3,144 matches
-
ții s-o circumscrii procustian creștinismului și ortodoxiei, religiozitatea lui Eminescu se vădește reală și fascinantă, la punctele de întîlnire dintre spiritul romantic și spiritul folcloric, dintre dacism și creștinism, dintre meditația filosofică și meditația religioasă, dintre lirismul sacru și lirismul profan. S-a scris mult pe această temă, dar nu știu nici o carte care să sintetizeze mulțumitor lucrurile. Poate o veti scrie dvs., licența fiind un prim pas (pe care vi-l doresc unul „cu dreptul“)“. N-am ce zice
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
scrie dvs., licența fiind un prim pas (pe care vi-l doresc unul „cu dreptul“)“. N-am ce zice, chestia cu „circumscrisul procustian” e haioasă, cum ar zice un tânăr - dar unde va fi fiind, oare, punctul de întâlnire dintre lirismul sacru și lirismul profan?! Nu cumva, în goana după noutate, inventând atâtea concepte care de fapt nu există, dl. Răzvan Codrescu are definiția dânsului și pentru „creștinism”, un fel de pat care, rotund fiind, îl evită prin aceasta pe proprietarul
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
fiind un prim pas (pe care vi-l doresc unul „cu dreptul“)“. N-am ce zice, chestia cu „circumscrisul procustian” e haioasă, cum ar zice un tânăr - dar unde va fi fiind, oare, punctul de întâlnire dintre lirismul sacru și lirismul profan?! Nu cumva, în goana după noutate, inventând atâtea concepte care de fapt nu există, dl. Răzvan Codrescu are definiția dânsului și pentru „creștinism”, un fel de pat care, rotund fiind, îl evită prin aceasta pe proprietarul Procust? Mai departe
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
unui timp pierdut, cu care autoarea pare să se identifice. Memorialistica din Evocări de călătorie (1970) și cea cuprinsă în volumul Din petece colorate (1977), inferioară valoric, are aceleași trăsături ca proza autobiografică, alternând notația realistă, minuțioasă și picturală, cu lirismul evocator. SCRIERI: Poezii, pref. Perpessicius, cu un portret de G. Tomaziu, București, 1945; Poeme, București, 1969; Evocări de călătorie, București, 1970; Castelul de apă, București, 1972; ed. Botoșani, 1998; Soare difuz, București, 1974; Din petece colorate, București, 1977; Poeme. Imagini
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
texte rămase în reviste de profil academic, de influența lui Lucrețiu asupra literaturii franceze, de tematizarea naturii în același spațiu literar ori de poezia lui Émile Verhaeren. Și cercetările sale pe teren românesc mărturisesc afinitatea pentru o anume vârstă a lirismului. Monografia Traian Demetrescu (1967) - conservând în demersul și limbajul interpretativ reziduuri sociologiste și fiind concepută în chip tradițional (viața, apoi opera, discutată pe genuri) - se remarcă prin informația documentară, interpretarea păstrându-se de regulă în respectul opiniilor consacrate și cantonându-se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288676_a_290005]
-
împărăției, București, 2003. Repere bibliografice: Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 245; Petru M. Haș, „Ce-ți trebuie ție, băiat sărac, vastă marea?”, „Arca”, 2000, 1-3; Veronica Chinde, Poezia ca punct de sprijin pentru suflet, ST, 2000, 4; H. Zalis, Note despre lirismul penetrant, VR, 2000, 5-6; Liviu Capșa, Tineri poeți basarabeni, TMS, 2001, 11; Adrian Dinu Rachieru, Portret în mișcare. Vlad Neagoe, „Reflex”, 2003, 4-6. M.Dr, N.Br.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288382_a_289711]
-
umane, nu numai rațiunea, ele manifestîndu-se într-un mod diferit de la un individ la altul numai ca intensitate și ca obiect. De aceea, efuziunea sentimentului, deși individuală, rezonează la nivel social, în alte circumstanțe receptarea poeziei fiind imposibilă. Poezia este lirism, adică sentiment, iar cel mai puternic sentiment este iubirea, fiindcă reprezintă tendința (inconștientă) a omului spre imortalitate și, ca atare, deși trăit singular, acest sentiment este general uman și etern. S-ar putea spune de aceea că, în poezie, iubirea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Ambițios, încearcă și o Poveste a Omului, precum și ample poeme istorice (Ultimul vis al lui Bonaparte, Moartea lui Mihai Viteazul), dar orice emoție e strivită sub figurația desuet romantică și mașinăria retorică. În Spre ziuă se distinge un halou de lirism autentic, susținut îndeosebi de toposul căminului, mai consistent în ultimul volum, În valuri. Multul dor de soare și de primăvară, într-o formă totuși banalizată, dezvăluie aprehensiuni profunde. Sensibilitatea față de soarta oropsiților și de nedreptățile sociale, reală, nu izbutește să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285674_a_287003]
-
a sentimentului, absența fiorului și a transfigurării mențin meditația în exterioritate și cadrul în decorativ. Frecventele aluzii mitologice atestă preromantismul poetului. Înrâurit direct de Joseph Thomson pare a fi M. în evocarea anotimpurilor. Dar aici el reușește, când nu diluează lirismul prin descrieri dilatate, să redea prospețimea și puritatea agrestă. Meditații precum Adevărul, Prieteșugul îl vestesc pe Grigore Alexandrescu. Începutul omului și starea orășănească glosează, în felul lui J.-J. Rousseau, asupra decăderii prin civilizație, iar Omul, construită pe antiteze și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
în mărturisirile erotice, și-a investit temperamentul în epistola în versuri, în satiră, în stihuirea cu pretenții de reflexivitate. Prozaic și arid, retoric și melodramatic, discursul său liric pare câteodată de-a dreptul ilar, cu tot fondul grav. Este un lirism discursiv și conceptualizat, handicapat de dificultuoasa transpunere a ideilor abstracte în limbaj poetic. De aceea poate părea surprinzătoare prospețimea inspirației din poemele închinate naturii. Aici răzbate, pentru prima oară, interesul pentru mitologia dacă. Înstrunându-și lira pentru a cânta „iobagul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285808_a_287137]
-
ancorarea în concretul fenomenologic este mai apăsată. Un adevărat ritual al tăcerii, în stil blagian, desfășoară poetul în versurile din cartea cu titlul oximoronic Dezlănțuind tăcerea (1994), pentru ca în placheta Calea de întoarcere (1998) să se mențină ca o dominantă lirismul senin, echilibrat, de împăcare cu sine și de armonie cu lumea înconjurătoare. Incursiuni în literatura română (1995) conține eseuri și considerații despre autori clasici și contemporani, scrise, în cea mai mare parte, în maniera didactică tradițională, dar și cu deschidere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287360_a_288689]
-
în seria eseurilor, Lucian Blaga. Dor și eternitate nu rămâne singular. Criticul abordează în aceeași formulă (comentariu argumentat printr-o veritabilă antologie din opera scriitorului) creația lui B. Fundoianu (Priveliștile poeziei, 1985), vădind o percepție sigură a valorilor care specifică lirismul acestuia în panorama poeziei românești. Poezie. Destin, dramă (1982) este, în context, o panoramă esențială a poeziei românești de la Eminescu și Macedonski, la Ștefan Aug. Doinaș și Leonid Dimov. Convingătoare la nivelul ipotezei de lectură, cartea e scrisă febril, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285900_a_287229]
-
A trebuit să „guste” violența pharmakon-ului francez: exigența pentru claritate, simțul nuanțelor, acuratețe, rigiditate, exactitate, precizie, paradox, fapt ce l-a determinat să afirme că „nu locuim într-o țară, locuim într-o limbă. Asta înseamnă patrie și nimic altceva”. Lirismului pre-parizian, lamentării valahe i-a urmat o „alchimie internă” ce a presupus autodistrugerea / otrăvirea pentru „a-și face auzite cuvintele”, „pentru a se salva” și a dobăndi o „unitate interioară” cum precizează S. Barsacq. Scriitura-împotriva-sinelui elaborată de Cioran, este cum
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2287]
-
a mă ridica la modul intelectual al Lirei. Și propune, în continuare: "La această puritate aeriană, în care poeții englezi se așează, pare-se, toți, urmînd un singur instinct, al Cîntului, vream să invit poezia noastră. În certitudinea liberă a lirismului omogen, instruind de lucrurile esențiale, delectînd cu viziuni paradisiace: într-un astfel de lirism, nimic din concurența încă darwiniană, a formulelor individuale. Glasul ar continua glasul, cum un adevăr pe celalt, instalînd un moment pe secol L'hymne des coeurs
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
puritate aeriană, în care poeții englezi se așează, pare-se, toți, urmînd un singur instinct, al Cîntului, vream să invit poezia noastră. În certitudinea liberă a lirismului omogen, instruind de lucrurile esențiale, delectînd cu viziuni paradisiace: într-un astfel de lirism, nimic din concurența încă darwiniană, a formulelor individuale. Glasul ar continua glasul, cum un adevăr pe celalt, instalînd un moment pe secol L'hymne des coeurs spirituels". Denumirea celei de a patra etape o respinge cu totul, pentru că o poezie
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
teoria e așteptare și mediațiune. Rîndurile noastre își dau ca unică țintă provocarea celor cîtorva minți, autonome îndeajuns pentru a regîndi judecăți literare clasate. Punctul ideal de unde ridicăm această hartă a poeziei argheziene se așează sub constelația și în rarefierea lirismului absolut, depărtat cu mai multe poduri de raze de zodia celeilalte poezii: genul hibrid, roman analitic în versuri, unde sub pretext de confidență, sinceritate, disociație, naivitate poți ridica orice proză la măsura de aur a lirei. Versul căruia ne închinăm
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
încîntare și Mîntuire, iată canonul întrebării. Suflet mai degrabă religios decît artistic, am vrut în versificările mele să dau echivalentul unei stări absolute ale Intelectului și viziunii: starea de geometrie și, deasupra ei, extaz". Poezia proprie rămîne adevăratul chivot al lirismului absolut. Este cu totul refractar, în asceza sa, la melodioasele plîngeri ale poeților. În marginea ierarhiei din Legile lui Platon - nu și în ce privește poziția Poetului - alungat de filosof din Cetate, Ion Barbu crede că locul întîi în Cetate e al
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
menționat, este instinctul său pentru adevăr și simetrie" (traducere Maria Donose, Editura Didactică și Pedagogică, 2005). Rimbaud restituie științei, prin scrisul său, caracterul sacru, iar Iluminațiile, crede Ion Barbu, ar putea să țină mai mult de spiritul științific, decît de lirismul pur ca în Uvedenrode, spre exemplu. Vorbind despre Jean Moréas, tot într-o conferință din 1947, Ion Babru, cu îndreptățire, pune în cadrul unei epoci spiritul și matematicile în concordanță: orientarea spiritului se reflectă cu maximum de claritate în dezvoltarea simultană
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
producerea haosului. Ca un Zeus Tonanus se pornește în contra unui biet sursolog, Ion Sân-Giorgiu, în De la sinteză la compilație, ce afirmă enormității gen: "... poezia lirică eminesciană se compune din motive culese sau întîlnite întîmplător de poet". Reacția istoricului, impregnată de lirism, este pe măsura enormității: "Nu! Eminescu nu este motiv străin, nu este rendez-vous întîmplător, nu-i fabricant de asimilări, ci Eminescu este cometa Halley proorocită cu sute de ani în urmă de socotelile naturii ca rezultantă a calităților și aspirațiunilor
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ascunsă în niște versuri ce curg limpede. Cine este îngerul căzut în noroi, năzuind, ca abstracta ființă argheziană, spre o lumină inaccesibilă? Poetul, creația, iubirea, existența? Alecsandri atinge în acest fragment o nesperată profunzime. O figură nouă se deschide în lirismul lui explicit: figura indeterminării ambiguității, proprie poeziei moderne". Spitalul amorului, ultimul și cel mai extins capitol (al X-lea), argumentează interdependența dintre nașterea conștiinței lirice și apariția conștiinței erotice la majoritatea poeților de la începutul veacului al XIX-lea. Trei sînt
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
arunce o privire concupiscentă spre trupul femeii. A dezveli sînul, a vedea țîțișoara rumenită, a ridica ,"di pi picioare orice fel de-nvălitoare" - constituie un imens curaj. Va mai trece aproape un secol pînă ce să apară, în poezia română, un lirism al corpului. Promisiunea de "mare năvală" de la sfîrșitul poemului este și mai îndrăzneață pentru că sugerează o sexualitate incipientă. Curajul se oprește, e drept, la treapta promisiunii". Nici Conachi nu duce lipsă de versuri memorabile, precum: farmecă cu liubov sau altul
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
se oprește, e drept, la treapta promisiunii". Nici Conachi nu duce lipsă de versuri memorabile, precum: farmecă cu liubov sau altul care include cunoscuta sintagmă eminesciană dulce minune, " Ah, te-ai dus, dulce minune, din zarea ochilor mei". Pe lîngă lirismul corpului, s-ar părea că poetul Jalobei instaurează, în opinia lui Eugen Simion, "tirania ochilor în poezia română". Trei din componentele pasiunii erotice, după cum observă criticul, din sîn izvorăsc și anume: nurii, blîndețea și dulceața. Eugen Simion cercetează la primii
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
frugal pe acestblogde nervi.ro. M-a amuzat tăietura frustă și parcimonioasă a scrisului ei, cu un dozaj rafinat de trăire culturalistă și limbaj colorat, dezinhibat, cu texte inegale strânse într-un un fel de Journal en miette, de un lirism viril și o sinceritate debordantă. La o privire superficială, mi s-a părut un fel de feminism "glossy", strunit în expresie, cu accente ușor patetice, "emo". Ei bine, mă înșelam. Deși fără studii de specialitate, Petronela Rotar, din iubire nesfârșită
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
o cauterizează exemplar cu fierul înroșit al verbului și cu ploaia acidă a ironiei. Ceea ce e fascinant în acest univers personal, instituit și livrat on-line cu o franchețe câteodată derutantă, e stilistica directă, fără ocolișuri și, cum am mai spus, lirismul viril. Autoarea își construiește lumea firesc, fără aerul că vrea să facă o demonstrație, sublimând, printr-o proză poetică sau printr-un hiperrealism concis, structural diferit de artificialitatea neorealismului mizerabilist al filmului românesc contemporan, duritatea cotidianului, pe care își propune
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
marilor descoperiri, invenții, teorii, modele și sisteme (coordonator), București, 2000; Amvonul politic (în colaborare cu Petru Demetru Popescu), cu grafică de Adelaida Mateescu, București, 2001. Repere bibliografice: Ion Țugui, „Eroi de epopee”, RMB, 1978, 10 384; Dan C. Mihăilescu, Grandilocvența lirismului, LCF, 1978, 8; Laurențiu Ulici, Revizuiri și adăugiri, CNT, 1978, 13; Alexandru Bogdan, „Eroi de epopee”, CNT, 1978, 14; Laurențiu Ulici, Voci din public, RL, 1978, 17; Șerban Cionof, Patria poetului, „Scânteia tineretului”, 1978, 8 962; Șerban Cionof, Celebrarea istoriei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290404_a_291733]