3,155 matches
-
Intermezzo (1939) și Flori de hârtie (1947). Dar reacțiile criticii au fost contradictorii: Pompiliu Constantinescu va aprecia nuvelele, dar va găsi romanele schematice, Perpessicius va metaforiza pe marginea lirismului prozatoarei, iar G. Călinescu, în replică polemică, va ironiza „vaporozitatea” și „lirismul” ca inadecvate analizei psihologice, considerând că aceasta sfârșește uneori în „trivialitate”. În fapt, proza scrisă de D. este mai degrabă una de tip naturalist în sens superior, adică o analiză sufletească a individului, îndeosebi a femeii, ființă aspirând la mai
DEMETRIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286729_a_288058]
-
O confruntare asemănătoare este plasată, cu accente vădit conjuncturale, și în sat, ca în Vlaicu și feciorii săi (1959). Și totuși, în Răscrucea fără fântână (1972), cu un moto din Jules Laforgue („Dragoste absolută, răscruce fără fântână”), autoarea dovedește un lirism funciar, cu rezonanțe folclorice, traseul dramatic vizând căutarea fericirii dincolo de timp și loc. SCRIERI: Tinerețe, București, 1936; Marea fugă, București, 1938; Destine, București, 1939; Intermezzo, Brașov, 1939; Album de familie, București, 1945; Flori de hârtie, București, 1947; Cumpăna, București, 1949
DEMETRIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286729_a_288058]
-
credința mea”; „Tovarăși, după cum e știință, / noi om avea ceva ședință”). Strident false în infrastructura lor ideologică și etică, Prima baracă, Naționala nr. 7 și alte „reportaje lirice”, precum și reveriile utopiste din Spre țara visată conțin și pasaje de oarecare lirism și vervă și vădesc o anume ușurință a versificației - drept care autorul le menține în culegerile sale până la cea din 1980. Semnele de înnoire apar timid și pot fi identificate începând cu Ceva mai greu (1958). Remarcabilă este evocarea copilăriei, vârstă
DESLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]
-
câmp mai larg sugestiei. Propensiunea spre miniatură și ornament, vizibilă aici în câteva Arabescuri, e valorizată complet abia mai târziu, în versurile din volumul Leagăn de cântece. În cele 122 de catrene duble, simbolismul de suprafață este părăsit pentru un lirism mai decantat, în care adorarea eternului feminin se împletește cu o simțire mai intimă a naturii. Cizelarea poeziilor atinge de multe ori perfecțiunea, dar constanța atitudinilor dă impresia de repetiție, de saturație și chiar de registru minor. Această atracție spre
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
tipuri ghicite sau personaje ale unor opere artistice se învecinează fără să respecte vreun desen prestabilit, încercând să evoce atmosfera fiecărei civilizații. Izbutite bucăți parnasiene, în genul unui J.-M. Heredia, îndeosebi în Helada și Roma, multe piese de un lirism curat stau lângă altele ce alunecă în livresc și prozaic, alunecare potențată de multiple experimente în versificație și dislocări în topica frazei. Ultimul ciclu, Țara Românească (1944), diferă de cele precedente prin recursul masiv la folclorul național. Însă o parte
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
și în evoluția nuvelei românești, este Hagi-Tudose, nuvelă publicată în câteva versiuni, începând cu cea din „Lupta literară”, care purta titlul Hagiu (1887). Într-un desen aproape clasic, labruyerian, D. realizează aici portretul caracterologic al unui avar. Scriitorul își strunește lirismul, își impune obiectivitate, o stilistică sobră. Din romantism reține doar puterea simbolului, iar din naturalism, elocvența detaliilor. Comparat cu modelele, cu avarii din literatura universală, de la Euclio al lui Plaut până la Grandet și Gobseck ai lui Balzac, Hagi-Tudose se individualizează
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
aceasta, în mișcarea tulbure a interiorității, în frământările sufletești și, concomitent, în întâmplările aduse drept consecință în scenă. Acțiunea se precipită, schimbul de replici e iute, aspru, tăios. Doar câteva personaje mai păstrează, ca purtători simbolici ai unei moșteniri prețioase, lirismul sentențios din Apus de soare. Ultima piesă a trilogiei, Luceafărul, ilustrează o altă fațetă a destinului în istorie: puterea dreaptă a domnitorului, aceeași cu a țării, este neputincioasă și se vede uzurpată prin mișelie și trădare. Acțiunea dramei, circumscriind timpul
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
menținut și scrierile într-o nemeritată penumbră. Prima lui carte, culegerea de nuvele Vara cu trei nebuni (1970), urzită într-o formulă pe care, din păcate, nu a stăruit să o cultive, era plină de făgăduieli. Descrierile, cu gâlgâiri de lirism, împânzesc o atmosferă de febre și de ciudățenii, în care se produc întorsături șocante și explodează înțelesuri neașteptate. Lepădând orice complezență, scrutarea reacțiilor unor copii înrăiți de foame, sub arșița unei veri nemiloase, denotă finețe psihologică (Năframa albastră). Ingenioase, dezvăluind
DONOSE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286832_a_288161]
-
cristale, în conștiința epocii în care scria D. Deșertul realismului socialist provocase o comunicare și mai vie între vârste diferite ale literaturii noastre: poeții „șaizeciști” căutau febril și găseau, dincolo de acest deșert literar, modele veritabile care să le precipite propriul lirism. Mișcarea este așadar mai largă, aproape generală; pentru a putea scrie, într-un climat ideologic încă apăsător, tinerii poeți ai acelor ani trebuiau mai întâi să citească foarte atent, cu creionul în mână, operele unor „înaintași” mai îndepărtați, dar substanțiali
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
Steaua”, debutul editorial constituindu-l volumul de poezie Intimitatea verbului, apărut în 1981. A mai colaborat la „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Viața românească”, „Caiete critice”, „România literară” ș.a. Din 1997, este redactor-șef al revistei „Viața românească”. Intimitatea verbului anunță un lirism reflexiv, retractil, livresc, abstractizant, de care autorul nu se va despărți nici în volumele următoare. Temele predilecte sunt destinul, dragostea, cunoașterea, adevărul, memoria, existența/inexistența, moartea, timpul/eternitatea, jertfa, idealul/realul, tăcerea/cuvintele, toate puse interogativ sub semnul principiului coincidenței
DRAGOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
antici. În volumul Pluralitate (1988) se remarcă al treilea ciclu de poeme, cu versuri scurte, distihuri ori terține, în care aceleași teme sunt tratate într-un limbaj care abandonează abstracția pură, optând pentru definiția metaforică. Aspecte naturale (1989) propune un lirism mai degrabă evaziv, ambiguu, impresionist. Prozele poetice din ciclul Așteptare și hotărâre și lungul poem în proză Orlando, animat de un vizionarism febril, amintesc de un rimbaldian anotimp al „semnelor”. Limbajul condensat, lirismul reflexiv, discursiv, retorica filosofic-livrescă rămân mărcile stilistice
DRAGOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
definiția metaforică. Aspecte naturale (1989) propune un lirism mai degrabă evaziv, ambiguu, impresionist. Prozele poetice din ciclul Așteptare și hotărâre și lungul poem în proză Orlando, animat de un vizionarism febril, amintesc de un rimbaldian anotimp al „semnelor”. Limbajul condensat, lirismul reflexiv, discursiv, retorica filosofic-livrescă rămân mărcile stilistice ale poemelor și prozelor poetice ale lui D. Odele morții și alte poeme (1991), volum de proză poetică organizat sub forma unui mozaic compus din scurte texte, este un arabesc impresionist-vizionar de imagini
DRAGOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
ancorarea în concretul fenomenologic este mai apăsată. Un adevărat ritual al tăcerii, în stil blagian, desfășoară poetul în versurile din cartea cu titlul oximoronic Dezlănțuind tăcerea (1994), pentru ca în placheta Calea de întoarcere (1998) să se mențină ca o dominantă lirismul senin, echilibrat, de împăcare cu sine și de armonie cu lumea înconjurătoare. Incursiuni în literatura română (1995) conține eseuri și considerații despre autori clasici și contemporani, scrise, în cea mai mare parte, în maniera didactică tradițională, dar și cu deschidere
GRIGORIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287360_a_288689]
-
nutrită de sarcasmul provocat de prozaismul vieții cotidiene, de banalitatea existenței, de absența idealurilor. Poezia se caracterizează de fapt printr-o mare diversitate de teme și modalități artistice, autorul trecând cu ușurință de la meditația asupra vieții și a morții la lirismul sensibil al evocării viețuitoarelor mărunte (Șopârla, Balada broaștei, Vrabia). Cultivă și pamfletul în versuri, cu adresă bine precizată, poezia sa socială fiind de cele mai multe ori una a invectivei, dar cuvintele triviale sunt adesea, ca și la Tudor Arghezi, înnobilate artistic
GREGORIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287351_a_288680]
-
o carte despre un autor, despre o operă și despre o generație, îmbinând perspectiva monografică și aceea asupra ideologiilor. „Ironia” destinului lui Sebastian vine dintr-o suită de neconcordanțe: între aspirație și realizare, vocație și succes, spirit genuin raționalist și lirism al creației. Cercetarea aplicată, bazată pe despuieri de periodice și documentări în arhive, își găsește o nouă ilustrare în volumul Caragiale în presa vremii (2002), contribuție documentară și exegetică pe care caragealogia nu o va putea ocoli. G. studiază atent
GRASOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287344_a_288673]
-
Bolintineanu, Gh. Sion și G. Crețeanu. G. scrie versuri patriotice emfatice, prolixe, compune lungi balade istorice ori fantastice, legende de factură populară. Era, de altfel, un neistovit culegător de folclor. Cu toate că adesea poezia lui are aspectul unei narațiuni dezlânate, unde lirismul se revarsă necenzurat, în imagini grandilocvente, există și câteva semne de trecere spre o altă etapă, diferită de romantismul pașoptist ca „fenomen de generație”, cum îl definea Pompiliu Constantinescu. G. își plânge singurătatea, tristețea, amorurile neîmplinite, cugetă la trecerea vremii
GRANDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287341_a_288670]
-
vorbăria Irènei este Întreruptă de inserturi de discurs cules de la mesele vecine, banale felii de viață, importante doar prin realismul lor ingenuu) sau prin postmoderna poezie stoarsă din scatologic (“pleoscul unui căcat gînditor care cade În apa Înghețată”), prin calitatea lirismului furat exercițiului unui realism brut (atenuat de ingenuitate), licențios, ubicuu În literatura franceză contemporană (o duritate demonetizată deja acolo): “Mă Întindeam pe pat, cu o mare dorințe Între coapse. Așternuturile erau umede și eu meditam: ce-o mai fi prin
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
postmodernismului. Francezii, nu, căci ei socotesc minimalismul forte o avangardă, În vreme ce un alt fel de minimalism poate fi taxat rept tradiționalist: unul mai puțin spectaculos decît cel consacrat, o versiune soft unde cinismul și flegma dispar, unde se infiltrează umanismul, lirismul, convivialitatea, lumini lirice aruncate pe strîmtele coridoare ale ființei. Unde rămîn, Însă, turbulența referinței, simplitatea perversă a sintaxei, ritmul obsedant, geografia exilului, personajul fără prea multe Însușiri, suspendarea voinței totalizante. Am avea astfel minimalismul forte, impersonal și minimalismul umanist, cald
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Dintr-o perioadă anterioară datează romanul Dragoste cu termen redus, publicat abia în 1934. Aici, între narator și personajul principal există o subtilă diferență de percepere și atitudine; în timp ce personajul e prins cu adevărat într-o poveste de dragoste, cu lirismul, inocența și trăirile contradictorii aferente, naratorul, care știe mult mai mult, îl ridiculizează punându-l în ipostaze care scot în relief iluzionarea neroadă, ignoranța, așteptările și frământările vane, întreg comicul situației îndrăgostitului naiv. Metamorfoza de la imaginea purității virginale a sorei
CREVEDIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
lui C. e un spectograf al atitudinilor față de actul poetic, de la modernismul recuperator, prin care s-a impus generația ’60, și până la postmodernismul textualist al optzeciștilor. Într-o emisie domoală, discursivă cu discreție, poetul cultivă, încă din Astru natal, un lirism al patosului trăirii. E un patos imploziv, coborât în surdină, care-i va rămâne definitoriu sub toate variațiile de scriitură. Trăirea e, cel mai adesea, fremătătoare meditație ontologică: firavă, vulnerabilă, făptura este un microcosm efemer și peren, cu, deopotrivă, spaima
CRISTEA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286503_a_287832]
-
și numai puțin înspăimântat când voi simți/ marea lingându-mi picioarele” (Numai puțin înspăimântat...). De la volumul Țintă vie - titlul e o metaforă a poeziei într-un timp ostil, „pândită de noaptea rece ca țeava unei arme cenușii” -, precumpănitor devine un lirism al poeziei despre poezie și despre harul revelator al poetului. Cartea de maturitate a lui C., Tablou cotidian, aduce în prim-plan lirica blând-sarcastică a „estetismului ratării” în mica lume provincială. Placheta de „versuri alese” Alter ego rezumă un itinerar
CRISTEA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286503_a_287832]
-
poetice, printre toate câte „au fost scrise”, dând curs, într-o secțiune intitulată Epilog, jocului intertextual de sincronizare, peste timp, cu pulsul poetic local și de pretutindeni, însă făcându-și permanent sesizate timbrul și obsesiile proprii. Romanul Porțile verii transcrie lirismul constitutiv al personalității lui C. în regim epic, cu lux de tehnică narativă. Rămâne totuși o carte poematică, utilizând intensiv instrumentarul poeziei: emisia hieratică, funcția simbolică a decorului, siluetelor, gesturilor personajelor (mai ales feminine), metaforele laitmotiv care traversează și corelează
CRISTEA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286503_a_287832]
-
comentate, deloc republicate până la ediția din 1991 a lui Alexandru Ruja, poemele ample apărute în preajma sau la începutul celui de-al doilea război mondial, inegale valoric atât între ele, cât și fiecare în interiorul său, prelungesc și împing la cote maxime lirismul vaticinar al anilor ’30, dar și (auto)manierismul lexical și prozodic deja instalat în ultimele volume interbelice ale lui C. Maria Doamna (1938), o carte apărută în condiții tehnice de lux, nu-i mai puțin o compunere convențională și festivă
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
la persoana I plural, lansează versuri-avertisment: „ne crezi fără ieri, fără mâine/ și uiți c-am fost - pentru cine știe s-asculte/ cu-auzuri de câine -/ sub ale vremii ape sălbatice multe:/ piatră neclintită ce rămâne.” Rapsodie valahă reprezintă emblema lirismului național al lui C. Poemul propune imaginea unei comunități coextensive universului natural ce a născut-o: simbioză colosală de „piatră” și „foc” (două simboluri axiale ale lui C.), generând, în ordine etică, asprime și vigoare: „veac de veac, ne-ncetat, / muntele
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
în 1867, la „Convorbiri literare”, unde a publicat până în 1892, colaborând și la alte reviste, precum „Familia”, „Columna lui Traian”, „Literatorul”, „Viața românească”. În cea mai mare parte a poeziilor scrise de C.-P., adunate în volumul Poezii (1874), predomină lirismul. Frecvente sunt jalea, „dorul nemărginit”, generate de plecarea ori necredința iubitului. Motivul iubitei părăsite revine deseori în aceste versuri, care își au izvorul cu deosebire în stările de tristețe. Cuplul nefericit se întâlnește și în baladele de tip romantic. Autoarea
CUGLER-PONI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286561_a_287890]