4,839 matches
-
lucru face excepție; primește la plural dezinența -uri: lucr-uri; • substantive, neologice, cu tema lexicală de singular terminată în grupul fonetic -aj (sufix lexical sau fără caracter morfematic): arbitraj/arbitraj-e, sondaj/sondaj-e, abataj/abataj-e, personaj/personaj-e etc.; • substantive, neologice, cu tema lexicală de singular terminată în grupul - ism, morfem lexical sau simplu grup fonetic: dacism/dacism-e, balcanism/balcanism-e, silogism/silogism-e, sofism/sofism-e, truism/truism-e etc.; • substantive formate de la infinitiv, prin sufixul -et(ăt): strigăt/strigăt-e, geamăt/gemet-e, plesnet/plesnet-e, foșnet/foșnet-e, scrâșnet
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lucr-uri; • substantive, neologice, cu tema lexicală de singular terminată în grupul fonetic -aj (sufix lexical sau fără caracter morfematic): arbitraj/arbitraj-e, sondaj/sondaj-e, abataj/abataj-e, personaj/personaj-e etc.; • substantive, neologice, cu tema lexicală de singular terminată în grupul - ism, morfem lexical sau simplu grup fonetic: dacism/dacism-e, balcanism/balcanism-e, silogism/silogism-e, sofism/sofism-e, truism/truism-e etc.; • substantive formate de la infinitiv, prin sufixul -et(ăt): strigăt/strigăt-e, geamăt/gemet-e, plesnet/plesnet-e, foșnet/foșnet-e, scrâșnet/scrâșnet-e etc. sau terminate în acest grup fonetic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
strigăt/strigăt-e, geamăt/gemet-e, plesnet/plesnet-e, foșnet/foșnet-e, scrâșnet/scrâșnet-e etc. sau terminate în acest grup fonetic: capăt/capet-e, sunet/sunet-e; • substantive formate prin sufixul -ment(mânt): clasament/clasament-e, plasament/plasament-e, tratament/tratament-e, așezământ/așezămint-e etc. și substantive cu tema lexicală de singular terminată în grupuri fonetice identice (total sau parțial) cu aceste sufixe: accident-accident-e, talent-talent-e, mormânt-mormint-e etc. Observații: Întrebuințat la plural, cu sens lexical schimbat metonimic, substantivul pământ, cu aceeași structură fonetică, primește dezinența -uri: pământ-uri. De la seriile corelative
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sufixul -ment(mânt): clasament/clasament-e, plasament/plasament-e, tratament/tratament-e, așezământ/așezămint-e etc. și substantive cu tema lexicală de singular terminată în grupuri fonetice identice (total sau parțial) cu aceste sufixe: accident-accident-e, talent-talent-e, mormânt-mormint-e etc. Observații: Întrebuințat la plural, cu sens lexical schimbat metonimic, substantivul pământ, cu aceeași structură fonetică, primește dezinența -uri: pământ-uri. De la seriile corelative de dezinențe ale opoziției de număr, unele substantive deviază, exprimând unul din sensurile gramaticale de număr prin câte două dezinențe: Masculine: singular: -Ø/-e
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ciorchini etc. Feminine: singular: -ă: coală -e: vreme plural: -e/-i: coli/coale -i/-uri: vremi/vremuri Neutre: singular: -Ø: chibrit hotel plural: -e/-uri: chibrite/chibrituri hotele/hoteluri Observații: Când cele două forme de plural se caracterizează prin sensuri lexicale diferite, ele reprezintă pluralul diferit al unor substantive omonime la singular: mâncare - mâncări (activitatea de „a mânca”, repetată: „Două bătăi strică, două mâncări nu.”), mâncăruri („tipuri de bucate”), corn - coarne (la animale), cornuri (în patiserie). Unele substantive prezintă forme și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau intră într-o relație de incidență: „Nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola, măcar să mă omori...” (I. Creangă, p. 76) În enunțuri cu verbul-predicat la imperativ sau la persoana a II-a a celorlalte moduri, vocativul concretizează lexical funcția sintactică de subiect, rămasă implicită în dezinența verbului, direct, când intră într-o relație de incidență: „ - Aleargă după dânsul, bărbate, și nu-l lăsa. Câlții de la mămuca mi i-a luat.” (I. Creangă, p. 185), „Ce vrei să faci
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bade Ilie, și dumneata, bade Pandelachi.” (I. Creangă, p. 89), „ - Ia lasă-i și tu, măi nevastă, lasă-i; că se bucură și ei de venirea mea.” (I. Creangă, p. 35) Prin intermediul relației de incidență, vocativul concretizează 18 prin conținutul lexical al substantivului și alte funcții sintactice realizate prin pronume personal de persoana a II-a: • complement indirect: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/Țara mea de glorii, țara mea de dor.” (M. Eminescu, I, p. 15); • complement direct: „Te
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în -e identifică: copile, băiete, ciobane, poete, moșnege, bătrâne etc., forma în -ule descrie: copilule, băiatule, ciobanule, poetule, moșneagule, bătrânule etc. Comportându-se adjectival, substantivele cu vocativul în -ule se caracterizează prin mutații semantice de tip metaforic, în planul lor lexical; substantivul copilule nu mai are ca referent extralingvistic un ‘copil’ ci o ființă umană înscrisă în această categorie, sau pentru atitudinea subiectului vorbitor față de ea, sau pentru felul său de a fi. De altfel, diferite conotații stilistice dezvoltă în mod
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nucleului predicațional al unei propoziții. În interiorul acestei relații de interdependență cu un verb predicat, substantivul realizează funcția sintactică de subiect: „Trecut-au anii/ Ca nori lungi pe șesuri.” (M. Eminescu, I, p. 201). În funcție de conținutul său semantic și de componenta lexicală a planului semantic al relației sintactice de interdependență cu verbul-predicat, substantivul poate realiza singur funcția de subiect: În faptă lumea-i visul sufletului nostru.” (M. Eminescu, Proza literară, p. 25) sau, ca subiect dezvoltat, în solidaritate cu determinanții săi, complemente
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mod explicit o anumită însușire a unui obiect și concomitent gradul de realizare a însușirii: o casă mică/mare, un stâlp înalt/scurt, un om înalt/scund, o potecă lată/ângustă, o frunză verde/galbenă/ruginie/roșie etc. În sistemul lexical al limbii, adjectivele se înscriu în serii semantice de diferite dezvoltări, în funcție de reflectarea realităților ontologice în interiorul raportului limbă-gândire. Seriile au ca trăsătură comună o anumită proprietate a obiectelor lumii extralingvistice, iar constituenții seriilor, variante de realizare a acestor proprietăți: formă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se actualizează prin intermediul substantivelor. În funcție de specificul interpretării lingvistice a realității ontologice, sfera semantică a adjectivului prezintă diferite grade de deschidere, concretizate în posibilitățile de combinare în planul semantic al textului; datorită caracterului său polisemantic, adjectivul mare, relativ indiferent la conținutul lexical al substantivului, se poate realiza printr-un număr nedeterminat de substantive, diferite sub aspectul semantic în care se înscriu: casă mare, frunză mare, pădure mare, apă mare, leu mare, om mare (sens fizic) etc.; adjectivul scund caracterizează, de obicei, obiecte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adjective exprimând diferite grade de realizare a altor proprietăți: greutate (lădiță grea/ușoară), culoare (lădiță verde/albastră/roșie) etc. Dacă însușirea se impune ca esențială, definitorie pentru obiect, adjectivul poate deveni substantiv: un om bătrân ® un bătrân/bătrânul. În sistemul lexical al limbii există cuvinte care se actualizează, în textul lingvistic, fie ca substantive, fie ca adjective: bătrân, tânăr, savant, înțelept, fruntaș, leneș, ipocrit etc. La acești termeni distincția substantiv-adjectiv nu mai are baze semantice, ci numai de natură sintactică: poziția
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai are baze semantice, ci numai de natură sintactică: poziția în interiorul sintagmei nominale; adjectivul ocupă poziția constituentului dependent: un om bătrân, un savant bătrân, un înțelept bătrân, un bătrân înțelept. Adesea, identitatea morfologică a termenilor din această serie de unități lexicale depinde de topică; în limba română, adjectivul urmează substantivul: un tânăr muncitor. În topica subiectivă, adjectivul precede substantivul: un tânăr muncitor. În plan deictic, adjectivul, complement semantic al substantivului, se circumscrie ca și acesta „obiectului” comunicării. Adjectivul iese din sfera
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vie născocirea/ Când iubirea o îmbie.” (L. Blaga, p. 276) Prin apartenența la sintagma nominală, având ca regent un substantiv sau pronume, adjectivul se distinge de adverb, care are același conținut semantic: exprimă însușiri (ale unei acțiuni verbale). În sistemul lexical al limbii există termeni univoci sub aspectul sensului lexico-gramatical de gradul I; aparțin clasei adjectivului și, în consecință, pot intra numai în sintagme nominale sau în sintagma predicatului analitic (bun, românesc etc.) și termeni care se pot actualiza, sau ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gen, număr și caz, adjectivul se distinge de adverb, cu care are în comun categoria intensității, dar și de substantiv, datorită specificului acestei variabilități. La substantiv, genul este o trăsătură semantică stabilă, o constantă a planului semantic complex al unităților lexicale, chiar dacă intervine o anumită specializare la nivelul variabilei; dezinența de singular -ă e caracteristică, în general, unor substantive feminine, iar dezinențele -Ø sau -u, unor substantive masculine sau neutre, dar aceste dezinențe caracterizează totdeauna unități lexicale distincte: prună/prun, italiancă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic complex al unităților lexicale, chiar dacă intervine o anumită specializare la nivelul variabilei; dezinența de singular -ă e caracteristică, în general, unor substantive feminine, iar dezinențele -Ø sau -u, unor substantive masculine sau neutre, dar aceste dezinențe caracterizează totdeauna unități lexicale distincte: prună/prun, italiancă/italian, eroină/erou, nu variante gramaticale ale aceleiași unități lexicale, ca în desfășurarea sensului categorial de număr, de exemplu: prună vs prune, eroină vs eroine, erou vs eroi etc. Categoriile de număr și caz au la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de singular -ă e caracteristică, în general, unor substantive feminine, iar dezinențele -Ø sau -u, unor substantive masculine sau neutre, dar aceste dezinențe caracterizează totdeauna unități lexicale distincte: prună/prun, italiancă/italian, eroină/erou, nu variante gramaticale ale aceleiași unități lexicale, ca în desfășurarea sensului categorial de număr, de exemplu: prună vs prune, eroină vs eroine, erou vs eroi etc. Categoriile de număr și caz au la substantiv natură semantică și caracter biplan: unei opoziții semantice îi corespunde o opoziție în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Ca toamna cea târzie e viața mea și cad/ Iluzii ca și frunza pe undele de vad.” (M. Eminescu, IV, p. 432) Clase lexico-gramaticale de adjectivetc "Clase lexico‑gramaticale de adjective" Din punctul de vedere al raportului dintre poziția termenilor lexicali în sistemul limbii și în structura gramaticală a textului, adjectivele se înscriu în două clase: 1. adjective constante, caracterizate prin trăsătura lexico-gramaticală a clasei ca o constantă: albastru, înalt, rotund, triunghiular etc.; 2. adjective mobile, caracterizate prin trăsătura lexico-gramaticală a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic sensul de procesualitate, concretizat în sensul de „pasiv” sau numai de „acțiune încheiată”: „Cu perdelele lăsate/Șed la masa mea de brad.” (M. Eminescu, I, p. 105)1 Clase semantice de adjectivetc "Clase semantice de adjective" Prin sensul lor lexical, adjectivele se înscriu în mai multe câmpuri semantice, în funcție de unghiul din care este caracterizat un obiect (al proprietăților, al originii, al alcătuirii etc.), dar aceste diferențieri rămân fără consecințe asupra morfologiei sau sintaxei lor. Prezintă unele diferențieri la nivel gramatical
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
organizează în trei clase: a. adjective simple: alb, albastru, obosit, ipocrit etc. b. adjective compuse: formate din doi termeni, de obicei, adjective simple sau adjectiv și adverb: alb-murdar, gri-închis, româno-italian etc. c. locuțiuni adjectivale; grupuri de cuvinte care au sens lexical global (cel mai adesea metaforic) unitar și sens lexico-gramatical de adjectiv: de piatră (rece, insensibil), de geniu (genial), om cu scaun la cap (rațional), om din topor, dintr-o bucată, (somn) geamăn cu moartea (somn foarte adânc), fără pereche etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
protagoniștii comunicării: locutorul și interlocutorul său) și modelează identitatea constituenților complementari (obiectul comunicării) în funcție de aceștia. Această poziție funcțională a pronumelui în actul lingvistic concret determină specificul său semantic, morfologic și sintactic. Specificul semantic este sugerat de denumirea clasei; cuprinde unități lexicale care stau pentru nume, ceea ce nu înseamnă cu obligativitate în locul numelui, așa cum se interpretează în mod obișnuit. Pronumele înlocuiește numele, adică stă în locul numelui atunci când realitatea extralingvistică poate fi denumită, în actul lingvistic concret, ca și în planul limbii (la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stau pentru nume, ceea ce nu înseamnă cu obligativitate în locul numelui, așa cum se interpretează în mod obișnuit. Pronumele înlocuiește numele, adică stă în locul numelui atunci când realitatea extralingvistică poate fi denumită, în actul lingvistic concret, ca și în planul limbii (la nivel lexical) și stă pentru nume acolo unde, în planul discursului (al actului lingvistic concret), interpretarea lingvistică a realității extralingvistice nu se poate face prin substantiv sau se poate face, dar în condiții speciale și între anumite limite. Astfel, în planul narativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și le este mediat de planul semantic al substantivelor pe care le reiau sintetic: danțul, muzica, pădurea. Desfășurarea raportului semantic între coordonatele situației de comunicare determină și specificul constantei semantice a pronumelor: suprapunerea, la unele pronume, până la confundare, a sensului lexical cu sensul gramatical sau numai cu unele categorii de sensuri gramaticale. Sensul lexical al pronumelui eu, de exemplu, își are originea în raportarea la locutor, dar același raport generează și sensul gramatical de ‘persoana I’, sens gramatical care se impune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintetic: danțul, muzica, pădurea. Desfășurarea raportului semantic între coordonatele situației de comunicare determină și specificul constantei semantice a pronumelor: suprapunerea, la unele pronume, până la confundare, a sensului lexical cu sensul gramatical sau numai cu unele categorii de sensuri gramaticale. Sensul lexical al pronumelui eu, de exemplu, își are originea în raportarea la locutor, dar același raport generează și sensul gramatical de ‘persoana I’, sens gramatical care se impune în constanta definitorie a pronumelui. Sensul „lexical” concret variază în funcție de cadrul deictic concret
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unele categorii de sensuri gramaticale. Sensul lexical al pronumelui eu, de exemplu, își are originea în raportarea la locutor, dar același raport generează și sensul gramatical de ‘persoana I’, sens gramatical care se impune în constanta definitorie a pronumelui. Sensul „lexical” concret variază în funcție de cadrul deictic concret, în timp ce sensul gramatical rămâne invariabil. Pronumele aceasta, pe lângă sensurile concrete, variabile în funcție de contextul sintactic, se caracterizează și printr-o componentă semantică abstractă, proprie, constantă - sensul lexico-gramatical ‘apropierea de locutor’:„Ceea ce am nemijlocit este simpatia
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]