2,953 matches
-
filosofiei și înainte și după Kant, dar imposibilă în arhitectonica "rațiunii pure" -, anume intuiția intelectuală. Luat fie într-un fel, fie în celălalt, noumen-ul este ipostază a aparenței. Aceasta din urmă are, ea însăși, mai multe ipostaze: pe lângă noumen, necondiționatul, nimicul etc. Sensul negativ al noumen-ului, acceptabil, și cel pozitiv, inacceptabil, nu provoacă o schimbare de statut a acestuia, în sensul că unul dintre ele ar constitui ceva ce poate fi cunoscut; natura noumen-ului este una: obiect doar gândit, căruia nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativ-constitutive pe care le poartă, putem evalua șansele dislocării dictaturii judicativului și, în urmare, ale posibilității de a modela gândirea și rostirea filosofică într-un orizont al logos-ului întreg, neredus la aspectul său formal. A treia ipostază a aparenței, nimicul, deși interpretat de Kant modelat, chiar în sensul în care prelucrează și celelalte două ipostaze, noumen-ul și necondiționatul, pare a scăpa, totuși, de încadrarea strict judicativ-constitutivă. Locul în care Kant pune în discuție nimicul se află la sfârșitul "Analiticii transcendentale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
formal. A treia ipostază a aparenței, nimicul, deși interpretat de Kant modelat, chiar în sensul în care prelucrează și celelalte două ipostaze, noumen-ul și necondiționatul, pare a scăpa, totuși, de încadrarea strict judicativ-constitutivă. Locul în care Kant pune în discuție nimicul se află la sfârșitul "Analiticii transcendentale", așadar în imediata vecinătate a "Dialecticii transcendentale". Este vorba de un loc de cumpănă, oarecum în afara celor două diviziuni ale logicii transcendentale. În orice caz, locul acesta poate da de gândit celui care caută
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atras atenția asupra regulii sub care trebuie gândit: "pentru a distinge dacă un obiect este ceva sau nimic, se va urma ordinea și indicația categoriilor".130 Interesante, din perspectiva problemei deschise aici, sunt exemplele lui Kant pentru fiecare "specie" a nimicului: pentru ens rationis (concept vid fără obiect), exemplul îl constituie noumenele; pentru nihil privativum (obiect vid al unui concept), umbra, frigul; pentru ens imaginarium (intuiție vidă fără obiect), spațiul pur, timpul pur; iar pentru nihil negativum (obiect vid fără concept
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dinlăuntrul analiticii și dialecticii (transcendentale), fiind nimic; și-atunci trebuie admis că este posibil și un alt orizont de reglaj pentru rostirea filosofică decât cel al dictaturii judicativului. Demersul prin care ar fi construite toate probele necesare plasării non-judicative a nimicului nu poate fi pornit aici. În partea a doua a interpretării la Kant voi înainta însă și pe o asemenea cale. Dar trebuie să reținem, deocamdată, în sensul angajamentului demersului de față, și faptul că prin nimic se poate ieși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
forme de discurs nu-și părăsesc, decât în aparență, locurile proprii din orizontul generos al dictaturii judicativului. Dar e la fel de important să păstrăm ideea că și potrivit proiectului filosofic kantian, ieșirea de sub această dictatură a judicativului este posibilă din perspectiva nimicului. Pe baza prezenței semnificației acestei ultime idei la două reconstrucții filosofice dintre cele mai impunătoare din istoria filosofiei, am putea avansa o ipoteză: nimicul este o cale posibilă către orizontul de dincolo de judicativul constitutiv, pe temeiul lui ar putea fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că și potrivit proiectului filosofic kantian, ieșirea de sub această dictatură a judicativului este posibilă din perspectiva nimicului. Pe baza prezenței semnificației acestei ultime idei la două reconstrucții filosofice dintre cele mai impunătoare din istoria filosofiei, am putea avansa o ipoteză: nimicul este o cale posibilă către orizontul de dincolo de judicativul constitutiv, pe temeiul lui ar putea fi remodelată însăși rostirea filosofică. Mai târziu, voi proba această ipoteză și printr-o interpretare a unor elemente ale filosofiei lui Martin Heidegger. 3.2
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru ceea ce este dat sensibil (în sensibilitate) și prelucrat categorial (prin intelect). Grija este îndreptată nu către constituirea fenomenală în genere, ci mai cu seamă către aspectul ei obiectual, către fenomen. Ceea ce capătă semnificație aici, sub raport judicativ, este "obiectualizarea" nimicului, în ciuda faptului că discursul despre acesta îl opune de la bun început pe "ceva" lui "nimic". Nefiind ceva, nimicul nu poate fi constituit fenomenal; de fapt, întreaga sforțare a lui Kant are acest sens: să se distingă radical între fenomen și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenală în genere, ci mai cu seamă către aspectul ei obiectual, către fenomen. Ceea ce capătă semnificație aici, sub raport judicativ, este "obiectualizarea" nimicului, în ciuda faptului că discursul despre acesta îl opune de la bun început pe "ceva" lui "nimic". Nefiind ceva, nimicul nu poate fi constituit fenomenal; de fapt, întreaga sforțare a lui Kant are acest sens: să se distingă radical între fenomen și noumen, pe temeiul imposibilității acestuia din urmă de a fi constituit fenomenal (de a căpăta sensul de fenomen
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înaintează către punerea lor în evidență prin resemnificarea sensului dialecticii, iar pe de alta își arată neputința de a prelucra totul după regulile judicativului căci constituirea fenomenelă urmărită aici se află în limitele dictaturii judicativului când este vorba de obiectualizarea nimicului. Desigur, avem de-a face cu o obiectualizare în sens negativ; dar sunt destul de multe enunțuri ale lui Kant din care am putea înțelege așa cum de altfel s-a și precizat mai sus că nimicul chiar este "ceva": adică este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
când este vorba de obiectualizarea nimicului. Desigur, avem de-a face cu o obiectualizare în sens negativ; dar sunt destul de multe enunțuri ale lui Kant din care am putea înțelege așa cum de altfel s-a și precizat mai sus că nimicul chiar este "ceva": adică este constituit, într-un anumit fel. Dovada cea mai directă a lucrului în limitele dictaturii judicativului este felul de a gândi timpul: funcțiile lui, mai cu seamă, în diferite momente ale constituirii fenomenale (fenomen și cunoștință
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
felul de a gândi timpul: funcțiile lui, mai cu seamă, în diferite momente ale constituirii fenomenale (fenomen și cunoștință veritabilă); dar mai cu seamă "tehnicile" prin care este luat într-un sens "negativ", ca lipsă a timporizării (ca în cazul nimicului, care nu poate fi "ceva" fiindcă nu este atins de timporizare). Așa cum s-a arătat mai sus, important este și modul de a gândi "absența" timpului. Dar aceasta din urmă se va constitui ea însăși într-un sens fenomenal, prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceasta din urmă va trebui încă discutat, nefiind vorba, acum, decât despre o "evidență" formală). Absența timpului apare ca o constituire fenomenală, dar neelucidată în sensul ei. Apare deja, fiindcă există un "loc" unde ea se arată: tocmai sistematica "speciilor" nimicului, gândită de Kant după "firul conducător" al celor patru grupe de categorii ale intelectului pur. De aceea, cercetarea se va concentra chiar asupra acestui loc, trecând dincolo de el numai atunci când se va simți nevoia unor dovezi prin care să fie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de categorii ale intelectului pur. De aceea, cercetarea se va concentra chiar asupra acestui loc, trecând dincolo de el numai atunci când se va simți nevoia unor dovezi prin care să fie depășită insuficienta claritate a celor aflate în limitele sistematicii speciilor nimicului. Miza demersului o reprezintă, de fapt, posibilitatea de a indica tocmai contribuția "absenței" timpului la constituirea fenomenală proprie acestor două trepte ale sale: cea sensibilă și cea schematic-imaginativă. Neuitând măsura acestei contribuții în ceea-ce-este noumen-ul în raport cu fenomenul. Un aspect strict
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpului a apărut deja, legat fiind și de cele două trepte de constituire fenomenală rămase aici în discuție: sensibilă și schematic-imaginativă. Este vorba despre cei doi termeni: "ceva" și "nimic", reprezentând sensurile prezenței, respectiv absenței timpului. "Ceva" este ceva timporizat; "nimic" este ceva netimporizat, dar acesta din urmă este, cum bine se vede, "ceva": e drept, ceva netimporizat (deși, ca "ceva", el trebuie să fie, cumva, timporizat). Indicația este strict formală, dar ea, poate tocmai de aceea, deschide o cale de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o cale de înaintare în orizontul constituirii prin timporizare, adică în orizont judicativ, în scopul scoaterii la iveală a unui sens al timporizării care nu a mai fost până aici vizat. Este clar, trebuie avute în vedere, mai departe, speciile nimicului. Nu toate, însă, ci doar una dintre ele care tăinuiește tocmai răspunsul la întrebările de mai sus. Este vorba despre ens imaginarium, "intuiția vidă fără obiect", corespunzătoare, în sistematica lui Kant, grupei categoriale a relației. Exemplele din context sunt și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva tocmai ca o condiție formală a intuiției sensibile (este, am putea spune din nou, doar "realitate empirică"). Însăși calitatea de "condiție de posibilitate" a timpului (și a altor "forme") are de-a face cu ceea-ce-este "ceva" și cu ceea-ce-este nimicul. Timpul joacă între aceste două poziții, condiționând astfel jocul altor elemente ale constituirii fenomenale. Dar tocmai acest joc al timpului "reduce" toate aceste elemente la el însuși. De aceea, orizontul de operare sau de producere a acestei reducții este însuși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condițiilor tuturor obiectelor gândirii. Fiecare trebuie folosită numai într-un sens ascendent, precizează Kant, adică de la un condiționat la necondiționat. Coborârea, însă, de la necondiționat la condiționat, cu totul posibilă, chiar "naturală", nu ajunge decât la ens rationis (una dintre speciile nimicului). Are vreunul dintre aceste sensuri de operare rațională vreo legătură cu timpul? De răspunsul la această întrebare depind sensurile judicativ-constitutive sau non-judicative ale dialecticii transcendentale. Oricum, înainte de orice trebuie sesizat faptul că totul se structurează, în privința problematicii dialecticii transcendentale, în legătură cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și ea la un gen și să aibă un opus. Nu putem gândi un răspuns decât acceptând ca gen alt-ceva decât "absența" timpului; de fapt, ceva care nu este timp. Până acum s-a arătat a nu fi timp doar nimicul. Totuși, acesta a fost el însuși socotit "ceva", de vreme ce Kant i-a găsit patru specii pe care le-a sistematizat potrivit "firului director" al grupelor de categorii ale intelectului. De aceea, ne-ar mai fi îngăduit să luăm aparența nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativului. Ne vom da seama însă dacă putem vorbi cu temei despre un rol constitutiv al judicativului pentru acest discurs numai în măsura în care ne vom lămuri, în prealabil, asupra sensurilor pe care le pot avea, la Heidegger, Dasein-ul, ființa, ființarea, temeiul, nimicul, adevărul, timpul etc., precum și asupra modalității în care sunt reconstruite aceste "concepte" cu lungă tradiție filosofică și sunt ele angajate într-un anumit tip de constituire fenomenală. Oricum, astfel de concepte ajung să poarte și sensuri propriu-zis non-judicative, căci ele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nihil negativum, pe atât de puțin este diferența în calitatea ei de "nu" aflat între ființare și ființă, doar produsul unei distincții operate de intelect (ens rationis)."169 Nu este întâmplătoare, cred, referirea lui Heidegger la aceste două "specii" ale nimicului (nihil negativum și ens rationis) prezente la Kant, în sistematica speciilor nimicului de la sfârșitul "Analiticii transcendentale" (Critica rațiunii pure); și nici aceea la intelect, înțeles ca facultate de operare a unor distincții, facultate care posedă drept forme a priori categoriile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu" aflat între ființare și ființă, doar produsul unei distincții operate de intelect (ens rationis)."169 Nu este întâmplătoare, cred, referirea lui Heidegger la aceste două "specii" ale nimicului (nihil negativum și ens rationis) prezente la Kant, în sistematica speciilor nimicului de la sfârșitul "Analiticii transcendentale" (Critica rațiunii pure); și nici aceea la intelect, înțeles ca facultate de operare a unor distincții, facultate care posedă drept forme a priori categoriile (cum se cunoaște, în număr de douăsprezece). Heidegger a încercat, precum se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
raportarea sensurilor heideggeriene ale acestor doi "existențiali" (verbul și Dasein-ul) la elementele din structura dictaturii judicativului, evidențiate în primele capitole ale acestei lucrări precum și în celelalte două aplicații desfășurate până aici. Totuși, fiindcă reducția se face la verb ("este"), iar nimicul, ca opus ființei, ființării și "existenței", ne-a apărut, în toate aceste aplicații de până aici la Aristotel și Kant, parțial și la Heidegger ca fiind "conceptul" cu resursele non-judicative cele mai puternice și mai deschise către o rostuire propriu-zis
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
parțial și la Heidegger ca fiind "conceptul" cu resursele non-judicative cele mai puternice și mai deschise către o rostuire propriu-zis non-judicativă, ne-am putea limita, pentru a testa determinarea judicativ-constitutivă a verbului și "Dasein-ului", la refacerea modalităților de reducție a nimicului, din ontologia fundamentală, la "este". Dacă reducția funcționează în aceasta și poate fi refăcută aici, atunci cele două concepte aparțin constitutivității judicative, împreună cu întreaga analitică existențială a Dasein-ului. Aceasta nu înseamnă nicidecum că sunt anulate sensurile non-judicative pe care le-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aici, atunci cele două concepte aparțin constitutivității judicative, împreună cu întreaga analitică existențială a Dasein-ului. Aceasta nu înseamnă nicidecum că sunt anulate sensurile non-judicative pe care le-am scos în evidență până acum. O parte a "enigmaticului evantai de înțelesuri ale Nimicului" apare în Ce este metafizica? și în textele "explicitante" ale lui Heidegger la această prelegere, oferite datorită observațiilor făcute, de diverși, în urma publicării sale: Postfață la "Ce este metafizica?" (1943), Introducere la "Ce este metafizica?" (1949). Pe bună dreptate, prelegerea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]