3,808 matches
-
a unui morfem discontinuu (să...e), în forma de conjunctiv prezent: să cânt-e, opusă dezinenței de indicativ prezent-| (la persoana a III-a singular), dezvăluie o opoziție internă de mod: conjunctiv/indicativ, ceea ce face oarecum de prisos opoziția -Ø (pentru indicativ)/să (pentru conjunctiv): cânt-ă/să cânt-e. PERSOANA ȘI NUMĂRULTC "PERSOANA {I NUM|RUL" Categoriile gramaticale de persoană și număr introduc în planul semantic al verbului, trecut din sistemul lexical al limbii în structura sintactică a textului, o altă componentă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ă-(a); -e-, -i-, -î-: eu cânt-Ø, cobor-Ø /noi cânt-ă-m, cobor-î-m. Opoziția de număr și persoană depinde, numai în planul expresiei sau și în plan semantic, de înscrierea verbului în categoriile de mod și timp. Opoziția tripersonală este caracteristică modurilor indicativ (toate variantele temporale), potențial-optativ (ambele variante temporale), prezumtiv (amândouă timpurile) și conjunctiv (prezent). Modul imperativ este în esență incompatibil cu persoanele I și a III-a; el este, sub acest aspect, unipersonal. În consecință, în planul expresiei, prezintă forme (la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I și a III-a; el este, sub acest aspect, unipersonal. În consecință, în planul expresiei, prezintă forme (la ambele variante; afirmativ și negativ) numai pentru persoana a II-a (singular și plural), cu dezinențe intrând în diferite omonimii cu indicativul: (pers. a II-a, imperativ-pers. a III-a indicativ: sg. cânt-ă (tu) - cânt-ă (el), pl. cânta-ți (voi) - cânta-ți (voi), dar dezvoltând, la unele verbe, și dezinențe (sau structuri) specifice: vin-o, în paralel cu vin-ă, ambele diferite și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspect, unipersonal. În consecință, în planul expresiei, prezintă forme (la ambele variante; afirmativ și negativ) numai pentru persoana a II-a (singular și plural), cu dezinențe intrând în diferite omonimii cu indicativul: (pers. a II-a, imperativ-pers. a III-a indicativ: sg. cânt-ă (tu) - cânt-ă (el), pl. cânta-ți (voi) - cânta-ți (voi), dar dezvoltând, la unele verbe, și dezinențe (sau structuri) specifice: vin-o, în paralel cu vin-ă, ambele diferite și de persoana a II-a -vii, și de persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
el), pl. cânta-ți (voi) - cânta-ți (voi), dar dezvoltând, la unele verbe, și dezinențe (sau structuri) specifice: vin-o, în paralel cu vin-ă, ambele diferite și de persoana a II-a -vii, și de persoana a III-a - vine, indicativ; du! (du-te!), față de duci (pers. a II-a), duce (pers. a III-a), - indicativ; nu fiți! (cu temă de conjunctiv), față de sunte-ți, indicativ. Modul conjunctiv (perfect) prezintă o formă unică pentru toate trei persoanele, la singular și plural: (eu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se îmbrăca, a se întâlni ® nu mă pot îmbrăca, nu ne-am putut întâlni; îmbrăcându-te singur, întâlnindu-vă unul cu altul etc. Din perspectiva acestei reacții la categoria gramaticală a persoanei (și numărului) s-a distins între moduri personale (indicativ, conjunctiv, optativ, imperativ) și moduri nepersonale (infinitiv, gerunziu, participiu, supin). Prin conținutul lor semantic, în primul rând, sunt moduri autentice: indicativul, conjunctivul, optativul, imperativul și prezumtivul; toate sunt moduri personale. Dintre ele, însă, imperativul este unipersonal și în plan semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
altul etc. Din perspectiva acestei reacții la categoria gramaticală a persoanei (și numărului) s-a distins între moduri personale (indicativ, conjunctiv, optativ, imperativ) și moduri nepersonale (infinitiv, gerunziu, participiu, supin). Prin conținutul lor semantic, în primul rând, sunt moduri autentice: indicativul, conjunctivul, optativul, imperativul și prezumtivul; toate sunt moduri personale. Dintre ele, însă, imperativul este unipersonal și în plan semantic, și în planul expresiei (defectiv de persoanele I și a III-a), iar conjunctivul perfect prezintă omonimia tuturor termenilor corelativi de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sosit, văzut, prins etc. La persoana a III-a, opoziția de număr se neutralizează în structura tuturor verbelor, la conjunctiv prezent, iar în structura verbelor din tipul I de flexiune și tipul II, clasa 2 de flexiune și la prezentul indicativului: (el, ei) să cânt-e, lucrez-e, coboar-e, vin-ă, soseasc-ă, vad-ă, vând-ă, prind-ă etc.; (el, ei) cânt-ă, lucreaz-ă, coboar-ă. Observații: • La verbele neregulate, opoziția de număr și persoană (ca și opoziția de timp și mod) se realizează și la nivelul rădăcinii. Verbul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau persoana a III-a: „Aș! femeia n-aude, n-a vede: dă-i nainte! ba încă sare să-l ia de gât...!” (I.L. Caragiale) în construcții, în care, de cele mai multe ori verbul este la imperativ dar are valoare de indicativ prezent. Într-un limbaj afectat, persoana a III-a poate fi întrebuințată pentru persoana I: „Ionel! Astâmpără-te, mamă! Ai să spargi ceva...Vrei să mă superi? vrei să moară mama?” (I.L.Caragiale) • În stilul științific se recurge la pluralul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interpretează (sonata)/este interpretată conjunctiv să interpretezi/ să fii interpretat imperativ interpretează/ fii interpretat! Imperfect indicativ interpreta (sonata)/era interpretată etc. (Activ) Tranzitiv/ Reflexiv Prezent indicativ pictez/mă pictez conjunctiv să pictezi/să te pictezi imperativ pictează!/pictează-te! Imperfect indicativ picta/se picta etc. (Activ) Tranzitiv/Reciproc Prezent indicativ (ei) îngrijesc/se îngrijesc (unul pe altul) conjunctiv să îngrijească/să se îngrijească imperativ îngrijiți!/ângrijiți-vă! Imperfect indicativ îngrijeau/se îngrijeau etc. (Activ) Obiectiv/Dinamic (subiectiv) Prezent indicativ îngrijesc (copiii)/mă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mă pictez conjunctiv să pictezi/să te pictezi imperativ pictează!/pictează-te! Imperfect indicativ picta/se picta etc. (Activ) Tranzitiv/Reciproc Prezent indicativ (ei) îngrijesc/se îngrijesc (unul pe altul) conjunctiv să îngrijească/să se îngrijească imperativ îngrijiți!/ângrijiți-vă! Imperfect indicativ îngrijeau/se îngrijeau etc. (Activ) Obiectiv/Dinamic (subiectiv) Prezent indicativ îngrijesc (copiii)/mă îngrijesc (de copii) conjunctiv să îngrijesc/să mă îngrijesc; să mă mir imperativ îngrijește!/ângrijește-te!, miră-te! Imperfect indicativ îngrijeam/mă îngrijeam, mă miram etc. (Activ) Personal
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
îngrijească/să se îngrijească imperativ îngrijiți!/ângrijiți-vă! Imperfect indicativ îngrijeau/se îngrijeau etc. (Activ) Obiectiv/Dinamic (subiectiv) Prezent indicativ îngrijesc (copiii)/mă îngrijesc (de copii) conjunctiv să îngrijesc/să mă îngrijesc; să mă mir imperativ îngrijește!/ângrijește-te!, miră-te! Imperfect indicativ îngrijeam/mă îngrijeam, mă miram etc. (Activ) Personal/Impersonal Prezent indicativ trăiesc, scriu/se trăiește, se scrie conjunctiv să trăiesc, să scriu/să se trăiască, să se scrie imperativ trăiește!, scrie!/Imperfect indicativ trăiau, scriau/se trăia, se scria etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Potențial-Optativ, Imperativ, Prezumtiv, care dezvoltă, în strânsă interdepedență cu variantele temporale pe care le modalizează, opoziții semantice care nu corespund în mod absolut organizării în planul expresiei, marcat prin morfeme modale specifice. 1. MODUL INDICATIVtc "1. MODUL INDICATIV" Prin întrebuințarea indicativului, subiectul vorbitor își exprimă certitudinea privind desfășurarea acțiunii verbale; pentru el, acțiunea verbului la indicativ este reală. Dintre modurile verbului, indicativul se caracterizează prin cea mai bogată și mai variată paradigmă de variante temporale. Mod al certitudinii și al realității
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
opoziții semantice care nu corespund în mod absolut organizării în planul expresiei, marcat prin morfeme modale specifice. 1. MODUL INDICATIVtc "1. MODUL INDICATIV" Prin întrebuințarea indicativului, subiectul vorbitor își exprimă certitudinea privind desfășurarea acțiunii verbale; pentru el, acțiunea verbului la indicativ este reală. Dintre modurile verbului, indicativul se caracterizează prin cea mai bogată și mai variată paradigmă de variante temporale. Mod al certitudinii și al realității, indicativul exprimă, prin majoritatea variantelor temporale, acțiuni sigure și reale, dar, prin corelația intercategorială timp-mod
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mod absolut organizării în planul expresiei, marcat prin morfeme modale specifice. 1. MODUL INDICATIVtc "1. MODUL INDICATIV" Prin întrebuințarea indicativului, subiectul vorbitor își exprimă certitudinea privind desfășurarea acțiunii verbale; pentru el, acțiunea verbului la indicativ este reală. Dintre modurile verbului, indicativul se caracterizează prin cea mai bogată și mai variată paradigmă de variante temporale. Mod al certitudinii și al realității, indicativul exprimă, prin majoritatea variantelor temporale, acțiuni sigure și reale, dar, prin corelația intercategorială timp-mod, acțiunea verbală poate să-și piardă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subiectul vorbitor își exprimă certitudinea privind desfășurarea acțiunii verbale; pentru el, acțiunea verbului la indicativ este reală. Dintre modurile verbului, indicativul se caracterizează prin cea mai bogată și mai variată paradigmă de variante temporale. Mod al certitudinii și al realității, indicativul exprimă, prin majoritatea variantelor temporale, acțiuni sigure și reale, dar, prin corelația intercategorială timp-mod, acțiunea verbală poate să-și piardă caracterul absolut al certitudinii, de îndată ce a ieșit din sfera concretă a realității. Se întâmplă așa, când vorbitorul situează acțiunea la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
temporale, acțiuni sigure și reale, dar, prin corelația intercategorială timp-mod, acțiunea verbală poate să-și piardă caracterul absolut al certitudinii, de îndată ce a ieșit din sfera concretă a realității. Se întâmplă așa, când vorbitorul situează acțiunea la viitor, timp care scoate indicativul din perspectiva realității-fapt, pentru a-l introduce într-o altă perspectivă, a realității-proiect, când certitudinea împlinirii este totdeauna relativă. În acest sens, caracterul indicativului de mod al certitudinii se relativizează mai ales când sintagma viitorului este constituită din auxiliarul a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sfera concretă a realității. Se întâmplă așa, când vorbitorul situează acțiunea la viitor, timp care scoate indicativul din perspectiva realității-fapt, pentru a-l introduce într-o altă perspectivă, a realității-proiect, când certitudinea împlinirii este totdeauna relativă. În acest sens, caracterul indicativului de mod al certitudinii se relativizează mai ales când sintagma viitorului este constituită din auxiliarul a avea și forma de conjunctiv a verbului care se conjugă. În sintagma am să cânt, subiectul vorbitor este sigur că are de îndeplinit o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
întreprindă această acțiune, dar e mai puțin sigur că o va întreprinde. Caracterul de certitudine este relativizat, pe de o parte, de însăși semantica viitorului, privit în ansamblu, pe de alta, de prezența formei de conjunctiv. Prin formele sale temporale, indicativul, pe de o parte, intră în opoziții categoriale cu alte moduri (conjunctivul, optativul etc.) direct sau, mai ales, indirect, pe de altă parte, conține, în interiorul structurii sale semantice și formale, opoziții de timp și de aspect. În plan semantic, se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic, se opune celorlalte moduri verbale, considerate în bloc, din perspectiva extremelor în opozițiile realitate-irealitate și certitudine-incertitudine, prin formele sale de viitor, pe de altă parte, dinspre celelalte moduri, prin imperativ, modul verbal care se apropie cel mai mult de indicativ (de viitorul indicativului). Viitorul reprezintă, în interiorul modului indicativ, timpul unei relative incertitudini, iar imperativul este, de fapt, din punctul de vedere al protagonistului comunicării, un mod al certitudinii relative. Viitorul indicativului și imperativul rămân, prin aceasta, între cele două extreme
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
celorlalte moduri verbale, considerate în bloc, din perspectiva extremelor în opozițiile realitate-irealitate și certitudine-incertitudine, prin formele sale de viitor, pe de altă parte, dinspre celelalte moduri, prin imperativ, modul verbal care se apropie cel mai mult de indicativ (de viitorul indicativului). Viitorul reprezintă, în interiorul modului indicativ, timpul unei relative incertitudini, iar imperativul este, de fapt, din punctul de vedere al protagonistului comunicării, un mod al certitudinii relative. Viitorul indicativului și imperativul rămân, prin aceasta, între cele două extreme, certitudine-incertitudine, formele verbale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
modul verbal care se apropie cel mai mult de indicativ (de viitorul indicativului). Viitorul reprezintă, în interiorul modului indicativ, timpul unei relative incertitudini, iar imperativul este, de fapt, din punctul de vedere al protagonistului comunicării, un mod al certitudinii relative. Viitorul indicativului și imperativul rămân, prin aceasta, între cele două extreme, certitudine-incertitudine, formele verbale ale unei certitudini (sau incertitudini) relative, iar între extremele realitate-irealitate, formele unei realități-proiectate. În planul expresiei, modul indicativ se opune celorlalte moduri prin absența, din structura sa, a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
însă, nu se realizează totdeauna din perspectiva acestui morfem. Auxiliarului aș, ai, ar, de exemplu, de la potențial-optativ, i se opune, de fapt, în planul expresiei, nu morfemul Ø al indicativului-mod, ci auxiliarul voi, vei, va etc. din structura viitorului I - indicativ: aș cânta/voi cânta etc. Totodată, considerat sub aspectul timpurilor fundamentale: trecut-prezent-viitor, indicativul se opune celorlalte moduri și (sau mai ales) din perspectiva sensurilor și formelor acestor timpuri. Astfel, prezentul indicativ se opune prezentului conjunctiv prin morfemul de mod (realizat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de exemplu, de la potențial-optativ, i se opune, de fapt, în planul expresiei, nu morfemul Ø al indicativului-mod, ci auxiliarul voi, vei, va etc. din structura viitorului I - indicativ: aș cânta/voi cânta etc. Totodată, considerat sub aspectul timpurilor fundamentale: trecut-prezent-viitor, indicativul se opune celorlalte moduri și (sau mai ales) din perspectiva sensurilor și formelor acestor timpuri. Astfel, prezentul indicativ se opune prezentului conjunctiv prin morfemul de mod (realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspectul timpurilor fundamentale: trecut-prezent-viitor, indicativul se opune celorlalte moduri și (sau mai ales) din perspectiva sensurilor și formelor acestor timpuri. Astfel, prezentul indicativ se opune prezentului conjunctiv prin morfemul de mod (realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La persoana a III-a, opoziția se realizează și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]