3,700 matches
-
șes după iepuri și dropii, la deal după lupi și vulpi... Să nu uităm, că vânătoarea a adus o îmbelșugată creație artistică pe lume. Să ne gândim la bogăția desenelor preistorice cu scene de vânătoare... Să ne amintim de poemele nemuritoare ale lui Ghilgameș<footnote Ghilgameș, erou semilegendar, conducător al vechiului oraș sumerian Uruk din sudul Mesopotamiei. Faptele vitejești ale lui G. au fost cântate într-un poem babilonian înscris pe 12 tăblițe de argilă arsă, găsit în biblioteca regelui asirian
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nou și o readuse în prezent. Fir-ar să fie, se gândi. Dacă Amelie și Tish au venit pentru o seară ca-ntre fete, pot să plece de pe-acum. Clar nu voia ca gemenele să întârzie declarația de dragoste nemuritoare a lui Aidan și înmânarea acelui superb inel de logodnă. — Stai liniștită, răspund eu, se auzi vocea lui de jos. Darcey șovăi, apoi hotărî să-și treacă rapid uscătorul prin păr înainte de a coborî și de a se descotorosi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
zi Catadicsi, A-i vorbi Ritos și-n doi peri, Ca pentru muritori, Celui mai aproape din meri, Din cei bogați, roditori: Doresc să ți explic, Că ești ceva foarte mic, Nimicul nimic! Nu rezonează în tine nici pic, Din nemuritorul foșnet al meu; Artă! Artă fac eu! N-ai auzit tu de Orpheu!? Când muzele-n frunze s-adună, Și vântul a cântec adie, Crengi îmi dansează, frunzele-mi sună Nepământeana mea simfonie! Am compus...nouă sute, o mie! Dar nimic
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
zărise o turmă de mistreți, care căutau, grohăind, jirul stejarilor proaspăt înroșiți. Bătrânul se îndreptă spre miazăzi, merse cale de două zile și două nopți și ajunse într-o poiană, unde lumina soarelui se prăvălea ca o cascadă deasupra pietrelor nemuritoare. Era o lumină care l învăluia, ca o cămașă de borangic așezată pe trupul unui tânăr flăcău. Căldura îl cufundă pe vrednicul călător într-o plăcută reverie: se visa ca la douăzeci de ani, neînfricat și liber ca pasărea cerului
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
astăzi la mine, Parnasul, avându-l în centru pe Apollo cântând la vioară, dulce ținut al muzelor și al poeților, blonda Sapho al cărei model, faimoasa curtezană Imperia, și-a oferit chipul pictorului atât pentru gloria ei cât și a nemuritoarei poete, timpuri în care curtezanele își câștigau prin frumusețea lor dreptul de a fi înmormântate în biserici, Atenție în Sala lui Heliodor, la lumina îngerului din Eliberarea Sf. Petru, soldații activi doar în lumina torțelor și a lunii, o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cu cei din jurul meu și încerc să-mi manifest permanent altruismul. Îmi place să mă bucur de viață într-un mod plăcut și demn. Distracțiile mele din timpul liber sunt jocurile în natură cu fratele meu, Ionuț, și lectura poveștilor nemuritoare. Mă mai joc uneori cu ursulețul Benjamin și iepurașul Tambor. Universul copilăriei mele va rămane totdeauna în sufletul meu, prin care îmi voi menține buna dispoziție și inocența necesare în diversele etape ale vieții. Știu că îmi pot perfecționa mereu
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
atras de acea lume îngropată „nu, nu îngropată, ci închisă asemenea unei semințe în pământ, asemenea unor monede de aur în casa de fier“. Pe foile de papyrus, pe pergamentul scârțâitor, cele mai luminate minți ale trecutului continuau să funcționeze, nemuritoare, în timp ce creierul fizic devenea cenușă. Iar lui, care, la o vârstă fragedă, își văzuse tatăl murind și se gândea neliniștit, lipsit de speranțe, la mama și la frații săi, însușirea acelor cuvinte mărețe - iscate și ele din tăcere, din singurătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu mătase. Și, răsuflând repede, bătea la ușă. Nici o femeie nu avea buze subțiri, surâzătoare ca ale ei. Împingea ușor ușa. El se prefăcea că doarme. Pe consola din fund stătea mica sculptură de lemn, misterioasă, făcută dintr-un trunchi nemuritor de sicomor, pe care preotul de la Iunit Tentor i-o dăruise tatălui său: „Reprezintă ankh-ul, spiritul pe care nimic nu-l poate ucide“. Era trupul stilizat al unei păsări cu aripi mari, acoperite de zeci de turcoaze strălucitoare. Însă dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
gând am adormit, am dormit câteva zile, că păream dus; când m-am trezit, m-am trezit de dincolo; „Ai grijă, că eu am fost pe celălalt tărâm“, Îi spun lui A., „sunt imun la moarte sau voi fi deja nemuritor, Întrucât am aruncat o privire În anticamera aceea, m-am uitat măcar printr-o crăpătură, deși eram copil“; ea Îmi ia mâna, o duce la ochi, la buze, mi-o sărută cu atâta dăruire, că iar mă Întreb Înfrigurat dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
spirituală și prin cea carnală - perpetuarea în trup, prin descendență biologică și prin operă, dar și a nemuririi în Împărăția care nu e din lumea aceasta și pentru a cărei venire, creștinește, zilnic ne rugăm, cerându-ne, așadar, moartea noastră nemuritoare („vie împărăția Ta“). Existențialism, așa cum a fost cel mai adesea catalogată opera lui Unamuno? Din nou trebuie să recunosc sărăcia terminologiei consacrate. Să recitim în acest sens ultima însemnare din Jurnalul intim: „Tatăl nostru. 15 ianuarie 1902. Tată mereu, zămislindu‑ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu atât o concepție, cât un sentiment al vieții pe care nu mă încumet a-l numi pesimist, deoarece știu că lui don Miguel nu-i place cuvântul ăsta. Ideea lui fixă, monomaniacală, e că, dacă sufletul lui nu e nemuritor și dacă nici sufletele celorlalți oameni și chiar ale tuturor lucrurilor nu sunt, și încă nemuritoare exact în sensul în care credeau catolicii naivi din Evul Mediu, atunci, dacă nu așa stau lucrurile, nimic n-are valoare și nicio strădanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
numi pesimist, deoarece știu că lui don Miguel nu-i place cuvântul ăsta. Ideea lui fixă, monomaniacală, e că, dacă sufletul lui nu e nemuritor și dacă nici sufletele celorlalți oameni și chiar ale tuturor lucrurilor nu sunt, și încă nemuritoare exact în sensul în care credeau catolicii naivi din Evul Mediu, atunci, dacă nu așa stau lucrurile, nimic n-are valoare și nicio strădanie nu merită osteneala. Și de aici doctrina plictisului a lui Leopardi după ce i-a pierit amăgirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Da, dar nu de foame. — Și ce dacă mori de foame sau de altă boală? Și apoi gândi: „Dar nu, nu! Nu pot muri; moare doar cine e viu, cine există, or, eu, cum nu exist, nu pot muri..., sunt nemuritor! Nu-i nemurire comparabilă cu aceea a cuiva care, ca mine, nu s-a născut și nu există. O ființă fictivă e o idee, și o idee este totdeauna nemuritoare...“ — Sunt nemuritor! Sunt nemuritor! - exclamă Augusto. — Ce ziceți? - dădu fuga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
există, or, eu, cum nu exist, nu pot muri..., sunt nemuritor! Nu-i nemurire comparabilă cu aceea a cuiva care, ca mine, nu s-a născut și nu există. O ființă fictivă e o idee, și o idee este totdeauna nemuritoare...“ — Sunt nemuritor! Sunt nemuritor! - exclamă Augusto. — Ce ziceți? - dădu fuga Liduvina. — Să-mi aduci acuma..., ce știu eu..., șuncă de Paris, răcituri, foie-gras, orice ... Am o poftă de mâncare feroce! Așa-mi place să vă văd, domnișorule, așa. Mâncați, mâncați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
eu, cum nu exist, nu pot muri..., sunt nemuritor! Nu-i nemurire comparabilă cu aceea a cuiva care, ca mine, nu s-a născut și nu există. O ființă fictivă e o idee, și o idee este totdeauna nemuritoare...“ — Sunt nemuritor! Sunt nemuritor! - exclamă Augusto. — Ce ziceți? - dădu fuga Liduvina. — Să-mi aduci acuma..., ce știu eu..., șuncă de Paris, răcituri, foie-gras, orice ... Am o poftă de mâncare feroce! Așa-mi place să vă văd, domnișorule, așa. Mâncați, mâncați, cine are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu exist, nu pot muri..., sunt nemuritor! Nu-i nemurire comparabilă cu aceea a cuiva care, ca mine, nu s-a născut și nu există. O ființă fictivă e o idee, și o idee este totdeauna nemuritoare...“ — Sunt nemuritor! Sunt nemuritor! - exclamă Augusto. — Ce ziceți? - dădu fuga Liduvina. — Să-mi aduci acuma..., ce știu eu..., șuncă de Paris, răcituri, foie-gras, orice ... Am o poftă de mâncare feroce! Așa-mi place să vă văd, domnișorule, așa. Mâncați, mâncați, cine are poftă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mirosit moartea stăpânului, spiritul său canin i-a fost învăluit de un nor negru și dens. Avea experiența altor morți, mirosise și văzuse pisici și câini morți, omorâse câte un șobolan, mirosise morți umane, dar pe stăpânul său îl credea nemuritor. Pentru că stăpânul său era pentru el ca un zeu. Și mirosindu-l acuma mort, simți că-n spiritul său se prăbușeau toate temeiurile credinței sale în viață și în lume și o imensă dezolare îi umplu pieptul. Și, încovrigat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
naști personaj, când ai norocul să te naști personaj viu, îți râzi de moarte: nu mai poți muri! Artistul, scriitorul, instrumentul meschin al acestei creații, va muri; dar creatura sa nu mai moare. Și ca să se bucure de o viață nemuritoare nu trebuie să aibă înzestrări extraordinare sau să facă minuni. Spuneți-mi cine erau Sancho Panza sau Don Abbondio. Și totuși ei sunt eterni deoarece, germeni vii, au avut norocul să găsească o matrice fecundă, o imaginație de care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și, ca atare, cel mai paradoxal dintre paradoxuri. Când studiam logica, exemplul de silogism care ni se înfățișa era: „Toți oamenii sunt muritori; Pedro este om, deci Pedro e muritor.“ Și mai era și un antisilogism, cel ilogic: „Cristos este nemuritor; Cristos este om, deci toți oamenii sunt nemuritori.“ [Acest antisilogism a cărui premisă majoră e un termen individual, nu universal și nici particular, dar care atinge maxima universalitate, căci, dacă Isus Cristos a înviat, orice om poate învia sau, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Când studiam logica, exemplul de silogism care ni se înfățișa era: „Toți oamenii sunt muritori; Pedro este om, deci Pedro e muritor.“ Și mai era și un antisilogism, cel ilogic: „Cristos este nemuritor; Cristos este om, deci toți oamenii sunt nemuritori.“ [Acest antisilogism a cărui premisă majoră e un termen individual, nu universal și nici particular, dar care atinge maxima universalitate, căci, dacă Isus Cristos a înviat, orice om poate învia sau, cum s-ar spune în spaniola populară, orice cristos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a cădea? O vor fi știind cei ce vorbesc despre decadență. Și de ocaso, apus. Pentru că ocaso, occasus, de la occidere, a muri, e un derivat din cadere, a cădea. A cădea însemnează a muri. Asta-mi amintește de cei doi nemuritori eroi - eroi, da! - din apusul lui Flaubert, model al romancierilor - ce roman e Corespondența lui! -, cei care l-au făcut când era pe cale să decadă pentru totdeauna. Și anume Bouvard și Pécuchet. Iar Bouvard și Pécuchet, după ce-au bătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
care e diferența dintre un nătâng și un ghinionist știi, Efraim? Nătângul e cel care varsă Întotdeauna ceaiul fierbinte pe pantalonii ghinionistului. Așa se spune. Dar În realitate, În spatele glumei se ascunde ceva misterios și chiar profund. Cei doi sunt nemuritori. Călătoresc mână-n mână, din țară În țară, din veac În veac, din poveste-n poveste. Precum Cain și Abel. Sau Iacob și Esau. Ca Raskolnikov și Svidrigailov. Ca Rabin și Peres. Ori, cine știe, poate ca Nietzsche și Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fel: un miel În blană de miel. Uitând complet Începutul discuției lor, se apucă să-i explice din nou, În timp ce Fima rupea furios un chibrit după altul, care era diferența dintre nătâng și ghinionist și că aceștia alcătuiau un cuplu nemuritor, care străbătea Întreaga lume mână-n mână. Apoi Îi aminti lui Fima că arabii au patruzeci de țări din India și până În Etiopia, iar noi n-avem decât țara asta, nu mai mare decât palma. Și Începu să enumere toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
din sticlă, un personaj care avea la îndemână două bețe de lemn și care, datorită tobei lui de tinichea, și-a făcut un nume ce a ființat de atunci încoace, citabil, între coperți de carte și care vrea să fie nemuritor în nu știu câte limbi? Pentru că ar mai fi de adăugat ba una, ba alta. Pentru că ar mai putea lipsi câte ceva, producând, astfel, o larmă asurzitoare. Pentru că cine s-a fript cu ciorbă suflă și-n iaurt, numai că eu am suflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de ocupație vestice se depunea praf de piatră. Dar atunci când cădea zăpada, aerul berlinez, asemenea adevăratului aer berlinez, cum era el cântat în melodii, părea să fie cu totul lipsit de praf; radioul gazdei mele, aflat în bucătărie, lălăia șlagărul nemuritor: „Așa este aerul, aerul, aerul, în Berlin...“ Abia peste un deceniu am scris poemul lung Marea femeie a ruinelor vorbește, în care ultima strofă spunea: „...împrăștiat zace Berlinul. / Praful se ridică, / apoi iar acalmie. / Marea femeie a ruinelor este sanctificată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]