3,184 matches
-
rolul de intercesori pe lângă Hristos, împărat ceresc, și toți trei, în costume antice și încadrați de îngeri, formau motivul superior principal în Judecata din urmă. Scena are și o semnificație liturgică, întrucât personajele erau invocate și în rugăciunea protezei. Rolul liturgic al Deisisului era evident când era pictat în altar, păstrându-și în același timp înțelesul funerar, de intercesiune, la Judecata din urmă. De-a lungul primelor trei sferturi ale secolului al XVII-lea, ideea funerară nu apare numai în programul
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
nemurirea sufletului. În pronaos, reprezentarea pe una dintre calote a lui Hristos Emanuel, adică a Logosului înainte de Întrupare, iar pe timpane și registrele respective a scenelor istorice ale Acatistului Maicii Domnului, constituia o explicație dezvoltată a Întrupării, continuându-se ideea liturgică exprimată "în altar și naos“. Pe cealaltă calotă, Hristos, mare episcop, sugerează invocarea sa în calitatea de conducător suprem al Bisericii creștine. Reprezentarea Sfântului Nicodim alături de Sfântul Grigorie Decapolitul atestă voința de a-l avea drept pildă pe Nicodim, ctitorul
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
ale sfinților pentru a le face larg accesibile. Manuscrisul original numără peste 350 de pagini și conține o introducere (despre interpretarea simbolica a diviziunii quadripartite a anului), 182 de capitole dedicate fiecare unui sfânt sau unei sărbători, aranjate conform cronologiei liturgice. Legenda Aurea a câștigat o binecunoscută dominanță în cadrul literaturii hagiografice ulterioare. Peste 900 de manuscrise s-au păstrat, unele decorate cu miniaturi și caligrafii deosebite. Între 1470 și 1530 a fost cea mai tipărită carte în Europa, și probabil cea
Legenda aurea () [Corola-website/Science/303032_a_304361]
-
Conform pelerinei creștine Egeria (sec. IV), în această biserică, consacrată în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puțină vreme de sfânta Elena, mama lui Constantin. Dar sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie, și așa s-a transmis și în Occident, cu începere din secolele VII-VIII, când la evenimentul din 335 s-a adăugat comemorarea redobândirii relicvei sfintei cruci
Înălțarea Sfintei Cruci () [Corola-website/Science/303141_a_304470]
-
să rămână, cerând în rugăciune o furtună, din cauza căreia n-a putut pleca din casă. Legenda spune că, după trei zile de la această întâmplare, Benedict a văzut sufletul surorii lui, ridicându-se la cer, sub chip de porumbel. Este sărbătorită liturgic, în Biserica Catolică, la 10 februarie, precum și în Biserica Anglicană. Pe plan local, este sărbătorită, la aceeași dată, și în unele episcopii ortodoxe din Europa occidentală. Tot ce este cunoscut despre Sfânta Scolastica provine din cartea a II-a ("Viața
Scolastica (sfântă) () [Corola-website/Science/303188_a_304517]
-
cea ortodoxă din Europa de Sud-Est. Deși legătura cu ucrainienii a stimulat creativitatea rușilor în multe domenii, a subminat cultura și practicile religioase tradiționale rusești. Biserica Ortodoxă Rusă a descoperit că izolarea de Constantinopole a introdus diferențe majore în cărțile liturgice și în practicile religioase. Patriarhul Moscovei Nikon a fost hotărât să realinieze textele sfinte rusești cu originalele grecești. Dar Nikon a trebuit să facă fața opoziției a numeroși ruși care vedeau în aceste corectări un amestec străin neavenit, sau chiar
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
botezul și euharistia sunt tainele mari. Dimpotrivă, anglicanii din mișcarea Low Church consideră pocăința doar drept o ierurgie, și o practică destul de rar. În general, celelalte Biserici nu consideră pocăința drept taină. Unele dintre ele, făcând parte din diferite curente liturgice, folosesc spovedania, fără a-i da un statut sacramental, pe când altele nu o practică, afirmând că fiecare creștin are dreptul de a se mărturisi direct lui Dumnezeu, fără a avea nevoie de un intermediar. Bisericile ce practică pocăința invocă două
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
condiție necesară cuminecării. În secolul al XVI-lea, Carol Boromeu va inventa confesionalul, un scaun de spovadă în formă de dulap. În Răsărit, spovedania se va practica fie în diaconin, fie în fața unei icoane din nartex. Din punct de vedere liturgic și sistematic, spovada se desfășoară în mai multe etape: În toate riturile există rugăciuni de primire a penitentului. Conciliul Tridentin (în Biserica Catolică) a declarat că spovada e validă, chiar dacă molitva se omite. În practică, molitva se omite în toate
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
cazul episcopilor, unde Hristos este cel care lucrează ca învățător, păstor bun, iertător și vindecător. Hristos este cel care șterge păcatele și vindecă bolile fizice, mentale și spirituale ale lumii întregi. Preotul este icoana lui Hristos. În exercițiul funcțiunii sale liturgice, preotul ortodox îndeplinește un rol dublu: pe de o parte, în virtutea harului sfânt primit de la episcop prin hirotonie, el este un slujitor al lui Dumnezeu, un reprezentant sau continuator al preoției Mântuitorului, iar pe de alta el este un interpret
Preot () [Corola-website/Science/302117_a_303446]
-
iertarea păcatelor, viața veșnică și, în general, toate darurile spirituale și bunătățile materiale pe care le primim de la Dumnezeu. Preotul slujitor este astfel verigă de legătură între Dumnezeu și credincios, între cer și pământ. Acest lucru este vizibil în practica liturgică a Bisericii Ortodoxe, unde preotul este, pe de-o parte, cu fața la Răsărit (și cu spatele la credincioși) când poartă rugăciunea sau ofranda poporului credincioșilor în fața Tronului lui Dumnezeu, și, pe de altă parte, cu fața la credincioși, atunci când poartă cuvântul lui Dumnezeu către ei
Preot () [Corola-website/Science/302117_a_303446]
-
euharistice, încât pregătirea darurilor împreună cu rugăciunile ofertoriului constituie o ceremonie specială numită proscomidie sau proteză. Ritul bizantin, dimpreună cu cel latin, sunt rituri imperiale sau împărătești. Ele s-au format la curțile împăraților romani de Răsărit și Apus, iar ceremoniile liturgice au recuperat o mare parte din ceremoniile civile de la curte. Drept aceea, liturghia bizantină are un fast deosebit. A doua sursă a ritului bizantin constituie ceremoniile monahale din Palestina, care au câteva repercusiuni și asupra liturghiei. A treia sursă a
Liturghia ortodoxă (bizantină) () [Corola-website/Science/302130_a_303459]
-
ceremoniile civile de la curte. Drept aceea, liturghia bizantină are un fast deosebit. A doua sursă a ritului bizantin constituie ceremoniile monahale din Palestina, care au câteva repercusiuni și asupra liturghiei. A treia sursă a formei liturghiei bizantine constituie diferite reforme liturgice, dintre care cele mai multe ne vin dintre secolele al IX-lea și al XI-lea. Pe lângă acestea, există multe diferențe de mici amănunte ceremoniale între ramurile grecească, slavă, melkită, românească, și altele. Pentru prima dată, monahii de la Mănăstirea Chevetogne au publicat
Liturghia ortodoxă (bizantină) () [Corola-website/Science/302130_a_303459]
-
Prière des Églises de rite byzantin», precum și în manualele de slujbă ulterioare - liturghier, arhieraticon, etc - alcătuite de arhidiaconul Denis Guillaume. Între timp, parohiile și mănăstirile de rit bizantin din Occident au adoptat uzajuri diferite, dintre care cele mai multe au restaurat obiceiuri liturgice vechi de dinainte de reformele liturgice. Monahii de la Mănăstirea Cantauque, de aparteneță ortodoxă română însă de tradiție melkită, au publicat un liturghier în două ediții, în care prezintă, sub formă de note finale, cele mai mici detalii între greci, slavi, melkiți
Liturghia ortodoxă (bizantină) () [Corola-website/Science/302130_a_303459]
-
byzantin», precum și în manualele de slujbă ulterioare - liturghier, arhieraticon, etc - alcătuite de arhidiaconul Denis Guillaume. Între timp, parohiile și mănăstirile de rit bizantin din Occident au adoptat uzajuri diferite, dintre care cele mai multe au restaurat obiceiuri liturgice vechi de dinainte de reformele liturgice. Monahii de la Mănăstirea Cantauque, de aparteneță ortodoxă română însă de tradiție melkită, au publicat un liturghier în două ediții, în care prezintă, sub formă de note finale, cele mai mici detalii între greci, slavi, melkiți și români, precum și diferite specificități
Liturghia ortodoxă (bizantină) () [Corola-website/Science/302130_a_303459]
-
din a 39-a zi de după Înviere; aceasta are loc inclusiv până în ziua Înălțării Domnului. O versiune audio a troparului pascal se găsește aici: Troparul a fost compus inițial în limba greacă comună, dar este cântat de obicei în limbile liturgice locale, sau în limbile unei comunități dacă aceasta diferă de limba oficială a zonei. În ultimii ani, Troparul pascal a fost tradus într-un număr din ce în ce mai mare de limbi. În ritul bizantin, conținutul tropului «Christos a înviat» are versiuni standard
Tropar pascal () [Corola-website/Science/302599_a_303928]
-
în limbile unei comunități dacă aceasta diferă de limba oficială a zonei. În ultimii ani, Troparul pascal a fost tradus într-un număr din ce în ce mai mare de limbi. În ritul bizantin, conținutul tropului «Christos a înviat» are versiuni standard în limbile liturgice tradiționale. În alte limbi, precum franceza sau engleza, există traduceri varii și foarte numeroase, dintre care nici una nu e standard. Traducerea tipică a troparului în limba română este următoarea: Textul în limba română traduce următorul text din limba greacă: În timpul
Tropar pascal () [Corola-website/Science/302599_a_303928]
-
de Migne (cf. P.G. 2,789 ș.u.; P.L. 130, 59 ș.u.), categoric, nu-i aparțin. "Martirologium romanum" face și el două personaje, dând fiecăruia câte o sărbătoare: Clet - 26 aprilie; Anaclet - 13 iulie, (dată păstrată și după reforma liturgică), făcându-i pe ambii martiri. Reforma bisericească de după Conciliul al II-lea din Vatican, rectifică această dublare și, drept urmare, în actualele ediții ale Anuarului pontifical nu mai apare decât unul singur cu o notă explicativă. Tot lipsită de temei este
Papa Anaclet () [Corola-website/Science/302647_a_303976]
-
în Salonic - d. 6 aprilie 885 în Moravia), a fost un misionar, originar din Salonic. Împreună cu fratele său, Chiril, a creat alfabetul chirilic și a răspândit creștinismul (începând din 863) în Moravia și Panonia. Împreună au tradus Biblia și textele liturgice în limba slavonă, scrise în alfabetul care mai târziu a fost numit "chirilic". Pentru a onora personalitățile lui Chiril și Metodiu, asteroidul descoperit pe 9 august 1978 de către astronomii sovietici L.I. Cernîh și N.C. Cernîh la Observatorul Astronomic Naucinîi din
Metodiu de Salonic () [Corola-website/Science/302644_a_303973]
-
Întâiul vicar a fost găsit abia în 1878, în persoana canonicului I. Danilovics, care a tipărit în 1882 Liturghierul în limba maghiară și în 1883 Euhologhiul pe cheltuiala orașului Debrețin, citadela calvinismului maghiar. În acest vicariat s-a introdus limba liturgică maghiară, contrar prescripțiilor canonice. Pentru a spori propaganda pentru introducerea limbii maghiare în biserică, rutenii maghiarizați au făcut o demonstrație patriotică, celebrând Sf. Liturghie în ungurește în biserica Universității din Budapesta. Fiind informat de noul procedeu, Vaticanul a cerut informații
Victor Mihaly de Apșa () [Corola-website/Science/302673_a_304002]
-
calvini. După informațiile avute, "Sf. Oficiu" a ordonat măsuri contra acestor tendințe care au avut ecou în parlament, unde primul ministru Dezideriu Banffy a declarat că episcopia nu poate fi înființată decât după ce limba maghiară va fi recunoscută ca limbă liturgică. De aici înainte, propaganda ungurească a luat această direcție, căutând să obțină admiterea limbii maghiare între limbile liturgice. Cu acest scop s-a înființat la Budapesta, în 2 septembrie 1896, Comitetul maghiarilor catolici de rit grec, compus din 50 de
Victor Mihaly de Apșa () [Corola-website/Science/302673_a_304002]
-
unde primul ministru Dezideriu Banffy a declarat că episcopia nu poate fi înființată decât după ce limba maghiară va fi recunoscută ca limbă liturgică. De aici înainte, propaganda ungurească a luat această direcție, căutând să obțină admiterea limbii maghiare între limbile liturgice. Cu acest scop s-a înființat la Budapesta, în 2 septembrie 1896, Comitetul maghiarilor catolici de rit grec, compus din 50 de persoane sub președinția deputatului I. Szabo, care au cerut episcopatului catolic de ambele rituri, să intervină pe lângă Sf.
Victor Mihaly de Apșa () [Corola-website/Science/302673_a_304002]
-
Budapesta, în 2 septembrie 1896, Comitetul maghiarilor catolici de rit grec, compus din 50 de persoane sub președinția deputatului I. Szabo, care au cerut episcopatului catolic de ambele rituri, să intervină pe lângă Sf. Părinte pentru recunoașterea limbii maghiare ca limbă liturgică. Un pas spre realizarea acestui plan a fost pelerinajul din 1900 la Roma, compus din 400 persoane, preoți și laici, reprezentând 139 comune, sub conducerea episcopilor ruteni de Eperjes și Muncaci. Ei au prezentat un memoriu papei Leon al XIII
Victor Mihaly de Apșa () [Corola-website/Science/302673_a_304002]
-
argumente folclorice (fondul mitologic, tradiții și obiceiuri, dintre care multe sunt anterioare creștinării, dar au fost bine conservate după aceasta), etnografice (paralelisme și diferențe față de popoarele vecine), arheologice (bazilici, necropole), arhivistice (documentele și cronicile vremii) și istorice (dezvoltarea bisericii, limba liturgică, organizarea), interpretându-le fie în favoarea intensității vieții creștine încă de la începuturile formării poporului român pentru a demonstra că acesta a apărut în istorie în paralel și chiar prin simbioză cu creștinismul ortodox, fie pentru a sublinia o creștinare mai târzie
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
istorie în paralel și chiar prin simbioză cu creștinismul ortodox, fie pentru a sublinia o creștinare mai târzie, odată cu Slavii, și o constituire a structurilor bisericești ale Românilor în cadrul primelor state Bulgare, în sec. VIII-IX, cu limba slavonă ca limbă liturgică, și sub obediența Patriarhiilor din sudul Dunării (Constantinopol, în alternanță cu Ipek și Ohrid în vestul țării, si cu Târnovo în estul țării). Cele mai bune argumente de care se folosesc istoricii sunt însă cele lingvistice. Cei mai mulți termeni din mediul
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
divină sau Harul. Această nuanță este importantă deoarece în Creștinism, spre deosebire de religiile orientale, desăvârșirea și mântuirea nu poate avea loc doar prin puterea (sau tehnica) omului, fiind necesar și Harul lui Dumnezeu. Practica isihastă este considerată o "parte" a vieții liturgice și sacramentale a bisericii ortodoxe și nu o tehnică pur individuală. Textele insistă asupra faptului că isihastul este un membru al Bisericii. Cu toate acestea, practica isihastă presupune o retragere a individului din societate. Se vizează dobândirea liniștii interioare și
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]