4,125 matches
-
transformarea Foldy-Wuithuisen. Modelul structural proton electron necesită existența unei forțe atractive care să contracareze paradoxul Klein rezultat pe baza relației de nedeterminare. Este relativ stabil în solvenți ca amoniac ca săruri ale metalelor alcaline dar și în soluții apoase alcaline. Electronul face parte din clasa particulelor subatomice numite leptoni, despre care se crede că sunt particule fundamentale. Raza clasică a electronului poate fi calculată din considerente relativiste. Ca aproape toate particulele, electronii se pot comporta ca niște unde. Acest lucru este
Electron () [Corola-website/Science/297813_a_299142]
-
de nedeterminare. Este relativ stabil în solvenți ca amoniac ca săruri ale metalelor alcaline dar și în soluții apoase alcaline. Electronul face parte din clasa particulelor subatomice numite leptoni, despre care se crede că sunt particule fundamentale. Raza clasică a electronului poate fi calculată din considerente relativiste. Ca aproape toate particulele, electronii se pot comporta ca niște unde. Acest lucru este numit dualismul particule-unde, cunoscut mai mult sub numele de complementaritate propus de Niels Bohr, și poate fi demonstrat prin experimentul
Electron () [Corola-website/Science/297813_a_299142]
-
ale metalelor alcaline dar și în soluții apoase alcaline. Electronul face parte din clasa particulelor subatomice numite leptoni, despre care se crede că sunt particule fundamentale. Raza clasică a electronului poate fi calculată din considerente relativiste. Ca aproape toate particulele, electronii se pot comporta ca niște unde. Acest lucru este numit dualismul particule-unde, cunoscut mai mult sub numele de complementaritate propus de Niels Bohr, și poate fi demonstrat prin experimentul fantei duble. Antiparticula electronului este pozitronul, care are mai degrabă sarcină
Electron () [Corola-website/Science/297813_a_299142]
-
din considerente relativiste. Ca aproape toate particulele, electronii se pot comporta ca niște unde. Acest lucru este numit dualismul particule-unde, cunoscut mai mult sub numele de complementaritate propus de Niels Bohr, și poate fi demonstrat prin experimentul fantei duble. Antiparticula electronului este pozitronul, care are mai degrabă sarcină pozitivă decât negativă. Cel care a descoperit pozitronul, Carl D. Anderson a propus ca electronii standard să fie numiți negatroni, și să se folosească termenul generic de electron pentru a descrie atât varianta
Electron () [Corola-website/Science/297813_a_299142]
-
mult sub numele de complementaritate propus de Niels Bohr, și poate fi demonstrat prin experimentul fantei duble. Antiparticula electronului este pozitronul, care are mai degrabă sarcină pozitivă decât negativă. Cel care a descoperit pozitronul, Carl D. Anderson a propus ca electronii standard să fie numiți negatroni, și să se folosească termenul generic de electron pentru a descrie atât varianta cu sarcină pozitivă cât și cea negativă. Astăzi, această utilizare este rar întâlnită. Șerban Țițeica Curs de fizică statistică și teoria cuantelor
Electron () [Corola-website/Science/297813_a_299142]
-
prin experimentul fantei duble. Antiparticula electronului este pozitronul, care are mai degrabă sarcină pozitivă decât negativă. Cel care a descoperit pozitronul, Carl D. Anderson a propus ca electronii standard să fie numiți negatroni, și să se folosească termenul generic de electron pentru a descrie atât varianta cu sarcină pozitivă cât și cea negativă. Astăzi, această utilizare este rar întâlnită. Șerban Țițeica Curs de fizică statistică și teoria cuantelor, Editura All 2000
Electron () [Corola-website/Science/297813_a_299142]
-
număr atomic Z dar cu număr de masa A diferit (adică aceleași proprietăți chimice dar proprietăți fizice diferite). Cuvântul "izotop" provine din grecescul "isos" (egal) și "topos" (loc). Toți izotopii unui element chimic au în învelișul electronic același număr de electroni, iar nucleele lor au același număr de protoni; ceea ce este diferit reprezintă numărul de neutroni. În nomenclatura științifică, izotopii unui element se scriu prin adăugarea unei cratime între numele elementului și numărul său de masă, astfel: heliu-3, carbon-12, carbon-14, oxigen-18
Izotop () [Corola-website/Science/297817_a_299146]
-
cunoscuți. ii radioactivi artificiali, cunoscuți de asemenea ca radioizotopi, au fost produși pentru prima dată în 1933 de fizicienii francezi Marie și Pierre Joliot-Curie. Radioizotopii sunt produși pentru bombardarea naturală găsită a atomilor cu particulele nucleare, de asemenea ca neutronii, electronii, protonii, și particulele alfa, folosind particule acceleratorii. Separarea izotopică se bazează pe diferențele proprietăților fizico-chimice ale izotopilor aceluiași element (efectul izotopic). Efectul izotopic poate consta în diferențe ale punctului de fierbere sau de înghet, presiunii de vapori la o anumită
Izotop () [Corola-website/Science/297817_a_299146]
-
arată că lumina se propagă sub formă de unde; aspectul corpuscular se manifestă însă în procesul emisiei sau absorbției luminii de către materie. Acest caracter dual — corpuscular și ondulatoriu — al radiației este incompatibil cu fizica clasică. În teoria corpusculară a materiei, descoperirea electronului în razele catodice de către J.J. Thomson (1897) și cercetările asupra împrăștierii razelor "alfa" efectuate de Rutherford l-au condus pe acesta din urmă la elaborarea unui model al atomului (1911), constituit dintr-un nucleu de mici dimensiuni cu sarcină electrică
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
și cercetările asupra împrăștierii razelor "alfa" efectuate de Rutherford l-au condus pe acesta din urmă la elaborarea unui model al atomului (1911), constituit dintr-un nucleu de mici dimensiuni cu sarcină electrică pozitivă, în jurul căruia gravitează un număr de electroni. Însă atomul lui Rutherford nu putea explica stabilitatea atomilor: electronii în mișcare accelerată, potrivit legilor electrodinamicii a lui Maxwell, trebuia să piardă energie prin radiație și să sfârșească prin a cădea pe nucleu. De asemenea, radiația emisă avea un spectru
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
au condus pe acesta din urmă la elaborarea unui model al atomului (1911), constituit dintr-un nucleu de mici dimensiuni cu sarcină electrică pozitivă, în jurul căruia gravitează un număr de electroni. Însă atomul lui Rutherford nu putea explica stabilitatea atomilor: electronii în mișcare accelerată, potrivit legilor electrodinamicii a lui Maxwell, trebuia să piardă energie prin radiație și să sfârșească prin a cădea pe nucleu. De asemenea, radiația emisă avea un spectru continuu, în contradicție cu rezultatele experimentale ale spectroscopiei atomice, care
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
permis evaluarea corectă a termenilor spectrali pentru un număr mare de atomi și molecule; teoria conținea însă lacune și contradicții. O analiză critică a teoriei cuantice vechi l-a condus pe Heisenberg la concluzia că noțiunea de traiectorie a unui electron în atom este lipsită de sens, și că o teorie atomică trebuie construită numai pe baza unor mărimi "observabile", cum sunt frecvențele și intensitățile liniilor spectrale. Noua teorie propusă de Heisenberg (1925) și dezvoltată de el împreună cu Born și Jordan
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
de materie” a fost punctul de plecare pentru o teorie atomică propusă de Schrödinger (1925) sub numele de "mecanică ondulatorie"; în anul următor tot Schrödinger a arătat că ea era echivalentă cu mecanica matricială a lui Heisenberg. Proprietățile ondulatorii ale electronilor au fost confirmate de experimentul Davisson-Germer (1927). La a cincea "Conferință Solvay" despre electroni și fotoni (1927), "mecanica cuantică" a fost consacrată ca teorie a materiei la scară atomică. Conferința a marcat și punctul culminant al unei dezbateri, care avea
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
1925) sub numele de "mecanică ondulatorie"; în anul următor tot Schrödinger a arătat că ea era echivalentă cu mecanica matricială a lui Heisenberg. Proprietățile ondulatorii ale electronilor au fost confirmate de experimentul Davisson-Germer (1927). La a cincea "Conferință Solvay" despre electroni și fotoni (1927), "mecanica cuantică" a fost consacrată ca teorie a materiei la scară atomică. Conferința a marcat și punctul culminant al unei dezbateri, care avea să dureze mai mulți ani, între Einstein (care atribuia caracterul statistic al mecanicii cuantice
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
că ea dă o descriere completă a realității). Formularea generală a teoriei, în care aspectele de mecanică matricială și mecanică ondulatorie rezultă dintr-un formalism matematic unic, a fost dată de Dirac (1930). Dirac (1928) a propus o teorie a electronului, compatibilă atât cu principiile mecanicii cuantice cât și cu teoria relativității. Pornind de la aceste principii fundamentale, "ecuația lui Dirac" explica existența spinului electronic, care în teoria nerelativistă a lui Pauli (1927) trebuia postulată, și descria corect structura hiperfină a liniilor
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
în teoria nerelativistă a lui Pauli (1927) trebuia postulată, și descria corect structura hiperfină a liniilor spectrale. Ea indica și existența unor stări de energie negativă, care au fost reinterpretate ca stări ale unei particule ipotetice având aceeași masă ca electronul dar sarcină electrică opusă. Particula a fost observată în camera cu ceață de Anderson (1932), care a numit-o pozitron. Posibilitatea creării/anihilării de perechi electron-pozitron, concomitent cu absorbția/emisia de fotoni, iese din cadrul mecanicii cuantice, în care numărul de
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
care numărul de particule materiale este considerat constant. Noua teorie a interacției dintre materie și radiație propusă de Dirac a fost numită de acesta "electrodinamică cuantică". Ea a fost elaborată în formă definitivă, ca teorie cuantică relativistă a interacției dintre electroni și fotoni, în mod independent, de Tomonaga, Schwinger și Feynman (1946-1949); echivalența celor trei formulări a fost demonstrată de Dyson (1949). În mecanica cuantică o stare dinamică a unui sistem atomic este descrisă cantitativ de o "funcție de stare" (numită, într-
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
a acestei „împrăștieri” a pachetului de unde e dată de intervalul de timp formula 265 necesar ca împrăștierea statistică să se dubleze; acesta depinde atât de masa particulei, cât și de precizia localizării inițiale. Pentru o particulă atomică (masă de ordinul masei electronului, localizare inițială de ordinul razei Bohr) τ ≈ 10 secunde, pe când pentru o particulă macroscopică (masă de ordinul 1 g, localizare inițială de ordinul 1 cm) τ ≈ 10 ani.
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
bile de biliard - dă predicții vizibil incorecte din cauza efectelor cuantice. Prin dezvoltarea fizicii, modelele atomice au încorporat principii cuantice pentru a explica și prezice mai acest comportament. Fiecare atom este format dintr-un nucleu și din unul sau mai mulți electroni legați de nucleu. Nucleul este format din unul sau mai mulți protoni și, de obicei, dintr-un număr similar de neutroni. Protonii și neutronii se numesc nucleoni. Peste 99,94% din masa unui atom este concentrată în nucleu. Protonii au
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
Nucleul este format din unul sau mai mulți protoni și, de obicei, dintr-un număr similar de neutroni. Protonii și neutronii se numesc nucleoni. Peste 99,94% din masa unui atom este concentrată în nucleu. Protonii au sarcină electrică pozitivă, electronii au sarcină electrică negativă, iar neutronii nu au sarcină electrică. Dacă numărul de protoni este egal cu cel de electroni, atunci atomul este neutru din punct de vedere electric. Dacă un atom are mai mulți sau mai puțini electroni decât
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
neutronii se numesc nucleoni. Peste 99,94% din masa unui atom este concentrată în nucleu. Protonii au sarcină electrică pozitivă, electronii au sarcină electrică negativă, iar neutronii nu au sarcină electrică. Dacă numărul de protoni este egal cu cel de electroni, atunci atomul este neutru din punct de vedere electric. Dacă un atom are mai mulți sau mai puțini electroni decât protoni, atunci acesta are un o sarcină totală negativă, respectiv pozitivă, și se numește ion. Electronii unui atom sunt atrași
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
pozitivă, electronii au sarcină electrică negativă, iar neutronii nu au sarcină electrică. Dacă numărul de protoni este egal cu cel de electroni, atunci atomul este neutru din punct de vedere electric. Dacă un atom are mai mulți sau mai puțini electroni decât protoni, atunci acesta are un o sarcină totală negativă, respectiv pozitivă, și se numește ion. Electronii unui atom sunt atrași de protonii din nucleul atomic de această forță electromagnetică. Protonii și neutronii din nucleu sunt atrași unul de celălalt
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
egal cu cel de electroni, atunci atomul este neutru din punct de vedere electric. Dacă un atom are mai mulți sau mai puțini electroni decât protoni, atunci acesta are un o sarcină totală negativă, respectiv pozitivă, și se numește ion. Electronii unui atom sunt atrași de protonii din nucleul atomic de această forță electromagnetică. Protonii și neutronii din nucleu sunt atrași unul de celălalt printr-o altă forță, , care de obicei este mai puternică decât forța electromagnetică de respingere ce acționează
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
în urmă un element diferit: dezintegrarea nucleară rezultă în . Numărul de protoni din nucleu definește elementul chimic căruia îi aparține atomul: de exemplu, toți atomii de cupru atomi conțin 29 de protoni. Numărul de neutroni definește izotopul elementului. Numărul de electroni influențează proprietățile magnetice ale unui atom. Atomii se pot atașa de unul sau mai mulți alți atomi prin legături chimice pentru a forma compuși chimici, cum ar fi moleculele. Capacitatea atomilor de a se asocia și disocia este responsabilă pentru
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
ori mai ușoare decât cel mai ușor atom, cel de hidrogen. Prin urmare, ei nu erau atomi, ci o nouă particulă, prima particulă "subatomică" ce a fost descoperită, și pe care el a numit-o inițial „"corpuscul"”, și mai târziu "electron", după particulele postulate de către în 1874. El a arătat și că ele sunt identice cu particulele emanate de materialele fotoelectrice și de cele radioactive. S-a recunoscut rapid că acestea sunt chiar particulele care transportă curenții electrici în firele de
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]