3,194 matches
-
către farfuria mea, care era plină cu așa ceva. Hei, eu nu trebuie să apar la televizor, îi amintii eu. Nici o grijă că mă îngrașă camera cu trei kilograme. Care se fac cam cinci, când ai oase mici, zise Violet cu jale. — Stai să vezi când or începe să-ți ia interviuri pentru programele de seara târziu, în care se fac recenzii, îmi zise Hugo. O să vii fuguța la noi rugându-te să-ți vindem ponturi pentru slăbit. Violet își recăpătă energia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
draga mea, n-ai înțeles. Se spune că lui Steve îi plac pe bune, zise Hugo cu subînțeles. —Îh, făcui eu, cu eleganță. Acum chiar că trebuie să beau. O să beau să uit de amar, o să beau să uit de jale, cântă Hugo. Da’ carnavalul ăsta de suburbie din Chelsea uitată de Dumnezeu n-are nici un bar? Ne simțeam atât de bine încât abia dacă am observat că Janey nu scosese aproape nici o vorbă. Uitându-mă în jur după bar, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fardați și purtând podoabe, care își rad barba, vorbesc cu glas ascuțit și torc lână în timpul zilei. Oamenii din Fès nu-i văd decât cu prilejul funeraliilor, căci există datina ca ei să fie angajați alături de bocitoare spre a spori jalea. E bine de știut că fiecare dintre aceste ființe are un concubin și că se comportă față de el întocmai ca o soție cu soțul ei. Să ne călăuzească Cel-de-Sus pașii departe de căile piezișe! Mult mai primejdioși sunt tâlharii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cum erau cele pe care fasioții le vindeau îndeobște oamenilor din Tefza. Când, înapoindu-mă de la suk, i-am povestit foarte țanțoș tatei despre voluminoasa mea achiziție, a fost cât pe ce să-și sfâșie veșmântul de consternare și de jale: — O să ai nevoie de cel puțin un an ca să poți plasa atâtea săbii într-un orășel! Și, cum oamenii vor afla că ești grăbit să te întorci, ți le vor cumpăra la prețul cel mai mic! Vorbele lui erau chibzuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de obicei cu avionul. Acum m-a trimis cu trenul și cu soldatul acela după mine, care tot timpul s-a purtat de parcă eram arestat. Numai că nu aveam cătușe. Nici la veceu nu mă puteam duce fără el. O jale. Îți dai seama, prietene? Să-ți facă tatăl tău așa ceva, sângele tău sfânt să te prigonească, minunea mea de tată să mă pedepsească cu soldatul după mine, când în fond eu îi arătasem în felul meu, așa cum mă dusese sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în genunchi la el și să-i spui că l-ai iertat și să-l întrebi de ce te prigonește, că doar ești al lui? Nici nu poți ști ce greu suflet ai când nu ți-l spovedești. Parcă duci toată jalea și păcatele Lumii în tine. Știi tu, frate Simioane, cum doare sufletul? Inima cum doare dacă... De-asta și cânt la tobă. El m-a învățat. A făcut războiul ca toboșar la drapel. A mers până la Berlin cântând din tobă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aiurea“, dar mi s-a părut nedelicat să-i mai stârnesc și alte amintiri. Mă gândeam doar nedumerit, posomorât la cât decăzuse faima facultății, dacă și eu ajunsesem să fiu un simbol al ei, peste timp. Îmi dădeam seama câtă jale se pogorâse în Lume de când absolviserăm eu și toți prietenii mei de atunci. După alte obișnuite amabilități pe eterna temă a timpului care trece (ne ținuse și Bumbu câteva prelegeri pe tema aceasta, de la „eheu fugaces...“ și până la Origene și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ceapă. Se uita tot timpul la mine, ca la cine știe ce ciudățenie. M-am îndârjit și m-am uitat și eu la ea. Pofticios, furios, spășit, implorând-o, uimit de frumusețea ei, scârbit că se îndoise de mine, bălos, cu jalea că n-o pot răsturna pe catedră, cu duioșia că-și ofilea frumusețea cu aiurelile acelea de ablative și perifraze, cu ista veritas, etiam si iucunda non est, mihi tamen grata est (Cicero: „Acest adevăr, deși nu e îmbucurător, mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de gânduri, împotriva Lumii în care trăiam, contrare ideologiei dialectice în care fusesem educat, nocivă mai ales progresului și demoralizantă pentru lupta noastră cu capitalismul al cărui sfârșit iminent era pe aproape, după cum învățasem încă de la grădiniță, când plângeam de jalea lui Wuwing cel mic, puiul de coreean ai cărui părinți căzuseră vitejește în lupta împotriva americanilor imperialiști. Wuwing cel mic mi se pare că a fost adus apoi în colonia de refugiați coreeni de la Mogoșoaia, din palatul brâncovenesc. Credeam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
proletare scoase pe piață, în disperare, de către multilaterala noastră dezvoltată... Beat am intrat și în tranziție. Dezmeticit, acum, când coborârea a început, văd că nici măcar amintiri nu am prea multe. Regrete cu atât mai puțin. Îmi pare rău, cu o jale pe care nici un alcool nu mi-a putut-o ostoi, cu o deznădejde pe care nici o Luminare nu mi-o poate alina, că n-am ajuns niciodată la biserica spre care, de atâtea și atâtea ori, tot am pornit. Sufletului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
face omu’ om. Cine să stea să-l mai învețe acu’ tot tacâmul hoțiilor? Alfabetizarea aia, de-am făcut-o și io, a fost atunci, când încă mai era posibile lucrurile cu furatu’ la liber. Acu’... Ai să vezi ce jale vine peste noi, că n-au pregătit psihiologia poporului la evenimente.“ Nu știu acum, când, oprit în fața cinematografului, privesc în sus spre fereastra odăiței în care locuia Vichi, dacă chiar din cauza acelui unchi, Trombă, m-am despărțit de ea. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
împroșcat cu smoală. Agita steagul și părea că dirijează circulația. Erau puțini trecători, zoriți, speriați. Nea Dumi m-a recunoscut. Oprit pentru o clipă în fața lui, îl priveam intrigat, studiindu-l ușor amuzat. „Șterge-o!“, mi-a șoptit. „E de jale!“ Îl urmăream cum agita steagul acela. „Or să tragă, dom’le!“, aproape că mi-a strigat. „A ieșit mișcarea întoarsă! S-a ascuns aci, la mine-n casă. Două plotoane, cu aruncătoare, de-alea de le ții pă umăr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și plecară. Ajunși la mănăstire, fiecare își găsi un loc și, liniștiți, ascultau Sfânta Liturghie. După ce se termină tot, lumea ieși afară și ieși și ea. Cum ieși, îndată se apropie de ea o bătrână care, cu voce plină de jale, îi zise: - Te-am visat noaptea trecută. Exact așa cum ești. În aceste haine și în acest batic pe cap. Eu am foarte mulți ani de când port vina unor păcate, pe care nu le pot mărturisi, și acum sunt bătrână și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mahala. Îmi aduce aminte cum eram mică și ieșeam prin ploaie fără voie, cum mă întorceam plină de glod până în cap. Biata mamă, când mă vedea, îi venea să plângă. Parcă aud și acum cum zicea cu ciudă și cu jale: - Doamne, asta mai mică o să mă bage-n pământ! Eu râdeam și mă bucuram că puteam face ce doream. Știam că riscam să fiu zgâlțâită de cap de mama, dar ce era aceasta în comparație cu plăcerea de a alerga prin ploaie
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
în ultima bancă, izbucni în hohote de plâns... Își lăsă căpușorul să cadă pe mâinuțele de pe bancă și plânsul ei, care izvora dintr-un suflet sincer și credincios de copil, curmă acea atmosferă... Plângea cu toată vocea ei, cu atâta jale, de îți venea foarte greu să-ți ascunzi lacrimile, care și așa erau ascunse cu greu de ceilalți copii... Nimeni nu îndrăznea să spună nimic. Copiii se uitau toți la profesoară, așteptând să vadă ce urma să facă aceasta. Profesoara
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
înaintea Anei. El se întoarse către Ana și o certă: „Taci, Ana, ce-i cu tine? Nu ți-i rușine să plângi așa?”. Ana nici nu-l auzi, ea lăsă să curgă toate lacrimile pentru a-și putea plânge toată jalea pentru Șurca... Atunci sună clopoțelul... Profesoara se folosi de acest moment, pentru a nu arăta prea mult emoțiile din vocea ei, și zise repede: - Nu este o rușine să plângi pentru aceasta... Un copil își luă inima în dinți și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Ultimii bulgări de pământ căzură peste sicriul lui Panaitescu. Melania Lupu, asediată de mâini întinse, începu să împartă pomenile... Porții generoase de colivă în farfurii de lut, căni umplute cu vin, prosoape ieftine. Vecinii se împrăștiară. Fusese o înmormîntare fără jale, o simplă convenție extrem de tristă, tocmai pentru că nu cursese o singură lacrimă. Cristescu încercă să nu se mai gândească la Panaitescu. Era deja un om uitat căci însăși ultima "schimbare de domiciliu" a unui individ presupune implicit uitarea. Grigore Popa
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pietrișul din răstoace În cuibar rotit de ape peste cari luna zace. (340) El aude - un cântec dulce, plin de lacrimi și de noduri, Doină de simțire ruptă ca jelania-n prohoduri, Împlând codrul de zăpadă, sufletu-i de-o jale mare, Pare-i că din piept de fată cântă o privighetoare: Așa-mi vine când și când (345) Să mă iau pe drum plângând, Lumea ce-a fi să mă vadă Nici să poată să nu-mi creadă; În zădar
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
care codrul îl trezește, Parcă frunzele-l repetă, parcă vântul tot îl crește, Și-nainte-i parcă vede satul lui și i se pare C-auzea doinind o fată chiar la ei în șezătoare: 430Maică, maică, draga mea, Ajungă-te jalea mea, Să te - ajung - un dor ș-un drag, Să șezi toată ziua-n prag Cu firuț băgat în ac 435Și tu să nu-mi poți împunge Pîn-nu-i suspina și plânge, Pîn-nu ți-a veni în gând Unde - am fost
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pătrunde, Pe cal se pune și fugi din vale Și-n loc s-urmeze drumu - acolo unde Voia să meargă, s-a întors din cale. 125Sosește iar în țară-i, de-l pătrunde Din nou un dor, o amărâre, -o jale. Atunci din nou el o luă pe mâneci Să ceară sfat acum sântei Dumineci. Ai stat în valea desperărei iară, 130Îi zise sfânta - ci din nou pornește! Îți dau o pasere cu tine - sboară Cu calul tău, unde norocu-ți crește
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Preface-n tânăr sufletu-i divin: 255El stă frumos sub bolțile ferestii Purtând în păr cununa lui de trestii. Blond e - azi și părul lui de aur moale Pe umeri cade îndoios, îmflat; Ca ceara-i palid... buza lui cu jale 260Purta un zâmbet trist, nemângâiat. El o privește... sufletu-i s-adună În ochiul lui albastru, blând și mat... Ș-astfel cum sta mut înger din tării Părea un mort frumos cu ochii vii. 265- " O, vin cu mine, scumpă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ele, Vântul rece și vr-o țarcă Scuturând le mai descarcă... Albă-i noaptea cea cu lună, De-n departe codrul sună, Lupi-n pâlcuri se adună. Suflă vântul, suflă - într-una, Câmp și cer mi le-mpreună. Te - apuc-o jale nebună, Jale lungă și întinsă, Ca și țara toată ninsă, Codri tremur ca o vargă Cât îi zarea ta de largă, Lupii peste culmi aleargă, Străbătând ninsorile Pâlcuri sboară ciorile, De mai zici cu [zicătoarea]: Albă-i lumea, neagră-i
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
rece și vr-o țarcă Scuturând le mai descarcă... Albă-i noaptea cea cu lună, De-n departe codrul sună, Lupi-n pâlcuri se adună. Suflă vântul, suflă - într-una, Câmp și cer mi le-mpreună. Te - apuc-o jale nebună, Jale lungă și întinsă, Ca și țara toată ninsă, Codri tremur ca o vargă Cât îi zarea ta de largă, Lupii peste culmi aleargă, Străbătând ninsorile Pâlcuri sboară ciorile, De mai zici cu [zicătoarea]: Albă-i lumea, neagră-i cioara. În
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
face nor de ploaie Care cade în șiroaie Și burează - așa de lin Prin perdelele de în; Și-n fereastră ca-ntr-un prag Se arată nalt și drag Cu păr lung de aur moale Și cu ochii plini de jale. Trestia l-încununează, Hainele îi scânteiază, Haine lungi și străvezii Pare - un mort cu ochii vii. Astfel ese sburătoriu Și din umbră și din nori Și din lanuri și din luncă, Și din stea ce se aruncă, Și din tainicul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de fag. Mai începe, mai se pierde, De-i răspunde codrul verde Fermecat și îndrăgit De - acel sunet rătăcit. Iară inima îi zice: Ce stai, draga mea, aice, Scoală-te, supune-te Valului de sunete, Ce te trage, plin de jale Colo-n rariștea din vale. Și un glas aude, pare, Ce-o chema în depărtare: " Mărgărită, Mărgărită, Cu coroană aurită, 114 {EminescuOpVI 115} Ah, din valea cea adâncă, Ca pe-o stea te zăresc încă, Ca pe o stea luminătoare
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]