5,195 matches
-
avea zidul orb, o ușă fusese deschisă primitiv cu trei trepte pentru a da intrare. în dreptul străzii mărginea grilajul de fier al proprietății, care însă pe porțiunea aceea fusese și el căptușit cu tăblii de lemn. Chiar dacă treceai indiferent, erai izbit de aspectul ciudat al lo-cuinții. Lina își amintise de procesele neisprăvite ale gemenilor, în care fusese vorba și de o revendicare de imobil. îi auzise lăudîn-du-se că sunt și ei proprietari. Prin ce ciudățenie a tranzacțiilor se făcuse o astfel
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
mai diabolice proceduri de distrugere a personalității umane. Uneori moarte bruscă. În general, moarte lentă. Îl mai aud încă pe comunistul Eugen Țurcanu: „Vă vom distruge pe toți! În curînd trotoarele vor deveni culoare de penitenciare!” Doi frați eram deja izbiți de zidurile unor asemenea culoare. Alți doi urmau să circule pe ele. Doamne, cum pe acest astru atât de frumos, un popor atât de blând a fost sortit să treacă printr-un asemenea dezastru?!. Suspiciune, delațiune, opresiune. Societate întoarsă pe
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
în casă la o temperatură constantă și să admiri feeria iernii devenită insistent stăruitoare pe meleagurile noastre și ale altora. Pe la prânz își face apariția și soarele strălucitor, lumina se intensifică și este simțită ca o prezență aproape fizică ce izbește pupilele mărite de atâta alb!... Cu cât astrul zilei urcă pe calea lui, se încălzește și nu-mi rămâne decât să admir cum ramurile împovărate de zăpadă se eliberează de acea feerică povară albă, revenind la poziția lor normală. Dacă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
oare? Unde? Drept răspuns, parcă a izbucnit, pe cerul nopții, un trăsnet. O luminație teribilă, turbată, brăzdând în feluri și chipuri diferite, cerul , urmată de o rupere de nori, ca un sfârșit de omenire, cu valuri după valuri, de ape, izbite cu putere, de furtună. îl luă cu și mai mult frig, cu și mai aprofundată frică. Intră de unde ieșise. Ca să apuce a pune ceva pe trup, și-apoi, va vedea ce va mai face. Puhoiul izbi ucigător pereții a tot
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
după valuri, de ape, izbite cu putere, de furtună. îl luă cu și mai mult frig, cu și mai aprofundată frică. Intră de unde ieșise. Ca să apuce a pune ceva pe trup, și-apoi, va vedea ce va mai face. Puhoiul izbi ucigător pereții a tot ce reprezenta întreg acel adăpost, mai mult înjghebat, decât construit temeinic. Și totul a pornit la vale. Andrei apucă să se agațe de o creangă, furtuna aruncându-l în bătrânul arbre, poate, cel mai bătrân, din
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
nimic. Iese, pe scări. Afară căzuse un ger cumplit. Umiditatea de pe trepte se transformase într-un polei nemilos. Dulcele alunecă. Și se rostogolește, și se tot rostogolește, cu viteză de la fracțiune de secundă la fracțiunea de secundă sporită. Până când se izbește de pilonul de la baza etajelor blocului. În acest moment,însă, nu mai e ce seamănă a fi: trup de om viu. A devenit, rapid, cadavru. Cei câțiva trecători, ocazionali, care se întâmplase să-și intersecteze căile, pe acolo, nu iau
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
mișca în toate părțile. Solemni și indiferenți, bătrânii ieșeau cu scaunul pe trotuar, neîncetând să converseze cu cei rămași în casă. Seara ieșeau să facă mișcare, ca Maier Melțer care, țeapăn și disprețuitor la cei optzeci de ani, se plimba izbind cu cârja în bordură. Avea privire pătrunzătoare și un nas mare deasupra buzelor răsfrânte în grimasă. Cu glasul său zgomotos care nu ținea cont de nimic, la fiecare marfă întreba de preț, aprobând cu capul. Din uliță pornea la vale
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
să concep fatalitatea fără nici o crăpătură, pe unde vine un licăr de speranță. Mai târziu, m-a copleșit o senzație stranie de irealitate. Mă afundam, parcă, într-un fel de timp gol, ruinat, pustiu, auzind ca prin vis vântul care izbea afară, de zid, crengile oțetarilor. Prin întuneric, ghiceam dunga cenușie care e sabia tatei din tabloul de pe perete, dar memoria mea devenise cețoasă, nesigură, încărcată de resturi ale unor întîmplări greu de fixat într-o vreme precisă. La un moment
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
se gândește la cercetarea ținuturilor dinspre miazănoapte, unde s-ar găsi marea despre care unii spun că e de o limpezime ce-ți taie respirația, dar în ultima noapte a anului se transformă în noroi. Valuri mari, murdare, s-ar izbi atunci de stâncile roșii de pe țărm. A doua zi, când apa e din nou limpede, pe toată marea plutesc pești morți, cu burțile albe întoarse spre soare. Alții sunt convinși că în jurul mării se ridică, asemenea unor bastioane, pereții unui
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mă trimitea să-l chem pe tata acasă, știind că numai cu mine accepta să plece din cârciumă. Încercam, cât puteam, să mă eschivez. Dar, până la urmă, n-aveam încotro. Cu inima îndoită, mă duceam. Cum deschideam ușa cârciumii, mă izbea un miros greu, neplăcut, de rachiu. Miros impregnat în obiecte și în haine. Cred că acel miros, care mi s-a fixat pe creier și mi-a creat o inhibiție, dusă până la repulsie, îmi provoca o suferință aproape fizică. De
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
fără să le dau importanță. Nu mai era, însă, femeia care-mi declarase, veselă, că se supune sclaviei cu condiția să n-o strângă zgarda. Devenise iritabilă. Am căutat s-o conving să aibă încredere în mine, dar m-am izbit ca de un zid de tăcerile ei. Și dacă, înainte, puteam discuta despre orice, acum trebuia să-mi aleg cu grijă cuvintele, de teamă să nu ating vreun punct delicat. Am observat și că nu mai purta la gât iconița
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
alta: nici urmă de Julius. — Numai tu ești de vină, ești o stricată, umbli toată ziua ca o... Dar nu putu să termine, fiindcă Vilma se năpusti asupra ei cuprinsă de disperare și Începu o păruială În toată legea, se izbeau cu capul de pereți, de scaune, se rostogoleau pe jos, țipînd, icnind și văitîndu-se de durere. Palomino asculta din grădină strigătele și nu știa ce să facă; Încă nu reușise să-și dea seama cu exactitate ale cui erau țipetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
urmă Îi trecu prin cap cu totul altceva: spuse că pictorul, străinul ăla desigur că era pederast, un degenerat, Îl răpise pe Julius, Îl necinstise, poate că l-a și omorît. Fu Întreruptă de țipetele Vilmei care parcă Înnebunise, se izbea cu capul de pereți, Își blestema soarta și pe Palomino, ea nu cochetase niciodată cu nimeni!, s-o ierte!, nu voise decît să-și facă și ea cîteva poze! Julito!, Julito! Julito!, Doamne Dumnezeule!, ce se va alege de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
frică să nu-l trezească pe don Carlos, cum Îi ziceau ei. Julius Încercă să schimbe sistemul jocului: acum el se urca pe capră și salva pasagerii răniți din diligență, pîndit mereu de primejdia de a cădea și a se izbi cu capul de stînci, de a se rostogoli În prăpastie... Degeaba. Nu se putea face nici o urmărire ca lumea cu Împușcături În șoaptă, fără strigăte de indigeni furioși. Și În vara asta Susan, Juan Lucas și frații lui mergeau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
era Întotdeauna! și mai ales acum, cînd ridicase o mînă pentru a-și aranja părul răvășit de vînt. Juan Lucas zbura, lăsîndu-i pe toți În urmă pe bulevard, Jaguarul era ca un bolid și cum gonea astfel, decapotat, aerul Îi izbea În față făcîndu-i să Închidă ochii de plăcere, era mult mai plăcut să ții ochii Închiși, Îi deschideau și Îi Închideau iarăși pentru a percepe deosebirea, cu ochii Închiși era ceva minunat, repetînd jocul aveau senzația că se topesc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
atît de abătut Încît s-a ascuns În baie și s-a apucai să recitească ultimul număr al Revistei copiilor ca să vadă dacă Supra Șoricelul fusese vreodată Într-o situație asemănătoare, dacă se rănise și el vreodată așa de tare izbindu-se de un zid. Desigur că pe măsură ce se Înfierbinta Îl durea mai puțin, dar zidul era zid și rămăsese neclintit, În timp ce pe el Îl duseseră la spălător gemînd de furie și cu nasul roșu de sînge. Încercă să intre În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
prieten la patru, adăugă. Trezește-mă la trei“. Țanțoșa acceptă, din fericire. L-au trezit la trei fix și o oră mai tîrziu, foarte elegant și mort de somn, plecă spre Cano. Pe drum Începu să moțăie, capul i se izbea de geamul camionetei și era din ce În ce mai greu să-l țină drept. Carlos Îi spusese de nenumărate ori să nu se sprijine de portieră, o să se deschidă și o să cazi de-a berbeleacul, dar el nu era În stare să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
copiilor se confundă cu zîmbetul femeilor ușoare și ăsta avea chiar un glas de castrat, ce copii a adoptat și Juan Lucas, fapt e că Al Capone se limită să-i strîngă mîna cu putere și zîmbetul lui Julius se izbi de aceiași ochi care cu o clipă mai Înainte o dăduseră gata pe Țanțoșa. Julius nu știa ce să facă și Al Capone continua să stea pe taburet, fără să se arate curios să afle ce cărți ținea subțioară. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se tot Învîrtea În jurul lui, alergînd din ce În ce mai repede, Încercînd să nu cadă, dar avea să zboare de Îndată ce o să-i dea drumul, Fernandito dădu drumul la mînă și se uită la Cano, care călca acum peste trandafirii maicii starețe și se izbea de gardul de sîrmă din fundul curții. „Mai vrei?“ Cano nu răspunse, fiindcă izbitura Îl făcu să se trezească În cartierul lui, În ziua cînd un prieten Îi spusese: antrenează-te ridicînd bolovani, e ca și cum ai ridica haltere... Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
decît o fată. Nu i-au ieșit planurile jucătorului de golf. Și i s-a topit și gheața pentru whisky, fiindcă Într-una din cursele acelea nebunești Bobby nimerise În dormitorul lui și stătea de aproape o oră Închis Înăuntru, izbindu-se cu capul de pereți, după ce distrusese tot ce putea fi distrus. „Mark Twain-ul meu, se gîndea Julius, care suise s-o caute pe Susan, trimis de Juan Lucas. Dar Susan nu putea coborî deocamdată. Purtarea lui Bobby o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
atenție și continuă să strige să-l lase singur și apoi amenință că n-o să se oprească pînă nu se răzbună și pînă... Juan Lucas nu reuși să audă fiindcă Bobby continua să spargă tot ce găsea și să se izbească de pereți și de multe ori zgomotul făcut de un scaun trîntit Într-o ușă sau Într-un geam Îi acoperea cuvintele. „Ce zici?“, Întrebă, cu speranța că ar fi putut primi un răspuns, dar nici de data asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
trebuia s-o uite și adevărul e că Începuse s-o uite, pînă cînd i se terminară banii... Și tocmai astăzi cînd sosește Sonia!, tocmai acum i-a venit și mamei să se supere!, ascunde totul În casa asta blestemată! Izbi cu pumnul În casa de bani, bineînțeles că n-a reușit s-o deschidă, dar În orice caz rezultatul n-a fost rău de loc, fiindcă o altă casă de bani i se deschise În Închipuire: Bobby țîșnî ca din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
urmă, propria ta situație în el. Ghemuit pe unul dintre locurile din spate ale enormului Rover, nu-mi puteam înăbuși, în acea seară irlandeză, senzația că mergem pe contra sens și că dintr-o clipă-n alta aveam să ne izbim de o altă mașină. Mintea mea nu era nici ea așa de inocentă cum poate vă ima ginați. La un popas într-un pub, abia ieșiți din Belfast, coman dasem Irish coffee. Habar n-aveam pe-atunci (era în ’93
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
lui Moise Domnul. 10. Cînd au ajuns pe malurile Iordanului, care fac parte din țara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase, au zidit acolo un altar lîngă Iordan, un altar a cărui mărime izbea privirile. 11. Copiii lui Israel au auzit zicîndu-se: "Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase, au zidit un altar în fața țării Canaanului, pe malurile Iordanului, în părțile copiilor lui Israel." 12. Cînd au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85104_a_85891]
-
talisman de argint deasupra umărului stâng al lui Neil și-i spusese să întindă mâna după el. Era ca și cum i-ar fi cerut să navigheze spre o direcție care căzuse de pe busolă. Neil șovăise, apoi se aruncase. Mâna i se izbise de oglindă. Pipăise orbește geamul, căutând chiar și pe spate. Weber îl întrebase ce face. Neil insistase că talismanul se afla „înăuntrul oglinzii“. Știa ce sunt oglinzile; atacul îi lăsase intactă partea asta. Știa că e o nebunie să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]