9,120 matches
-
care, ca să Îl obții, trebuia să Închizi lumina În cerc. - Ce Înseamnă asta? Întrebă poetul perplex. Monerre ridică din umeri. - Habar n-am. Dar asta am auzit. Eu sunt astronom, dumneata ești omul intelectului, Încheie el cu o undă de ironie În glas. După-amiaza și seara Dante se despărți de francez dominat de un simțământ de nemulțumire. Ideea că delictul putea fi În strânsă legătură cu oamenii care, În aparență din motive diferite, trăseseră la hanul Îngerului devenea din ce În ce mai puternică. Această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prea târziu. Celălalt Îl recunoscuse și Își grăbi pasul ca să Îi taie calea. - Sănătate, messer Alighieri. Era și timpul să ne Întâlnim. Așteptam o vizită din partea dumitale, dar probabil că treburile te-au reținut, Îi zise cu o undă de ironie. - Voi veni la timpul cuvenit, să nu Îți faci griji, Îi răspunse Dante, Întunecat la față. - Dar timpul cuvenit se apropie cu pași mari, știi? Suntem deja la idele lui august, Îi replică omul cu răceală. De pe chipul său ciupit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-vă! Să ne gândim mai degrabă când să stabilim următoare adunare a Consiliului, dacă tot am avut norocul să dăm peste messer Alighieri. - Spune-mi, Antonio, ce-i atât de urgent Încât să vă neliniștească mișcările mele? replică poetul cu ironie. - Cardinalul de Acquasparta... - Nunțiul pontifical? Ce vrea omul lui Bonifaciu? Îl Întrerupse Dante, alarmat dintr-o dată. De când trimisul papei ajunsese la Florența, În primăvară, și se stabilise lângă Santa Croce, era ca și cum gheara lui Bonifaciu Începuse să pătrundă În carnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prost rămas cu gura căscată la scamatoriile unui pehlivan, asistase la desfășurarea fatală a Întregului șir de Întâmplări, fără să poată interveni În nici un fel. Poate că Marcello avea dreptate În privința predestinării totale și orbești a vieții omenești. Printr-o ironie de nepătruns a destinului, doi bărbați băuseră moartea din același obiect de preț. Al doilea urmându-și propria voință, primul din ticăloasa dorință a altcuiva. Amândoi praf și pulbere În eternul ciclu care ne depășește. Se ridică În picioare, proptindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
noi, cam ca paginile pe care Destinat le smulgea din calendarul său. Tristețe este un nume pe care îl pomenea adesea. Cred că ajunsese să țină la omul acela rece și solitar care o găzduia. Vorbea despre el cu o ironie tandră, notând fără naivități eforturile lui de a-i intra în grații, glumind fără prea mare răutate pe seama chipului său care se îmbujora uneori, bâlbâielilor lui, hainelor lui ciudate și plimbărilor în cerc în jurul căsuței, privirilor aruncate spre fereastra camerei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în țeastă? La Lyse? La alta? Cine poate ști... Mi l-am imaginat adesea pe Destinat citind și recitind carnețelul, pătrunzând în această iubire scrisă, care probabil îi făcea rău, văzându-se numit Tristețe, văzându-se ironizat, dar cu o ironie dulce, simpatică, tandră - pe el nu-l judecase cu atâta asprime ca pe mine! Da, citind și recitind, fără încetare, cum ai întoarce întruna o clepsidră și ți-ai petrece tot timpul privind cum se scurge nisipul, fără să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu tot ce e în lume, am trecut de la Hamlet la Regele Lear, trebuie să știu ce e în arta mondială... — Ei, păi atâta lucru meriți și tu. Ești un intelectual, tonul regizorului e clar afirmativ, fără nici un pic de ironie... — Sunt un artist, dragul meu, eu țin oglinda în dreptul inimii, nu direct în fața ochilor... — Știți, eu cred că, după cădere, folosesc cuvântul în sens religios, intelectul e o oglindă strâmbă... și, atunci, oglinda ta din dreptul inimii e ceva mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
-i dă nici o atenție, își continuă ideea, vorbind cu vehemență. — A scris anul trecut ceva pentru Maestru, știi tu, că te-am dus la premieră, Bărbați și femei, un teatru „de vioară”, cum i-a zis Tina cu detașare și ironie. Ai stat la spectacol, fermecată de Maestru și de vocea lui, am văzut... Eu n-am putut niciodată să scriu, și din ce scria tipa, nu înțelegeam nimicuța, nu înțelegeam ce mâzgălea pe hârtiile alea. Povestea aia despre artist și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ne vom mai Întâlni ca pe vremuri, pentru că generația ta devine dură, mult mai dură decât a ajuns să fie generația mea, crescută cu hrana spirituală a anilor nouăzeci. Amory, de curând l-am citit pe Eschil și acolo, În ironia divină din Agamemnon, am găsit unicul răspuns adecvat pentru epoca noastră amară: lumea ni se rostogolește pe lângă cap și cea mai strânsă paralelă cu trecutul se găsește În deznădăjduita noastră resemnare. Sunt momente când mi-i Înfățișez pe bărbații de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aminte, Amory a călătorit prin câmpiile luxuriante din Maryland, până În comitatul Ramilly. Dar În loc de două zile, sejurul său acolo a durat de la mijlocul lui august până aproape de sfârșitul lui septembrie, fiindcă În Maryland a cunoscut-o pe Eleanor. CAPITOLUL 3 IRONIE TÂNĂRĂ Mulți ani după aceea, ori de câte ori se gândea la Eleanor, parcă tot mai auzea vântul susurând pe lângă el și trimițându-i fiori reci În locșoarele din preajma inimii. În noaptea când au mers cu mașina pe deal În sus și au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dorit marele bărbat să ne amintim. Căci ceea ce trebuie să fi dorit Shakespeare, dacă a fost În stare să scrie cu atâta disperare divină, era ca doamna lui să trăiască veșnic... Iar pe noi acum ea nu ne mai interesează... Ironia este că dacă i-ar fi păsat mai mult de poezie decât de femeie, sonetul n-ar fi fost decât retorică exagerată, imitativă, și după douăzeci de ani nu l-ar mai fi citit nimeni... Aceea a fost ultima seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
furtuna, peste trupul meu. A fost cândva o vară cu ploaie subțire; Orice vânt era cald În acel anotimp... Iar acum tu treci pe lângă mine prin ceață, o năzărire Cu părul răsfirat de ploaie, cu buzele ude-arcuite În timp, În ironia aceea sălbatică, În voioasa disperare Care, cum am văzut pe vremuri, te-mbătrânește. Ca un spectru treci plutind În fața ploii, care Peste câmpii flori fără tulpini risipește. Cu vechile-ți nădejdi, frunze și iubiri moarte iară... Vagă ca visele, palidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Mariana refuza să vorbească. Și să mănânce. Și să plece în America. * Mă plimb platonic prin Palat, Contesa azi m-a dezbrăcat, Și dacă tot mă plimb platonic, Sper doar să nu fiu foarte comic. - E bine. Rimă alăturată, subtext, ironie. Domnule Popa, ești mult mai profund decât credeam. Contesa se cam plictisise de jocul intelectual cu Popa, dar nu putea să-l lase baltă tocmai acum, când omul începea cât de cât să gândească. În plus, Contesa descoperise și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
dându-i o interpretare cathartică... Pentru că, după spusele lui, divinația se rezumă la prezumțiile unui om înzestrat cu bun-simț. Inventator al psihanalizei, el este și inventatorul modelului lacanian - să spunem mai degrabă al analistului care recurge la humor sau la ironie în caz de necesitate. Judecați, vă rog: un țăran își îngrijește prost scroafele și Antiphon vede de la el de acasă cum sunt acestea maltratate și înfometate. într-o zi, una dintre ele își mănâncă purcelușii. Porcarul se destăinuie filosofului, temându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fost rostite asemenea vorbe - la ce poate servi un filosof care și-a petrecut toată viața în această activitate fără să fi deranjat niciodată pe nimeni... Protagoniștii triunghiului subversiv împărtășesc așadar un antiplatonism deconstruit printr-o gestă care cuprinde humor, ironie, zeflemea, jocuri de cuvinte și alte năzbâtii verbale bazate pe omofonii. Antistene, cel dintâi, părintele fondator al școlii cinice - zis „Adevăratul Câine” -, afirma ca un nominalist sadea că vedea mulți cai, cu siguranță, dar nu și cabalinitatea platoniciană. Ideea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
reține aceste două nume, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în cazul numelor altor interlocutori mai mult sau mai puțin celebri puși în scenă în dialoguri. Cu ajutorul etimologiei, vedem că Philebos îl desemnează pe amatorul de băieți, iar Protarh pe șef, guvernator. Ironia lui Platon transpare clar în alegerea acestor două nume de botez, căci unul dă numele dialogului, desigur, dar apare o singură dată pentru a spune că pleacă imediat, pe când celălalt se prăbușește treptat pe parcursul schimbului de replici cu Socrate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
superfluu, fiecare muncește ca să producă necesarul pentru propria-i subzistență, consacrându-și tot restul timpului filosofiei... Un vis... -5- întunecarea lumii. Diogene din Oenanda moare, nu știm când. Fortificațiile nu dispar ca urmare a convertirii oamenilor la bucuria epicuriană pentru că, ironie a sorții, zidul său filosofic dărâmat servește drept carieră de piatră pentru fortificarea cetății în secolul al III-lea... O parte le permite lycienilor să construiască o fântână publică la Zorban, la câțiva kilometri de Oenanda. Dacă tot nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
atinsă de neputință, printre bobițele fierbinți, stropșite în palmele stinghere, înghețate. Odată pornit, potopul lacrimilor își croiește vad, pe făgașul abia schițat spre linia vieții, până la finalul comediei umane, atât de ușor de atins, dar imposibil de perceput, ca o ironie a destinului. Într-un tărziu, umezeala manșetelor mă anunță că am învins.. Mâhnirea bate din aripi, îndepărtându-se temătoare, în timp ce inima mea, gustând tihna, își așterne culcușul înfiripat pe-o geană de Lumină.
Linia vie?ii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83342_a_84667]
-
pe linia de adâncire a misterului individual, vom descoperi fondul nostru de identitate generală: culoare ultimă și rembrandiană, ireductibilul animal de lumină. Experiența pe care se va întemeia un clasicism fără laicitate, o muzică fără pasiune. Cine își închipuie (fără ironie) sincronismul - o idee? Câinele în cerc după coadă e mânat de o idee. Idee de acest fel este la rigoare sincronismul. Însă, poezia și critica ei nu rabdă asemenea mizerii. Ea nu cunoaște decât ideile hrănite, ca niște plante, din
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mai cu seamă excluzând, separând, izolând sfera curatei poezii. O asemenea intransigentă atitudine i-a adus numeroase șicane, și trebuie să-l amintim cel puțin pe Călinescu. În temeiul polemicii lui Barbu cu Arghezi, Călinescu a depistat, cu subtila-i ironie, faptul că, sub un anumit raport, Barbu era și el un arghezian. Desigur că, atunci când respingea "poezia de pitoresc și violență", Ion Barbu vorbea și în numele poeziei sale, dar orice om de litere ridică scara principiilor mai mult în numele părerilor
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
TOAMNĂ INFERNALĂ Autor: Romeo Tarhon Publicat în: Ediția nr. 981 din 07 septembrie 2013 Toate Articolele Autorului Toamna noastră-i ireală Ca o lungă insomnie, Ca o nuntă mormântală, Fără popi și cununie, Fără fast și poleială E o tristă ironie Ca o copie banală, Ca o veche nebunie Ciclică și abisală, Fără nerv și armonie În carcasa ei carnală Scursă în monotonie Austeră, boreală, Palidă ceremonie Funerară și regală Ca-ntr-o sumbră simfonie, Ca într-o funestă gală Dintr-
TOAMNĂ INFERNALĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364340_a_365669]
-
Emil Istocescu între două fete-1977) Dacă pentru amicii enumerați, „acele” epigramistului Teodor Barbu au ascuțișul unor lănci; pentru profesorul Constantin Ceaușu, deși înțepat și el, în unele epigrame, aceste „ace” dispar, epigrama nu mai e epigramă, nu mai e nici ironie, ci un elogiu: „Nu doresc să te alint // Când îți spun că ești tezaur // Ai o voce de argint // Si mai ai un nai de aur // (Mărturisire de suflet) Vechiul dicton latin „Ridendo castigat mores”(râzând se îndreaptă moravurile) este
ACE PENTRU COJOACE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 976 din 02 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364384_a_365713]
-
Sub pretextul unei frământări eterne despre timp, - care „acordă și dezacordă pofta de luciditate”(M.Cozma) - au purces la o discuție maieutică veritabilă, căutând justificarea unor opinii personale prin întrebări și răspunsuri preluate și răstălmăcite. Botoșăneanul Vasile Popovici excelează prin ironia și umorul magistrului care, ca și în „Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea...”al lui Dimitrie Cantemir, discută cu discipolul său - Maria Cozma - problematica serioasă despre timp văzut din perspectivă filosofică și fiecare uzează de argumentele unor titani ai filosofiei
MARIA APETROAIEI – CRONICĂ LA „SFIDEAZĂ TIMPUL!” DE MARIA COZMA ŞI VASILE POPOVICI de VALENTINA BECART în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364366_a_365695]
-
Dar parcă mă ironizai atunci când mai trăgeai cu ochiul pe scrierile mele?! Atunci când mai, măi scriiam eu prin 'compartimentul prova, ori pe la mașini, trăgeai cu ochiul și aveai așa o atitudine.. tu parcă nu..ori că nu-mi amintesc din cauza ironiei tale, ori că tu nu arătai niciodată?! Nici eu, dar ce să fac dacă trăgeai cu ochiul? Nici eu nu vroiam să arăt altora, dar ce să fac, nu mă puteam împotrivi ție, te stimam prea mult! Îți aduci aminte
GANDURI EVOCATE DE REINTALNIREA CU TINE, CAMARADE! de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364418_a_365747]
-
sufletul băiatului ei, iar Isac a făcut același lucru. Când a ridicat ochii, se simțea ca o umbră și a privit lung spre restaurantul care se renova și s-a gândit amintindu-și numele lui, că ei primiseră ca o ironie a sorții maximul durerii. Știa că acest cuvânt va sta mereu ca o sabie înfiptă în inima ei. Au plecat spre mașină și ea se simțea ca și cum îmbătrânise dintr-o dată. Avea mintea goală și doar inima îi mai bătea neliniștită
DREPTUL LA VIAŢĂ de SILVIA KATZ în ediţia nr. 87 din 28 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364429_a_365758]