6,112 matches
-
rîndul său, B. Fundoianu (care scrisese în Rampa din 17 decembrie 1921 despre acest volum) vedea în literatura română o literatură a „etrernului pastiș”, în care singurul scriitor autentic autohton prin creația sa este Ion Creangă. În cazul de față, „originalitatea” nu vizează doar forma, ci și „lumea” evocată. În „Arta lui Adrian Maniu“ (nr. 28), literatura acestui „vizual pînă la minuțiozitate”, descins doar aparent din simboliștii francezi (cu care a avut în comun imboldul către singularizare și dedublarea anxioasă, artistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
suita de contraziceri, fructuoase în artă și rezolvate în Pe Argeș în sus, îl arată ca pe un poet pornit pe explorări”. Gustul pentru „contraziceri” și „explorări” este - în optica lui Ion Vinea - o marcă a veritabilului temperament artist așa cum originalitatea discretă, simplă, necontrafăcută este semnul tradiției locale autentice. Oarecum pe aceeași linie, va fi comentat și discursul de recepție al lui Mihail Sadoveanu despre Poezia poporală, rostit cu ocazia primirii prozatorului în Academia Română („Sadoveanu la Academie“, nr. 43): „După aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și în perioada dictaturii preletariatului... În numărul 47 (septembrie 1924) al Contimporanului este publicată următoarea notiță: „Marinetti și Prampolini ne scriu: Scumpi amici, așteptînd marea plăcere de a vă vedea la București, lansăm o mie de urări fervente, oțel, vitessă, originalitate, lumină întinsă, eleganță spirituală, splendoare plastică muzicală și verslibristă. Vouă, Nouă, marea victorie decisivă împotriva tuturor passeismelor. F.T. MARINETTI, E. PRAMPOLINI”. Abia în mai 1930 F.T. Marinetti va întreprinde o vizită „oficială” la București, invitat de Asociația culturală italo-română. Prilej
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pornește de la teza mai mult decît contestabilă a inexistenței unei tradiții culte moderne și premoderne (explicabilă prin „istoria noastră discontinuă”, improprie construcției durabile), așa cum prezumata „inexistență” culturală a secolului al XIX-lea românesc, deplînsă de Vinea (cu puținele contraexemple de originalitate autentică: Eminescu, Caragiale, Creangă, Odobescu, Coșbuc), indică o cultură de „excepții valorice” accidentale într-o epocă a imitațiilor. Adept și el, dar în alt sens, al arheologiei tradiției „balcanice” locale în căutarea unei himerice Grecii orfico-platonice, esențializate, Ion Barbu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
există importante puncte de contact cu concepțiile hegemonist-orientaliste ale tradiționaliștilor despre un București văzut ca o „a patra Romă” (Nichifor Crainic) sau ca un „Bizanț după Bizanț” (N. Iorga) în condițiile bolșevizării Rusiei ortodoxe. Aceeași voință de afirmare și de originalitate, aceeași deplîngere a imitației, aceeași respingere a „minoratului cultural” din secolul al XIX-lea. Putem vorbi în acest sens și despre o nouă conștiință a întemeierii. În definitiv, atît nevoia urgentă a „arderii etapelor” față de Occident, cît și reacți(une
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu un scurt și condescendent comentariu despre mutarea la București a revistei Viața românească, apoi cu o recenzie elogioasă despre Isabel și apele diavolului a congenerului Mircea Eliade. Recenzia venea să contracareze atacurile din Gîndirea, pledînd - cu solidaritate entuziast-amicală - pentru originalitatea, exotismul și profunzimea problematică a romanului. Eliade însuși va fi prezent ulterior în paginile Contimporanului cu o proză scurtă („Visul“, în nr. 78), într-o perioadă în care Vinea se arată tot mai preocupat de onirism, divinație și alte marote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expresiuni de artă” (Mențiuni critice IV, ed. cit., 1936, p. 207). Comentariul despre volumul Colomba al aceluiași Voronca îi prilejuiește criticului unele precizări de natură să nuanțeze rezervele față de primatul necontrolat al imaginii și al asociației haotice de imagini, față de „originalitatea violentă” și față de „dezagregarea lirismului” (începută de pe vremea dadaismului), în fine, față de „miragiile necontrolate ale visului sau ale subconștientului nestăvilit” (proprii suprarealismului). De această dată, este invocată autoritatea critică a lui Thibaudet: „Cu Strowski într-o zi, cu Thibaudet astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu e propice unei viziuni organice, stăruitoare, definite” și că, rămas fidel „noului alexandrinism” al „pointilismului poetic imagist”, Voronca „nu s-a decis să abandoneze această pistă de ocol și să revie la vechea matcă a acestei poezii organice, căreia originalitatea imaginilor i-ar crește prestigiul și i-ar intensifica strălucirea”. „Strălucirea autonomă a imaginilor” e taxată ca o abatere de la norma subordonării lor față de un peisaj „organic”. Exemplul „descompunerii” din pictura lui Fernand Léger - o descompunere analitică a componentelor peisajului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Urmuz devine astfel un profet al Nimicului, al arbitrariului metafizic și al vidului, al antiumanului, al apocalipsei derizorii și al subversiunii generalizate într-o lume pe dos, „fără rost și necesitate”. O chintesență a spiritului modern și a artei moderne: originalitatea „absolută” se asociază imaginii mitice a întemeietorului absolut. Mitul cosmogonic (o cosmogonie nihilistă, à rebours) se asociază mitului de sorginte platoniciană al artistului damnat, inadaptabil la rigorile unei societăți meschine și, totodată, profet al unui „nou ev” (folosesc, desigur, accepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru numărul dedicat avangardei românești de către revista Der Sturm (Berlin, XX, nr. 8, aug.-septembrie 1930), iar cîțiva ani mai tîrziu, Léon Pierre Quint se interesa de opera lui... În 1967, Matei Călinescu vedea în Urmuz un precursor remarcabil prin originalitate și incisivitate al literaturii oniricilor (al „scriitorilor mai noi, interesați de valorificarea aspectelor iraționale din realitate”, cf. „Urmuz și comicul absurdului”, în Eseuri critice, București, EPL, 1967, p. 66-85). Pornind de la analiza „comicului paralogic” și „absurd”, dublată de recursul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Urmuz sînt un simplu parazitism al unei formule convenite”. Încercînd să demoleze „legenda” lui Urmuz, eseul polemic al lui Alexandru George are meritul de a pune în discuție un „punct nodal” al esteticii moderne, anume legătura — problematică — dintre „mitul originalității” și valoarea estetică: „A fost Urmuz un scriitor original? Negreșit, dar cu condiția să fi fost mai înainte un scriitor. Iată ce ni se pare foarte greu de admis”. În cauză nu e, așadar, atît problema „originalității”, cît mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
problematică — dintre „mitul originalității” și valoarea estetică: „A fost Urmuz un scriitor original? Negreșit, dar cu condiția să fi fost mai înainte un scriitor. Iată ce ni se pare foarte greu de admis”. În cauză nu e, așadar, atît problema „originalității”, cît mai ales cea a precursoratului și a productivității, capacitatea de a inventa, inova și influența („fecunda”) creațiile viitoare: „E un fapt curios (printre atîtea ale istoriei culturii!) că un mediocru original, sau numai bizar, poate avea o influență mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
momente, ori în unele privințe, ea a devansat — după cum se poate vedea, nu numai prin Urmuz — anumite întîmplări, viziuni, concepții, doctrine și procese artistice, iar cînd ea însăși a fost în situația de a asimila, a făcut-o păstrîndu-și intacte originalitatea, specificul”. O secțiune de extrase critice despre Urmuz se încheie — simbolic — cu deja citatul pasaj al lui Edgar Papu din volumul Din clasicii noștri..., în care sugerează caracterul „protocronic” al avangardei autohtone... Prefața lui Constantin Crișan („Urmuz și palingenezia literaturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sau metafizic-identitare au prezidat întotdeauna omologarea literară „la vîrf”. Pe de altă parte, complexul periferic al acestei critici a stat de la început sub semnul nevoii de sincronizare europeană (de a fi „în rînd cu Europa civilizată”) și de căutare a originalității locale, „specific autohtone”, iar avangardele istorice au părut să ofere argumente „extreme” pentru ambele opțiuni: sincronizare deplină cu cele mai novatoare tendințe europene, cosmopolite și emancipatoare, dar și precursorat absolut, modernism „de export” ș.cl. În perioada interbelică, avangardiștii au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
SPECIAL AL COTIDIANULUI „ZIARUL DE IAȘI”: Dumitrache Andreea (Târgoviște-Dâmbovița); Pintilie Mădălina (Ciortești, Șerbești Iași); Pripici Alinaștefania (Mușătești Argeș); Toma Maria Emanuela (Vaslui) poezie; Ciobanu Simona-Sorina (Prisăcani Iași); Terci-Lupoiu Bianca (Moieciu de Jos Brașov); Prisecaru Cezara-Ioana (TortomanConstanța) - proză. PREMIUL SPECIAL PENTRU ORIGINALITATE: Obreja Iuliana (Vaslui); Rotar Maria-Simona (Păuca, Bogatu-Român - Sibiu); Speianu Andreea (Galați); Ungureanu Ioana (Câmpulung - Argeș) poezie; Chiriac Robert-Cătălin (Galați); Greta Monalisa (Turda - Cluj); Hodoiu David (Albeni - Alba) - proză. PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI: Balaban Livia-Paula (Comănești Bacău); Filip Bianca-Adriana (Galați); Vărăreanu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ceva distractiv, dar și util, pentru a mă exprima, așa că am început prin a compune diferite eseuri cu teme educative. Nici nu finalizasem blogul că am primit sute de mesaje de la colegii care îmi admirau fiecare povestioară filtrată prin prisma originalității. Consideram că oricare cuvânt scris mă reprezenta într-un fel sau altul, acesta făcând parte din trecutul meu. Acum, era o plăcere să merg la liceu, deoarece unii colegi aveau un comportament aparte. Mă simțeam utilă, dar în același timp
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ca atare, revendicând drepturile acestuia. Toți psihologii care s-au ocupat de studiul adolescenței au considerat că aceasta este vârsta contestatară, contestația rezultând din respingerea unor modele, motiv pentru care a fost numită o etapă în care domină ,,criza de originalitate juvenilă”. Adolescentul crede că poate lua deciziile cele mai bune și că nu poate greși niciodată, că este stăpân pe viața sa și nu are nevoie de controlul părinților. Viziunea adolescentului despre lumea în care trăiește oscilează între frumos și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
sub numele de „Felix Davarr”, profesor al lui „Abe” și al altor câtorva. În realitate, Leo Strauss, care adusese din Germania În Statele Unite (trebuise să emigreze, asemeni altor eminenți savanți evrei, la instaurarea regimului nazist) o erudiție unică și o originalitate inegalabilă, a fost profesorul, mentorul și inspirația mai multor generații de politologi americani, dintre care unii (ca Bloom Însuși) i‑au continuat opera academică, iar alții (ca Francis Fukuyama, discipol al lui Bloom la Cornell, unde a făcut studii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de Bodovskov, am zis. Mă bucur că din ceea ce am avut eu cândva, cineva a ajuns să trăiască precum un adevărat artist. Ziceați că a fost arestat și judecat? — Și împușcat, a adăugat Wirtanen. — Pentru plagiat? m-am mirat. — Pentru originalitate, a spus Wirtanen. Plagiatul este delictul cel mai ridicol. Ce mare rău e să scrii ce s-a mai scris deja? În schimb adevărata originalitate e un delict capital, reclamând adesea pedepse neobișnuite și aspre înaintea ultimului coup de grâce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
fost arestat și judecat? — Și împușcat, a adăugat Wirtanen. — Pentru plagiat? m-am mirat. — Pentru originalitate, a spus Wirtanen. Plagiatul este delictul cel mai ridicol. Ce mare rău e să scrii ce s-a mai scris deja? În schimb adevărata originalitate e un delict capital, reclamând adesea pedepse neobișnuite și aspre înaintea ultimului coup de grâce. — Nu înțeleg, am zis eu. — Prietenul dumitale, Kraft-Potapov, și-a dat seama că erai autorul multor lucruri pe care pretindea Bodovskov că le scrisese, începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
un truism. Toți suntem suma modelelor pe care le-am urmat, sau nu. A experiențelor personale - fericite sau nu. Am avut în liceu și în facultate profesori sclipitor de inteligenți - și mi-a plăcut să descopăr în elevii mei inteligență, originalitate, ieșire din contingent, din clișee, din linia dreaptă. Am predat literatură, având convingerea că, în artă, (libertatea e artă!) 2 și cu 2 nu fac niciodată 4. Altfel, ești un artist banal, un imitator și asta am încercat să-i
Doar un trecător prin destine.... In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Apostol Lucian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_585]
-
alegerii sau tendințelor sale. De asemenea, o idee semnificativă în gândirea lui Maxim o constituie diada imagine - asemănare (είκών - όμοίωσισ) a lui Dumnezeu. Această diadă se află în raport cu distincția natură-ipostază, de asemenea cu diada logos - tropos, acest ultim fapt constituind originalitatea gândirii lui Maxim față de predecesorii săi. Potrivit lui Maxim, faptul că omul este creat după imaginea lui Dumnezeu se referă la sufletul său intelectiv și rațional, și omul este în mod egal după imaginea lui Dumnezeu prin capacitatea sa de autodeterminare
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
și despre cine este ea. Pe fundamentul ideii de relație, Sfinții Părinți reflectează despre persoană ca ființă relațională, distingând pe acest fond între conceptul de natură și cel de persoană, cu semnificația lor originală în greacă și latină. Este remarcabilă originalitatea lui Augustin care concepe omul ca ființă relațională după imaginea Trinității, dar și concepția lui Maxim Mărturisitorul care, mergând pe linia lui Vasile cel Mare, consideră ființa ca fiind luată în sens general și universal, iar persoana în sens particular
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
în care solidaritatea este prima dintre atitudini? Credem că există niște linii metodologice de respectat pentru ca intervenția educativă în domeniul familial să păstreze bunătatea, disciplina echilibrată și responsabilitatea: linia respectului demnității fiecărei persoane, deoarece fiecare copil are un aspect de originalitate, subiectivitate, care face din el un individ diferit de celălalt și scopul său nu este să încerce să dobândească trăsăturile celuilalt, ci să existe ca om rațional și liber și să nu se simtă vinovat pentru că nu este ca celălalt
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
formă aplicată, în ceea ce are mai specific spiritualitatea franciscană. Ea vine să concretizeze incursiunea noastră de până acum. Din studiul lui G. Iammarone rezultă că majoritatea autorilor franciscani optează pentru „imitarea și slujirea lui Isus Cristos, om-Dumnezeu”, pentru a sublinia originalitatea spiritualității franciscane, dar și pentru a indica perspectiva cristologică în contextul căreia funcționează și se edifică viața spirituală. Concluzie Într-un articol recent din revista Studia Moralia, G. Quaranta insistă asupra unei virtuți fundamentale care ar trebui să caracterizeze oamenii
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]