6,770 matches
-
cu o durere nemărginită. Chiar și o singură silabă trădează uneori frământarea din sufletul poetului, care tânjește după liniște și pace: Cuprinde-mă și mă sărută,/Mă-ngheaț-aici străinătatea,/ Pe gura-ți vreau vecinătatea, / Să fim o pace absolută. ( Pace absolută). Obosit: Aș vrea acum să stau în pace, / Să-mi las cuvântul să se-nchine, găsește mereu forța de a face din cuvânt un legământ pentru a-l dărui lumii: Eu port cuvântul meu datornic, / Și-l leg de cruce-n
PREFAŢA LA VOLUMUL DE POEZIE ' UN ÎNGER DE VIOARĂ ' DE MIRCEA TRIFU, ÎN CURS DE APARIŢIE LA EDITURA AIUS CRAIOVA de LIGIA GABRIELA JANIK în ediţia nr. 1951 din 04 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/376535_a_377864]
-
ochi, să nu te îndepărtezi și tu? Citindu-mi parcă gândul, ți-ai lăsat mâinile să alunece ușor pe gât, odihnindu-le apoi pe umerii mei. În sfârșit, cu un gest lent, îmi scot ochelarii, trecându-mi mâinile peste ochii obosiți. Instinctul mă rezemă de speteaza scaunului, în spatele căruia te afli, dar parcă și aceasta intrase în obscuritate, lăsând sentimentele și imaginația să ignore prezența ei. Abia acum îmi dau seama cât de relaxantă poate fi atingerea ta, neînțelegând ce m-
ÎNCEPUTUL IUBIRII (POEM CELEST) de LIGIA GABRIELA JANIK în ediţia nr. 1614 din 02 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376568_a_377897]
-
ca să-i descriem candoarea. Cât timp pot să mă exprim în Limba Română, nu mă simt nici singură, străină sau pierdută, indiferent unde m-aș afla. Pentru că Limba Română este perna sufletului meu pe ale cărei brațe îmi plec capul obosit alinându-mi dorul de casă. Cu dulceața Limbii Române mă hrănesc și cu mustul ei mă „ îmbăt” și pot spune ca psalmistul David: „Eu mă culc și-adorm în pace...” pentru că în zorii următoarei dimineți, pot saluta soarele în Limba
GÂNDURI DESPRE LIMBA ROMÂNĂ de LIGIA GABRIELA JANIK în ediţia nr. 1697 din 24 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/376569_a_377898]
-
așa cum a fost trasată de către destin. Știa că va trebui să lupte pentru menținerea armoniei și a echilibrului ei sufletesc, dar totodată și pentru armonia familiei. Privea prin geamul luminos la fulgii jucăuși în bătaia razelor de soare, ca apoi,obosiți, aceștia să se aștearnă pe caldarâmul înghețat. Părăsise de mulți ani satul natal, dar în sufletul ei niciodată nu renunțase la el. Făcea ce făcea și gândurile tot într-acolo i se îndreptau, ca-nspre o icoană sfântă. Și cum să
ANDREEA (PARTEA INTÂIA) de LIGIA GABRIELA JANIK în ediţia nr. 1937 din 20 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376575_a_377904]
-
mânca conștiincioasă tot ce i se oferea, asculta răbdătoare conversațiile celor din casă, dar fără să participe, era apatică, atunci când era silită să iasă din cameră și nu o interesa absolut nimic, din ce se întâmpla în jurul ei. Se simțea obosită și bolnavă, deși nu o durea nimic. Cel puțin, nu la nivel fizic. Era conștientă de starea în care era și observa cu nepăsare cum depresia se întindea peste ea, ca o negură opacă și densă, dar parcă ieșise din
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
mânca conștiincioasă tot ce i se oferea, asculta răbdătoare conversațiile celor din casă, dar fără să participe, era apatică, atunci când era silită să iasă din cameră și nu o interesa absolut nimic, din ce se întâmpla în jurul ei. Se simțea obosită și bolnavă, deși nu o durea nimic. Cel puțin, nu la nivel fizic. Era conștientă de starea în care era și observa cu nepăsare cum depresia se întindea peste ea, ca o negură opacă și densă, dar parcă ieșise din
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
-i ... XXV. FOCUL DIVIN AL IUBIRII, de Silvia Giurgiu , publicat în Ediția nr. 2196 din 04 ianuarie 2017. O primăvară mult așteptată bătea discret la ferestrele ascunse enigmatic de draperiile grele și întunecate ale camerei, unde tăcerea domnea peste chipurile obosite și triste ale familiei. Trei copii apropiați ca vârstă ședeau cuminți pe canapeaua înflorată din odaie tăcuți și posomorâți, strecurând uneori priviri furișe și speriate către patul imens, în care un trup firav și minuscul se pierdea printre cearceafurile imaculate
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
patul părinților ca un înger adormit, a cărei respirație șuierătoare frământa nemiloasă pieptul mic și ... Citește mai mult O primăvară mult așteptată bătea discret la ferestrele ascunse enigmatic de draperiile grele și întunecate ale camerei, unde tăcerea domnea peste chipurile obosite și triste ale familiei. Trei copii apropiați ca vârstă ședeau cuminți pe canapeaua înflorată din odaie tăcuți și posomorâți, strecurând uneori priviri furișe și speriate către patul imens, în care un trup firav și minuscul se pierdea printre cearceafurile imaculate
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
clipă de mișcarea nemiloasă a vremii, care se substituie dinamismului imediat al vieții. Nu mai trăiești în timp, ci cu el, paralel lui.” ( Emil Cioran ) Reîncarnarea nu este o poveste. ESTE O REALITATE. ****************************** - Tovarășu’ Fabian ! Încăperea era ticsită cu indivizi obosiți și plictisiți, transpirați, cu fețe care emanau suprasaturație și nerăbdare. - Da, eu sunt ! Aici ... Cea care îi strigă numele era genul de secretară acră, aflată undeva între două vârste, grăsuță, accesibilă numai pentru șeful ei, firește. - Tovarășu’ redactor-șef vă
A FI COMUNIST E LUCRU MARE, DAR A FI OM O ÎNTÂMPLARE … de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2003 din 25 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375882_a_377211]
-
în stare de nimic, însă pretenții ai cât zece, iar la critici și jigniri nu te întrece nimeni! Apoi, scârbit de comportamentul ei, îi întoarse spatele, plecând liniștit la treburile lui. Cucoana s-a înroșit de furie că fusese abandonată. Obosit, apăru și vulpoiul de la vânătoare. Soțioara, în loc să-l întâmpine zâmbitoare și să-l ajute, stătea tolănită în pat și dă-i cu văicărelile. Soțul, disperat, sătul de toanele dumneaei, uită de marea dragoste ce îi purtase și, plin de necaz
VULPEA, MARE CUCOANĂ de MARIOARA ARDELEAN în ediţia nr. 2303 din 21 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375918_a_377247]
-
în stare de nimic, însă pretenții ai cât zece, iar la critici și jigniri nu te întrece nimeni! Apoi, scârbit de comportamentul ei, îi întoarse spatele, plecând liniștit la treburile lui. Cucoana s-a înroșit de furie că fusese abandonată. Obosit, apăru și vulpoiul de la vânătoare. Soțioara, în loc să-l întâmpine zâmbitoare și să-l ajute, stătea tolănită în pat și dă-i cu văicărelile. Soțul, disperat, sătul de toanele dumneaei, uită de marea dragoste ce îi purtase și, plin de necaz
VULPEA, MARE CUCOANĂ de MARIOARA ARDELEAN în ediţia nr. 2339 din 27 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/375920_a_377249]
-
2016 Toate Articolele Autorului Oamenii se înțeleg din dăruiri ne-amânate, cuvintele sunt începuturi de progres; vibrând vertical peste zi și peste noapte, descopăr paradise de-adâncuri și-nțeles. Nu planuri înclinate le sunt stânjenire, nu aripa sufletului le bate obosită; urcușului, pe margine, câte-o oprire, surprind spectrul la culoarea potrivită. Pe unde trec ei, pământul devine rai, zboruri descind și-i nimbează nemurirea; câmpiile și munții încep să prindă grai, bucuria le înflorește-n timp devenirea. Și atunci când, singuri
MEDITAŢIE de GEORGE PENA în ediţia nr. 2155 din 24 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376008_a_377337]
-
zece etaje își făcu apariția la o sută de metri de dig. Atunci mi-am dat seama că, de fapt, am fost lângă intrarea în golf, însă am întors spre Venus. Din nou am inversat cursul bărcii. Peste puțin timp, obosit, dar răsuflând ușurat, am intrat în golf și am tras barca la mal, acolo unde câțiva colegi sosiseră, iar alții erau așteptați. O barcă cu motor rătăcea, căutând să ajungă la intrarea în portul comercial, parcurgând toată distanța pe lângă diguri
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1501 din 09 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375975_a_377304]
-
noi Peste munți de gheață, poduri de iertare Mergi spre bucurie nu da înapoi! Când tarziul lasă umeri dezgoliți Și rana-i expusă parcă în vitrine Toarnă mir din slovă Sfinților Părinți, Harul și iubirea se întorc la tine. Fruntea obosită pune-o la icoană, Îngerii din ceruri ți-o vor mângâia Când pe drumul tău este numai sare, Cu toiagul rugii ai să treci prin ea. Ramul dezgolit tace și îndură Dar în primăvară are muguri noi Jertfa de iubire
LACRIMA TĂCERII de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376059_a_377388]
-
plată pentru munca lui un sac de grâu. S-a bucurat bietul om, căci șapte guri flămânde îl așteptau acasă. Cu sacul în spinare, pentru a nu cheltui nimic cu transportul lui, mergea săracul pe arșița dogoritoare, suflând din greu. Obosit, s-a oprit la marginea drumului, la umbra unui copac. Deodată, a văzut venind prin praful șoselei o trăsură frumoasă trasă de patru cai. În lumina soarelui, hanurile telegarilor și hainele vizitiului sclipeau de-ți luau ochii. Un domn, îmbrăcat
BINECUVÂNTAREA DĂRNICIEI ȘI PAGUBA ZGÂRCENIEI de IONEL CADAR în ediţia nr. 1443 din 13 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376089_a_377418]
-
ziua de ieri, Că azi vom avea noi dorința Să credem în propriile puteri. Suntem niște robi cu lacrimi legate Ce stăm curmeziți dealungul gîndirii, Precum e o pasăre sură-n albastru Și ochii cei mari, a ei fericire. Privim obosiți al vremii calvar Alături de tine foiță, peniță ... Citește mai mult Stau pe fotoliu cu anii alăturiși gîndul mă poartă departe,Curg lacrimi curate pe fațăOchi mari, dar sunt iar în ceață...O viață ne curmă pe toții cu timpulși inima
ALEXANDRU TOPOLENCO [Corola-blog/BlogPost/375995_a_377324]
-
ne ținemSperanța în ziua de ieri,Că azi vom avea noi dorințaSă credem în propriile puteri.Suntem niște robi cu lacrimi legateCe stăm curmeziți dealungul gîndirii,Precum e o pasăre sură-n albastruși ochii cei mari, a ei fericire. Privim obosiți al vremii calvarAlături de tine foiță, peniță... X. SLOVA ZĂRILOR PUSTII, de Alexandru Topolenco, publicat în Ediția nr. 1496 din 04 februarie 2015. O amintire, doar atât Așa apari în amea față, Cu ochi mășcați, rotunzi albaștri De parcă-i cerul
ALEXANDRU TOPOLENCO [Corola-blog/BlogPost/375995_a_377324]
-
STRICATE, de Elena Buldum , publicat în Ediția nr. 2328 din 16 mai 2017. Pe culmea înaltă a minții Scânteia de viață am prins, Îmi tremură -n gură și dinții; Că totul e fals pe cuprins. Mă doare asfaltul -n mine - Obosită și de -atâta mers Iubirea de alții și sine Din poame stricate- am cules. Și -i marți și e vară afară, Imi cântă o pasăre -n geam, În mine tristețea-mi coboară Că azi, nu mai sunt cum eram. https
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/376517_a_377846]
-
prieten” - gândeam, „să iubești, nu îți trebuie curaj! Iubirea este un sentiment natural. Îl porți mereu în suflet. Trăiești cu și prin acest sentiment. Iubirea o ai tot timpul cu tine. Te însoțește din zorii zilei când te scoli, până când, obosit, îți pleci capul din nou pe pernă. Iubirea te însoțește în vis și, dimineața când te trezești este cu tine în gând. Ea dăinuie în inima ta și astfel te însoțește pas cu pas pe cărarea vieții tale.” Am fost
CURAJUL DE A IUBI, DRAGOSTEA DE OAMENI ŞI DRAGOSTEA DE MAMĂ de LIGIA GABRIELA JANIK în ediţia nr. 1528 din 08 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376557_a_377886]
-
venirea sa în lume, simte dacă este dorit sau nu. El cunoaște climatul familiei în care urmează să se nască, pentru că, timp de 40 de sătămâni, în interiorul mamei, el a cunoscut vocea blândă sau dură a tatălui.Vocea caldă sau obosită a mamei, stresul din familie se răsfrânge în același timp și asupra fătului nenăscut. Astfel, când vine pe lume, se naște cu o parte din însușirile formate încă din perioada de sarcină. Copilul simte dacă este dorit sau nu și
CURAJUL DE A IUBI, DRAGOSTEA DE OAMENI ŞI DRAGOSTEA DE MAMĂ de LIGIA GABRIELA JANIK în ediţia nr. 1528 din 08 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376557_a_377886]
-
cu Luxița, nevastă-mea. Mă dovedise! Și nu-mi scuzam înfrângerea! Exceptând aplombul comunicării, mă izbește permanent la ea logica enunțului și argumentația. Câștigă totdeauna! Și ce mă oftic! Nu recunosc în ruptul capului, dar, când se-ntâmplă, mă dau obosit și-n căutare de... relaxare imediată. Ca un făcut, victoria consoartei mă marchează într-atât... încât alerg s-o înșir între Petrecutele, cum mi-am intitulat amintirile, un fel de jurnal, de citit să râd când n-oi mai fi
CARE PE CARE de ANGELA DINA în ediţia nr. 2340 din 28 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376622_a_377951]
-
clipele frumoase și aprinse petrecute cândva împreună. Au uitat de toate grijile și necazurile care le aveau, lăsându-se pradă acelei călduri care îi cuprinseseră. Au trăit din nou momente care îi duceau departe de lumea reală, adormind din nou obosiți de parcă au urcat kilometri pe Muntele Mare. Zorii zilei i-au găsit vlăguiți de focul iubirii care le făcuse o foame de ar fi mâncat și foc. Matei s-a dezmeticit din situație și s-a îmbrăcat repede să meargă
14 ZMEURICA; TIMPUL DE ODIHNĂ de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 1468 din 07 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376658_a_377987]
-
mine sunt dureroase și mă frâng. Mâinile îmi trădează neliniștea, iar pleoapele mele triste și apăsate de greutatea amintirilor mă obosesc și mă simt împrăștiată în toate colțurile lumii. Pe fiecare nor îl văd numai pe Hristos. Îmi frec ochii obosiți uimindu-mă de acest chip luminos și extrem de frumos. Îl văd de câteva luni la fel de grandios, calm și plin de iubire. Caut să citesc în continuare. Nu mă prinde somnul, nu mă simt trează. Față de fiecare noapte afișez o atitudine
CARTEA CU MIROS DE MIR ŞI TĂMÂIE de LILIOARA MACOVEI în ediţia nr. 1468 din 07 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376646_a_377975]
-
regulă. Îmi place de fată, că doar nu mă culcam cu ea fără să-mi placă. La câtă scoică este pe litoral, ai de unde culege pe ales să-ți faci un șirag de mărgele. - Mda, eu sunt un pic mai obosit ca tine acum pentru a mai căuta mărgelele. Ce să-ți spun, Ștefan? Tu știi mai bine ce vrei să faci cu viața ta. Atunci, să-ți fie de bine și să jucăm la nuntă. - Mai întâi să fiu sigur
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2348 din 05 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376620_a_377949]
-
Acum va pleca duminică devreme, să mai prindă ceva din șoseaua liberă. Știa că după amiază se va circula bară la bară, ca de obicei. Privi în oglindă. Nu-i plăcu de bărbatul din imagine. Îi crescuse barba, era ridat, obosit, cu cearcăne la ochi. Parcă nu dormise de nu știu câte zile. Spera ca după ce va scăpa de părul aspru de pe față și va ieși de sub duș, să fie altul. În septembrie împlinea patruzeci de ani. Când au trecut patru decenii din
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2328 din 16 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376628_a_377957]