4,723 matches
-
urmărirea dezordonată de pisici sau de incursiunile, temerare, în băcănii sau muzee de științe naturale, în căutarea propriului Graal, osul uriaș și zemos la care nu încetează să viseze. De aici, o dimensiune specială ce evocă grația bufă a comediilor mute, cele care propun nu doar strălucirea personajelor umane, ci și alura jucăușă a animalelor ce împart nemurirea cu stăpânii lor. În ceea ce are mai hipnotic și atașant, Milou anticipează căldura magnetică și ambiția de explorator neînfricat a unui alt cățel
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
amenință podul pe care inginerul Legrand este chemat să-l ridice. După cucerirea apei și a aerului, Jo, Zette și Jocko par ticipă la domesticirea naturii adverse. Ritmul narațiunii este alert, iar fachirul posedă imbecilitatea bufă a personajelor de comedie mută. Jocul cu dinamita, amenințările și răpirile se poartă cu viteza unei aventuri cu Indiana Jones. Totul este bine atunci când se termină cu bine. Maharajahul își vede împlinit visul de ziditor, în vreme ce Jo, Zette și Jocko se pot îndrepta, în fine
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
și istorice, existența unei rebeliuni în Somalia condusă de Mullahul „nebun” sunt topite în magma narațiunii ce forțează limitele genului aventurii. Somalia pe ale cărei dune de nisip călătorește Abel Robinson, ofițerul englez însărcinat să recupereze urmele forturilor abandonate și mute, este o vastă întindere din care apar siluetele unor războinici ce aduc moartea. Războiul colonial nu are nimic din aura glamour pe care o reciclează filmele anilor ’30. El este o înfruntare inutilă și absurdă cu o Africă ce refuză
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
surâs pe care nimeni dintre cei din jurul său nu îl putea citi până la capăt. Undeva, în rotocoalele de fum ale țigărilor ce se înșurubau ca un maelström, Corto își putea vedea clipele propriei sale vieți, înșirate în succesiunea unor scene mute de film. Spectator al vieții sale care se scurgea către nicăieri, ca un fluviu leneș pe care navigase, la rândul său, în căutarea cetăților ascunse ale lui Orellana. * În Spania fiind, Corto nu încetase să viseze. O serie de vise
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
sălcii de lângă mlaștină, dar a dat o molimă în ei și au pierit cu toții. Asta s-a întîmplat demult". După care, socotind că au fost mult prea guralivi, pescarii s-ar închide în muțenia lor... Dacă trecutul ar fi la fel de mut sau dacă ar trece ca pojarul fără să lase urme, aș fi tentat, poate, să le dau cu tifla guzganilor, cum făceam cu oamenii respectabili pe vremea când nu eram decât un mucos obraznic. Din fericire, așa ceva nu mai e
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ceașcă de aramă dinainte, plină cu un fel de lichid negru, cafea spun ei. Uneori fără să schimbe o vorbă de când vin până când se scoală să plece. Din respect, poate, pentru șeful lor, unul botezat Profetul, un pescar uriaș și mut, cu limba smulsă. E o poveste din tinerețe. Se pare că pescarii sânt ostili azilului, dar nimeni nu pricepe de ce. S-ar putea să fie tot o întîmplare veche, pe care ceilalți au uitat-o, numai ei o țin minte
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu statura lui de uriaș. Buza spintecată de o cicatrice urâtă îi dădea un aer aspru, sălbatec, în schimb o lumină interioară, cum există pe figurile misticilor naivi, îi îmblînzea trăsăturile. Pescarii îi recunoșteau în mod evident autoritatea cu toate că, fiind mut, nu putea porunci decât cu ochii. Dar avea, ce-i drept, niște ochi neobișnuiți. Striga cu ei și blestema cu ei dacă era nevoie. M-am convins chiar atunci. Un puștan s-a ridicat de lângă ceilalți pescari și ne-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
azilul lor mizerabil. Dincolo de zidurile între care Arhivarul strângea hârțoage pentru o istorie a tuturor ratărilor, lumea își striga, pe țărm, gloria și reproșurile. Voi sînteți vinovați dacă existența voastră nu e cum s-ar cuveni să fie, era avertismentul mut, permanent, al acelor stânci de marmură, singurul loc unde mi-a venit să plâng de evlavie. Căci era un spectacol în stare să amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Nu supăra pe nimeni, stătea lipit de tăcerea lui ca lichenii de stânci și de abia azi înțeleg că, neavând curaj să se sinucidă, Victor alesese o formă mai suportabilă de a se obișnui cu moartea, treptat, învățînd să devină mut. Nu ascund că am avut momente în care aproape m-am rușinat comparîndu-mă cu unii dintre bătrâni. Și primul la care mă gândesc spunând asta e Hingherul care hăituise toată viața câinii prin praful străduțelor dosnice, care purta acest păcat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cort de tuareg, adus din ultima călătorie și fixat într-o altă încăpere, lăsând candelabrul să lumineze o sală strălucitoare și goală. Mă miram: "De ce nu v-ați dus nici unul s-o vedeți?" Zâmbeau. Intrarea era păzită de un zdrahon mut care, cu siguranță, nu le-ar fi îngăduit să pătrundă; și nu țineau să forțeze lucrurile, să riște un afront sau chiar o pedeapsă. Exista chiar un reproș nedefinit în zâmbetul lor. Cum, nu înțelegeam că Bătrânul era partea de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
m-a întors cu fața în sus. "De ce...?" Dar n-am apucat să pun întrebarea până la capăt, căci el și-a așezat talpa bocancului pe gura mea. Nu zicea nimic, mă privea doar și citeam în ochii lui o ură mută pe care nu mi-o lămuream. Apoi, cu un gest de silă m-a împins cu piciorul spre zid. Aproape totdeauna după ce-l întîlneam trebuia să mă aștept la ceva rău. Ori mi se aplica o pedeapsă, ori eram percheziționat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-i înspăimînte și să-i alunge pe curioși. Înaintam acum pe un coridor luminat orbitor, acoperit cu un covor gros, de culoarea muștarului, care absorbea sunetul pașilor, și am auzit foarte clar când Francisc ― s-a înțeles, cred, că era mut ca și Profetul ― a tușit ca să-mi atragă atenția să mă opresc. Mi-a făcut un semn binevoitor dar imperativ să trec în stânga unde se afla un lavabou cochet și elegant, cu uși de cristal și chiuvete de faianță albă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ritualul era același. Francisc se dădea la o parte și pornea după mine ca un servitor bine stilat. În dreptul lavaboului se oprea și tușea semnificativ. Cunoșteam semnalul. Trebuia să mă spăl pe mâini. O făceam sub privirile atente ale cerberului mut care, când terminam, se dădea politicos la o parte. După acest ritual simbolic, eu pătrundeam într-o sală pustie, dar Francisc rămânea afară, să păzească mai departe. Ce păzea? Pe cine? În afară de mine nu era nimeni acolo, iar după plecarea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
spus: "Ulise, fă-mi puțin loc". Am izbucnit: "Ce Ulise? Nici un Ulise". Ceilalți s-au uitat la mine nedumeriți. Nu înțelegeau. Domnul Andrei a plecat capul în pământ, presimțind pericolul care plutea în aer. Tăcerea lui era parcă un reproș mut: "Vedeți, domnule sculptor? Nu era mai bine să nu vă spun nimic?" Mopsul mi-a înfruntat privirea. Se încruntase, dar nici un mușchi nu-i tremura pe față. Se ținea tare, canalia. Dominic își încordase gâtul de taur ca să priceapă ce
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
iar Călugărul părea rușinat că trebuia să ia parte la o asemenea treabă. Victor stătea deoparte, cu dicționarul lui pe genunchi și tăia din când în când câte un cuvânt. După ritmul în care tăia acum cuvintele, amenința să rămână mut. Eu râdeam mai departe. Mă lăsaseră nervii după atâta încordare și mă eliberam prin râs. Bătrânii mă ascultau atenți, cu un aer foarte serios. Apoi au început să devină stânjeniți. Nu îndrăzneau totuși să mă oprească. Mopsul mă măsura bănuitor
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă arde. Gura lui înnegrită parcă de funingine îl făcea să-și înghită cuvintele și întorcea către doctor niște ochi globuloși pe care durerea de cap îi umplea de lacrimi. Nevastă-sa se uita cu neliniște la Rieux, care stătea mut. ― Domnule doctor, spune ea, ce este ? ― Poate să fie orice. Dar deocamdată nu e nimic sigur. Până diseară regim și un depurativ. Să bea multe lichide. Portarul și era, de altfel, chinuit de sete. Întors acasă, Rieux îi telefonă confratelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nostru, care se aprindeau din ce în ce mai târziu, străluciră pe neașteptate. Lampa înaltă, așezată în spatele celor doi care se plimbau, l-a luminat deodată pe cel din față: râdea fără zgomot, cu ochii închiși. Pe obrazul lui albicios, destins de o ilaritate mută, sudoarea curgea șiroaie. Au trecut. ― E un nebun, spune Grand. Rieux, care tocmai îl luase de braț pentru ca să-l facă să meargă mai repede, simțea că funcționarul tremura de enervare. ― Curând nu vor mai fi decât nebuni între zidurile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de umărul lui Rieux. Crezi că știi totul despre viață ? îl întreabă acesta. Răspunsul a venit din întuneric, adus de aceeași voce liniștită : \ Da. CÂND AU IEȘIT ÎN STRADĂ, AU VĂZUT CĂ ERA DESTUL DE TÂRZIU, POATE ORA UNSPREZECE. ORAȘUL ERA MUT, POPULAT DOAR DE FOȘNETE UȘOARE. FOARTE DEPARTE, RĂSUNA CLOPOȚELUL UNEI AMBULANȚE. S-AU URCAT ÎN MAȘINĂ ȘI RIEUX A DAT DRUMUL LA MOTOR. ― Va trebui, spune el, să vii mâine la spital pentru vaccinul preventiv. Dar, ca să încheiem, și înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
brațele și picioarele. Dinspre micul corp, gol sub cuvertura militară, urca un miros de lână și de sudoare acră. Copilul s-a destins apoi încetul cu încetul, și-a readus brațele și picioarele spre centrul patului și, mereu orb și mut, părea să respire mai iute. Rieux a întâlnit privirea lui Tarrou, care a întors capul. Mai văzuseră copii murind, de vreme ce teroarea de luni de zile nu alegea, dar niciodată nu urmăriseră suferința lor minut cu minut, cum o făceau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
e rău o să treacă.” Speranța vizionară în vremuri normale nu l-a părăsit nici un moment pe autorul purtător al stindardului libertății și bunăstării poporului, cu toate că unii... prea necăjiți, obijduiți și năpăstuiți „își cheamă sfârșitul/ Și moartea parcă-i surdă și mută.” Evocând puterea generatoare a satului în general și a satului natal în special, autorul afirmă că: „La moartea fiecăruia cădea câte o stea/ ...Dar se nășteau mereu alți oameni/ Și nu dovedeau să moară pe câți se nășteau”, așa că satul
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
albă ce continuă să se cearnă mereu dintr-un cer cu nori alburii, nori ce par transfigurați sub lumina difuză a lunii care, uneori, străbate cu mai multă îndrăzneală spărturile norilor, luminând mai intens totul. După 10 minute de admirație mută, cu plămânii învigorați de puritatea aerului respirat, intru liniștit în casă, nu înainte de a așeza lopata de fier la îndemână, pentru operația de deszăpezire ce voi face mâine dimineață spre prânz, ca un gospodar responsabil ce mă simt. După aerul
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
-i dea drumul. Își ascunsese actul de identitate. Dar nu mai avea nici un sens să se teamă de asta acum: oamenii ăștia știau cine era. Urmă o pauză, timp în care își închipui că avea loc un fel de discuție mută. Poate că își dăduseră seama că nu avea nimic și dezbăteau eliberarea ei. Poate că tot acest coșmar avea să... Dar o clipă mai târziu mâinile reveniră. Totuși de data asta nu mai pipăiau. În schimb, erau repezi și hotărâte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Neurotehnologia inovațiilor Biotehnologia Piețe libere domeniul IT Cercetare Joburi Am parcurs cele douăzeci de minute de mers cu mașina într-o tăcere aproape completă. Nu se datora faptului că nu aveam prea multe să ne spunem; mai degrabă, eram aproape mut de uimire cât de silențios rula mașina. Fără niciun motor cu combustie - doar celule de combustibil care generau fără niciun zgomot energie electrică și eliminau apă în spate ca și cum ar fi fost singurul „deșeu” - automobilul părea un planor pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
în scopul salvării pădurilor tropicale din Brazilia. Petrecerea a fost un eveniment tipic al atmosferei de la Hollywood, ținut în faimoasa locuință spațioasă a producătorului din Beverly Hills, departe de pădurile amazoniene. Locuința a fost înainte proprietatea unui actor de film mut din anii 1920. În timp ce atmosfera era întreținută de celebrități printre care Bruce Springsteen și actorul de comedie Billy Crystal, am fost frapat de o mare dilemă cu care ne confruntăm atunci când ne propunem să salvăm pădurile tropicale. Pentru brazilieni, pădurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
În biroul lui. Anii treceau, iar eu continuam să sporovăiesc cu el după orele de școală. De la povestirile de aventuri care-l pasionau pe un puști de nouă-zece ani, ajunsesem la poezia lui Péguy sau la noul roman, la cinematograful mut, la jazz, la politică, la Nietzsche. Mi-amintesc de rîsetele noastre cînd tata deschisese În fața mea un colet În care se găseau primele două volume din noua colecție „Cum stăm cu... ?“: Cum stăm cu catolicismul?, de Geneviève Ploquin și Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]