De fapt, precum știți, nici aici nu e o taină. Și semne de recunoaștere și ritualul, de mult au fost divulgate. Împreună cu desemnele simbolurilor, le poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nu ne dă dreptul, celor care avem iluzia că suntem maiștri să cădem în păcatul suficienței: căci suntem ceeace suntem în împrejurări în afară de noi: c'est l'affaire de nos parents, cum spunea Taine, vorbind de talent. Disciplina aceasta a discreției și a tăcerii obliga pe vechii Masoni să lase totdeauna fără răspuns calomniile care se debitau pe socoteala lor. Erau încredințați că lumina nu poate fi veștezită și că adevărul până la urmă rămâne biruitor. Dar tăcerea și concentrarea constituie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
acesta al forței binelui se găsește înscris în templele noastre. Divinitatea se adresează adâncului nostru care tace. În reculegere, ideile noastre dobândesc o înaltă tensiune, în jurul căreia se coordonează acțiunile exterioare, potrivit cu înaltele comandamente ce ne călăuzesc. Deci din rânduiala discreției nu se cuvine să ieșim decât în anumite împrejurări și atât cât trebuiește. În cercetarea și stabilirea adevărurilor, oamenii săvârșesc la fiecare pas greșala de a se ancora în prejudecăți ori în opinii pe care le socotesc definitive. O opinie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
timare. Fiecare stăpân feudal era obligat să slujească cu armele pe sultan și, proporțional cu veniturile feudului, să aducă un număr de oameni înarmați. Dar, spre deosebire de situația din statele feudale din Europa, aceste feude nu erau domenii ereditare. Fiind la discreția lui, sultanul le putea lua vasalului său când voia, pentru a le împărți altor slujbași capabili și credincioși Porții. În afară de aceasta, conducerea oastei otomane era dintre cele mai valoroase. Ridicarea conducătorilor atât pe plan militar, cât și administrativ, se făcea
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
provoacă un regres total. „Noaptea exprimă tocmai ambivalența sacrului: obscuritatea maschează particularitățile și ne restituie fascinanta unitate ascunsă a lunii; însă în acest timp apare angoasa de a fi văzut fără a putea vedea, de a fi dezorientat și la discreția zgomotelor și umbrelor, transformate rapid în bestiar fantastic. Atâtea ritualuri sacre, ce evocă în special atmosfera morții sau a haosului cosmic, folosesc sau creează nocturnul”. Pierderea firii, ca urmare a dispariției familiarului, semnifică anularea identității profane și debutul purificării chinuitoare
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
au intrat în țara promisă iar bucuria - crește și mai mult când văd la intrarea în han două cazane mari cu mâncare, gratis, oferită pelerinilor astăzi când este sărbătorit sfântul apostol Iacob. în plus, avem și muzică și vin la discreție. „Religia” mea însă nu-mi permite decât apă și mă mulțumesc cu ea dar compensez prin două porții de mâncare; de altfel, nu prea mult la foamea ce o simt. Dormitorul este mare, modern, curat, cu aproape 100 de paturi
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
pelerini mănâncă, glumesc, admiră peisajul care, întradevăr, este foarte frumos. în dormitor, o doamnă îi explică vecinei de pat istoria medaliei miraculoase a Sf. Fecioare Maria. îmi place discursul ei, dar nu pot deveni prea curios, așa că mă retrag cu discreție. Tot așa m-am retras și ieri din vecinătatea a doi spanioli ce criticau vehement risipa de fonduri ce se face cu ocazia vizitei papei la Madrid. Spuneau că mai bine s-ar folosi acești bani pentru combaterea șomajului. Iar
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
nu aveau cum să le afecteze, astfel încât doamna profesoară Eugenia Cîmpeanu a rămas și după momentul pensionării din 1998 (urmat de încă un an de activitate, la Colegiul „Emil Racoviță”), aceeași persoană altruistă și înțelegătoare, care răspunde cu solicitudine, cu discreție și, după cum ne-a mărturisit, cu multă bucurie, la toate chemările pe care școala i le adresează ori de câte ori are nevoie de experiența domniei sale, aceeași persoană apropiată de elevii școlii, pe care continuă să-i ajute dezinteresat, eficient și oportun, așa cum
S? facem din istorie o ?tiin?? vie! () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83587_a_84912]
-
experiențele fiecăruia din aceștia, de nevoie dezrădăcinați, simți ralierea lor unitară la același numitor al suferințelor neostoite, determinând profilului lor aceleași dimensiuni și dominante psihologice. Este momentul în care individul și-a pierdut autonomia vieții lui particulare fiind pus la discreția și interferența cu forțele abominabile și de neevitat ale unei nemiloase istorii. A fost drama individului dar și cea a întinselor colectivități umane indiferent de etnie, clasă sau statut social; de altfel este o dramă integrabilă aceluiași fenomen căpătând între
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
noi plecam „oficial”, organizat, cu carnet de evacuare și bilet de trimitere spre viitorul domiciliu, într-un vagon de marfă închis și cu acoperiș (supremul lux, nu de alta dar ne urmau alte vagoane descoperite în care refugiații erau la discreția ultimilor fulgi întârziați și ai ploilor reci și persistente...). Mai toți, noi copiii celor trei patru familii cazate în vagon, trăiam doar aspectul de operetă al „aventurii”, aveam apă, saltele și hrană... „Călătoria” a durat vreo trei săptămâni până la locul
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
era aceasta: „eu știu ce am în fața mea în sudul Dobrogei. Câteva divizii bulgare slabe... prin urmare, de ce să trec în Dobrogea oameni de care nu am nici o nevoie... ?”. Brătianu răspundea: „fără aceste trupe, spatele meu rămâne descoperit. Sunt la discreția oricărei deplasări de trupe bulgare și eu de doi ani vă spun că război pe două fronturi nu pot duce. Este peste puterile României.” Frecușurile dintre noi și Stafka contrinuară [...]. Brătianu a cedat, tratatul s-a făcut cu cinci zeci
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
lucrurile au mers mai greu. Dacă guvernul englez a acceptat, cel de la Paris reclama neutralitatea Strâmtorilor și organizarea Constantinopolului sub un statut internațional, analog celui al Tangerului. Propunerea franceză era pentru Rusia cea mai proastă soluție. Neutralitatea Strâmtorilor era la discreția celei mai mari forțe maritime, ori Rusia nu o avea. Până la urmă, Franța a acceptat. În scrisoarea trimisă, la 15 martie, de Sazonov guvernelor de la Londra și Paris, se spunea: „Desfășurarea ultimelor evenimente îl determină pe împăratul Nicolae să considere
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
ce i-ai spune? E prea mult spus "cititorul meu", de fapt e vorba de un (bun) cititor de poezie care a cheltuit o oră din viață ca să citească și cartea mea. Dacă ne-am întâlni, cred că am avea discreția să nu pomenim despre asta. Am găsi lesne ce vorbi, despre literatură, despre filme, despre trupe de rock... Despre lucruri dureroase, cum ar fi ostracizarea lui Paul Goma, sau despre lucruri aparent hazlii, ca premiul lui Gabriel Chifu... Cum ar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
clipă nu mi-a trecut prin minte să mă iau la trântă cu marele oraș, n-am atâta vanitate și găsesc că e o zădărnicie fără seamăn să aspiri la așa ceva, să vrei "să cucerești" marele oraș. Oricum, eu prefer discreția și nu agreez cu niciun chip prim-planul. Despre mine îmi place să cred că nu sunt un oltean tipic... Pe vremea nesuferită pe când îmi făceam și eu armata, la Caracal, colegii olteni se înghesuiau pe lângă magazia cu grade și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]