KorAP: Find »[drukola/base=frământa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...114 115 116 ...187 >

4,656 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637

vis însemna că va avea opt copii sănătoși. Și mama a știut că vorbele ei aveau să fie adevărate la fel cum știa să facă pâine și bere. Mirosul Leei nu era un mister. Mirosea ca drojdia pe care o frământa zilnic. Avea mireasma pâinii și a bunăstării și - i se părea lui Iacob - a sexului. Se holba la această femeie gigantică și saliva. Din câte am auzit, n-a zis nici un cuvânt despre ochii ei. Mătușa mea Zilpa, a doua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
trimis în nord, ochii i s-au umezit alături de mine. După ce am mâncat ce adusese Meryt, m-a obligat să mă așez în pat și mi-a masat picioarele. Toată durerea ultimelor zile s-a topit în timp ce-mi frământa degetele și-mi legăna călcâiele. După ce m-am liniștit, am rugat-o să stea lângă mine și i-am luat mâna, caldă și moale de la ulei și i-am povestit restul, ce se mai întâmplase la Teba, chiar și cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
mă făceam tot mai curajoasă. Am învățat să plutesc fără ajutorul mâinilor lui și apoi să mă mișc pe spate, cu fața la luna în descreștere. Mi-a arătat cum să stau la suprafață și să înot ca un câine, lovind și frământând apa cu disperare. Râdeam și înghițeam apă. Nu mă mai distrasem așa ca un copil de pe vremea când fiul meu era bebeluș. La sfârșitul călătoriei spre nord, deja puteam să-mi țin capul la fund și chiar să înot cot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473

într-un capac de tablă rămas de la un bidon de lapte, iar eu n-am îndrăznit să spun nimic, și atunci deodată Remus Frunză și-a scos șișul și, fără să-l deschidă, a început să se joace cu el, frământându-l printre degete, iar Romulus mi-a spus că pentru ultima oară mă întreabă, ce caut acolo când știu bine că miradorul este zonă interzisă pentru toată lumea și, bineînțeles, că eu n-am îndrăznit să-l întreb că atunci ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
și purpurii, de sânge. Csákány mi-a ținut bulgărele de noroi sub deget, a așteptat să cadă cei trei stropi, după care mi-a spus să-mi ling rana, ca nu cumva să fac puroi, apoi s-a apucat să frământe bulgărele, murmurând un fel de incantație, din care prindeam doar câte-o vorbă, modelând din noroi o siluetă de formă umană. Era asemenea păpușilor de cârpă, cu mâini și picioare abia schițate, când a fost gata, i-a înfipt în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266

ultim pahar, apoi Își reprimă rîsul cînd o auzi Împleticindu-se pe coridor. Loïc, destul de beat la rîndul lui, ieși din cameră. Sticla goală pe care o ținea În mînă nu fusese suficientă pentru a-i potoli grija care-l frămînta În legătură cu fiul lui. Trecu În birou și se opri brusc În mijlocul Încăperii. Sub lumina micuței lămpi de pe masa lui de lucru, o pată albă Îi atrase privirea. Avu dintr-odată o expresie de groază. Un plic. Cu o mînă tremurătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
ei de provizii și i-o Întinse lui Christian. - Spune-i Mariei să vină. Reînnoiește-ți cererea În căsătorie. Îmi cunosc fata. E o ființă dintr-o bucată. Nu se va putea eschiva. Skipperul luă cutioara de bijuterii și o frămîntă febril Între degete. - Și dacă te Înșeli, Jeanne? Dacă am s-o pierd? - Dacă rămîne aici, ai s-o pierzi de-a binelea. Se uită lung la ea. - Nu din pricina anchetei spui asta, nu-i așa? - Lumea bîrfește mult În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
sub hipnoză ar putea să ajungă la o amintire din copilărie foarte marcantă? - Desigur, dacă e fără nici un pericol pentru el, Îl temperă Marie. Toți trei se Întoarseră spre Pierric: cu privirea În gol, acesta se legăna Înainte și Înapoi, frămîntînd convulsiv În mîini grămada lui de cîrpe. Etrava iahtului familiei Kersaint despica apele verzi pe care ceața le făcea lăptoase. PM, la cîrmă, fixa linia orizontului cu exaltare; aruncînd o privire spre GPS, corectă ruta. Un mormăit nedeslușit Îi atrase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

îmi ies din gură singure. N-a fost ceva intenționat; nici măcar nu-mi trecuse prin cap așa ceva. Însă acum că le-am rostit par, într-un mod ciudat... adevărate. — Poftim ? zice mama tăioasă. Samantha, ce naiba spui aici ? — Nu știu. Îmi frământ fruntea, încercând să înțeleg eu însămi ce se întâmplă. Mă gândeam... că poate n-ar fi rău să-mi iau o pauză. — O pauză îți va distruge definitiv cariera juridică. Glasul îi devine de-a dreptul aspru. Definitiv. — O să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
întâmpină o femeie subțirică și drăguță, cu o față foarte vie. Are ochii albaștri deschiși, conturați cu un dermatograf fin. Are părul cărunt împletit în două codițe ce-i încadrează chipul, poartă un șorț peste blugi, tricou și espadrile, și frământă cu putere nu știu ce fel de aluat. — Mamă. Nathaniel zâmbește și mă împinge ușor în bucătărie. Uite-o. Ea e Samantha. Samantha... mama mea. Iris. — Samantha. Bine ai venit. Iris ridică privirea și o văd cum mă măsoară din ochi din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Mamă. Nathaniel zâmbește și mă împinge ușor în bucătărie. Uite-o. Ea e Samantha. Samantha... mama mea. Iris. — Samantha. Bine ai venit. Iris ridică privirea și o văd cum mă măsoară din ochi din cap până-n picioare, în timp ce continuă să frământe la aluat. Lasă-mă doar puțin, să termin aici. Nathaniel îmi face semn să stau jos și mă așez cu grijă pe un scaun de lemn. Bucătăria se află în partea din spate a casei și e luminoasă și însorită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
de Portugalia... Eddie iese cu pași furibunzi din încăpere. — Eddie ! i-o taie Trish scurt, după care îi arată spre mine cu o vagă mișcare a capului. Pas devant. — Ce ? zice Eddie, cu o grimasă. Pas devant les... les... Își frământă mâinile, de parcă ar încerca să mimeze cuvântul care lipsește. — Domestiques ? o ajut eu stângace. Trish mă săgetează cu privirea, după care se retrage cu demnitate. — Mă găsești la mine în cameră. — E și camera mea ! spune Eddie furios, dar ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
data trecută. — M-am apucat deja, ca să nu pierdem timpul, spune Iris, ducându-se la un lighean uriaș și demodat de pe masă. Drojdie, apă călduță, unt topit și făină. Le amesteci pe toate și ai făcut coca. Tu o s-o frămânți. — Aha, spun, uitându-mă fără expresie la cocă. Mă privește curioasă. — Te simți bine, Samantha ? Pari cam... întoarsă pe dos. — Mă simt bine. Încerc să zâmbesc. Scuze. Are dreptate. Am mintea în altă parte. Haide. Concentrează-te. — Cunosc oameni care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
dreptate. Am mintea în altă parte. Haide. Concentrează-te. — Cunosc oameni care au aparate pentru asta, spune, ridicând coca din lighean și punând-o pe masă. Dar ăsta e modul tradițional de a face pâine. Cea mai bună pâine. O frământă cu mișcări iuți de mai multe ori. — Vezi ? O împletești, după care o răsucești puțin. E nevoie de ceva forță. Cu grijă, îmi bag mâinile în aluatul moale și încerc să fac și eu ca ea. — Așa, spune Iris urmărindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
de nedreptate care îmi arde în piept. Am făcut lucruri foarte bune pentru firma aia. Am câștigat clienți. Am negociat afaceri. Nu am fost ca și cum n-aș fi fost. Nu am fost ca și cum n-aș fi fost. — Cu cât o frămânți mai mult, cu atât mai bună o să fie pâinea, spune Iris, care se apropie de masă zâmbind. O simți cum se încălzește și devine elastică în mâinile tale ? Mă uit la aluatul dintre degetele mele, dar nu mă pot conecta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
tale ? Mă uit la aluatul dintre degetele mele, dar nu mă pot conecta în nici un fel la el. Nu simt senzațiile despre care vorbește. Simțurile mele nu sunt aici. Mintea îmi glisează haotic, ca o pasăre pe gheață. Reîncep să frământ coca, cu și mai multă forță decât înainte, încercând să revin la prezent. Vreau să simt iar mulțumirea pe care am simțit-o ultima dată când am fost aici ; senzația aia de simplitate și de pământesc. Dar îmi cam pierd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
cu blândețe. Sau despre viața însăși. — Exact. Mă frec pe frunte cu șorțul. Exact. Nu știu ce zic. De ce mă cert cu Iris ? Trebuie să mă calmez. Dar nu mă pot lupta cu nervozitatea care pune stăpânire pe mine. Cred că ai frământat destul, spune, luându-mi coca din mână și aranjând-o în formă rotundă. — Și acum ? zic, încercând să-mi iau un ton cât mai firesc. O punem în cuptor ? — Încă nu. Iris pune aluatul înapoi în lighean, pe care îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
arbust. De oriunde-o fi. De fiecare dată când desfac o păstaie e ca și cum aș găsi un șir de bijuterii verde deschis. Și, când duc una dintre acestea la gură, e... Ei, OK. Trebuie gătite. Câh. Când termin cu fasolea, frământăm din nou aluatul. Îl aranjăm în formă de franzele, le punem în tăvi de copt, după care trebuie să mai așteptăm încă o jumătate de oră, ca să crească iar. Dar nu știu de ce, de data asta nu-mi mai pasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

burse și de slujbe În campus, le‑a ales prietenii, s‑a asigurat că‑i studiază pe clasici. Nikki mi‑a povestit despre fotografia lui Nehamah: - O ține În portofel, alături de cărțile de credit. Știi că e fascinat de oamenii frământați de pasiuni profunde - care‑l fac să‑i dea lacrimile. Pentru Abe așa ceva contează mai mult decât orice. Dacă Ravelstein nu prea vorbea despre Nehamah Herbst, era din pricină că, În ultimele ei luni de viață, el și Morris o Înconjuraseră de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
mi se usuce și, dacă mușchii or să mi se atrofieze, o să‑mi pierd simțul echilibrului. Dacă asta era ceea ce mă aștepta, puteam alege să nu mai fac eforturi. Ajungi să‑ți fie lehamite să tot inventezi trucuri, să tot frămânți mingea de chit și să tot Încerci să reconstitui un puzzle, doar ca să vezi, când te uiți la tine, zbârciturile lunguiețe de pe interiorul brațelor descărnate. Abia acum Înțeleg cu cât tact se comporta doctorul, care știa prea bine că dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

un capăt în altul, se oprește, încearcă să ghicească sensul lucrurilor, își reia mersul agitat. În sfârșit, observă ghișeul deasupra căruia scrie CASA. Se apropie de CASIER, care se joacă netulburat cu zarurile pe banca din fața ghișeului. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Frământându-se, către CASIER.): Nu vă supărați... dumneavoastră... CASIERUL (Își ridică ochii pentru o secundă.): Hm! (Își reia jocul.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Pierdut.): Știți... eu... aici... (Repede.) Dumneavoastră vindeți bilete? CASIERUL (Amuzat, își ridică din nou privirile; câteva secunde îl privește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Se șterge cu mâneca hainei pe față și se prăbușește pe un capăt al băncii.) Eu... eu sunt... călător prin ploaie... (Reacție violentă a personajelor; ȘEFUL GĂRII se ridică, se repede spre CĂLĂTOR, se răzgândește, se învârte în jurul scenei, își frământă mâinile; HAMALUL sare din cărucior, își șterge hainele de praf, se apropie de CĂLĂTOR; CASIERUL rămâne înmărmurit, se ridică respectuos de pe bancă; la una din ferestrele fațadei care sugerează clădirea gării apare capul IOANEI, pentru câteva secunde.) HAMALUL (Surescitat, prinzându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Către CĂLĂTOR.): Nu-l lua! Vrea să te amăgească. Nu-l lua! Ce să faci cu un bilet dacă nu poți pleca nicăieri... niciodată? E un bilet otrăvit, domnule! Iar tu... (Către CASIER.) ești un porc. Bruno! CASIERUL (Pentru sine, frământându-și mâinile.): Ah, o să se sfârșească prost... Presimțeam eu c-o să se sfârșească prost. HAMALUL (Către BRUNO.): De ce nu-i spui adevărul? De ce nu-i spui că n-are nevoie de bilet? Că n-are nevoie de nimic? CĂLĂTORUL PRIN

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
întinde, se divide la nesfârșit, se amplifică, înghite totul, curge, ne pune cu genunchiul în pământ... Înțelegeți? Aceste povești... vin... vin așa... din aer... Au o proprietate ciudată, se reped așa, ca niște păsări, peste noi, și ne înghit, ne frământă în pântecul lor, ne otrăvesc... Ah, suntem otrăviți, suntem otrăviți până în adâncul sângelui... Sunt mii de povești care se rotesc în aer, mii de întâmplări care se cred adevărate, da care ne vor... pe noi... E ciudat, domnule, e foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
să cred! Așadar... tot ce auzisem eu... încă din copilărie... Toate acele povești... sunt adevărate, nu? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da, sunt adevărate. ȘEFUL GĂRII (Ca un leu în cușcă.): Dar cum e posibil, cum? Ce se întâmplă de fapt? (Își frământă mâinile.) Ce simțiți? Ce se întâmplă cu dumneavoastră? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nimic deosebit. Mă usuc și mor. ȘEFUL GĂRII: Imposibil! Așa ceva... Cum?... Cum? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Foarte simplu. Închipuiți-vă cum ați deveni după trei luni de nesomn. V-ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]