KorAP: Find »[drukola/base=nerăbdare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...114 115 116 ...147 >

3,664 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

Oricum, vă mulțumesc de urare..." "Vă spun, n-o să i se întîmple nimic bunicului..." Și repetă apoi, înainte de a-mi spune la revedere, data întoarcerii, cu aceeași vagă sugestie de afecțiune ca și când eu ași fi așteptat-o dacă nu cu nerăbdare, oricum cu același interes cu care ea se gândise la mine și îmi telefonase. Și atunci avui acel surâs interior. Se interesase, deci, de data nașterii mele sau o aflase din întîmplare... O reținuse, însă... Plecase, așadar, de pe plajă sau

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
zi voi întîlni acest dor al meu investit. De obicei chiar așa li se întîmplă aproape tuturor. A doua zi întîlneam o ființă aproape necunoscută, pe care n-o puteam memora, cum nu putusem memora fraza aceea comprimată și indescifrabilă. Nerăbdarea cu care așteptam să treacă orele, să treacă noaptea, să mă trezesc dimineața, să-i văd iar chipul și poate și surâsul, să-i ascult vocea ei voalată, ai cărei debit altădată mă iritase iar acum îmi suna ca o

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Suzy și cu mine întîrziam: ea mă ajuta să-mi desmorțesc picioarele și să-mi reamintesc cum poți frâna o alunecare prea vertiginoasă, plugul, o oprire, cristiana, echilibrul în viteză mare, flexiunea genunchilor, corpul înainte, căderea fără pericol... Trepida de nerăbdare, îmi dădea târcoale stârnind pulberea fină a zăpezii, cu chipul îmbujorat, cu privirea strălucind, stăpânită de o bucurie apropiată de violență, strigîndu-mi, din când în când, "aoleo, Victoraș... fricos mai ești... până faci tu o cristiană ne-apucă prînzul..." Până la

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905

făcu auzit ecoul cuplajului sasurilor în ambele aparate. Cei trei oameni trimiși de căpitan îmbrăcară combinezoanele presurizate și pătrunseră în sas. Erau echipați cu lămpi individuale și diverse accesorii. Aerul era prea prețios pentru a fi risipit, așa că așteptară cu nerăbdare ca oxigenul să fie inhalat de nava lor. Apoi ușa externă intră la loc în cocă. Ceea ce văzură dincolo de hubloul sasului capsulei de salvare îi descumpăni: nici o lumină, nici un semn de viață. Ușa nu voia să asculte, atunci când apăsară clapele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
se mulțumeau oamenii să exprime esențialul și se tot învârteau în jurul cozii? ― Au găsit-o pe fata mea? Burke era încurcat. ― Păi, mă gândeam să-ți vorbesc după înfățișarea la comisie... ― După o așteptare de cincizeci și șapte de ani, nerăbdarea mea este de înțeles. (El dădu din cap, își luă geanta și o deschise. Cotrobăi un minut până să scoată câteva foi de plastohârtie.) Ea e... Burke îi citi unul din documente: ― Amanda Ripley ― McClaren. Numele soțului, presupun. În vârstă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
termenii depoziției dumitale. Personal, nu cred că aceasta ar fi schimbat ceva. Este evident că ești sinceră și că dumneata crezi ceea ce afirmi. ― Ușile încercară să se închidă și Ripley le împinse cu brutalitate. Ceilalți pasageri începură să-și manifeste nerăbdarea. ― Câți coloni? Van Leuwen se încruntă. ― La ultimul recensământ, între șaizeci și șaptezeci de familii. Am observat că oamenii au un randament superior când nu sunt separați de cei dragi. Este o soluție costisitoare, dar știu că se va dovedi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
capul spre cel de lângă el. ― Mă numesc Hudson, locotenente. El e Hicks. ― Care este întrebarea, soldat? ― Ce ne-așteaptă? O bătălie în regulă sau o nouă vânătoare de goange? ― Dacă ai fi așteptat o clipă, ai fi aflat deja. Dar nerăbdarea și curiozitatea voastră este de înțeles. Nu este mare lucru de spus, Tot ce știu este că nu a fost încă posibilă restabilirea contactului cu colonia. Comandantul Bishop a încercat să intre în legătură cu Hadley din momentul în care Sulaco a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Hicks și ceilalți scăpaseră. Își vor termina cercetările și vor pleca până a doua zi. Acesta era planul: studierea rapidă a acestor creaturi, efectuarea unor ultime înregistrări și plecarea în viteza a patra. Spunkmeyer nu era singurul care aștepta cu nerăbdare clipa decolării navetei pentru întâlnirea cu bătrânul Sulaco. Gândurile îi zburară la Bishop. Or fi ameliorat noile modele de sinteți, sau n-o fi de vină decât personalitatea programată a androidului, dar Spunkmeyer îl găsea simpatic. Toată lumea zicea că specialiștii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
înainte de plecare. Trăgând căruciorul după el, împinse tasta care comanda retragerea rampei și închiderea sasului. Vasquez era în VTT și se plimba de colo-colo. Să stea degeaba, când avea de combătut niște adversari, era ceva nou pentru ea. Fierbea de nerăbdare să aibă o armă în mână și niște ținte în care să tragă. Știa că era nevoie de o studiere chibzuită a situației, dar ei îi lipsea spiritul analitic și se simțea frustrată de activitate. Metodele ei erau mai directe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
fără tine, afirmă el și arătă spre arma hibridă. O să poți să cari chestia aia? Ea cântări mașinăria. ― Atât cât va fi necesar. Apoi își puse sacoșa pe umăr și merse la sas. Apăsă pe un buton și așteptă cu nerăbdare deschiderea ușii. Vântul și uruitul epuratorului de atmosferă pe punctul de a exploda se năpustiră înăuntru. Femeia ieși pe rampa de debarcare și se opri pentru a arunca o ultimă privire în urmă. ― Pe curând, Hicks. Bărbatul vru să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

o auzise deja Gosseyn; și cu aceeași furie. - A trebuit să așteptăm! spuse vocea pițigăiată. Ce v-a făcut să-ntârziați? Unde ați fost? Vocea Patru se opri în loc, plin de respect. Fața sa, văzută din profil, era încordată din cauza nerăbdării nejustificate din întrebare și a imposibilității de a explica unui băiat că era nevoie de timp pentru a parcurge distantele. - Am venit într-o fugă, Majestatea Voastră, spuse Patru. Și adăugă repede: După ce l-am convins pe prizonier să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

făceau pe nevinovatele pe holuri. Se strângeau în grupuri de două-trei, puneau privirea în pământ și doar se-atingeau ușor cu vârful pantofilor, așa, ca din întâmplare. O întâmplare de-asta (cu codițe, bentiță și matricola tremurând de jenă și nerăbdare pe sânul aproape rotund) l-a terminat pe Andrei printr-a unșpea, făcându-l să schimbe, vreme de-un trimestru, berea pe „Fru-Cola“ și chitara lui Garry Moore pe mandolina lui Tudor Gheorghe. În fine, mai erau unele, parcă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
distanță, cocoțate pe câte-un calorifer lângă cancelarie sau ascunse prin clasă de-un vraf de cărți și caiete, jucându-se de-a tocilarele frumoase și inabordabile. Scria pe ele, mare și strălucitor, „belea“ și, naiba știe de ce, ardeai de nerăbdare să intri-n belele. Sarafanele lor, croite puțin deasupra genunchilor, păreau în același timp obraznic de scurte și insuportabil de lungi, dezvelind niște picioare pe care-ți venea să le lingi. Ochii mari și intenși se uitau aiurea, mereu pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
picioarele și apucând-o cu-o mână de bărbie, în timp ce cu cealaltă i-aș fi ridicat fusta pe pulpe. Nu mi-ar fi păsat de nimic: nici de lumina chioară, nici de ciorapi, nici de sexul meu deja umed de nerăbdare, nici de genunchii ei juliți. Maria își purta sexualitatea cu mândrie, dar fără aroganță. Călca demn, apăsat, puțin aplecată în față. Când întorcea capul, te întâmpina o privire intensă, serioasă, de femeie cuminte și nesupusă. Desenul cădea suplu, îmbietor, scos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
am răspuns nimic. Mi-am închis toate ecluzele memoriei, concentrându-mă pe ce avea să se întâmple. Rapotan, frații „Brothers“, tabloul lui Varo, hărțile misterioase și cutiuțele care schimbau istoria - toate urmau să se dezlege la întâlnirea cu impostorul. De nerăbdare, îmi venea să apăs pedala accelerației sau să fac un salt prin timp, să derulez gândurile, șoseaua și pelicula de apă și să fiu deja staționat în spatele sălii Uniunii, lângă Grădina de Vară. Știam bine Neptunul. „Perla Litoralului“, cum îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
colțurile lui ascuțite, dar nu spusesem nimănui. Iubeam să simt în palme răceala metalului, parcă țineam un pistol în mână. Mai vroiam să fiu doctor, din motive oarecum diferite de cele pe care ni le explica tovarășa dirigintă. Tremuram de nerăbdare științifică, de fiecare dată când venea vorba de colegele de clasă. De fapt, trei sferturi dintre băieți s-ar fi făcut bucuroși doctori. Cine își mai amintea câte consultații dădusem cu trusa de plastic din librărie? Câte colege simțiseră pe sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mai suprapune peste cea a faptelor, pătând fiecare amintire cu intenții pe care nu sunt sigur că le-am avut, legăturile strălucesc în toată splendoarea lor. Aveam cinci ani, eram singur și mintea îmi țăcănea. O dată pe săptămână, așteptam cu nerăbdarea puștiului comunist să sosească Pif-Gadget-ul, ambalat în țipla lui catifelată, mirosind a plastic și aer curat. Pe vremea aia, ne mutasem într-un demisol rece și întunecos, pentru care Dostoievski m-ar fi invidiat, iar chiriașul Costea m-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
lungi), buzele întredeschise și, mai ales, pletele negre, incandescente, desfăcute pe carnea albă a spatelui. Călărețul meu apaș, pe nume Loup-Noir, lua înfățișarea unei femei; când închideam noaptea ochii, o tensiune surdă îmi cuprindea simțurile, făcându-le să tresară de nerăbdare. Întâlnirea părea inevitabilă: ea avea să se producă mulți ani mai târziu, sub forma unei obsesii calme și perseverente pentru femeile brunete, cu ochii negri și părul lung. Încă mai ciudat, cam tot pe la vârsta aia (poate prin ’77 sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
îi căutasem de-atâția ani împlinirea. Rămăsesem singuri, încuiați într-o operă de artă ferită de vânt și zăpadă. Pândeam excitați viscolul dincolo de geamuri, cu răbufnirile aspre, rusești. Voleurile de lemn ricoșau în pereți, dar nu mai simțeam nimic în afară de nerăbdare. Îi ciupeam sfârcurile prin bluza mulată și-o mângâiam cu toată palma pe sex. Ne tăvăleam pe parchetul laminat, în căldura și umiditatea reglată de senzori. Scaunele dormeau cuminți, fiecare cu epoca și prețul lui de catalog, iar covoarele franțuzești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
moarte, de care se ferea să vorbească, de parcă n-ar fi existat. Mie, dimpotrivă, îmi plăcea să știu detaliile, urmăream mecanica dezastrelor până la ultima consecință, ultimul șurub care se desfăcea în zbor, crăpătura finală din osie sau fuselaj. Ardeam de nerăbdare să aflu totul, să fiu pregătit. Nu mi-era frică nici de întuneric, nici de găluștile cu prune ale bunicii Aneta (o vreme, le ocolisem și eu, privind cu suspiciune învelișul aspru, poros, din care curgeau aburi, în contrast cu interiorul răscopt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
aruncam pe geam, afară, la soare și viață. O dată pe lună, femeia de serviciu venea să pună ordine în toată îngrămădeala asta previzibilă de lucruri și stări. Treaba purta și-un nume, pe care Maria îl rostea cu mândrie și nerăbdare: curățenie. După bărbierit, era al doilea lucru pe care nu-l puteam suferi. Ușa se deschidea larg, și doamna Ioana intra veselă, însoțită de cohorta ei de mături și bidonașe. O încuiam în casă, ca pe-un hoț. Când Maria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de tramvaie se desfăcea la trei sute de metri, pe două nivele, ca un aeroport militar. Țâșneau tramvaiele din el la cinci minute, spectaculos, în toate direcțiile. „Ăsta e?“, a mormăit Mihnea, cu ochii cârpiți. Mie îmi lăcrimau, de frig și nerăbdare. „Da.“, am confirmat. „Nu văd nimic. N-are intrare sau cum?“ Schottenpoint-ul (sau Schottenbühel, cum îi mai spuneau localnicii, cu un accent imposibil de reprodus) ascundea o înfățișare ciudată și-o istorie pe măsura ei. „Punctul scoțienilor“ sau „Colina scoțienilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
hotelul se desfăcea spre clădirile care îl protejau. L-am lăsat pe Mihnea să se descurce și-am descuiat ușa, cu gândul la o încăpere albă, cu pat dublu și perne curate. Am pus imediat mâna pe ele, mort de nerăbdare. Mă așteptau reci, proaspete, nu mai stătuse nimeni acolo. Detestam așternuturile încălzite, nu suportam să-mi așez capul la culcare pe-o pernă călâie sau dezumflată. Vara, le stropeam cu puțină apă din frigider. Dacă miroseau a folosit sau le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în var bej, gălbui sau gri deschis, închideau porți colosale, ridicate din încrucișări de tablă și bârne negre. Nimeni nu le lăsa deschise, lumina și mișcarea nu pătrundeau acolo. Pereții urcau neîncetat, vegheați de basoreliefuri și statui amenințătoare. Așteptai cu nerăbdare să se termine totul și să ieși undeva; degeaba, distanțele rămâneau aceleași. Trecerile de la o stradă la alta se făceau scurt și strict, aproape militărește. Din scuaruri, pândeau călăreți de bronz, cu săbiile înălțate sfidător. Oriunde mergeai, trebuia să lași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
bulele de plancton, se vedea o porțiune de scris, un extras neclar dintr-o formulă complicată. Am simțit în palmă răceala lacului Toplitz, acumulată de peste șase decenii, dar și-o căldură plăcută, de iarnă vieneză păcălită. Degetele mă înțepau de nerăbdare, iar sângele curgea mai repede prin vene. Parcă dăduseră drumul la toate caloriferele hotelului deodată. Hârtia arăta jalnic. Tiparul se deșirase, corpul de literă fusese șters și decolorat, trebuia să tragi ușor de colțuri, ca să-i poți mări volumul. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]