3,057 matches
-
A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I, căruia i-a urmat la tron. În actele oficiale apare ca "„În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn...”". În istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare. În timpul lui , Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. Acest fapt a adus cu sine și o întărire a autorității sale, exprimată în titulatura pompoasă (care
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
(în greacă Σπάρτη, "Sparti", în dialectul atic și Σπάρτα, "", în dialectul doric), sau Lacedemonia (Λακεδαίμων, "Lakedaimon") a fost un oraș-stat din Grecia antică, în peninsula Peloponez, situat pe râul Eurotas. Sursele care alimentează istoriografia spartană sunt presărate cu viziuni idealizate. Sparta a fost înființată în secolul al VIII-lea î.Hr. de dorieni în regiunea Laconia. Era organizată ca stat militar, având o armată terestră puternică. Societatea era alcătuită din: "perieci" (locuiau în jurul orașului Sparta
Sparta () [Corola-website/Science/297359_a_298688]
-
1865, "Arhiva" este o colecție în trei mari volume de documente străine și interne privitoare la istoria românilor. Au fost publicate în premieră un mare număr de acte inedite românești și străine. Lucrarea a contribuit la înaintarea studiilor istorice de istoriografie, ducând mai departe opera începută de "Cronica" lui Șincai, de „Magazinul istoric” al lui Nicolae Bălcescu și Laurian și de letopisețele lui Kogălniceanu. În "Historia antică a Românilor" (1875), deși incompletă, începe investigațiile critice asupra istoriei României.<br> "Istoria critică
Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-website/Science/297373_a_298702]
-
Evul Mediu, rotunde, din nuiele tari și din piei. Denumirea lor provine de la cuvântul mongol "tumbaz" care a ajuns aici odată cu Hoarda de Aur; mai sunt încă folosite în Mongolia și în Tibet. În epoca țaristă și în cea sovietică, istoriografia oficială a propus, pentru cât mai multe așezări moldovenești, denumiri și etimologii provenite cu precădere din limbile tătară și slavă, bunăoară Cahul pentru Frumoasa sau, aici, "tembosarî" însemnând „dîmburi galbene”, sau "dub" însemnând „stejar”. Legenda locală, deformare a studiilor lui
Dubăsari () [Corola-website/Science/297404_a_298733]
-
o consideră zvon, în timp ce cronicarul Radu Popescu o considera fapt sigur. De o mare importanță a fost activitatea sa în domeniile economic și literar: Proiectele sale au fost continuate de urmașul desemnat de el la tron, Constantin Brâncoveanu. În vechea istoriografie românească, reprezentată de Dimitrie Onciul, A.D. Xenopol, Nicolae Bănescu și N. Iorga, Șerban Cantacuzino a fost considerat întemeietorul Academiei domnești de la București. Această teză a fost însă abandonată ulterior, în lumina cercetărilor istorice ale lui Victor Papacostea. Pe lângă faptul că
Șerban Cantacuzino () [Corola-website/Science/297414_a_298743]
-
secui trecând Carpații și stabilindu-se în Moldova. În secolul al XIX-lea guvernul maghiar a decis colonizarea maghiarilor din Moldova în Regatul Maghiar, deoarece asimilarea maghiarilor era foarte intensă. Conform unui punct de vedere îmbrățișat de o parte a istoriografiei române antebelice, catolicii moldoveni de astăzi ar fi urmașii ardelenilor români, în cea mai mare parte țărani iobagi, care plecați în pribegie s-au așezat în Moldova și în Muntenia. Creșterea neobișnuită a populației catolice din Moldova a dus la
Ceangăi () [Corola-website/Science/297394_a_298723]
-
anume din evoluția Relațiilor Porții cu Țara Românească, Moldova sau Transilvania, respectiv „momentul inițial”. Din punct de vedere terminologic, cuvantul există din perioada bizantina, proskynesis. În limba română, „închinarea” apare cu termenul de „ a se închină”, „ a face plecăciune”. În istoriografia românească, închinarea are două înțelesuri: fie acceptarea plății unui tribut către Poartă, fie că „supunere” sau „capitulațiune” în fața sultanului. În izvoarele vremii, „închinarea” Țărilor Române față de Poartă era asociată cu cel puțin una din următoarele acțiuni politico-diplomatice: prezentarea voievodului în
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
djizye, fie kharadj); acordarea protecției de către sultan; confirmarea domniei și acrdarea unor însemne de învestitură voievodului sau trimisului acestuia. Izvoarele dovedesc cu prisosință că acceptarea tributului și a „supuenrii”, încheierea unor „legăminte” nu sunt specifice numai unui moment anume. În istoriografia română s-au absolutizat textele apocrife din sec. XVII-XVIII. În realitate, nu au existat tratate care să fixeze pe termen lung relațiile dintre sultan și voievozi. În sec. XV, au există legăminte cu sultanii oridecâteori un voievod valah sau moldovean
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
dar și în opoziție cu care - a reieșit. (Benedict Anderson) În secolul al XVI-lea s-au scris numeroase texte referitoare la arta, existând o vastă literatura cu ambiții teoretico-filozofice din această perioadă. Giorgio Văsari ocupă un loc aparte în istoriografie, fiind autorul unei istorii a artei paradigmatice și esențialiste, model ce a fost perpetuat până în secolul al XIX-lea. Pornind de la operă să, Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților (1550), mi-am propus să schițez modul în care s-a construit
Istoriografia de artă și canonul occidental () [Corola-website/Science/296074_a_297403]
-
nu de o formă guvernamentală specifică; el vedea spiritul național italian că pe o legatura naturală ce transcede o structură birocratica centralizată. Mai mult, Burckhardt a lansat și ideea statului că opera de artă. Critici contemporane la paradigmă eurocentrista în istoriografia de artă În ceea ce privește istoriografia de artă recentă, Clăire Farago a lansat problemă depășirii paradigmei academice eurocentrice prin interesul pentru interacțiunea culturală și schimbul cultural dintre diferitele zone geografice sau culturi. De exemplu, ideea de influență stilistica presupune subestimarea recepției, sugerând
Istoriografia de artă și canonul occidental () [Corola-website/Science/296074_a_297403]
-
guvernamentală specifică; el vedea spiritul național italian că pe o legatura naturală ce transcede o structură birocratica centralizată. Mai mult, Burckhardt a lansat și ideea statului că opera de artă. Critici contemporane la paradigmă eurocentrista în istoriografia de artă În ceea ce privește istoriografia de artă recentă, Clăire Farago a lansat problemă depășirii paradigmei academice eurocentrice prin interesul pentru interacțiunea culturală și schimbul cultural dintre diferitele zone geografice sau culturi. De exemplu, ideea de influență stilistica presupune subestimarea recepției, sugerând existența unui receptor pasiv
Istoriografia de artă și canonul occidental () [Corola-website/Science/296074_a_297403]
-
Autorul stabilește o legătură cauzală și cronologică între crimele de război comise după 22 iunie 1941 (momentul declanșării războiului împotriva URSS) de regimul antonescian împotriva evreilor și ceea ce autorul numește „răzbunarea pentru faptele reprobabile din anul precedent”. Cercetători în domeniul istoriografiei consideră că "Săptămâna roșie" nu este un studiu istoric, ci un manifest politic de reinterpretare a istoriei. Potrivit acestor critici, eseul se bazează pe surse tendențioase, din care Goma alege numai citatele care îi pot susține tezele și care aruncă
Paul Goma () [Corola-website/Science/297562_a_298891]
-
și din grija ca aceștia să nu rămână "„asemenea fiarelor și dobitoacelor celor mute și fără minte“". E de accentuat importanța pe care o acordă cronicarul istoriei în trezirea și creșterea conștiinței naționale a poporului, "Letopisețul Țării Moldovei" constituind începutul istoriografiei în limba română. Versiunea originală a circulat într-un mediu foarte restrâns și s-a pierdut foarte de timpuriu, la baza tuturor copiilor ulterioare din a doua jumătate a sec. al XVII-lea și până astăzi stând versiunile interpolate ale
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
1925. (mențiuni și medalii critice), în „Mișcarea literară”, 1925, II, nr. 16, 28 februarie 1925, p. III. PERPESSICIUS 1928: Perpessicius, "Mențiuni critice", I, București, Casa Școalelor, 1928, pp. 140-141. PERPESSICIUS 1957: Perpessicius, "Ștefan Petică în lumina noilor manuscrise. Mențiuni de istoriografie literară și folclor", ESPLA, 1957, pp.134-148. PERPESSICIUS 1967: Perpessicius, Ștefan Petică: Cavalerul negru, în „Opere”, II, București, Ed. pentru Literatură, 1967, pp. 78-80. PETCU 2012: Marian Petcu, "Istoria jurnalismului din România în date. Enciclopedie cronologică", Editura Polirom, Iași, 2012
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
desemna statul român) și „Romeno” pentru a desemna poporul român. Prin istoria României se înțelege, în mod convențional, istoria regiunii geografice românești, a popoarelor care au locuit-o precum și a statului Român modern. Una dintre cele mai dezbătute probleme din istoriografia românească, problemă care de fapt indică însuși drumul parcurs de aceasta, este problema originilor. Astfel, originile românilor sunt disputate, existând mai multe teorii. Se consideră că triburile creatoare ale culturii bronzului pe teritoriul României aparțin grupului indo-european al tracilor. Strabon
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
apropierea castrului Pelendava, datată din secolul al VII-lea, a primit o confirmare de extremă importanță, într-o hartă alcatuită în preajma bătăliei de la Nicopole (1396), inclusă într-un manuscris ce se pastrează la Biblioteca Națională de la Paris. Aceast document, relevat istoriografiei românești, prin bunavoința ministerului francez al cultelor, probează continuitatea așezării Craiovei cel puțin între secolele VII-XII (preajma bătăliei de la Nicopole). Existența unui centru administrativ in zonă probează existența unei vieți destul de înfloritoare pe aria județului Dolj. După o perioadă medievală
Județul Dolj () [Corola-website/Science/296656_a_297985]
-
împreună cu aceștia în Italia. Rămășițe de populație gepidă, căzute sub stăpânirea avară și slavă, au fost menționate ultima oară de cronicari bizantini în contextul expedițiilor militare conduse de generalii împăratului de la Constantinopol, Mauriciu, pentru anii 599 și 601. În general, istoriografia română susține că după retragerea aureliană din provinciile Daciei nord-dunărene, o parte însemnată a populației romanizate a rămas în zonele ei de locuire, între care și în regiuni de pe teritoriul Transilvaniei de astăzi. Această istoriografie nu exclude deplasări limitate și
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
599 și 601. În general, istoriografia română susține că după retragerea aureliană din provinciile Daciei nord-dunărene, o parte însemnată a populației romanizate a rămas în zonele ei de locuire, între care și în regiuni de pe teritoriul Transilvaniei de astăzi. Această istoriografie nu exclude deplasări limitate și timpurii ale protoromânilor în ambele sensuri, din sudul Dunării spre nord (vezi și includerea teoriei admigrației formulată de Dimitrie Onciul cu peste 100 de ani în urmă) și din nordul Dunării pe malul opus al
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
exclude deplasări limitate și timpurii ale protoromânilor în ambele sensuri, din sudul Dunării spre nord (vezi și includerea teoriei admigrației formulată de Dimitrie Onciul cu peste 100 de ani în urmă) și din nordul Dunării pe malul opus al fluviului. Istoriografia maghiară precum și o parte a celei de limbă germană se situează în această privință pe o poziție divergentă, încercând să demonstreze că românii au imigrat treptat din sudul Dunării în Banat, Crișana, podișul transilvan și Maramureș, unde ar fi fost
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
altele, menționate de istoricul Silviu Dragomir într-un studiu aflați în zona Muntenegru. Sau Skeptekasas („Șapte case”), Burgulatu („Cetate lată”), Lupofantana („Fântâna lupului”), Gemellomuntes („Munții gemeni”), care se numără printre cele mai vechi toponime neoromanice (străromânești) atestate în Peninsula Balcanică. Istoriografiile care insistă asupra imigrărilor românești din ținuturi sud-slave subliniază denumirile slave ale unor ținuturi și localități ce conțin etnonimul „vlah“, amintire a unor „Vlăhii“ care au existat cândva în acele regiuni (însă de obicei amintire a unei populații românești sud-dunărene
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
ca de pildă: "Vlaško Brdo, Stari Vlah, Vlahinja Planina; Vlahov Katun, Vlaškido, Vlaški, Vlasić, Vlaška Drača, Vlaho-Clisura, Vlaho-Castania, Vlahia Macro, Vlahia Micro, Vlahopol". Comparativ: componenta din toponimele similare aflate în Vlăhia Moraviei, în munții Beschizi, este Valašske": Valašské Meziříčí") Însă istoriografia română nu a contestat niciodată partea sud-dunăreană a ariei de etnogeneză a poporului român, arie locuită de o altă populație românească numeroasă în evul mediu, care nu a fost asimilată complet nici până în prezent și care a populat diverse regiuni
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
parte maghiari (evreii erau doar 31,3% din numărul total al mozaicilor), timp ce la recensământul român din 1930 93,9% dintre mozaici și-au declarat ca fiind de naționalitate evreiască (și doar 6% de naționalitate maghiară). Acordul, numit în istoriografia română Dictatul de la Viena, iar în cea maghiară „Al doilea arbitraj de la Viena” (primul fiind cel prin care Ungariei i s-au cedat în 1939 teritorii din „Ungaria de Sus”/Felvidék, respectiv sudul Slovaciei de astăzi, cu o populație predominant
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
care cel mai înalt este cu . Grecia modernă își trage rădăcinile din civilizația Greciei Antice, începând cu din Epoca Bronzului, și este considerată a fi leagănul culturii occidentale. Ea este locul de naștere al , al , al Jocurilor Olimpice, al și al istoriografiei, științelor politice, al marilor principii științifice și matematice, și al dramaturgiei occidentale, incluzând genurile tragediei și comediei. Realizările culturale și tehnologice ale Greciei au influențat mult întreaga lume, multe aspecte ale civilizației grecești pătrunzând în Orient prin campaniile lui Alexandru
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
lui Homer: "Iliada" și "Odiseea". Deși există diferite datări istorice, ele apăruseră deja pe la 800 î.e.n. sau puțin după. În perioada clasică au apărut multe dintre speciile literare occidentale: poezia lirică, oda, pastorala, elegia, epigrama; teatrul de comedie și tragedie; istoriografia, retorica, dialectica filosofică, și tratatul filosofic au apărut toate în această perioadă. Cei mai mari poeți lirici au fost Sappho și Pindar. Dintre sutele de tragedii scrise și jucate în perioada clasică, s-au păstrat doar nu număr restrâns de
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
saga istorice (saga regale, ale episcopilor etc.), în care predomină intenția istoriografică, și saga cavalerilor, „saga mincinoase”, în care ficțiunea nu este limitată de constrângerile raportării la evenimente istorice concrete. Saga islandezilor au un caracter hibrid, fiind un amestec de istoriografie și ficțiune în proporții variabile, putând fi considerate precursoare ale romanelor istorice. Ele pornesc întotdeauna de la evenimente istorice concrete, atestate și de izvoare neliterare, pe care le transfigurează și le prezintă cu mijloace specific literare.
Saga () [Corola-website/Science/298231_a_299560]