KorAP: Find »[drukola/base=murmura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...114 115 116 ...188 >

4,695 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913

ridica și se ducea la ușa dinspre camera de pilotaj. De unde se afla, el distingea toată lungimea culoarului, și chiar o parte a cupolei, dar nici urmă de Yanar. Nava își urma, nestrămutată, cursa aeriană. Leej rupse tăcerea: - Ai reușit, murmură. Gosseyn se îndepărtă de zid. O întrerupse cu un gest, dar nu-i spuse că Discipolul anulase victoria de care pomenea. Leej, cu ochi strălucind, veni la el. - Nu-ți dai seama, zise, că l-ai învins pe Discipol? Ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
ridică. Senzația se preciză cu vederea. Zări fețe neclare, ca în ceață, și o vastă sală. Incitația la acțiune, un gând mai rapid creștea în el. Se gândi angoasat - acest corp nu are decât câteva minute de trăit. Încercă să murmure cuvintele pe care voia să le spună, să constrângă la mișcare laringele anchilozat. Și cum cuvântul la fel ca și vederea se năștea din spirit și nu numai din organ putu efectiv să formeze cuvintele prevăzute. Atunci, pentru prima oară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

făcu ochii mari, uitîndu-se în cealaltă parte a încăperii cu gura deschisă. în semicercul bovindoului se afla o masă încărcată cu mîncare și băutură, iar o fată stătea și pălăvrăgea cu un bărbat îndesat, cu ochelari. — Cine-i fata aia? murmură Lanark. Tipa aia blondă în rochie albă? — Nu știu. Presupun că una dintre adeptele taberei. De ce te-ai aprinș așa la față? — Am mai întîlnit-o cîndva. — O? — înainte de a veni aici - înainte de a veni în orașul ăsta. îi recunosc figura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
se trezise cu el afară, iar copiii se ghemuiseră în jurul lui și se holbau. — Ai putea ucide pe cineva cu ăsta, a spus băiatul admirativ. Lanark se simțea rușinat, pentru că și lui îi trecuse asta prin minte. Trase brațul și murmură fără mare convingere că două mîini de om ar face o treabă mai bună. Da, îl aprobă băiatul, dar nu într-o luptă. Lanark descoperi că brațul îl fascina. Nu era chiar negru, ci de un verde intens. Părea ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
fanteziile lui avea tendința de a se topi în alta înainte de a ajunge la punctul culminant. După aceste vise îl cuprindeau frigul și deprimarea. La un moment dat, se surprinse mîngîindu-și mîna rece cu vîrfurile degetelor de la mîna stîngă și murmurînd: „Cînd o să fiu așa cu totul...“ Dar dacă ar fi fost așa cu totul, n-ar mai fi avut nici un fel de sentiment, așa că se gîndi la Rima și la clipele ei de tandrețe: cînd erau în camion și-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
încordîndu-se întruna, nereușind să dea afară un ghem care îl îneca. După o vreme, nimic nu i se mai părea important. Niște mîini îi atingeau coastele, tamponîndu-l și ștergîndu-l delicat. Lumina era prea puternică pentru a putea deschide ochii. Cineva murmură cîteva cuvinte și altcineva rîse încet. în cele din urmă, își crăpă pleoapele cît o geană. Era gol pe un pat, cu un prosop curat peste organele genitale. Două fete în rochii albe stăteau la picioarele lui, tăindu-i unghiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
dau seama acum că sînt pur și simplu un om rănit, să moarte. Există ceva mai distins decît un muribund? Vocea lui moale se transformase într-un murmur slab. Domnule! spuse Lanark aprins. Sper să nu mori! Bărbatul zîmbi și murmură: — îți mulțumesc, fiule. Peste cîteva clipe broboane de sudoare îi luciră pe părțile vizibile. înșfăcă cuvertura cu ambele mîini și se ridică de pe pernă spunînd pe un ton de comandă: — Iar acum mi-e foarte frig și oarecum frică! Veioza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
reverberației din domul îngust. își încrucișă brațele și așteptă înverșunat. Rumoarea se stinse, preschimbîndu-se într-un sunet metalic, prin care răzbătea, poate înu era sigur), ecoul unui hohot de rîs. — Vrei să plec? întrebă el în cele din urmă. Ea murmură ceva. — N-am auzit ce-ai spus. — Ai putea să-mi spui cine ești. — Am aproape un metru șaptezeci și șaizeci și trei de kilograme. Am ochi căprui, păr negru și nu-mi amintesc grupa sanguină. Aveam douăzeci și ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
pumnii. Pleacă! Nu vezi ce se întîmplă? De la umăr la încheietură, brațul îi era presărat cu pete și stele argintii. Lanark avea sentimentul îngrozitor că fiecare pată fusese provocată de un cuvînt rostit de el. — Doctorul Lanark vrea să plece, murmură el. Panoul se deschise, iar el trecu dincolo. Cineva ridicase jaluzelele din salon și văzu un zid murdar, cu crăpături adînci care scoteau la iveală cărămizile de sub tencuială. O clipă rămase amețit și aproape că leșină, apoi își aminti că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Ozenfant, profesorul strigă pe un ton de neliniște prefăcută: — O, doctore Lanark, nu trebuie să ne lipsești de micul nostru catalizator! — Apartamentele specialiștilor, spuse ea în lift. Liftul vibră. Se îmbrățișară, și la atingerea trupul ei puternic și feminin, Lanark murmură: — Haide să oprim liftul între etaje. — Ar fi o prostie. — Zîmbește-mi în stilul ălă disprețuitor la care ești atît de bună. Ea se execută și el o sărută cu patimă. Ea își depărtă gura și zise: — Deschide ochii, trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
El se dezbrăcă repede. Simpatia pe care o simțea față de fată și toată mișcarea din jur provocată de gesturile lui îi slăbiseră pofta. îi descheie cu grijă salopeta și i-o trase pînă la șolduri. Cum ar trebui s-arăt? murmură ea. — Zîmbește ca și cum m-ai vedea după o lungă așteptare. îi zîmbi atît de drăgăstos, că se aplecă și-i sărută umerii. Ea îi deschise ochii cu degetele mari, spunîndu-i: — Trebuie să te uiți la mine, îmi pierd expresia atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
că se aplecă și-i sărută umerii. Ea îi deschise ochii cu degetele mari, spunîndu-i: — Trebuie să te uiți la mine, îmi pierd expresia atunci cînd nu sînt privită. Unul dintre radiouri se declanșă: pling-plong, plin-plong, pling-plong, plin-plong! Ignoră-l, murmură ea. — Să-l închid. — Nu se poate, nu poți decît să-l deschizi. Behăitul muzical continuă pînă cînd el se întinse și scoase radioul din buzunarul hainei. Apăsă pe buton și vocea lui Ozenfant îi spuse pe un ton vesel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ierta că mi-ai rupt aripile. E plăcut să fii om din nou, dar erau niște aripi atît de frumoase! Părea gata să adormi, iar el căzu într-o stare de amorțeală. Mai tîrziu, ea îl sărută pe ureche și murmură: — N-ar fi cazul să încercăm să ne urnim de-aici? El se ridică și spuse: Doctorul Lanark e gata de plecare. Camera de ardere rosti cu gravitate: — Ți se permite să pleci, dar nu mai ești doctor. în domul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
interogă o oră și jumătate, implorîndu-l și amenințîndu-l, iar în final, exasperată, îl trase de păr. El ripostă și încăierarea se transformă într-o scenă de amor. Mai tîrziu, pe cînd el stătea întins liniștit și cu mintea golită, ea murmură: — Ai face bine să-mi spui. Lui Lanark toată cearta i se părea un bolovan greu, gata să se prăvale din nou în capul lui. — O să-ți spun dacă-mi promiți că vei continua să mănînci. — Bineînțeles c-o să mănînc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
am abandonat, zăcînd pe un pat de spital, susținut de perfuzii. Dacă e așa, am speranța de a reveni la viață sau de a muri cu totul. Și acum îți voi povesti despre Duncan Thaw. Rima se mișcă ușor și murmură: — Da, continuă. Oracolul începu să vorbească. Vocea îi pătrundea atît de adînc în creier, încît povestea părea mai curînd amintire decît narațiune. Nu era amînată de mese sau de dusul la toaletă sau de somn: noaptea, Lanark visa ceea ce nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
vîrful stîlpului. — Aici se sprijină un instrument folosit de cartografii guvernului. Am observat că nu mai vii cu mama ta la besearecă. De ce? — Tata zice că nu-i nevoie să mă duc dacă nu-mi place și nu-i educativ, murmură Thaw. Pastorul rîse ușor, prietenește. — îți admir tatăl. Noțiunea lui despre educație îmbrățișează totul în afară de scopul vieții și soarta omului. Crezi în Atotputernic? — Nu știu, răspunse Thaw cu îndrăzneală, dar nu cred în Iad. Pastorul rîse din nou. — Cînd o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Fac teste la fabrica de muniții de-acolo. Țara trebuie ocrotită cu tot Iadul pe care-l putem strînge la un loc. Thaw simțea o furie contrariată. Mușcase din fructul superb al după-amiezii și găsise sîmbure tare de cuvinte anoste. Murmură că vrea să se întoarcă acasă. Mda, zise pastorul. E tîrziu pentru un băiețaș ca tine. Ești prea departe de pătuțul tău. Se ridică și-l conduse pe Thaw pe niște blocuri de granit prăbușite, care aveau atîtea suprafețe orizontale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
face că toate cuvintele care ies pot răni ca niște pietre. Urechea încercă să se elibereze, concentrîndu-se asupra uruitului unei mașini care trecea încet pe stradă și tîrșîitului slab al picioarelor lui Kate Caldwell. Gura profesoarei se opri. Da, domnișoară, murmură el, și se așeză cu obrajii în flăcări. îi trebuiră patru nopți să-și încheie noua povestire cum se cuvine. I-o dădu domnului Meikle scuzîndu-se pentru întîrziere, iar domnul Meikle o citi și o respinse, explicîndu-i că încercase un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
sară gardul. își aminti poveștile grecești despre spiritele feminine care viețuiau în copaci. Nu-i era greu să-și imagineze că trunchiul pe care-l ținea în brațe conținea trupul unei femei. îl strînse, își lipi fața de el și murmură: „Aici sînt. Aici sînt. Vrei să ieși?“. își imagină cum corpul femeii apasă de partea cealaltă a scoarței, buzele ei luptîndu-se să-i întîlnească buzele, dar nu simți nimic altceva decît coaja aspră, așa că se depărtă și se urcă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
doua, și astfel ai fost creat tu. Lanark întinse brînză pe o felie de pîine de secară și zise: Asta n-o înțeleg. Capul Rimei se agită printre valurile de păr blond risipite pe pernă. Fără să-și deschidă ochii, murmură: — Continuă povestea. CARTEA A DOUA CAPITOLUL 21. Copacul Dormitorul din față era plin de praf, perdelele murdare, cărțile și hîrtiile erau puse peste pieptenii din baga și cutiile cu agrafe de pe măsuța de toaletă. Pe peretele de lîngă pat era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
mulțumea cu tot mai puțin. Avea mintea încleștată, și exteriorul întărit pentru a se bate cu viața din jur. Ezitările normale ale vocii și gesturilor dispărură. Deseori auzea în minte un șir de cuvinte: curat neguros auster riguros implacabil. Uneori murmura aceste vorbe de parcă erau o melodie care-i dicta mișcările trupului. Cînd mergea pe stradă sau pe coridoare, picioarele loveau pămîntul cu o forță și regularitate neobișnuite. Toate sunetele, chiar și cuvintele rostite în apropiere păreau amuțite de un perete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
se evaporase, o pată cenușie se lățea pe mijloc. Nu se așteptase la asta. Se întoarse spre Ruth, cu gîtul lungit spre ea și balansîndu-se un pic la bază. Cu pumnii încleștați, o porni în direcția în care se afla murmurînd: — Pe Sfîntul Dumnezeu, o să-ți vin de hac pentru asta, draga mea. Ea se retrase în foișorul ferestrei. în decursul altor bătăi, ea era, de obicei, agresorul, iar el se apăra rece și isteric. Acum, ea se chirci pe podea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
le-aș fi dorit pe celălalte, chiar dacă mi-aș fi putut permite să le întrețin. Am fost foarte bogați și prosperi cîndva. De exemplu, Kenneth a avut doică atunci cînd era mic... — O ținem împăiată, într-o debara de sub scară, murmură McAlpin. — ... aveam și șofer, pe Stroud, un personaj încîntător, un adevărat Cockney. îmi lipsește enorm mașina. Totuși, dacă aș avea-o, aș folosi-o tot timpul, pentru că sînt din naștere groaznic de leneșă. Presupun că alergatul ăsta pe la magazine mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ca să-ți par încrezută... Cred că mă place mai mult decît îl plac eu. — N-are a face, zise Thaw abstras. Se așeză pe carpeta din fața șemineului, la picioarele ei, și-și sprijini capul de genunchii ei. — Eu... ăă, eu... murmură el. Toată forța lui intelectuală se risipi. Formula cuvinte cu buzele, însă doar unul sau două căpătară glas: „mama“, spuse el la un moment dat, și imediat după aceea, „lumea“, dar nu mai era conștient de gîndurile lui și, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
cuvinte cu buzele, însă doar unul sau două căpătară glas: „mama“, spuse el la un moment dat, și imediat după aceea, „lumea“, dar nu mai era conștient de gîndurile lui și, mai tîrziu, nu-și aminti gîndurile. — Și totuși, tu... murmură el, întinzînd mîna și atingîndu-i obrazul curios. Ea fremătă puțin și zise: — Cred că e cazul să plec acum. Bineînțeles, spuse el și se ridică în picioare. Visam. O să te conduc acasă. O ajută să se îmbrace și coborîră. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]