7,734 matches
-
de excese de luciditate sau afectivitate, extazieri în fața naturii, a forței vitale pure, eterne, dar și umbrite meditații despre îmbătrânire și moarte, cu rostiri înțelepte și eticiste despre imuabilitatea condiției umane și imposibilitatea comunicării esențiale între indivizi, despre neîncrederea în divinitate și în viața de dincolo („conștiința e singurul zeu”, care se află - sau nu - în fiecare pământean). O altă temă recurentă este prezentă din placheta Elegii până la ultima poezie din Călător... - condiția și soarta poetului și a poeziei. Modul în
DUMITRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286908_a_288237]
-
câteva imagini grațios filigranate (roua risipită pe munți din „cămări multe”, colunii însetați, adăpați „fără scumpete”) sau unele accente de nesfârșită însingurare și melancolie, lirismul lui D. prevestește, în câteva rânduri, neașteptat, intensități eminesciene. Stăpânind peste „unda mării”, „craiul țării” - divinitatea umanizată de o metaforă cu reverberații folclorice - face să tacă, într-un psalm, zbuciumul interior, dăruind aspirația spre necuprinsă odihnă: „Că pre tot craiul potoale, / Ca spuma mării cea moale”. Accentuat, un element de mișcare - zbaterea valurilor - figurează suferința lăuntrică
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
de exemplu pentru nunta lui Ruricius, viitor episcop de Limoges, cu Iberia), descrieri de edificii etc. Sidonius se exprimă în aceste scrieri ca un poet profan, așa încât folosește fără nici o reticență instrumentele tradiționale, considerate indispensabile, ale poeziei clasice, cum sunt divinitățile și episoadele mitologice. Aceasta nu înseamnă însă că Sidonius n-ar fi creștin, dat fiind că acele instrumente retorice erau considerate doar instrumente și nimic mai mult; sigur, suntem cu siguranță departe de severa angajare a lui Prudențiu sau a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
316; X, 2, ibidem 337: citate din texte neprecizate mai bine, dar evident ariene), sau condamnă în mod explicit, însă în mod generic, arianismul (de ex. II, 4, PG 73, 293A). Însă Chiril a dezvoltat polemica sa antiariană, susținând deplina divinitate a Fiului (și a Sfântului Duh), în două opere anume (cărora li se adaugă epistola despre Crez, pentru care cf. aici, mai jos, p. ???). Există în Comentariul la Ioan (I, 1, PG 73, 93) o trimitere la Tezaurul sfintei și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
trebuie să-i fie inferior. Al șaselea răspunde unei serii de obiecții bazate pe texte din Scripturi unde pare să existe un temei pentru inferioritatea Fiului: soluția rezidă în faptul că toate enunțurile care, în sine, nu sunt potrivite cu divinitatea, sunt aplicabile Fiului din cauza economiei întrupării (e vorba de communicatio idiomatum). În sfârșit, al șaptelea dialog demonstrează deplina divinitate a Sfântului Duh. BIBLIOGRAFIE Aici și în continuare ne mulțumim să indicăm pentru fiecare operă ediția de referință, lăsând la o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să existe un temei pentru inferioritatea Fiului: soluția rezidă în faptul că toate enunțurile care, în sine, nu sunt potrivite cu divinitatea, sunt aplicabile Fiului din cauza economiei întrupării (e vorba de communicatio idiomatum). În sfârșit, al șaptelea dialog demonstrează deplina divinitate a Sfântului Duh. BIBLIOGRAFIE Aici și în continuare ne mulțumim să indicăm pentru fiecare operă ediția de referință, lăsând la o parte PG când există Pusey și chiar Pusey când avem ACO; pentru indicații complete a se vedea CPG III
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în pântecele Fecioarei. Pentru Chiril, Sfântul Duh vine de la Fiu care îl are în sine, îl împarte ca Tatăl și nu îl primește ca orice ființă umană. Nestorios mai afirma apoi că prin euharistie mâncăm carnea Fiului omului și nu divinitatea sa; Chiril consacră a doua parte a cărții a patra respingerii acestei separări artificiale între umanitate și divinitate în Cristos care - așa cum subliniază el cu sarcasm - ajunge să pună semnul egal între euharistie și antropofagie. Ținta celei de-a cincea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Tatăl și nu îl primește ca orice ființă umană. Nestorios mai afirma apoi că prin euharistie mâncăm carnea Fiului omului și nu divinitatea sa; Chiril consacră a doua parte a cărții a patra respingerii acestei separări artificiale între umanitate și divinitate în Cristos care - așa cum subliniază el cu sarcasm - ajunge să pună semnul egal între euharistie și antropofagie. Ținta celei de-a cincea cărți este modul cum interpretează Nestorios enunțurile din Noul Testament referitoare la patimile și la moartea lui Cristos pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să pună semnul egal între euharistie și antropofagie. Ținta celei de-a cincea cărți este modul cum interpretează Nestorios enunțurile din Noul Testament referitoare la patimile și la moartea lui Cristos pe care el le raportează la om și nu la divinitate; pentru Chiril, cum trupul născut din Fecioară este chiar al Logosului, în virtutea acestei reale unități, suferința cărnii trebuie atribuită Logosului, deși, în același timp, acesta, fiind Dumnezeu prin natura sa, rămâne în afara patimilor (5, 7). Tratatul se încheie cu mărturisirea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
plural, desigur, pentru că, teoretic, era dedicată și împăratului din Occident, Valentinianus al III-lea; însă restul scrierii este la a doua persoană singular). Temelia puterii imperiale, afirmă Chiril, este Cristos; de aceea, împărații nu trebuie să admită nici o blasfemie contra divinității. De aceea, autorul își propune să redacteze pentru ei un compendiu al „tradiției credinței ortodoxe și apostolice”, și, în special, al întrupării Unului-născut (1-4). Intenția e realizată în restul operei (5-45) sub forma unei confutațiuni a opiniilor cristologice eronate. După ce
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
al întrupării Unului-născut (1-4). Intenția e realizată în restul operei (5-45) sub forma unei confutațiuni a opiniilor cristologice eronate. După ce enumeră câteva dintre ele (6), Chiril respinge concepțiile docetiștilor (7-9), ale celor care neagă nașterea din Fecioară și afirmă că divinitatea s-a transformat în carne omenească (10-13), ale celor care spun că Logosul divin nu are existență în sine, proprie, și îl consideră un simplu cuvânt pronunțat de Dumnezeu care apoi și-a găsit sălaș într-un om (14-15). Un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Dumnezeu este înnăscută în ființele onenești și că observarea cerului i-a făcut pe oameni să-l vadă în mod just în relație cu Dumnezeu. Pe de altă parte, deși atât grecii cât și iudeii au compus basme despre divinitate, teologia grecilor e superioară prin doctrina privitoare la Dumnezeu, prin cea privitoare la zeii inferiori, prin morală și prin modul cum sunt prețuite darurile venite de la divinitate. Grecii care au devenit galileeni au adoptat religia ebraică, trădând-o însă în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de altă parte, deși atât grecii cât și iudeii au compus basme despre divinitate, teologia grecilor e superioară prin doctrina privitoare la Dumnezeu, prin cea privitoare la zeii inferiori, prin morală și prin modul cum sunt prețuite darurile venite de la divinitate. Grecii care au devenit galileeni au adoptat religia ebraică, trădând-o însă în același timp în multe privințe din moment ce, închinându-se lui Cristos, încalcă rigurosul monoteism iudaic pentru că au renunțat la cultul iudaic (și, de altfel, cu timpul, și la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fundamentale pe care le conține. Ne vom mulțumi să amintim că el nu neagă valoarea iudaismului, însă îl consideră inferior tradiției religioase și culturale elene, singura care, prin contemplarea universului, a putut să se înalțe până la ideea de Bine, suprema divinitate din care emană și zeii și în primul rând cel mai important dintre aceștia, Helios. Prin speculația filosofică pe de o parte, prin interpretarea miturilor pe de altă parte, ființele umane pot descoperi Providența care guvernează universul și elementul divin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mod pur teoretic. În Cristos, așa cum am văzut, unirea duce la formarea unei singure ipostaze (adică a unei persoane). Chiril susține teza comunicării idiomurilor, adică posibilitatea - rezultată din unitatea perfectă a divinului și a umanului în Cristos - de a atribui divinității, în Cristos, acele caracteristici care sunt specifice umanului; aceasta, totuși, fără ca unele atribute să se confunde cu celelalte. Deși Chiril a reușit să păstreze acest substanțial echilibru, care i-a adus recunoașterea oficială la Calcedonia (unde epistola sa cu numărul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
omilii: e vorba de texte practic complete (în foarte puține cazuri) și de scurte fragmente. În afară de atacurile împotriva arienilor și a iudeilor, textele pun în lumină concepția antiohiană a lui Nestorios, în speță neta distincție dintre calitățile ce derivă din divinitatea, respectiv umanitatea lui Cristos, și polemica împotriva lui Apolinarie care nu separă cele două naturi. Apelativul Theotokos este atacat în mod expres. O importanță particulară în această privință au cele cinci omilii cristologice traduse de Marius Mercator (n. 100-105 din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Prin edict, erau condamnați Eutihie și Nestorios, erau aprobate cele douăsprezece anatematisme ale lui Chiril, era evitată o luare de poziție în privința problemei celor două naturi, fiind propusă o confesiune cristologică generică (Cristos e de aceeași natură cu Tatăl în divinitatea sa, de o natură cu noi în umanitatea sa; erau respinși cei care “împart, confundă sau introduc o aparență”); edictul arunca anatema asupra oricui „acum sau în alte vremuri, la Calcedon sau la alt sinod” ar fi gândit în mod
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
jos). Celebru este și unicul fragment rămas (în greacă și latină) din scrisoarea a 4-a, adresată lui Ioan de Antiohia, în care Proclus afirmă: „mărturisim că Unul din Sfânta Treime a fost crucificat după trup, și nu hulim considerând divinitatea supusă pătimirilor”. Acest enunț va provoca vii discuții în timpul controverselor teopaschite din secolul al VI-lea (cf. aici, p. ???); însă formularea lui dovedește că Proclus a adoptat o formulă preexistentă pe care a vrut s-o clarifice prin „după trup
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
precedente ale lui Chiril, în special scrisoarea adresată călugărilor din Egipt și epistola pascală nr. 17, unde Chiril folosise expresii de tipul celor pe care acum le condamna (de exemplu, symproskineô, pentru a indica atât venerarea omului cât și a divinității în Cristos); și îi reproșa imprecizia și ambiguitățile de limbaj. La Anastasie Sinaitul (Hodegos 22) s-a păstrat totodată un lung fragment al lui Andrei în care îl combate pe Chiril (posterioară confutațiunii celor douăsprezece capitole, scrisă de Teodoret) în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
atribuite unor personaje din povestirea biblică și folosește mult apostrofa. În omilii este atacat Apolinarie (3, 3, împreună cu Arie și Eunomius: a crezut că Dumnezeu devenise om), Basilius susținând că Patimile sunt legate de oikonomia, iar crucea nu aduce atingere divinității Unului-născut (7, 2); el spune că Fiul lui Dumnezeu „se îmbracă” în umanitate (25, 3). Terminologia este așadar în mod clar antiohiană, însă nu și nestoriană. Fotie îi mai atribuia lui Basilius un poem despre protomartira Tecla. Până la noi a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o existență în sine proprie, acest lucru e echivalent, pentru Sever, cu a atribui naturii umane o existență în sine autonomă, așadar cu o poziție nestoriană. Sigur, așa cum am văzut, Sever face o distincție între acțiunile omului și cele ale divinității în Cristos (numai primul, de exemplu, poate suferi și muri), care continuă să existe după unirea ipostatică fără ca esența specifică a unora (poiotês physikê) să poată fi transmisă celorlalte (deci, fără confuzie: contra opiniei gramaticului Sergius); însă, dată fiind unitatea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
tratate reunite sub un prolog unic pe care el le-a publicat în 1725 într-o versiune latină (textul grec a fost editat ulterior de A. Mai). Primul tratat este dedicat respingerii „opuselor aparențe susținute de Nestorios și Eutihie în privința divinității și a umanității Domnului”. Într-adevăr, autorul susține că adepții celor doi pot fi foarte bine definiți drept „susținători ai unor aparențe contrarii (enantiodokêtai) pentru că unii afirmă că în Mântuitor este aparentă divinitatea, iar ceilalți umanitatea. Însă rădăcina celor două
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
aparențe susținute de Nestorios și Eutihie în privința divinității și a umanității Domnului”. Într-adevăr, autorul susține că adepții celor doi pot fi foarte bine definiți drept „susținători ai unor aparențe contrarii (enantiodokêtai) pentru că unii afirmă că în Mântuitor este aparentă divinitatea, iar ceilalți umanitatea. Însă rădăcina celor două erori opuse este aceeași: confuzia dintre natură și ipostază; acest lucru îl determină pe de o parte pe Nestorios să spună că sunt două ipostaze (ca o consecință a separării naturilor), iar pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Traducerea unor tratate separate e o excepție: corpusul a fost transmis întotdeuna ca un tot. Să-i parcurgem rapid conținutul. Tratatul despre Numele divine, împărțit în 13 capitole, este cel mai lung din acest corpus. Totalmente transcendentă, deasupra oricărei cunoașteri, divinitatea (pe care Pseudo Dionisie o numește de obicei Tearhie, „principiu divin”) este superioară oricărui nume; însă, în același timp, fiind cauza tuturor ființelor, poate fi slăvită cu toate numele. Așadar, este în același timp anonimă și polionomă („cu multe nume
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
superioară oricărui nume; însă, în același timp, fiind cauza tuturor ființelor, poate fi slăvită cu toate numele. Așadar, este în același timp anonimă și polionomă („cu multe nume”). În cadrul transcendenței divine, unele nume se situează la nivelul uniunii adică aparțin divinității în întregul său (de pildă Bine, Frumos, Ființă etc.); altele se situează la nivelul distincției, adică se aplică doar uneia sau alteia dintre persoanele Sfintei Treimi (de ex. Tată sau Fiu). Întreaga sferă a transcendenței divine poate fi definită însă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]