3,802 matches
-
urletele asistenței (pe care delegația necunoscătoare de limba română, cea "dulce ca un fagure de miere", le-a luat drept manifestări de simpatie!). în vara lui 1978 avea loc vizita în România a primului-ministru al Iranului, Hoveida, la invitația lui Manea Mănescu. A fost primit la Neptun de Nicolae Ceaușescu. Însoțeam grupul de ziariști iranieni și, la încheierea discuțiilor, Hoveida și ai săi urmau să plece cu mașinile la aeroportul "Mihail Kogălniceanu" din Constanța pentru a se întoarce la Teheran. În jurul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
se trimiteau alimente. Mâncai cartofi degerați, jefuiai, furai. Puteai ajunge În situația de a depinde de soldații ț)i criminali pentru a face rost de provizii. —Eu Insumi aveam autoritatea absolut) de a ucide pe oricine de sub comanda mea. R)manea la latitudinea mea. Nu trebuia s) dau nici o explicație, spune Notă. Suntem veri primari, Ins) el este rus, iar eu american și În ochii lui de rus un american e amabil, bun la suflet, pl)cut la Înf)țișare, poate
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
capacului metalic care, Închizându-se, Înghițea carne umană, amintea de ghetouri și torturi. La români, efectele erau și nu erau comice, la americani erau doar burlești. Acasă, trei personalități În devenire, Niky Wolcz, artist unic și prieten pe viață, Aurel Manea, strălucitul regizor de mai târziu, și originalul actor Tudor Gheorghe jucau o serie de clovni suprarealiști inimitabili. Mașina descreierării era un gag inventat de ei, la fel și „cântecul latrinelor“, care sună periculos de asemănător cu imnul național. Ma Ubu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
tale se Încheia În teatrul românesc perioada polemicii cu cămașa de forță a realismului socialist. Atât timp cât cultura se Închide Într-o singură polemică, ea Își clădește noi limite. Voi - tinerii regizori ai anilor ’60- ați ieșit din obsesia dualității realism-nonrealism: Manea prin clovnerie sumbră, Helmer prin modul său de a dezbrăca teatrul de teatru, lăsând cuvântul și gândul să acționeze pe scenă, tu prin nelimitata libertate a jocului. Și cred că spectacolul cu Iulius Cezar a fost răspunsul meu la această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a fost o vară plină de mari evenimente pentru familia noastră: mai întâi, mutarea la București, în iunie-iulie, apoi, în august, sosirea rudelor din U.R.S.S. O „delegație” formată din trei persoane: cele două surori mai mari ale mamei, tanti Manea și tanti Aniuta și soțul celei dintâi, unchiul Iașa (fratele, întâiul născut, murise cu un an înainte, iar soț, tanti Aniuta nu avea, divorțase de mult de el). Cele două surori „de dincolo” și cele trei surori din România (acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în sfârșit, după atâta amar de vreme, întâlnirea avea loc. Se despărțiseră ca fete (ori chiar fetițe: sora cea mică, tanti Olga, avea pe atunci doar zece ani), se revedeau ca femei în vârstă: mama avea 57 de ani, tanti Manea - trei-patru ani mai mult. Ca un foarfece care taie un fir subțire de ață, așa a rupt istoria în două părți aproape egale șirul celor șapte copii pe care bunicul patern i-a avut din prima căsătorie: trei au ajuns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de ață, așa a rupt istoria în două părți aproape egale șirul celor șapte copii pe care bunicul patern i-a avut din prima căsătorie: trei au ajuns cetățeni sovietici, patru cetățeni români. Cel mai mult mi-a plăcut tanti Manea: serioasă, gravă, profundă, emanând o discretă căldură sufletească. Era din soiul cel bun, împreună cu fratele cel mare al mamei și cu mama. Că nu m-am înșelat asupra ei, mi-a dovedit-o opt ani mai târziu, în 1964, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
De departe, a înțeles mai bine lucrurile decât „orbii” de lângă noi. Pe Doina nu a văzut-o niciodată, dar ținea la ea ca și la mine. La rândul ei, Doina, căreia îi povestisem tot ce știam și credeam despre tanti Manea, arătându-i-o într-o fotografie (de grup, de familie, în fine, dar pentru puțină vreme reunită, pe care o făcusem atunci, în 1956), a îndrăgit-o. Un fel de telepatie între două femei extraordinare. Din când în când, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
opresc lucrul și să alcătuiesc un prim volum. Ceea ce există astăzi* din Dicționarul personajelor lui Dostoievski este străjuit de două morți, de moartea a două surori. Că i se apropia sfârșitul, se putea bănui din ultimele scrisori pe care tanti Manea i le-a trimis mamei. Scrisul îi era tot mai nesigur, puțin tremurat. Tanti Aniuta avea o cu totul altă fizionomie, vesel-ironic-vicleană, reimprimată mai mult sau mai puțin exact și pe fețele a doi din frații ei mai mici (tanti
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fie octogenari. Mama lor, bunica mea maternă, moartă în 1913, la 40 de ani, le-a dat aproape tuturor dublul vârstei la care ea a murit, o bogată moștenire de ani și decenii. Unchiul Iașa, soțul ucrainean al lui tanti Manea, era un om bun ca pâinea caldă, vesel, vorbăreț. Îi plăcea să se laude cu puțina românească pe care o mai știa din timpul războiului (satul lor fusese, din fericire, ocupat de armata română și nu de cea germană). A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
română și nu de cea germană). A murit la începutul anilor ’70. Era bolnav de inimă. Într-o după-amiază s-a culcat ca de obicei să se odihnească puțin, pe un divan, s-a plâns că-i este frig, tanti Manea l-a acoperit cu un palton... și s-a stins. Atunci, în vara-toamna lui 1956, ne-am fotografiat cu toții, am făcut un tablou de familie. Îl am și acum. „Tabloul” pe care prefer să-l contemplu, care mi-a rămas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în Ismail, dar fata cu care m-am împrietenit era Sașa, Sașa Dimerli. După numele de familie ar fi fost găgăuză, adică turci ortodoxiți, însă în familia ei nu se vorbea decât rusește și românește. Erau trei fete. O soră, Manea, făcuse școala profesională. Lucra croitorie. Altă soră era măritată iar soțul era la armată. In sfârșit, Sașa. Era micuță, slăbuță, aproape brunetă și frumușică, chiar frumoasă. Avea un suflet de aur și dacă nu mi-ar fi spus că a
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
de la o minciună? Oricum a mai trecut un an și iată-mă iar la o altă gazdă doamna Gancev, pe strada Comercială. Despre Sașa am aflat că ar fi ajuns pe la Buzău sau Ploiești, nu știu unde, în timp ce sora sa, Manea, se măritase cu un om bogat, Bejenaru, în Câșlița Dunării, județul Ismail. În fine, a venit și ziua mult așteptată. Cap compas: școala normală "Costache Negri" din Galați, școală cu renume, așa cum erau în țară cele de la Iași, Bârlad și
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
urletele asistenței (pe care delegația necunoscătoare de limba română, cea "dulce ca un fagure de miere", le-a luat drept manifestări de simpatie!). În vara lui 1978 avea loc vizita, în România, a primului-ministru al Iranului, Hoveida, la invitația lui Manea Mănescu. A fost primit la Neptun de Nicolae Ceaușescu. Însoțeam grupul de ziariști iranieni și, la încheierea discuțiilor, Hoveida și ai săi urmau să plece cu mașinile la aeroportul "Mihail Kogălniceanu" din Constanța, pentru a se întoarce la Teheran. În jurul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
prin muncă la ridicarea localului de școală. S-au stabilit zilele de lucru și s-au săpat vreo 10 gropi în care au fost îngropați trunchiurile de salcâm și stejari, fasonați și pregătiți de meșteri lemnari, fiind prinși cu bile manele iar din nuiele s-au împletit și format scheletul pereților. </gap> La Hlipiceni, ca și în majoritata comunelor, s a reușit să se amelioreze șoselele județene prin a începe asfaltarea lor, iar la Todireni, pe malul drept al râului Sitna
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
prin muncă la ridicarea localului de școală. S-au stabilit zilele de lucru și s-au săpat vreo 10 gropi în care au fost îngropați trunchiurile de salcâm și stejari, fasonați și pregătiți de meșteri lemnari, fiind prinși cu bile manele iar din nuiele s-au împletit și format scheletul pereților. </gap> La Hlipiceni, ca și în majoritata comunelor, s a reușit să se amelioreze șoselele județene prin a începe asfaltarea lor, iar la Todireni, pe malul drept al râului Sitna
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
într-adevăr vrăjitoare, că șeful poliției provine de la secu" și am "degustat" bancuri fără perdea. Unul din cei doi era experimentat; umblase noapte de noapte prin mai toate orașele patriei și mi-a cântat, cu lacrimi în ochi, fragmente de manele... Ne-am despărțit cu duioșie... * Ce fac oamenii în aceste nopți albe? l-am întrebat într-o doară, mai mult pentru mine. Dar lăutarul mi-a răspuns, înțelept, cu convingere... "Se pregătesc pentru globalizare. Fac proiecte Phare, Sapard..." Cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
să se așeze pe scaunele de piele și se temeau de aceste fotolii, preferind să stea în picioare...) De la plecare, în locul agitației la care ne așteptam, s-a făcut liniște respectuoasă. Cineva a închis un radio, "să nu ne supere manelele". Tăcerea este de obicei tristă, acum exprimau un sentiment de bucurie reținută. La mânăstiri, întâlnire reală cu Dumnezeu. Au ascultat, aceste bătrâne prăbușite de vitregii, cuvintele unor călugări, s-au închinat, în ordine, la icoanele făcătoare sau nu de minuni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
groază clipa când întradevăr va scrie), alții mă cred vândut lui Iliescu (care, după cum bine se știe, tremură de frica lui Manolescu) sau lui Emil Constantinescu - cu care, e adevărat, am fost coleg de facultate -, vândut lui Soroș sau lui Manea ori nu mai știu cui; alții explică totul prin faptul că sunt prieten cu Breban și cu Uricaru, complice cu Eugen Simion sau, dimpotrivă, furios și gelos că Manolescu e academician, iar eu nu; sau alții, și mai firoscoși, își închipuie că sunt
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
semnate de condee iscusite din țară și de peste oceane, despre America îndoliată și despre România deocheată (cele două imagini, nu știu de ce, se dezvoltau reciproc), despre tragedie și despre nihilism, despre scrierile lui Norman Mailer (pardon! voiam să spun Norman Manea) și ale lui Saul Below, trecând prin articolul lui Tony Judt și reacțiile stârnite de acesta, mi-am zis la un moment dat că revista 22 e o arenă (am găsit cuvântul!) a politically correctness-ului: cu nisip sau talaj din
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
românească în domeniu nu este prea încurajatoare pentru cei care vor să se facă auziți din țară”. La cine face aluzie? La ce anume se gândește și, conform obiceiului pământului, îl trece sub tăcere? Probabil că la colegul nostru Norman Manea, scriitorul român (căci scrie românește!) cu cel mai mare prestigiu internațional. Nu vreau să cred că, dacă Norman Manea, grație „globalizării prin exil”, obține Premiul Nobel, confratele său din Timișoara s-ar supăra, ar fi invidios sau mai știu eu
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
face aluzie? La ce anume se gândește și, conform obiceiului pământului, îl trece sub tăcere? Probabil că la colegul nostru Norman Manea, scriitorul român (căci scrie românește!) cu cel mai mare prestigiu internațional. Nu vreau să cred că, dacă Norman Manea, grație „globalizării prin exil”, obține Premiul Nobel, confratele său din Timișoara s-ar supăra, ar fi invidios sau mai știu eu ce... Mi-aduc aminte în ce dârdori intrase exilul românesc (celălalt exil, provocat de „sistemul dictatorial național centralizat etatist
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
originar din România (cred că-l chema Săndulescu sau așa ceva) ne-a povestit tot ce s-a făcut pentru a fi împiedicat. Exilul din timpul acela vroia ca Premiul Nobel să fie luat de Mircea Eliade, care, ca și Norman Manea, deși sălășluia în Statele Unite, tot în românește scria. Morala fabulei e simplă. Nu vreau să insist. Ar mai fi de discutat dacă e chiar atât de necesară această globalizare a literaturii. Lumea se face tot mai mică, ne avertizează Gheorghe
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
niște argumente, nu e vorba de mine, e vorba de ideile mele. Dacă sunt convingătoare... Și dacă nu pledez numai pentru mine, dar și pentru Sorin Titel, căruia îi vine mai greu să se apere singur. Sau și pentru Norman Manea. Și el e departe... Zâmbesc amândoi. Adică și Breban, și Pastenague. Dacă doi îți spun că ești beat, du-te și te culcă! Eu nu m-am dus. M-am încăpățânat. Nu se poate, zic, există o forță a logicii
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
de a pronosticurile, precum răposatul meu amic Laurențiu Ulici. Ne uităm în jur și ce vedem? Vedem statura impozantă a romancierului național N. Breban, care, din păcate, e mult prea puțin tradus. Îl vedem, deși hălăduiește peste ocean, pe N. Manea, care e foarte tradus, atât de tradus și în alte limbi, inclusiv newyorkeza, încât dacă nu ia acum, repede, marele premiu, n-o să-l mai ia niciodată, pentru că înseamnă că a fost între timp și citit de suedezi. Și-l
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]