4,107 matches
-
că îl aleseseră. —Ești ziaristă? întrebă o femeie care purta o pereche de ochelari mari, ținând de mână o adolescentă, poate fiica ei, într-o parte și un bărbat cu înfățișare de rabin, de vârsta lui Maggie, căruia i se legănau franjurile șalului de rugăciune, în partea cealaltă. —O, nu, zise Maggie imediat și, chiar fără să planifice asta, exagerându-și accentul irlandez. Sunt în vizită. —Ce, turistă? Turistă. — Nu chiar, dragă. Sunt mai mult în pelerinaj. Suna ostentativ, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și acum erau destui, mulți înfășurați în șaluri mari, alb cu negru, cu fața la perete. Unii lăsau șalurile să le acopere capul, precum boxerii în halate cu glugă pregătindu-se de luptă. Alții le purtau pe umeri. Toți păreau să se legene înainte și-napoi pe călcâie sau să se balanseze într-o parte și-n alta cu ochii închiși. Maggie încercă să se apropie. —Ești evreică? o întrebă cu un accent european o femeie impunătoare. Dădea din cap și zâmbea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
irlandezul scandalizat? Tu, Bono, nemernicul celălalt, cum îl cheamă, Bob Geldof? Și toți ceilalți binefăcători cu inimile rănite care vin cu accentul ăla care te face să te simți vinovat. N-o să meargă de data asta. Se lăsase pe spătar, legănându-se pe picioarele din spate ale scaunului, mestecând guma cu nicotină mai hotărât ca niciodată. Asta nu e o negociere cu cine știe ce culegători de banane din Africa. Deții ceva de care am nevoie. Și nu ai nici o alternativă, Maggie. Nici una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
că nu avea nici un sens, dar se simțea de parcă toți știau ce i se întâmplase în ultimele câteva ore și nu suporta să fie văzută. —Domnișoară Costello! Bună! Era o funcționară de la recepție, cu o coadă de cal care se legăna în timp ce țopăia prin hol, fluturând o bucată de hârtie și strigând tare după ea: —Domnișoară Costello, vă rog! Ca și cum ar fi vrut doar să o facă să tacă, Maggie traversă repede parchetul lustruit, sperând că nimeni altcineva nu mai observase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Da, doamna. N-am să fac tocma’ eu impresie proastă într-un local așa fain ca Night of Joy. Aău! Ușa se deschise și intră Darlene. Îmbrăcată într-o rochie de după-masă din satin și cu o pălărie înflorată, își legăna grațios poalele în mers. — De ce vii așa târziu? țipă Lana la ea. Ți-am spus să fii aici la ora unu azi. — Papagalu’ meu a răcit az’ noapte, Lana. A fost îngrozitor. Mi-a tușit toată noaptea drept în ureche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Mancuso trase în piept parfumul cu iz de mucegai al stejarilor și, dintr-o pornire romantică, se gândi că St. Charles Avenue trebuie să fie locul cel mai frumos din lume. Din când în când, trecea pe lângă tramvaiele care se legănau ușor, părând că se mișcă în voie, fără o destinație specială, urmându-și calea printre vilele vechi de pe ambele părți ale bulevardului. Totul părea atât de calm, atât de prosper, atât de nesuspect. În timpul său liber avea să se ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
circului. Un timp, Ignatius rămase relativ tăcut, reacționând ocazional la desfășurarea subiectului cu câte un pufnet înăbușit. Apoi ceea ce părea să fie întreaga distribuție a filmului apăru sus pe sârme. În primul plan, pe un trapez, era eroina filmului. Se legăna înainte și îndărăt pe melodia unui vals. Zâmbea într-un cadru uriaș, luat foarte de aproape. Ignatius îi cercetă dinții în căutare de carii și plombe. Fata întinse un picior. Ignatius îi analiză grăbit conturul în speranța că va descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
oferă nici un punct de sprijin. Presupun că ne vom accidenta toți trei. Vă sfătuiesc să încercați stând în picioare. În felul acesta vă veți putea ușor apleca pentru a mă trage în sus. — Nu te enerva, Gloria, spuse domnișoara Trixie, legănându-se înainte și îndărăt pe vine. Apoi căzu peste Ignatius, aruncându-l din nou pe spate. Marginea cozorocului ei de celuloid îl lovi în beregată. — Uuf, gâlgâi ceva în adâncul gâtlejului lui Ignatius. Braah! — Gloria, rosti suflând greu domnișoara Trixie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Mancuso părea mai abătut ca niciodată, dar doamna Reilly bătea tactul cu un picior în linoleum și râdea timid, privind la ceea ce se petrecea în centrul camerei. O femeie scundă și grasă, cu părul creț, cărunt, dansa singură pe linoleum, legănându-și sânii grei care atârnau sub o bluză albă. Pantofii ei sport băteau dușumeaua cu convingere, purtând sânii care se bălăbăneau și șoldurile care se roteau când înainte, când îndărăt, în spațiul dintre masă și sobă. Deci aceasta era mătușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
se lăsă în patru labe și se târî până la marginea mesei. Apoi începu să se sucească și după un răstimp în care se strădui să-și manevreze extremitățile, reuși să se așeze pe marginea mesei. Observând că picioarele i se legănau doar la vreo zece centimetri de podea, se hotărî să riște un salt. Pe când se desprindea de masă și ateriza pe dușumea, aparatul de filmat îi lunecă de pe umăr și se lovi de ciment cu un zgomot surd, de obiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Darlene se străduia să danseze. Nu văzuse în viața lui un spectacol mai deplorabil. Darlene și papagalul aveau toate calitățile necesare pentru a sabota localul.) Mai trebe pro’ abil puțin retuș ici și colo, să se roteasc-un pic, să se legene, să alunece, să se bâțâie, să se fâțâie, da’ eu zic că număru-i foarte bun. Zău așa! — Vezi ce spune și el? o întrebă Darlene pe Lana. Jones trebe să știe. Negrii au ritm cu caru’. — Ăău! — N-aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pot să aștepte, spuse Ignatius. Deschise plicul rupându-l. Văd că M. Minkoff a răspuns misivei mele cu o grabă aproape frenetică. I-am spus vreo câteva chestii destul de usturătoare. Doamna Reilly se așeză picior peste picior pe un scaun, legănându-și șosetele albe și pantofii vechi de lac negru, în timp ce ochii și albaștri și galbeni ai fiului ei cercetau amănunțit punga de plastic desfăcută pe care era scrisă scrisoarea. Domnilor, În sfârșit am primit vești de la tine, Ignatius. Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Darlene țâșnind în scenă cu papagalul pe braț. Purta o rochie portocalie de seară, foarte decoltată, și în părul strâns într-un coc înfipsese o orhidee mare artificială. Făcu stângaci câteva mișcări lascive, înaintând spre cuier, în timp ce papagalul i se legăna nesigur pe braț. Ținându-se cu o mână de partea de sus a suportului, se freca în mod grotesc cu pelvisul de stâlpul lui din mijloc și suspina „Oh“. Papagalul fusese pus pe inelul cel mai de jos și ajutându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
smuls din ghearele unei morți produse de o furculiță ruginită. Mi-am împins repede căruciorul afară din garaj și am pornit spre Cartier. În drum, pietonii aruncau priviri admirative semi-costumului meu. Hangerul mi se lovea ritmic de șold, cercelul se legăna în lobul urechii, eșarfa roșie de satin strălucea în soare destul de tare ca să atragă un taur. Străbăteam cu pași mari și hotărâți orașul, mulțumit că sunt încă în viață, blindându-mă împotriva ororilor care mă așteptau în Cartier. Buzele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
se auziră râsete dezlănțuite. Se vede că locatarii lor își petreceau timpul cu cine știe ce amuzament obscen. Am încercat să-mi astup urechile mele virginale ca să nu aud hohotele lor oribile de râs. Niște turiști în grup se plimbau pe stradă, legănându-și aparatele fotografice și purtând ochelari de soare care sclipeau ca niște diamante. Văzându-mă, se opriră și cu accentul aspru din Vestul Mijlociu care lovea în timpanele mele delicate ca zgomotul unei batoze (un zgomot inimaginabil de neplăcut) îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
în genunchi și să-mi cereți iertare pentru ceea ce am văzut aici pe gard. — E clar că orașul se duce de râpă, dacă unul ca ăsta e lăsat să umble liber pe străzi, spuse o femeie, în timp ce Ignatius se îndepărta legănat pe alee. Ignatius fu mirat să simtă o pietricică lovindu-l în cap pe la spate. Furios, împinse mai departe căruciorul până ajunse aproape de capătul aleii. Acolo lăsă căruciorul pe o cărăruie, ca să nu se vadă. Îl dureau picioarele și în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-se la o depărtare de jumătate de cvartal. Ce festă răutăcioasă îmi mai joacă Fortuna! Lăsând căruciorul răsturnat, Ignatius porni greoi în direcția tramvaiului, uniforma lui albă frecându-i-se de glezne. Vagonul galben și roșu înainta încet spre el, legănându-se ușurel. Vatmanul, văzând silueta albă, sferică și care înainta gâfâind între șine, opri vagonul și deschise una dintre ferestrele din față. — Scuzați-mă, domnule, strigă cercelul spre el, dacă sunteți atât de bun să așteptați o clipă, voi încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
imaginar cu hangerul, ca să-și ascundă stânjeneala. Mulți dintre cei prezenți își uniră vocile cu discul. Doi începură să danseze alături de patefon. Dansul se răspândi ca un foc în pădure și peste puțin, dușumeaua era înțesată de perechi care se legănau și se aplecau împrejurul acelui Gibraltar rămas lângă perete: Ignatius. Când Dorian trecu pe lângă el, în brațele cowboy-ului, Ignatius încercă, fără succes, să-i atragă atenția. Se strădui să-l înțepe pe cowboy cu sabia, dar cuplul era agil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
în mintea ta. Nu va tolera pentru nimic în lume așa ceva! Și jena cu care vorbea mama lui despre faptul că avea să-l protejeze! Toate semnele indicau spitalul Caritas. — O, Fortuna, ticăloasă nenorocită ce ești! Începu să se învârtească, legănându-se ca o rață, prin mica lor casă. Zdrahonii cu brațe tari folosiți de spital își aveau privirea ațintită asupra lui. Ignatius Reilly, porumbelul de lut. Dar era posibil ca mama lui să se fi dus totuși la una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cum i se deschide valva, de parcă aerul ar fi fost un purgativ. Mai respiră o dată, trăgând aerul și mai adânc în piept. Durerea de cap începuse să-i treacă. Privi recunoscător spre capul și ceafa Myrnei, spre coada care se legăna nevinovată în dreptul genunchilor săi. Recunoscător! „Ce ironie“, gândi Ignatius. Luând coada într-una dintre mâinile sale mari, o apăsă cu căldură de mustața umedă. * Louisiana State University (n. tr.). Bucuria Nopții. Fetițele mari nu plîng. * Concepție despre viață (lb. germ.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
se fărâmau și cădeau în bucăți ca și cum ar fi fost din plastic. Cum intensitatea maximă de 24,38 m și raza de 8 m a furtunii de nisip lovise cu toată furia, structura parkingului în care intrasem începu să se legene și să scârțâie și se prăbuși cu un atac violent. Cine ar fi putut prevedea că Los Angeles ar fi putut avea furtuni de nisip comparabile cu cele din Orientul Mijlociu? Cine și-ar fi putut imagina? Modificarea extremă a climei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
mai răi. Trebuia să recunoască faptul că cei mai răi erau ... — Acolo! — Uite, acolo! Turiștii arătau în față, incitați, turuind agitați. Cam la cincizeci de metri în față, în dreapta cărării, un urangutan mascul tânăr stătea drept, pe crengile care se legănau ușor sub greutatea lui. O creatură magnifică, cu blană roșcată, cam de douăzeci de kilograme, cu o pată albă vizibilă în blană, deasupra urechii. Hagar nu-l mai văzuse de săptămâni întregi. Hagar le făcu semn celorlalți să păstreze tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de ce... — George, ai auzit ce a spus. Taci din gură. Douăzeci de metri. Uite, încă unul! Doi! Trei! Arătau spre stânga. Sus, în coronament, un urangutan de un an trecea printre ramuri alături de un alt exemplar, ceva mai mare. Se legănau grațios. Dar pe Hagar nu-l interesau. El se concentra asupra primului animal. Urangutanul cu pată albă nu se îndepărtase. Stătea atârnat într-o mână, legănându-se în aer, cu capul înclinat într-o parte, privindu-i. Animalele mai tinere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de un an trecea printre ramuri alături de un alt exemplar, ceva mai mare. Se legănau grațios. Dar pe Hagar nu-l interesau. El se concentra asupra primului animal. Urangutanul cu pată albă nu se îndepărtase. Stătea atârnat într-o mână, legănându-se în aer, cu capul înclinat într-o parte, privindu-i. Animalele mai tinere din frunziș dispăruseră. Cel cu pată albă rămase pe loc și îi privea fix. Zece metri. Hagar întinse microfonul în față. Turiștii își scoteau aparatele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mârâituri guturale: — Ooh stomm dwaas, varlaat leanme. Unul dintre turiști spuse: — El scoate sunetele astea? — Da, zise Hagar. — Adică...vorbește? — Maimuțele nu pot vorbi, spuse un alt turist. Urangutanii sunt muți. Așa scrie în carte. Câțiva fotografiară maimuța care se legăna, declanșând blițurile aparatelor. Tânărul mascul nu se arătă surprins. Dar buzele lui se mișcară din nou. — Geen lichten dwaas. — E răcit? întrebă nervoasă o femei. Parcă tușește? — Nu tușește, spuse o altă voce. Hagar aruncă o privire peste umăr. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]