6,045 matches
-
ecouri în curtea goală. - Cui le trimite? Nu m-am putut stăpâni. Trebuia să întreb. - Le trimite băieților ălora. Nu m-am mai zbătut, apoi, forțat de teamă, m-am întors încet spre ea. - Îi cunoștea...pe unii dintre băieții dispăruți? am întrebat. Nadine mă privea fix. Simțeam că dacă zice da, totul s-ar fi năruit în jurul meu. - Nu, zise ea. Nu-l cunoștea pe nici unul. Am oftat. - Nadine... am început anevoie. - Dar le-a trimis e-mail-uri după ce-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Robby se stinse instantaneu și înainte de a putea să-mi reformulez răspunsul, Robby deveni inabordabil. Știa acum că-l provocasem. Continua să blocheze accesul spre computer și voiam să-i spun să se dea la o parte fiindcă fața băiatului dispărut nu mai era acolo și nu mai era nevoie să se interpună între mine și computer. Neajutorat, m-am uitat spre Sarah - care îi șoptea ceva păpușii - și înapoi la Robby. - De ce e sora ta aici? am întrebat calm. Robby
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
din moment ce eram custodele prezentului. Era timpul ca lucrurile să se condenseze, din cauza asta totul derulându-se mult mai rapid. Întocmisem o listă care trebuia verificată în dimineața de 5 noiembrie. Ziarele urmau să fie scanate pentru orice informație despre băieții dispăruți. (Nimic.) Trebuiau parcurse și pentru orice informație legată de crima de la Orsic Motel. (Nimic.) Ultima oară când formasem numărul de telefon al lui Aimee Light a fost în dimineața zilei de 5 noiembrie. Celularul ei nici nu mai era deschis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fragedă încleștându-se și descleștându-se, în timp ce privea prin parbriz. - Vreau să-mi spui ce se-ntâmplă. M-am întors pe scaun în așa fel încât să stau cu fața la el. Aveam brațele încrucișate. - Despre ce? întrebă el, alarmat. - Despre băieții dispăruți. N-aveam cum să-mi controlez îngrijorarea din voce. Ce știi despre ei? Tăcerea lui era semnificativă. În jurul nostru copiii se îngrămădeau spre mașini. Mașinile se puseră în mișcare pe porțiunea circulară dinspre ieșire, însă Porsche-ul era parcat pe trotuar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ce vorbești, zise el încet. - Am vorbit cu mama lui Ashton. Am vorbit cu Nadine. Știi ce-a găsit pe computerul lui? - E nebună. Robby se întoarse spre mine, panicat. E nebună, tată. - Zice că a găsit corespondența dintre băieții dispăruți și Ashton. Zice că mesajele erau expediate după ce băieții dispăruseră. Fața lui se înroși, apoi înghiți în sec. Într-o succesiune rapidă: dispreț, speculații, acceptare. Așadar: Ashton i-a turnat. Așadar: Ashton era trădătorul. Robby își imagină o cometă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nici nu-l cunosc pe Cleary Miller. De ce mi-ar trimite o scrisoare? L-am întrebat pe scriitor: Tu îi scrii replicile? Când scriitorul n-a răspuns, am început să sper că Robby spunea adevărul. - Ce se-ntâmplă cu băieții dispăruți? Știi ceva ce-ar trebui să ne spui și nouă? Tu și prietenii tăi știți ceva ce i-ar putea ajuta pe alții... - Tată, nu-i ce crezi tu. Își dădu ochii peste cap. Asta-i tot ce te îngrijorează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se întoarse spre mine și, un zâmbet fluturându-i pe buze, zise: - E numai un joc, tată. Un joc idiot. Mi-a luat mult timp să cântăresc dacă spunea adevărul sau era o altă minciună. - Ce joc? am întrebat. - Băieții dispăruți. Dădu din cap. Părea ușurat și un pic jenat. Era o combinație curioasă - nu eram sigur că o accept - sau pur și simplu o expresie împrumutată? - Cum adică - un joc? - Păi cam ne informăm de ce se-ntâmplă. Pauză. E vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-ntâmplă. Pauză. E vorba de pariurile noastre. - Poftim? am întrebat. Ce pariuri? Era rândul lui Robby să inspire adânc. - Care dintre ei va fi găsit primul. N-am zis nimic. - Uneori ne trimitem e-mail-uri pretinzând că suntem unii dintre ăia dispăruții, chestie idioată, dar încercăm să ne speriem între noi. Zâmbi din nou ca pentru sine. Asta a văzut mama lui Ashton ... Mă zgâiam la el. Robby își dădu seama că trebuia să se ridice la nivelul meu. - Tată, crezi că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
murise; însă atunci când a constatat acest lucru, Robby n-a făcut mare caz de asta, a ridicat doar din umeri, iar când Marta a adus-o acasă pe Sarah de la ora de balet n-am auzit nici un reproș despre păpușa dispărută, după ce Sarah s-a dus în camera ei să-și ia pijamaua. Nici Robby, nici eu, n-am menționat cuiva scena de la Buckley, dar era ca și cum s-ar fi știut pentru că toți cei din casă păreau mai fericiți. (Un exemplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
voastră? Ce cauză? Nu înțeleg. - Ai citit manuscrisul, Bret? - E vreunul dintre voi responsabil de soarta băieților? Am închis strâns ochii. - Băieții? Contracarasem întrebarea lui cu o altă întrebare. Vocea era pe punctual de a nu se mai abține. - Băieții dispăruți. Ești cumva... Era ca și cum vocea nu anticipase această întrebare. Ca și cum vocea ari fi asumat faptul că aș fi știut unde zăcea adevărul specific acelei situații. - Nu, Bret. Din nou, cauți unde nu trebuie. - Unde-ar trebui să caut? - Deschide ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
înțeles că atitudinea lui era una de rutină, ca de altfel și bombăneala speriată a unui client. Însă nu m-am simțit mai ușurat în urma relatării în prezența cuiva a evenimentelor prin care trecusem. Nu i-am menționat pe băieții dispăruți sau pe Aimee Light și Orsic Motel, dar i-am repetat conversația telefonică cu Patrick Bateman. În momentul acela Miller m-a întrerupt, ridicându-și privirea din carnețel. - Cine e el? întrebă Miller. - Patrick Bateman? El e, hm, un personaj
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
persistență teribilă. Am șoptit ceva care a provocat tulburare. Ceea ce șoptisem nu era ceea ce speraseră. Fața extenuată a lui Jayne muri. A reușit să mă orbească. Când ni s-a spus că Robby Dennis era acum în mod oficial dat dispărut nu pot descrie sunetele scoase de Jayne, nici scriitorul nu poate. s f â r ș i t u r i le Întrebări pe care mi le-a pus scriitorul: Cât de mult timp rămâi fixat de memoria unui copil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și un volum: Oameni de cultură și artă ai liceului N.B., În care figurează și biografia lui Schweitzer-Cumpăna, care Îți trimite salutările sale. D-na Stino, a cărei mărinimie am prețuit-o totdeauna, a făcut excelent donând Muzeului biblioteca soțului dispărut. În schimb un folticenean, d. Gafița, Întârzie cu publicarea Monografiei Dragoslav, În care Lică Stino a contribuit foarte mult. Lucrarea zace de ani de zile, deși contractată. Stăruințele mele sunt Întâmpinate cu gentilețe și făgăduieli frumoase, dar... ineficiente. D-na
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
de jazz lusitan! Intru cu Andrei Bodiu și VITALIE CIOBANU într-un cochet magazin de CD-uri din Piața Restauradores. Ascult ultimul Sting - Brand new day, formația Era, muzică gregoriană. Nu lipsește Amalia Rodrigues, marea interpretă de fado, de curând dispărută. Despre ea a scris Virgil Mihaiu în Contrafort, pe durata aflării sale la Lisabona. Andrei este entuziasmat și aproape hotărât să-și procure un CD cu Amalia Rodrigues... „Ar fi cea mai convingătoare ilustrată a vizitei mele la Lisabona” - îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
venit pentru o lună în Portugalia, la niște prieteni. I-au plăcut poemele mele, scrie și el uneori poezie și, evident, se pricepe. Îmi spune că a publicat chiar un grupaj de versuri în revista Orizontul de la Chișinău, revistă azi dispărută, din păcate. Își amintește câteva nume, intelectuali basarabeni cu care a avut relații foarte bune, și mă roagă să le transmit salutări. Domnul Mara, pictor și poet român stabilit în Suedia, poartă pe chip expresia unui om liber... VITALIE CIOBANU
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
înăuntru, simți foarte clar asta, pentru că interacționezi cu acele câmpuri de energie inefabilă. Te marchează și apoi te strivesc. Nu este doar charisma artistului care s-a conservat, peste timp, în fibra tablourilor. Te asaltează o imensă umanitate, o lume dispărută, la care nu te-ai gândit, și această lume a avut în mod cert un trecut și continuă să existe așa cum o vezi, cu mulțimea ei de scene și întâmplări, de sentimente și atitudini, de reverii și fantasme care au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un volum Pascal din seria Pléiade - doi autori favoriți ai proprietarului de la Malagar, puși unul lângă altul pentru a sublinia, probabil, această relație privilegiată. Biblioteca, pe ambele părți ale ferestrei, burdușită cu cărți și reviste, mărturisește azi despre o lume dispărută, contemporană cu avatarurile scriitorului. Alte obiecte evocând universul Mauriac: un desen de Wilmart, reprezentând-o pe Jeanne, care citește o carte de André Lafon - unul dintre prietenii literați care obișnuia să-i viziteze la Malagar; o sculptură a Sfântului Francisc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de Iarnă din filmele cu bolșevici, îmi dă o ușoară senzație de amețeală, de contact brutal cu o istorie care mi-a anexat fâșii mari din lumea reprezentărilor mele de copil, acaparată de uriașa mașinărie modelatoare de suflete a imperiului dispărut. Dezamăgiți și ofensați de condițiile de cazare oferite de organizatori, unii scriitori au găsit o formă originală de a protesta. S-au închis în camere și boicotează întâlnirile din cadrul programului. Am fost rugat de vreo două ori de niște domnișoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
au făcut una cu pământul, dar ei, servitorii, au supraviețuit, ca o ironie a istoriei - spiritul gregar e mai vivace decât distincția aristocratică! -, și șterg în continuare praful, impasibili, de pe aceste obiecte strălucitoare, mai glumind superior între ei pe seama proprietarilor dispăruți, care-i privesc fără replică din tablouri și viniete... VITALIE CIOBANU: Ultima seară, de fapt, ultima noapte albă la Petersburg. Dialoghez cu buchiniștii de pe Nevski prospect. Cumpăr o carte a lui Viktor Pelevin, cel mai în vogă postmodernist rus, tradus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mai disperată. Va trebui să coboare - grănicerii beloruși sunt de neînduplecat - și să se întoarcă după pașaport. Ce oroare! Vom continua drumul fără bosniac, care speră (și noi, odată cu el) să ni se alăture la Varșovia. Istoriile acestea cu pașapoartele dispărute, uitate, abandonate la hotelul Belarus din Minsk îmi par demne de un thriller... Părăsim țara lui Lukașenko și acest Est postsovietic, cu realitățile și fantasmele lui terifiante. E singurul lucru pe care ni l-am dorit cu ardoare. Am intrat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
am vorbită, se găseau și unele cărți semnate de Tudor Vianu, Estetica, în primul rând, pe care o citeam și reciteam ca pe un roman, Arta prozatorilor români etc. Îl admiram în acea vreme - și acum! - și pe „îndepărtatul” și dispărutul G. Ibrăileanu, mentorul critic al școlii literare ieșene, un formidabil complice al scriitorilor moldoveni, ghid literar și psihologic de o uriașă onestitate, cum, cu excepția bucureșteanului Lovinescu, puțini au trăit în apropierea scriitorilor vii. I-am căutat numărul de telefon în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
cu Marin Preda și Paul Georgescu. Putem înțelege mai bine entuziasmul real comunist care îi anima pe colegii lui Mugur, dintre care am citat mai sus câteva nume, e suficient să spun, încheind paragraful în care vorbesc despre vechiul și dispărutul meu prieten, că, în ciuda tuturor restricțiilor și abuzurilor ceaușismului, după revoluție, Mugur - o vedem din recenta carte apărută la Editura Compania ce publică o serie de scrisori postdecembriste ale poetului - părea cu totul „zăpăcit”, „pierdut”, parcă șocat de noua libertate
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
adevărat, dincolo de „clișeele” și „imprecațiile” pe care le exersau alți deținuți politici incapabili să-și depășească animozitatea firească și spiritul justițiar. Am găsit un remarcabil caz asemănător în cele cinci volume Închisoarea noastră cea de toate zilele ale de curând dispărutului Ion Ioanid, fost redactor la Europa liberă, la München, în care deținuții, dar și gardienii sau șefii penitenciarelor au dreptul, ca într-un roman realist, la portrete calme, obiective, atmosfera însăși creionată din tușe variate, realiste, apte să ne facă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pe care, fatalmente, lumea civilizată îl accepta ca atare, speranța că generațiile viitoare, tinerii și copiii nu vor mai trebui să se hrănească cu false valori, speranța întărită, hrănită la rândul ei de acea „nostalgie” a multora după o Românie dispărută, de care noi și părinții noștri fuseserăm atât de bucuroși și mândri. Și-mi place, apropo încă o dată de acest cuvânt emblematic, carieră, să-mi „amestec” propria mea carieră, în sensul afirmat mai sus, ca o activitate, „drumul, calea” cuiva
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a surprins surioara pe stradă cerșind. A doua zi, el s-a aruncat în aer lăsând un bilețel tatălui: "Fii mulțumit, vei avea o gură mai puțin de hrănit"." Moartea, singura asigurare de viață a damnaților. Națiunea și statul odată dispărute (idei moderne, prea moderne), reapare la suprafață rețeaua arhaică a solidarităților primare. Închiderea în coconul familial, clientelismul clasic și cursa nebunească spre paradis. Sfârșitul rezistenței, începutul rezilienței... La Beit Hanoun, orășel palestinian situat nu departe de localitatea israeliană Sderot, și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]